Biblioteca școlară

Articolul propune o incursiune în istoria și statutul actual al bibliotecii școlare, pornind de la definiția sa legală conform Legii bibliotecilor nr. 334/2002 și ajungând la transformările determinate de resursele educaționale deschise și de cartea electronică. Trasează evoluția suporturilor de scriere, de la tăblițele de lut la e-reader, și readuce în atenție fenomenul bibliobuzului, mijloc de democratizare a accesului la lectură atât în trecutul recent al României, cât și în prezent, în special în mediul rural. Este analizată și diversitatea atitudinilor copiilor față de lectură, precum și rolul bibliotecarului și al cadrului didactic în orientarea elevilor spre cărți potrivite intereselor lor. Articolul se încheie cu o serie de soluții concrete – cercuri de lectură, recenzii, lansări de carte, spații de lectură atractive, reviste școlare – menite să sporească vizibilitatea bibliotecii școlare în rândul „nativilor digitali”. Textul îmbină perspectiva istorică cu una practică, oferind cadrelor didactice repere pentru repoziționarea bibliotecii ca spațiu viu al școlii contemporane.

Prin bibliotecă se înțelege „instituţia, compartimentul sau structura specializată ale cărei atribuţii principale sunt: constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi, publicaţiilor seriale, a altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau recreere; iniţierea, organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, inclusiv în parteneriat cu autorităţi şi instituţii publice, cu alte instituţii de profil sau prin parteneriat public-privat; în cadrul societăţii informaţiei biblioteca are rol de importanţă strategică.”  (Legea bibliotecilor nr. 334/31.05.2002, art.1)

Prin art. 10, din Legea bibliotecilor nr. 334/31.05.2002, este stabilită structura sistemului național de biblioteci. În raport cu funcţiile şi atribuţiile fiecărei biblioteci, sistemul național este structurat astfel:
a) Biblioteca Națională a României
b) Biblioteca Academiei Române
c) Biblioteci universitare
d) Biblioteci specializate
e) Biblioteci publice
f) Biblioteci școlare

Conform art.1, lit. f) din legea mai sus amintită, prin bibliotecă școlară se înțelege „biblioteca organizată în cadrul unei instituţii de învăţământ preuniversitar, care se află cu precădere în serviciul elevilor şi al cadrelor didactice din instituţia respectivă şi care, în limitele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare, poate funcţiona şi ca bibliotecă publică.”, iar conform art. 37 „Bibliotecile şcolare sunt parte integrantă a procesului de instruire, formare şi educare.”

Astăzi vorbim și despre platforme, portaluri și biblioteci cu resurse educaționale deschise, nu doar cu volume de carte. Acestea au devenit „instrumente esențiale în procesul de modernizare și eficientizare a actului educațional” (Istrate, O., Velea, S. & Ceobanu, C., 2025). Nu sunt doar depozite de informații, ci sunt catalizatori ai schimbării, soluții inovatoare în domeniul învățământului, precum afirmă autorii mai sus menționați.

Cadrul legislativ există, dar până a ajunge la întocmirea unei legi referitoare la păstrarea colecțiilor de carte, de resurse educaționale deschise (RED-uri), trebuie să ne amintim evoluția în timp a omenirii și a scrierii. De-a lungul civilizaţiei umane, omul a căutat şi a dezvoltat suporturi de scriere pentru transmiterea informaţiilor. Primele au fost tăbliţele din argilă. Au urmat foiţele din papirus, sulurile de pergamente din piele de animale, invenția hârtiei de către chinezi, apariția tiparului cu ajutorul caractarelor mobile.

