Biologia în sistemul Școlilor Europene

A absolvit în 2017 cursurile Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole, specializarea Biologie, din cadrul Universității Ovidius din Constanța, iar în 2020 a absolvit cursurile Facultății de Biologie din cadrul Universității din București - master „Managementul calității în laboratoarele medicale”. Începând cu anul 2018, este profesor titular de biologie la Școala Gimnazială nr. 7, sector 1, București, iar începând cu anul 2022 este detașat de către Ministerul Educației la Școala Europeană din Bruxelles IV.

Școala Gimnazială Nr. 7 (Bucureşti)

Am avut șansa să ajung să predau la una dintre Școlile Europene din Bruxelles, ca detașat de către Ministerul Educației din România. Școlile Europene au fost înființate în 1953, cu scopul asigurării educației în limba maternă a copiilor personalului angajat în instituțiile comunitare. Cadrul normativ al funcționării acestor instituții de învățământ public, constituite ca sistem educațional, este asigurat de o legislație internațională, asumată de statele comunitare, fundamentată pe Convenția privind definirea Statutului Școlii Europene, semnată la Luxemburg la 17 august 1994, și pe Regulamentul Școlilor Europene.
În prezent, sunt 14 școli europene de tip I, situate în șapte state membre, dintre care 4 în Bruxelles și alte 12 școli europene de tip II (școli de tip internațional care respectă principiile de funcționare ale Școlilor Europene), situate în alte cinci state membre.
Sistemul Școlilor Europene este caracterizat de multiculturalitate și plurilingvism, are un curriculum propriu și o formă de evaluare sumativă la finalul școlarității – Bacalaureatul European.

Secția română a fost înființată în anul 2013 doar la Școala Europeană din Bruxelles IV, unde predau și eu, datorită numărului mare de elevi români și la inițiativa părinților. În celelalte școli europene, din cauza numărului mic de elevi, copiii români au statut de SWALS – elevi fără secție lingvistică, înscriși la una dintre secțiile de bază: engleză, franceză sau germană, dar care studiază limba și literatura română ca limbă principală (L1).

Școlile Europene sunt împărțite în trei cicluri: grădinița care durează 2 ani (M1 și M2), învățământul primar care durează 5 ani (P1-P5) și învățământul secundar care durează 7 ani (S1-S7).

În ciclul inferior al învățământului secundar S1-S3 (corespunzătoare claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a în România), nu se studiază biologia ca disciplină de sine stătătoare, ci se studiază o disciplină numită Științe Integrate care reunește biologia, chimia și fizica și are în planul cadru 4 ore pe săptămână pentru toate nivelurile. Programa școlară este realizată în așa fel încât, cele trei discipline să fie studiate integrat în toți cei trei ani, fără a intra în prea multe detalii științifice, fără a aprofunda, creând astfel elevilor o cultură generală utilă apoi în ciclul superior al învățământului secundar S4-S7 (corespunzătoare claselor a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a din România).

În ciclul superior al învățământului secundar, științele nu se mai predau integrat, ci sunt discipline de sine stătătoare, fiind obligatorii doar în primii doi ani, clasele S4 și S5, unde, în planul cadru, sunt încadrate cu 2 ore pe săptămână. Din S6, elevii își pot alege disciplinele pe care le studiază, cu condiția să aibă minimul 31 de ore pe săptămână și maximul de 35 de ore pe săptămână. Din punctul de vedere al biologiei, elevii pot alege să aprofundeze biologia cu 4 ore pe săptămână sau pot alege să nu o mai studieze deloc. În cazul elevilor care nu aleg din S6 niciuna dintre cele trei științe, ei sunt obligați să studieze disciplina Science, Technology and Society (STS), disciplină cu 2 ore pe săptămână care are scopul să formeze cele 8 competențe cheie la elevi cu ajutorul temelor de știință, tehnologie și integrarea acestora în diferite contexte din viața de zi cu zi.

În cadrul Școlilor Europene, evaluarea este diferită față de cea din România. În ciclul inferior al învățământului secundar se acordă note în litere (ca și în sistemul american) de la A care reprezintă nota cea mai mare (între 9 și 10) până la Fx care este cea mai mică notă (între 0 și 3). Însă, în ciclul superior, notele sunt exact ca în sistemul educațional românesc, de la 0 la 10.

