Toate articolele din categoria: Învățământ rural
Studiu de caz privind impactul colaborării grădiniță-familie asupra progresului copilului preșcolar
Parteneriatul dintre grădiniță și familie reprezintă una dintre condițiile fundamentale ale dezvoltării armonioase a copilului preșcolar. În perioada educației timpurii, copilul își formează primele deprinderi de socializare, autonomie și relaționare, iar influențele exercitate de familie și de grădiniță sunt decisive pentru evoluția sa ulterioară. Prezentul articol își propune să evidențieze importanța colaborării dintre educatoare și părinți prin analiza unui studiu de caz realizat într-o grupă mijlocie din mediul rural. Cercetarea urmărește traseul unui copil de cinci ani care manifesta dificultăți de integrare socială și autonomie redusă, ilustrând modul în care un plan de intervenție elaborat în parteneriat cu familia a contribuit la progresul său. Rezultatele obținute demonstrează că implicarea activă a familiei și comunicarea constantă cu cadrul didactic au contribuit la îmbunătățirea semnificativă a comportamentului social, a autonomiei și a încrederii în sine a copilului.
Articol integral →Demotivarea școlară la elevii de etnie rromă din mediul rural românesc: cauze, consecințe și direcții de intervenție
Abandonul școlar în rândul copiilor rromi din România reprezintă una dintre cele mai persistente și complexe provocări cu care se confruntă sistemul educațional național. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS, 2020), rata de cuprindere școlară în rândul populației de etnie rromi este semnificativ mai scăzută decât media națională, iar diferența devine și mai accentuată în mediul rural, unde accesul la servicii educaționale este limitat și resursele școlilor sunt reduse.
Articol integral →Să prindem drag de citit și de gândit (un pic mai mult). Studiu de caz privind dezvoltarea literației la clasa a III-a
Articolul de față descrie un model practic de dezvoltare a literației la clasa a III-a, implementat într-un context educațional vulnerabil, în care elevii prezintă niveluri foarte variate de decodare și comprehensiune. Pornind de la evaluarea inițială cu instrumente standardizate și de la principiile didacticii lecturii, prezentăm un set de metode și rutine – Banca de cuvinte, Sfoara pentru înșirat evenimente, Pânza de povești, Afișul poveștii, Cuvintele-lanternă ș.a. – integrate sistematic în ora de limba și literatura română. Abordarea valorifică texte literare și nonliterare variate, organizatori grafici și lucrul în grupuri mici, urmărind dezvoltarea concomitentă a abilităților de decodare și a comprehensiunii profunde. Rezultatele retestării după patru luni de aplicare consecventă arată progrese vizibile ale elevilor, atât la nivel de performanță, cât și de motivație și identitate de cititor.
Articol integral →Studiu de caz privind dezvoltarea potențialului creativ într-o grupă combinată din mediul rural
Prezentul articol descrie un studiu de caz desfășurat pe parcursul a șase săptămâni într-o grupă combinată de grădiniță din mediul rural, cu un grup de 12 copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. Pornind de la premisa că jocul, exprimarea artistică și cooperarea reprezintă principalele resurse ale dezvoltării creativității în perioada preșcolară, studiul a urmărit identificarea modalităților prin care activitățile interactive contribuie la stimularea imaginației, a comunicării și a încrederii în sine. Metodele utilizate au inclus observația sistematică, povestirea creativă, activitățile artistico-plastice și jocul didactic. Rezultatele au evidențiat o participare mai activă a copiilor, o exprimare verbală mai bogată și o creștere a cooperării, inclusiv la copiii cu tendințe de retragere. Studiul confirmă că mediul educațional pozitiv și metodele centrate pe copil favorizează semnificativ dezvoltarea potențialului creativ în contextul grupei combinate din mediul rural.
Articol integral →Activitatea fizică și prevenirea abandonului școlar în comunitățile rurale
Educația reprezintă unul dintre pilonii principali ai dezvoltării sociale și culturale, iar școala rurală are un rol esențial în formarea generațiilor tinere și în consolidarea comunităților locale. În ultimele decenii, fenomenul abandonului școlar a devenit o provocare majoră pentru sistemele educaționale europene, iar mediul rural continuă să înregistreze valori ridicate ale absenteismului și ale părăsirii timpurii a școlii. Cauzele acestui fenomen sunt multiple și includ dificultăți economice, acces limitat la resurse educaționale, migrația părinților, lipsa activităților extracurriculare atractive și motivația redusă pentru participarea constantă la procesul instructiv-educativ. În cadrul comunităților rurale, școala depășește funcția clasică de transmitere a informației și devine un spațiu al socializării, al formării relațiilor interpersonale și al dezvoltării identității personale. În acest context, activitatea fizică și sportul școlar pot genera schimbări importante în viața elevilor, prin crearea unui climat educațional dinamic și prin dezvoltarea sentimentului de apartenență la grup.
Articol integral →Educația prin tradiție – exemplu de bună practică
Educația modernă se confruntă cu provocări complexe: pierderea interesului elevilor pentru valorile autentice, superficializarea relației școală–familie–comunitate și diminuarea respectului pentru identitatea culturală locală. Aceste fenomene, amplificate de digitalizare și urbanizare accelerată, pun sub semnul întrebării capacitatea școlii de a funcționa ca spațiu de coeziune comunitară și de formare identitară. În acest context, proiectul educațional „Veșnicia s-a născut la sat… la Merei”, aflat la a X-a ediție, reprezintă un exemplu de bună practică în formarea unei culturi educaționale centrate pe tradiție, apartenență și responsabilitate civică. Prin strategii pedagogice inovatoare – educație experiențială, parteneriate comunitare, interdisciplinaritate și integrare a tehnologiei digitale – proiectul demonstrează că valorile tradiționale pot constitui un fundament solid pentru o educație incluzivă și relevantă. Prezentul studiu de caz analizează soluțiile implementate, impactul asupra comunității educaționale și perspectivele de transfer ale acestui model în contexte similare din mediul rural românesc.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei