Cercetare privind nivelul de motivație a elevilor în raport cu școala
Profesor de discipline economice în cadrul Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Pașcani, a absolvit studiile de doctorat în anul 2022 în specializarea Management, în cadrul Școlii Doctorale de Economie și Administrarea Afacerilor, Iași, cu titlul lucrării „Studiu privind legătura dintre împuternicirea angajaților, satisfacția în muncă și loialitatea organizațională. Comparație între generații de angajați” (prof. îndrumător Adriana Prodan). Studiile de masterat și de licență au fost urmate în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Iași, specializările „Managementul și dezvoltarea resurselor umane” și „Management”. Este implicată cu elevii în activități ce țin de domeniul antreprenoriatului, în cadrul clubului de antreprenoriat din școală.
Motivația elevilor reprezintă un factor cheie în procesul educațional, facilitând adoptarea diferitelor strategii de învățare în funcție de nivelul resimțit de aceștia (Rashid, S., Rana, R., A., 2019). Mai mult decât atât, nivelul de motivație al elevilor oferă informații concrete cu privire la modalitatea de abordare a parcursului educațional, aceștia fiind dispuși (în diferite măsuri) să-și modeleze anumite comportamente, atitudini în raport cu efortul depus pentru realizarea sarcinilor de învățare, dar și cu modul în care reușesc să depășească provocările aferente.
Ferreira, M., Cardoso, A., P., Abrantes, J., L., (2011) sunt de părere că motivația elevilor reprezintă forța motrice, forța interioară care îi ajută pe aceștia în procesul de învățare, descoperire, valorificare a capacităților, de obținere a performanței, dar și de adaptare la cerințele contextului școlar. Astfel, putem spune că nivelul de motivație resimțit de elevi are un impact asupra gradului de implicare activă în cadrul orelor, asupra efortului depus în realizarea sarcinilor școlare, dar și asupra capacității acestora de a-și menține focus-ul pe obiective educaționale pe termen lung. Aceiași autori subliniază faptul că „motivația pentru învățare a devenit o problemă de top în educație, iar absența ei reprezintă o scădere a calității învățării”. Se consideră că elevii prezintă un nivel mai ridicat al motivației extrinseci în procesul educativ, ceea ce conduce la o învățare superficială, iar în consecință profesorii ar trebui să îmbunătățească experiențele educaționale prin aplicarea de strategii care să dezvolte nivelul de motivație intrinsecă (University of Buffalo, n.a).
Conform literaturii de specialitate, motivația elevilor este văzută din două perspective: una internă și una externă. Motivația intrinsecă are ca nucleu propria dorință a elevului de a se antrena în activitățile școlare, pe care le consideră în mod inerent interesante și cu sens. Acest tip de motivație are un impact pozitiv semnificativ asupra parcursului educațional pe termen lung. Motivația extrinsecă are ca nucleu o serie de factori externi elevului, recunoscuți sub numele de recompense externe sau chiar sancțiuni (presiuni). În această situație, elevii sunt motivați să realizeze sarcinile școlare ca urmare a primirii unei note, a unei laude, a unei burse sau ca urmare a unor presiuni, pentru evitarea anumitor pedepse (venite uneori și din partea cadrului didactic, dar cel mai adesea din partea părinților). Deși benefică pe termen scurt, această formă a motivației nu conduce la un angajament real al elevului față de învățare, realizând de cele mai multe ori sarcinile educaționale în mod mecanic, fără o interiorizare și o însemnătate a acestora pentru ei. Martin, A. (2023) arată că elevii manifestă niveluri ale motivației pozitive și ale implicării în scădere odată cu înaintarea în vârstă, mai concret pe măsură ce aceștia trec de mijlocul adolescenței, urmând ca apoi să crească pe la sfârșitul acestei perioade, când se face trecerea la vârsta adultă. În ceea ce privește motivația negativă, același autor arată faptul că prezintă un nivel în creștere ușoară pentru toate vârstele, iar anxietatea crește semnificativ. Pe de altă parte, implicarea negativă este în creștere la nivelul grupelor de vârstă specifice adolescenței timpurii și mijlocul adolescenței.