La finalul fiecărui semestru, toți elevii din învățământul secundar inferior vor avea în raportul școlar nota în litere care reprezintă o însumare a activității elevului la clasă pe parcursul întregului semestru. Elevii din ciclul superior vor avea în raportul școlar două note: nota A care reprezintă media aritmetică a întregii activități la clasă a elevului pe parcursul semestrului (teme, răspunsuri date în clasă, teste, proiecte etc.) și nota B care reprezintă nota la un examen (un fel de teză) pe care elevii îl susțin în decembrie, respectiv iunie ce cuprinde materia din întreg semestrul și se susține la toate materiile pe care elevul le studiază. Pe lângă cele două rapoarte (la finalul primul semestru și la finalul semestrului al doilea), se mai întocmesc și alte două rapoarte la mijlocul celor două semestre (raportul de toamnă și cel de primăvară) cu scopul de a informa părinții și elevii de progresul acestora și de a-i îndruma spre a avea un rezultat mai bun la finalul semestrului. Aceste două rapoarte conțin doar o notă, respectiv nota A.

Toate aceste note și rapoarte se centralizează într-o aplicație digitală numită SMS (School Management System), neexistând un catalog fizic. În această aplicație, poți găsi toate clasele, listele de elevi, orarul fiecăruia, dar și datele de contact ale părinților. De asemenea, poți trimite mesaje direct părinților, poți adăuga toate temele date elevilor, poți rezerva o anumită sală de clasă în caz de nevoie, poți face prezența și poți adăuga pentru fiecare lecție în parte subiectul acesteia și detalii (ca o condică).

Așa cum am precizat anterior, la finalul ciclurilor de școlarizare ale Școlilor Europene, elevii de S7 susțin un examen de Bacalaureat European, în urma căruia vor obține o diplomă recunoscută la nivel internațional. În cadrul acestui examen, elevii trebuie să susțină 5 probe scrise și 3 probe orale. Dintre probele scrise, limba maternă și matematica sunt obligatorii, iar celelalte 3 sunt opțiunile lor (aleg dintre materiile pe care le-au studiat în ultimii doi ani la nivel intensiv – 4 ore pe săptămână, unde poate să fie inclusă și biologia), iar la probele orale sunt obligați să susțină la limba maternă, iar celelalte 2 sunt materii pe care le pot alege dintre toate cele studiate în ultimii doi ani. Nota de la Bacalaureatul European este o medie între toate notele obținute la examene (atât scris, cât și oral), cele două note A (semestrul I și semestrul al doilea) obținute în ultimul an de studiu (S7) și notele de la pre-bacalaureat, un examen pe care elevii îl susțin în luna ianuarie din S7 la toate materiile pe care le-au studiat intensiv în S6 și S7. Condiția de promovabilitate a examenului de Bacalaureat European este ca media dintre toate notele menționate anterior să fie mai mare sau egală cu 5,00.

Cea mai mare diferență în ce privește predarea în secția română din cadrul Școlilor Europene este lipsa manualelor concepute pe programa școlilor europene. După cum am precizat anterior, programa școlară diferă de cea din România, iar elevii au nevoie de un suport de curs pe care îl concepem consultând manuale în engleză și franceză din alte țări, traducând și adaptând noțiunile din aceste manuale la nivelul elevilor de la clasă.

În ceea ce privește predarea științelor, un avantaj enorm ar fii prezența laboratoarelor și a tehnicienilor de laborator care pot pregăti toate materialele necesare cu o comandă prealabilă. Școlile sunt foarte bine dotate în ceea ce privește materialul didactic, astfel învățarea prin metoda experimentului este mult mai ușor de aplicat, facilitând procesul de predare-învățare-evaluare.

În concluzie, sistemul Școlilor Europene este un sistem școlar complet diferit de cel din România, cu avantaje și dezavantaje, bazat pe transdisciplinaritate, pluridisciplinarinate și plurilingvism, deschizând elevilor porți către toate universitățile lumii.

 

Cuvinte cheie: biologie, școală, Europa, științe, Bacalaureat
Accesări: 574