Se poate considera că scrierea are  o istorie veche de peste cinci mii de ani. În acest interval, omul a căutat şi a dezvoltat diferite forme de a transmite informaţiile pe suport de scriere, ajungând de la tăbliţele de argilă din Mesopotamia, la e-reader-urile şi tabletele performante, aflate astăzi la dispoziția tuturor, în ţările civilizate. Istoria cărţii se întrepătrunde cu istoria civilizaţiei umane.
Astăzi, cartea este la un click distanță de noi. Tindem să uităm trecutul, când o carte valora cât un regat. Drumul cărții era în trecut lung și anevoios. Ne referim la efortul depus pentru a fi adunată informația, de a scrie conținutul cărții sub o formă corectă, clară, de a fi supusă criticii, apoi copiată sau mai târziu tipărită, ca în final să fie legată într-o copertă. Produsul finit, cartea, sursa de informații, ajunge pe  raftul unei biblioteci sau al unei librării, iar acolo așteaptă cititorul să vină să o răsfoiască, să o citească și să o înțeleagă.

Apoi au apărut bibliotecile online. „La începutul anilor ’90, bibliotecile online ofereau gratuit textele fără drepturi de autor”, afirma Steven Roger Fischer (2021), în cartea sa „Cititul – a history of reading”, dar că mulți cititori au găsit însă incomodă citirea unor cantități mari de text de pe ecranul unui computer sau laptop. Astfel au determinat producerea de dispozitive electronice specializate, care transmit informații: cartea electronică. Datorită acestor noi tehnologii, cititorul din viitor va avea un alt profil. Sistemele de răspuns vocal de la computer sunt tot mai utilizate, sunt adaosuri care vin în întâmpinarea unor nevoi, dar nu vor înlocui cuvântul scris, care este mult mai flexibil.

Dar să ne întoarcem în timp, când cărțile nu erau accesibile oricui. Un articol de pe site-ul de știri Adevărul.ro, publicat în februarie 2025, prezenta că în România, prin anii ’60, marile biblioteci din orașele mai dezvoltate din punct de vedere economic aveau bibliobuze, un fel de mini-biblioteci pe roți, care duceau cărți în cartierele mărginașe ale orașelor. Câteva autobuze de transport călători au fost modificate pentru a deservi noului obiectiv cultural: cărțile să ajungă la cât mai mulți cititori. Scaunele au fost înlocuite cu rafturi de cărți, reviste și discuri, iar mijloacele de transport au fost colorate și inscripționate. Bibliobuzele au funcționat în București între anii 1974 și 1992, pe mai multe trasee.

Bibliobuzul este prezent și în zilele noastre. Mașina plină de cărți noi circulă acum pe străzile din Bistrița, dar ajunge și în satele îndepărtate și chiar în Republica Moldova. Pe timpul iernii, bibliobuzul merge în lumea satului doar ca să ducă volume de carte. Vara, în apropierea lui, se organizează adevărate întâlniri culturale: se fac lecturi de proză și poezie, copiii care scriu își prezintă creațiile literare, se recită poezii și sunt și momente muzicale. Aceste informații demonstrează că în unele zone ale țării noastre tehnologia încă nu și-a pus amprenta asupra volumelor de carte în format fizic. Fiecare cadru didactic, bibliotecar sau părinte trebuie să reflecteze cum să ajute copiii și tinerii să se orienteze către lectură, să-i educe cu dragoste față de carte. Tot Steven Roger Fischer spunea că „lectura este adevăratul nostru al șaselea simț”, „prin faptul că îmbrățișează o percepție pe care umanitatea nu o avea înainte de elaborarea scrierii” (Fischer, S.R., 2021, p. 421).

Influența pe care o exercită cartea asupra copiilor nu este întotdeauna aceeași. Depinde cine o citește și ce tip de carte este sau ce mesaj transmite. Gusturile copiilor pentru lectură sunt variate, iar atitudinea lor este determinată de măsura în care coincide cu interesele și preocupările lor. Procesul de lectură diferă de la copil la copil: unul citește aprofundat, însușindu-și întreaga bogăție a conținutului cărții, altul nu ia din carte decât ceea ce-l interesează mai mult sau răsfoiește în fugă toată cartea, interesându-se doar de subiect.

