Jurnalul profesorului-părinte în perioada #STĂMACASĂCUFOLOS!

Trăim zilele acestea o perioadă unică în viața noastră, a tuturor, o perioadă cu panică, spaimă, teroare, frustrări și lista poate continua. Din păcate, viața ni s-a îngreunat tuturor, dar este și mai mare păcat că noi înșine ne complicăm existenta și nu ne gândim mai mult la copii.
Prezenta lucrare este o frântură dintr-un jurnal de reflecție realizat într-o perioada ciudată pe care o traversăm. Cine s-ar fi gândit că voi avea timp pentru un astfel de jurnal? Și, totuși, viața ne rezervă surprize. Pentru că peste zeci de ani vom povesti cum am petrecut această perioadă, și, probabil vom mai uita detalii, mi-am propus să scriu acest jurnal.

Ziua 8: vineri, 20 martie 2020. Mă trezesc, îmi fac cafeaua şi încep să mă gândesc ce trebuie să fac azi. Mă simt ca în reclamă „Ce caută un câine în casă?” Elevi, facebook, zoom, google meet, copilul meu de clasa a V-a, whatsapp, messenger, iarăşi facebook, google classroom, facturi, documente, cumpărături etc. E o avalanşă de idei în capul meu. Suntem în a 8 – a zi de stat acasă, de stat în faţa calculatorului, de dileme şi controverse, de obligaţii şi responsabilităţi mai mult sau mai puţin impuse şi lista poate continua. Mă gândesc că toată nebunia asta mă transformă într-un robot, nu sunt aproape de copiii mei, nu pot să îi mângâi, să îi pup părinteşte pe frunte, să îi iau în braţe, să îi cert, să îi încurajez, să le explic. Păcat, mare păcat, pentru că acum este timpul lor, dar mai bine sănătoşi şi în siguranţă.

De când s-au închis școlile a fost şi pentru profesori o perioadă de încercări, de bâlbâieli etc. Acum cred că lucrurile încep să se așeze. Fiecare profesor a căutat și a găsit până acum calea cea mai potrivită de comunicare cu elevii. E adevărat că sunt mai multe platforme unde trebuie să-şi facă cont, dar dacă eu am început să mă mai obișnuiesc, vor reuși și ei.

Rezultate: Este vineri, şi de luni tot experimentez diferite platforme de învățare în mediul online. Am instalat şi am dezinstalat atâtea programe că mi-e teamă că se va „prăji” calculatorul. Miercuri m-am hotărât să folosesc Google classroom pentru a posta materiale didactice, filmuleţe şi sarcini de lucru elevilor mei. Constat că, azi, ei îmi răspund, îmi completează chestionare, încarcă fișe de lucru, ceea ce mă încântă şi realizez că am făcut o alegere bună. Încep să comunic cu colegii mei şi cu elevii prin grupurile create pe facebook.

Concluzie: Am stat în faţa calculatorului o săptămână de dimineaţă până seara şi am obţinut cea mai eficientă (momentan) modalitate de lucru în mediu online cu elevii mei, dar totul în viaţă se poate îmbunătăţi, nimic nu este perfect. Am constatat că şi copilul meu este epuizat de atâtea canale de comunicare cu şcoală: whatsapp, messenger, edmodo, lectii-virtuale, zoom meeting, facebook etc. Mă uit la copilul meu şi brusc mă trezesc la realitate: este prea mult. Toată săptămâna am stat şi eu, şi copilul meu cu ochii în calculator de dimineaţă până seara şi instantaneu mă gândesc la elevii mei. STOP! Este prea mult şi pentru ei. Mă cuprinde o stare de nemulţumire pentru că este prea mult acest „mediu online” şi iau atitudine pe grupul de părinţi al clasei fiului meu unde îmi exprim nemulţumirea că elevii au prea multe teme şi prea multe canale de comunicare cu profesorii, motiv pentru care ei uită conturi, parole, ore stabilite, pierd şirul temelor.

Reflecţie: Mă gândesc, că poate, aceeaşi atitudine pot avea şi părinţii elevilor mei. De ce? Pentru că eu am pierdut şirul temelor date în această perioadă pe toate aceste canale cu pagini întregi de scris, transcris, copiat etc. şi chiar îl înţeleg şi pe Mihai al meu şi pe elevii mei, că nu mai ştiu de unde să scrie şi ce să scrie şi actul didactic nu şi-a atins scopul.

Eu sunt un părinte care am încercat să îi pun la dispoziţie copilului mei toată tehnologia de care este nevoie şi toate aceste aplicaţii instalate, dar dacă aş fi fost un părinte modest de la ţară, unde uneori nu este nici semnal, care nu ar fi avut aceste posibilităţi, cum ne-am fi descurcat cu aşa-zis-ul mediu online care nu are nici o finalitate, nici o relevantă şi nici o eficienţă?

Destul îl terorizezi pe copil cu faptul că stă numai în casă, afară este frumos şi nu are voie, toată săptămâna am stat numai cu zoom meeting, cu instrucţiuni pe facebook, etc. O vom lua razna şi vă spun sincer că eu împreună cu copilul meu nu vom putea ţine ritmul în felul acesta. Şi totuşi, suntem optimişti ca TOTUL VA FI BINE!

Întâmplări ale zilei: De la ora 11 am fost online să urmăresc atelierul despre Google meet, din cadrul proiectului CRED. La sfârşit, concluzionez că este o aplicaţie bună, că am învăţat ceva nou, că pot utiliza aplicaţia OPENBOARD pentru tabla interactivă. Dar, ce folos? Cu ce sacrificii? Seara mă gândesc că nu noi suntem victime ale acestei perioade, ci personalul medical, poliţiştii, personalul de la SMURD şi familiile lor, care sunt cei mai expuşi pentru că se duc la serviciu neechipaţi corespunzător. Pentru mine, din tot ce am trăit astăzi, acum, în această seară, rămâne emblematic şi îmi răsună în minte răspunsul unui elev: Ce lecţii online frate? Eu am de tăiat la vie.