Liniștirea copilului interior. Despre copilul lumină și copilul umbră în accepțiunea psihologiei clinice și educaționale

Acest material este o invitație de a realiza o introspecție pentru descoperirea copilului lumină și dezvoltarea unor cogniții pozitive. În fapt, cartea este o reiterare a tot ceea ce înseamnă că „cel ce a avut o copilărie luminoasă şi fericită şi-a adunat comoara nesecată în care-şi găsește mângâiere şi-n cele mai dureroase clipe ale vieţii” (Wilhelm Wundt). Ideea centrală este că înseși „copilăria este taina dezvăluirii viitorului”, așa cum ne spune Grigore Vieru. Liniștea locului, bucuria evenimentelor și iubirea oamenilor din copilăria noastră, fără echivoc, marchează calitatea vieții și confortul psihologic a ceea ce trăim dincolo de pubertate, pe drumul devenirii noastre umane.

Lumea interioară ce gestionează emoțiile și generează comportamentele din viața profesională și personală, de cuplu, se cristalizează pe acceptarea copilului interior, pe iubirea copilului interior, pe compensarea neajunsurilor din copilărie prin realizarea unui univers de referință, în divergență cu cel de apartenență. Chintesența întregii expuneri se axează pe metafora copilul interior ceea ce nu reprezintă nimic altceva decât părțile inconștiente ale personalității noastre, întipărite în noi încă din copilărie. Această metaforă face sens cu demersul de regresie în hipnoza clinică ce constă într-un demers clinic de depășire a unor traume prin compensare, acceptare și vindecare. „Copilul interior”, ca o metaforă în sfera patologicului, este și „copilul umbră” (convingerile noastre negative și sentimentele apăsătoare) dar și „copilul lumină” (experiențele noastre pozitive și sentimentele bune din noi) deopotrivă ale aceluiași inconștient. Miza demersului de a face funcțional „copilul din interior” nu este reprezentată de demersul de a ucide „copilul umbră” căci nu suntem criminali propriului inconștient, ci aceea de a-i acorda iubire pentru a-l liniști, oferind șansa „copilului lumină” de a ne deveni resursă. Pentru ca adultul să aibă încredere vitală, acesta are nevoie de apartenență și recunoaștere, autonomie și siguranță precum și satisfacerea plăcerii și evitarea durerii.

Construirea arhitecturii cognitive-afective a copilului umbră se bazează pe percepția experiențelor traumatizante sau percepute ca traumatizante din perioada copilăriei și convingerile construite prin utilizarea unui univers lexical umilitor: Sunt nedorit!, Sunt prea gras!, Sunt o povară!… Trebuie să-ți îndeplinesc așteptările, trebuie să…, trebuie să… Toate acestea și fiecare în parte grevează cogniții și tipare, forme de rezistență: narcisistul care compensează Ești urât!, camuflajul pentru că Trebuie să mă adaptez!… Convingerilor tale negative arată că nu e vorba de realitate, ci de realitatea ta subiectivă, care a fost marcată în tine, cel puțin parțial, de eșecurile educaționale ale părinților tăi.

Din nefericire, evenimentele fericite nu se scrijelesc atât de amplu în memoria noastră. Oamenii care sunt mai deschiși față de asentimentele lor au o abilitate mai bună de a se vindeca prin analiza problemelor și rezolvarea conflictelor interioare. Totuși, bărbații au tendința de a-și reprima sentimentele, de a le ignora, astfel că nerezolvarea conflictelor interioare poate duce la agresivitate ancorată în adânc și latentă comportamental dacă nu este activată de un stimul brusc. Această reprimare poate deveni chiar și o formă de autoapărare prin evitarea vulnerabilităților.

Mecanismele de apărare ale copilului umbră sunt: negarea realității neplăcute sau insuportabile, victimizarea, căutarea perfecțiunii și dependența de recunoaștere, căutarea armoniei prin conformare excesivă, sindromul salvatorului, dorința de a deține controlul, agresivitatea sau emotivitatea prin refugiu, evitare sau retragere.

Retorica binelui asupra răului, precum în basmele românilor unde binele învinge răul prin intervenția supranaturalului. Nu, nu este o luare în derâdere ci este o formă de apreciere a creativității și perspicacității poporului român de a oferi, prin folclor autentic și creație populară, arealul liniștirii copilului interior în fascinanta lume a poveștilor, prin oferirea șanse la o retorică consistentă a copilului lumină, spre vindecarea copilului umbră. Este o invitație pentru a descoperi copilul lumină din noi căci fiecare îl posedăm în inconștientul nostru. Convingerile pozitive nu sunt o retorică la cele negative ci, pur și simplu, șansa vindecării: Am voie să fie eu însumi!, Sunt iubit!, Sunt valoros!, Sunt frumos!, Bucurați-vă! Copilul lumină din viața de zi cu zi oferă seninătatea gândurilor, culoare lumii înconjurătoare, speranță și credință. Astfel, mecanismele de apărare dezvoltate în prezența copilului umbră își pierd sensul retoricii în contextul mecanismelor de tezaurizare, acestea devenind principala resursă pentru un mai bine concret, sănătos, confortabil: echilibru, exersarea empatiei, utilizarea asertivității, sinceritate, acceptarea realității, bucuria cotidianului, adaptarea sentimentelor la realitate, abordarea situațiilor conflictuale, asumarea a ta însuți.

În fapt, ceea ce am scris este o reiterare semnificației cuvintelor lui Wilhelm Wundt: „Cel ce a avut o copilărie luminoasă şi fericită şi-a adunat comoara nesecată în care-şi găsește mângâiere şi-n cele mai dureroase clipe ale vieții”.