Răspunsul la o posibilă întrebare referitoare la rostul actual al bibliotecii este, mai mult decât sigur, oferta optimă de informații, venind dinspre nevoile intelectuale și afective ale cititorilor săi, spune Octavia Costea (2006, p. 39).  Autoarea vorbește despre „imobilismul tradițional al bibliotecilor, orientate mai mult spre aspectul cultural de arhivare decât de oferire a cărții” (2006, p. 32) și „inhibarea funcțiilor culturale ale bibliotecii”. Pentru ca biblioteca să devină utilă, trebuie să reorganizeze dinamica mijloacelor sale de colaborare cu cititorii.

Un cititor motivat pentru lectură în mod corect, va fi și un cumpărător de carte. În prezent, prețul cărților tipărite pe o hârtie de calitate și cu o copertă rezistentă este destul de ridicat. Mai este de luat în seamă și invazia de cărți de pe piață. Cititorii au nevoie de un îndrumător în selectarea cărților pe care doresc să le achiziționeze, în vederea lecturării lor și a formării unei biblioteci personale. Profesorul informat este un astfel de îndrumător. Cercurile de lectură, recenziile de carte, lansările de carte, punerea în scenă a unor piese de teatru, crearea unui spațiu liniștit și relaxant pentru lectură ca o alternativă mai atractivă a sălii de lectură, înființarea unei reviste a școlii, disciplinele opționale de lectură, actualizarea fondului de carte al bibliotecii sunt variante posibile aflate la îndemâna profesorilor și a școlii în vederea creșterii vizibilității bibliotecii școlare în rândul elevilor nativi digitali.

Concluzii

Reflecția propusă în acest articol arată că biblioteca școlară nu poate rămâne un simplu depozit de carte, ci trebuie să devină un spațiu dinamic, adaptat nevoilor elevilor de astăzi. Valoarea adăugată pentru elevi constă tocmai în varietatea căilor de apropiere de lectură pe care aceștia le pot descoperi – de la volumul tipărit la resursa educațională deschisă –, precum și în sprijinul pe care îl pot primi din partea unui adult format, capabil să îi orienteze către cărți potrivite vârstei și intereselor lor. Pentru cadrele didactice și bibliotecari, articolul oferă un repertoriu de acțiuni concrete, testabile la nivelul oricărei școli, prin care biblioteca își poate recâștiga relevanța: cercuri de lectură, recenzii, lansări de carte, amenajarea unui spațiu prietenos de lectură sau înființarea unei reviste școlare.

La nivel instituțional, articolul sugerează că modernizarea bibliotecii școlare – prin resurse educaționale deschise și prin activități culturale asociate, precum experiența bibliobuzului – poate contribui la o dezvoltare instituțională mai echilibrată, care păstrează accesul la carte inclusiv în comunitățile mai puțin conectate digital. Exemplul bibliobuzului, activ atât în trecut, cât și astăzi, arată că inovarea în sistemul educațional nu înseamnă neapărat înlocuirea suportului clasic de lectură, ci găsirea unor forme complementare, adaptate realității fiecărei comunități, prin care cartea să rămână accesibilă tuturor elevilor, indiferent de contextul socio-geografic în care învață.

Bibliografie

1. Costea, O. (2006). Didactica lecturii – o abordare funcțională. Editura Institutul European.
2. Fischer, S. R. (2021). CITITUL – a history of reading, traducere din limba engleză de Sandor-Jozsef Torok. Editura Paideia
3. Istrate, O., Velea, S. & Ceobanu, C. (2025), Pedagogie digitală, Editura Polirom
4. Iancu, M. (2025), Povești din bibliobuz, biblioteca pe roți (…). Publicația Adevărul.ro, disponibilă on-line , accesată la adresa adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/povesti-din-bibliobuz-biblioteca-pe-roti-a-2421997.html, în luna aprilie 2026
5. ***Legea bibliotecilor, Legea nr. 334 din 31 mai  2002, republicată și actualizată, accesată la adresa www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Invatamant-Superior/2016/biblioteci/LEGEA_334_2002_BIBLIOTECI.pdf, în luna aprilie 2026