Managementul activităților logopedice online

Starea de urgență în perioada pandemiei COVID-19 a determinat un „experiment social” în domeniul educației. Învățarea a continuat dincolo de școală, cu instrumente online accesibile tuturor sau nu, însă cu multă determinare din partea cadrelor didactice de a-și înnoi metodele și de a ajunge cu orice preț să își continue misiunea profesiei. Tot acest context a însemnat mai mult timp de pregătire și un efort mult mai mare de coordonare pentru profesori. Ca profesor logoped, misiunea de a comunica direct cu elevii și preșcolarii aflați în terapie a devenit mult mai dificilă decât la un profesor de altă disciplină, deoarece în paralel trebuia păstrată confidențialitatea fiecăruia, și prin urmare nu puteam să ne organizăm activitatea cu un număr mare de elevi cum se putea organiza orice clasă de elevi.  Deci am comunicat individual, pe Whatsapp, Messenger, în orarul prestabilit cu părinții acestora, a căror prezență ne-a fost indispensabilă.

Pe fundalul pandemiei de coronavirus, care a împins multe state să închidă școlile pe o perioadă care s-a extins pe parcursul mai multor săptămâni, în cazul nostru fiind 3 luni, și profesorii din România au fost provocați, în perioada 11 martie-12 iunie 2020, să se adapteze rapid, să descopere pe cont propriu platforme educaționale digitale, și să își continue activitatea cu elevii online, prin metodele și mijloacele de comunicare descoperite, sau în cel mai fericit caz pe platforma decisă la nivelul școlii.

A fost foarte important ca părintele sau tutorele să pregătească elevul pentru acest program și să sprijine profesorul logoped în organizarea activităților și a exercițiilor suplimentare de efectuat  acasă. Părinții ne-au fost de un real sprijin în această perioadă.

Prin aceste canale am distribuit și material logopedic specific fiecărei tulburări de limbaj, material distribuit la începutul  perioadei educatoarelor/ învățătoarelor pentru a-l distribui pe grupurile grupelor/ claselor, iar apoi direct părinților.

Principalele materiale distribuite logopaților au fost create personal, iar toate resursele digitale create de către cei 30 de logopezi din cadrul Centrului Logopedic Interșcolar Cluj au fost adunate în Biblioteca digitală a CJRAE Cluj și  publicate  pe site-ul instituției. (cjraecluj.ro/carticica-curcubeu/). Am utilizat și resurse și lecții preluate de pe platformele gratuite pentru învățământul preșcolar și primar – Twinkl România, Timlogo, Digitaliada, Îndreptar digital etc.

Ce ne-a lipsit acasă?

Iată câteva dintre situațiile/ contextele din clasă care nu au putut fi reproduse acasă:

1. La școală exista o rutină fixă a zilei, o rutină instituțională: copiii descoperă o cadență de lucru, un amestec între libertăți și constrângeri, în ritmul cărora se aliniază, copiind comportamente de grup. Acasă este greu să transformi tot mediul de viață în regim organizat, planificat, repetabil și monitorizat de o autoritate, alta decât cea intimă, parentală; copiii au nevoie inclusiv de asta: de o figură autoritară externă familiei. (autoritate – nu în sens de „severitate”).

2. Fiecare are  la școală un rol în grup, o relevanță personală câștigată din oglindirea în ochii celorlalți. În clasă, în pauze – copiii învață mult din punct de vedere socio-emoțional. Își exersează puterea limbajului verbal și nonverbal, instrumentele tranzacționale, puterea. Și acasă o fac, dar de la 5 ani încolo, familia nu poate înlocui anturajul copiilor de aceeași vârstă.

3. Ethosul școlii: spațiul clasei, așezarea în bănci, instrumentele de lucru – toate funcționează ca obiectele unui ritual menit să declanșeze dispoziția de lucru altfel decât cea de acasă – unde de multă vreme creierul știe să se autoseteze pe cunoaștere autodirijată, spontană, informală. Copiii nu știu încă să amestece un spațiu destinat altei stări cu un mod de operare format altundeva. Nu pot încă să facă toți, cu ușurință, tranziția.

4. Raportul emoțional copil-părinte, copil-profesor este diferit. De la părinți, copilul așteaptă validare necondiționată, în timp ce de la profesor, copilul acceptă să fie judecat, măsurat și evaluat.

Fiecare dintre factorii de mai sus nu pot fi reproduși acasă. De aceea vă este mai dificil. De aceea mulți copii par să nu aibă motivații. De aceea școlile sunt încă instituții.

Învățarea de acasă e la fel de importantă și poate chiar mai consistentă decât cea de la școală.

A aduce școala în casă a fost un experiment bun și revelator. Oricât ni s-a părut de greu, poate chiar imposibil în primele zile, toți au reuși să se mobilizeze și să comunice pentru a sprijini subiectul destinat educației: elevul.

Poate mai mult ca niciodată echipa părinte-dascăl-elev a funcționat, mai bine ca în orice context educațional desfășurat până acum. Acesta e marele câștig al tuturor.

Concluzia mea în urma acestei experiențe educaționale este că „Împreună reușim să depășim orice bariere!”.