Percepția părinților privind incluziunea elevilor cu tulburare de spectru autist în școala de masă (Studiu)

Studiul prezentat abordează o temă de mare actualitate, axată pe cele mai mari îngrijorări ale părinților legate de incluziunea copiilor lor, diagnosticați cu autism, în școlile de masă. Părinții copiilor cu autism sunt o categorie de populație cu păreri evident diferite asupra școlii şi a sistemului de învățământ, față de alte categorii de persoane. Această problemă poate fi soluționată prin efortul comun al tuturor celor implicați în domeniile politic, științific, social, cultural- o atitudine pozitivă față de copii cu autism din partea societății ar trebui să devină unul dintre obiectivele principale în parteneriatele educaționale. Scopul acestui studiu este de a observa situația actuală a sistemului de învățământ privind copiii cu autism, părerile părinților cu privire la măsurile ce au fost luate, dar şi a măsurilor ce pot fi luate pe viitor şi câteva aspecte ce ar putea fi îmbunătățite pentru bunăstarea, înțelegerea și adaptarea elevilor cu TSA în școala de masă.

Una dintre funcțiile educației este de a asigura integrarea indivizilor în societate. Scopul școlilor este de a educa toți copiii, și nu numai pe cei care au îndeplinit banda din ce în ce mai restrânsă a criteriilor de selecție. Școlile speciale, chiar și pline de resurse educaționale, nu reușesc atât de des să împuternicească copiii cu dizabilități să își caute locul potrivit în societate.

Acest eșec de împuternicire nu mai este tolerat de persoanele cu dizabilități înșiși, luptându-se să se confrunte cu procesele care îi exclud, astfel, aceștia spun în cadrul Organizaţia Europeană pentru viaţă independentă, formată în 1989: „Din ce în ce mai mult noi, persoanele cu dizabilități, ne ridicăm vocea pentru a vorbi împotriva depozitării persoanelor cu dizabilități în instituții speciale și împotriva negării drepturi egale și civile. Nu mai acceptăm segregarea și paternalismul de la oameni precum experții medicali, factorii de decizie politică și oficialii administrativi.
În această perspectivă, noua funcție a educației în cazul elevilor cu nevoi speciale ar trebui să se schimbe de la integrare la incluziune. „Este necesar un angajament moral pentru integrarea tuturor copiilor într-un singur sistem de învățământ, ca parte a unui angajament mai larg pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în societate”. (Michael, 1996)

O barieră importantă a accesului elevilor cu dizabilități în învățământul de masă o reprezintă perspectiva competitivității în procesul de admitere, cele mai importante criterii fiind media notelor din primii 4 ani și rezultatele evaluărilor naționale. De fapt, întreaga funcționare a sistemului nostru de învățământ se bazează pe competiție și aceasta nu este o perspectivă nouă.

Încă din regimul comunist, cele mai bune școli erau destinate elevilor cei mai performanți și recompensele pentru cei care aveau cele mai bune rezultate au început încă de la grădiniță. Toate procesele de admitere după învățământul obligatoriu de 8 clase, în licee și universități, au fost mari concursuri cu câștigători și învinși. Cadrele didactice au fost evaluate și pe baza competiției și pe baza rezultatelor elevilor lor la evaluări obișnuite, examene de admitere sau la concursurile olimpice naționale. De fapt, competitivitatea în școli face parte din rolul sistemului de învățământ, de a pregăti pentru viitoarea competiție în economie și societate în ansamblu.

Există o diferență între comunism și regimul actual din România. Fosta societate era foarte centralizată și condusă de autoritățile comuniste, în timp ce în prezent statul s-a retras din fostele sale funcții, societatea fiind mult mai orientată spre piață și urmând o ideologie „neoliberală” chiar și în redistribuirea beneficiilor, așa cum arată unii sociologi est europeni (Mladenov, 2015).
Europa, şi implicit România, are nevoie de sisteme educaționale mai incluzive și echitabile, care să permită tuturor cetățenilor să reușească în educație și să își dezvolte întregul potențial, indiferent de mediul lor și în funcție de nevoile lor specifice de învățare. Provocarea este de a crea medii de învățare incluzive în care cursanții dezavantajați primesc sprijinul de care au nevoie pentru a reuși și pentru a se simți respectați și apreciați. Sistemele noastre educaționale trebuie să caute în mod activ să promoveze justiția, toleranța, solidaritatea, înțelegerea interculturală, cetățenia activă, respectul pentru diversitate și drepturile fundamentale – valori și atitudini care sunt la fel de fundamentale pentru coeziunea, succesul și bunăstarea societăților noastre și care pot fi cel mai bine promovat prin educație și formare.