Factorii care au o influență mai mică sau mai mare asupra nivelului de motivație a elevilor sunt: orientarea către obiectivele de învățare, metodele de predare (Duy, N., Binh, L., Nguyen, T., P., G., 2021); domeniul de specialitate a profesorului, abilitățile profesorului de management al clasei, comunicarea cu părinții, caracteristicile elevilor, specializarea aleasă (Yilmaz, E., Șahin, M., Turgut., M., 2017); experiențele anterioare de învățare pozitivă; natura sarcinilor de învățare (Kenneth, W., K., Lo., Grace, Ngai, Stephen C., F., Chan, Kam-por Kwan, 2022).
Hodis, F., A., Hodis, G., M. (2022) identifică o serie de strategii pe care profesorii le pot aplica la clasă în vederea creșterii nivelului de motivație internă:
- Oferirea de explicații clare pentru fiecare sarcină de învățare.
- Împărțirea sarcinilor complexe în bucăți mai mici, realizabile în diferite sesiuni de învățare.
- Specificarea nivelului de performanță a sarcinii de lucru și încurajarea recunoașterii propriilor succese- elevii nu vor mai simți astfel anxietatea întrebării „Sunt pe drumul cel bun?”, ci vor fi capabili să-și dezvolte o mentalitate de „eu pot”.
- Oferirea de ajutor structurat general, dar și individualizat pentru rezolvarea sarcinilor de lucru.
- Comunicarea disponibilității de a oferi clarificări sau ajutor în cazul întâmpinării unor probleme în rezolvarea sarcinilor de lucru.
- Furnizarea de feedback clar și concis care să le permită elevilor identificarea sarcinilor bine realizate, a celor ratate, a erorilor.
- Promovarea unui climat al clasei care să dezvolte mentalitatea de explorare, realizând în mod constant conexiuni între cunoștințele anterioare ale elevilor și noile tematici, subliniind relevanța acestora cu aplicații practice contectate la zonele de interes ale acestora.
- Gestionarea nivelului de competitivitate în clasă, care deși poate fi motivantă și distractivă, poate conduce la niveluri ridicate de cost emoțional (frustare).
- Gestionarea constantă a distragerilor prin crearea unui mediu de învățare sigur, focusat pe concentrare și diminuarea costului efortului, care să conducă astfel la o eficiență mai bună în învățare pentru elevi.
Metodologie și rezultate ale cercetării
Scopul acestui studiu de cercetare îl reprezintă identificarea nivelului de motivație în rândul elevilor de liceu în raport cu școala, urmărindu-se evidențierea diferitelor grade de motivație, variind de la motivația intrinsecă, până la amotivare (lipsa motivației).
A fost utilizată scala de măsurare a motivației a lui Vallerand și colaboratorii (1989), compusă din 28 de itemi, traduși și adaptați, în formatul de tip Likert, de la 1 (nu corespunde deloc) la 7 (corespunde exact). Acest model are la bază teoria autodeterminării (Self-Determination Theory, SDT) și oferă o perspectivă detaliată asupra diferitelor tipuri de motivație care influențează elevii în contextul școlar. Concret, modelul evidențiază cum motivația poate varia de la forme mai autonome și interne (intrinseci) la forme mai controlate și externe (extrinseci) și, în final, până la amotivare (lipsa motivației
Elevii respondenți au fost rugați să raporteze gradul în care o anumită afirmație le corespunde lor, putându-se astfel identifica diferitele grade de motivație autodeterminată sau autonomă, În total au răspuns 62 de elevi, din clasele a X-a și a XI-a, dintre care 41 sunt fete, 21 sunt băieți; majoritari din clasa a 10-a E, profil economic, specializarea tehnician în activități economice.