Este clar că mulți profesori români în special din învățământul secundar nu se simt confortabil să lucreze cu elevi cu dizabilități. Ei pretind că nu au expertiză sau că nu sunt pregătiți să lucreze cu această categorie și ar fi mai profitabil chiar și pentru acești studenți dacă ar fi educați de un personal special pregătit într-un mediu specializat. Alții susțin plățile mici în educație comparativ cu eforturile pe care trebuie să le facă pentru a preda pentru atât de mulți elevi și pentru a-i face să răspundă cerințelor, de aceea, nu au timp și posibilitatea de a adapta programele sau metodele de predare la nevoile de educație specială ale unor elevi. Ei sunt tentați să respingă conceptul de școală incluzivă în favoarea conceptului de școală pentru „excelență”. Cazul nu se aplică întotdeauna, întrucât, profesorilor de grădinițe sau de școală primară sunt mai deschiși să lucreze cu elevi speciali în mediul de masă.

Pentru a verifica percepţia pe care părinţii copiilor cu autism o au asupra tuturor aspectelor ce ţin de incluziunea lor şcolară s-a aplicat un chestionar care s-a completat anonim de către părinţi, iar datele furnizate au fost folosite doar în scopul cercetării. Metoda folosită este cea statistică, aceasta fiind folosită pentru centralizare, prelucrare și grupare a datelor și pentru scorarea indicatorilor esențiali, în vederea interpretării facile a datelor obținute.

Lotul acestei micro-cercetări a fost format din 26 de adulți, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, care au copii diagnosticați cu autism, predominând părinții din mediul urban, în procent de aproximativ 85% față de 15% – reprezentarea celor din mediul rural. Copiii celor care au participat la cercetare au vârste cuprinse între 5 și 18 ani, cei mai mulți având 7 ani.

La întrebarea adresată părinților dacă sunt la curent cu politica școlii în care sunt înscriși copiii cu privire la cerințele educative speciale, 69,2% au răspuns că aceasta are și au fost informați, 23,1% nu știu despre politică și 7,7% au răspuns că școala nu are.

La întrebarea despre suportul general acordat de către școală în ce privește cerințele educative speciale ale copiilor cu autism din lotul cercetării, se observă că cea mai mare frecvență o are calificativul 4- Destul de mulțumit, 33,3%; 2 dintre respondenți au ales Niciun răspuns- calificativul 3 la întrebarea adresată.

În afară de același procent de cazuri în care PIP-ul nu se aplică(46,2%), unii părinți au fost consultați Câteodată- 23,1% în elaborarea lui, 15,4% sunt implicați Întotdeauna și 11,5% Foarte des. Din experințele personale și ale celor din jur cu școlile în care sunt elevi copiii cu autism, implicarea părintelui în construirea planului de intervenție personalizat se rezumă la a-i fi transmis pe e-mail la jumătatea anului școlar.

În tabelul 2, referitor la întrebarea despre cum este primit la școală copilul cu autism din lotul cercetării, se observă că cea mai mare frecvență o are calificativul 4- De acord, 51,9% dintre răspunsurile părinților ; 2 dintre respondenți au ales Total dezacord- calificativul 1, 7,4% la întrebarea adresată.

 

În figura de mai sus, s-au analizat aspecte ale educației copilului cu autism. La variabila Nivelul de contact pe care îl aveți cu profesorul (profesorii) copilului dvs. s-a obținut un procent majoritar de 40,7%, calificativul 4- Destul de mulțumit. La variabila Modul în care școala vă spune despre nevoile educaționale ale copilului dumneavoastră s-a obținut un procent majoritar de 33,3%, la calificativul 4- Destul de mulțumit și calificativul 5- Foarte mulțumit. La variabila Modul în care școala vă spune despre progresul pe care îl face copilul dumneavoastră s-a obținut un procent majoritar de 33,3%, la calificativul 5- Foarte mulțumit. La variabila Educația generală a copilului dvs. s-a obținut un procent majoritar de 44,4%, la calificativul 4- Destul de mulțumit.

Concluzii

• părinții sunt în procent mare foarte mulțumiți de cum decurg relațiile cu școala;
• părinții cred că ceea ce învață copilul cu autism la școală este potrivit nevoilor sale;
• părinţii consideră că școala oferă suport adecvat nevoilor copiilor cu autism(curriculum integrat, cadre didactice pregătite, PIP).
• școala a ținut cont de sugestiile părinților și a rezolvat doleanțele acestora la un nivel satisfăcător.

Dintre limitările acestui studiu, putem aminti mai întâi faptul că loturile erau prea mici pentru a fi considerate reprezentative. A existat, de asemenea, un dezechilibru, deși unul destul de mic, între subiecții de sex masculin și feminin, rezultatele pot fi considerate corelate, dar nu generalizate.

Cercetările viitoare ar putea lua în considerare selectarea unui eșantion mai mare care să mențină paritatea de gen.

Bibliografie

Ahmad, W. (2012). Barriers of Inclusive Education for Children with Intellectual Disability. Indian Stream Research Journal. Vol. 2, Issue II, 1-4.

Dua, V., & Dua, A. (2017). Inclusive Education: Challenges and Barriers. Indian Journal of Research, 856-858.

Nicholas, H. F. (2014, Iulie 1). The Factors Predicting Stress, Anxiety and Depression in the Parents of Children with Autism. Retrieved from Research Gate: www.researchgate.net/publication/263935946_The_Factors_Predicting_Stress_Anxiety_and_Depression_in_the_Parents_of_Children_with_Autism