A fost utilizat softul SPSS statistics, versiunea 22, pentru analiza și interpretarea datelor. Analiza descriptivă și de frecvență a celor 7 niveluri de motivație școlară s-a realizat în urma operației de transformare a itemilor în compute variable, astfel: motivația intrinsecă – a cunoaște- itemii 2, 9, 16, 23 (motivatie intrinseca 1); motivația intrinsecă – spre realizare- itemii 6, 13, 20, 27 (motivatie intrinseca 2); motivația intrinsecă – pentru a experimenta stimularea- itemii 4, 11, 18, 25 (motivatie intrinseca 3); motivația extrinsecă – identificată- itemii 3, 10, 17, 24 (motivatie extrinsică 1); motivația extrinsecă – introiectată- itemii 7, 14, 21, 28 (motivatie extrinsică 2); motivația extrinsecă – reglare externă- itemii 1, 8, 15, 22 (motivatie extrinsică 3); amotivare- itemii 5, 12, 19, 26.
Analiza descriptivă a datelor indică faptul că elevii respondenți prezintă un nivel ridicat de motivație extrinsecă prin reglementare externă și un nivel scăzut de amotivare. Acest aspect indică faptul că elevii sunt motivați de recompense sau presiuni externe, cum ar fi note, aprobarea altora sau evitarea pedepselor și nu sunt indiferenți față de activitățile școlare.

Analiza descriptivă
Analizând răspunsurile elevilor respondenți pentru fiecare item din cadrul celor șapte niveluri ale motivației, au rezultat următoarele:
- Elevii merg la școală pentru că sunt de părere că studiile le vor permite să învețe multe lucruri care îi interesează (motivație intrinsecă spre a cunoaște).
- Elevii merg la școală pentru plăcerea pe care o experimentează în timp ce se autodepășesc la una din realizările lor personale (motivație intrinsecă- spre realizare).
- Elevii sunt motivați să meargă la școală pentru plăcerea pe care o experimentează în discuțiile cu profesorii interesanți (motivație intrinsecă- pentru a experimenta stimularea).
- Elevii sunt motivați de ideea că școala le va permite să intre pe piața muncii într-un domeniu care le place (motivație extrinsecă- identificată).
- Elevii merg la școală pentru că doresc să-și demonstreze că sunt capabili să finalizeze studiile liceale (motivație extrinsecă- introiectată).
- Elevii sunt motivați să meargă la școală pentru că doresc să aibă o „viață bună” mai târziu (motivație extrinsecă- reglare externă).
- Elevii prezintă un nivel scăzut de amotivare, cu toate acestea cel mai adesea în cazul itemilor dați consideră că au avut odată motive întemeiate să meargă la școală; totuși, acum se întreabă dacă ar trebui să continue (amotivare).
Pentru a vedea dacă există diferențe de percepții cu privire la nivelurile de motivație școlară resimțite de către elevii respondenți s-a rulat testul T de independență pe gen și clase. Valorile lui sig mai mari ca 0, în cadrul acestui test, arată că nu există diferențe semnificative între cele două grupuri în funcție de gen și clasă în ceea ce privește nivelurile de motivație școlară resimțite.
În ceea ce privește fiabilitatea acestui construct a fost calculat coeficientul Cronbach’s Alpha a cărui valoare indică că valorile răspunsurilor pentru fiecare participant la fiecare set de întrebări sunt consistente, iar acestea măsoară ceea ce trebuie- nivelurile de motivație școlară resimțite de elevi.
Testul de fiabilitate
Concluzii
Pe baza rezultatelor prezentate, se pot formula următoarele concluzii legate de motivația elevilor respondenți în ceea ce privește participarea la activitățile școlare: elevii sunt influențați de factori externi în procesul educațional, aceștia văzând școala drept un mijloc de a-și atinge anumite obiective pe termen lung; elevii prezintă niveluri moderate ale motivației intrinseci ceea ce denotă faptul că prezintă un anume interes și pentru propria învățare combinat cu plăcerea de a asimila noi cunoștințe și astfel de a fi într-o continuă creștere și dezvoltare; elevii sunt motivați de interacțiunile cu profesorii interesanți care le permit o implicare activă în cadrul orelor de curs; elevii prezintă un nivel scăzut de amotivare ceea ce indică faptul că acești prezintă o direcție clară și un set de obiective bine definite în raport cu școala și propriul parcurs educațional.
Așadar, putem conchide faptul că acest scurt studiu de cercetare oferă informații relevante cu privire la nivelurile de motivație resimțite de o parte dintre elevii de liceu. În general, elevii respondenți prezintă o atitudine pozitivă față de școală, manifestând un nivel de amotivare scăzut. Pentru dezvoltarea motivației interne în rândul elevilor sunt necesare promovarea și susținerea unui mediu școlar suportiv, care să ofere autonomie în stabilirea propriilor obiective educaționale (bineînțeles, prin oferirea unor orientări/ a unui suport ghidat din partea profesorilor), pentru care aceștia depun toate eforturile din plăcere și nu din constrângere, urmărind în final performanța pe termen lung, atât în viața profesională, cât și în viața personală.
Referințe
1. Ferreira, M., Cardoso, A., P., Abrantes, J., L., (2011). Motivation and Relationship of the Student with the School as Factors Involved in the Perceived Learning. Procedia – Social and Behavioral Sciences, Volume 29, 1707-1714, ISSN 1877-0428, doi.org/10.1016/j.sbspro.2011.11.416.
2. Hodis, F., A., Hodis, G., M. (2022). Key factors that influence students’ motivation to learn: Implications for teaching. Set: Research Information for Teachers, 2, 37–41. doi.org/10.18296/set.1509
3. Kenneth, W., K., Lo., Grace, Ngai, Stephen C., F., Chan, Kam-por Kwan, (2022). How Students’ Motivation and Learning Experience Affect Their Service-Learning Outcomes: A Structural Equation Modeling Analysis. Front. Psychol., Sec. Educational Psychology Volume 13 – 2022 | doi.org/10.3389/fpsyg.2022.825902
4. Martin, A. (2023). Does age matter in student motivation and engagement?, EducationHQ, educationhq.com/news/does-age-matter-in-student-motivation-and-engagement-151240/
5. Duy, N., Binh, L., Nguyen, T., P., G. (2021). Factors Affecting Students’ Motivation for Learning at the Industrial University of Ho Chi Minh City. 239-262. 10.1007/978-3-030-63089-8_15.
6. Rashid, S., Rana, R., A., (2019). Relationship between the Levels of Motivation and Learning Strategies of Prospective Teachers at Higher Education Level. Bulletin of Education and Research April 2019, Vol. 41, No. 1 pp. 57-66
7. University of Buffalo, (n.a), University at Buffalo (UB) Office of Curriculum, Assessment and Teaching Transformation. Student Motivation. www.buffalo.edu/catt/teach/develop/theory/student-motivation.html#title_1421510925
8. Vallerand, R. J., Blais, M., Brière, N., & Pelletier, L. G. (1989). Construction et validation de l’échelle de motivation en éducation (EME) [Construction and Validation of the Educational Motivation Scale (EMS)]. Revue Canadienne des Sciences du Comportement, 21, 323-349, dx.doi.org/10.1037/h0079855
9. Yilmaz, E., Șahin, M., Turgut., M., (2017). Variables Affecting Student Motivation Based on Academic Publications. Journal of Education and Practice, ISSN 2222-1735 (Paper) ISSN 2222-288X (Online) Vol.8, No.12.
Cuvinte cheie: motivație intrinsecă, motivație extrinsecă, școală, elevi, educație
Accesări: 2.478




Ministerul Educaţiei