Utilizarea jocurilor didactice în predarea limbilor moderne

Predarea limbilor moderne pune accentul pe abordarea de tip acțional, iar jocul didactic reprezintă un instrument care răspunde acestui deziderat. Cu toate acestea, activităților de tip ludic le este rezervat un spațiu restrâns în Cadrul european comun de referință pentru limbi. Articolul dezvoltă această problematică, evidențiind câteva strategii care pot contribui la utilizarea cu succes a jocurilor didactice în orele de limbi moderne.

În ultimii ani, predarea limbilor moderne privilegiază abordarea de tip acțional, care tinde să înlocuiască abordarea de tip comunicativ. Demersul didactic actual pune în prim-plan metodele activ-participative, astfel încât elevii să fie implicați în mod conștient și activ în cadrul procesului instructiv-educativ, să caute, să găsească singuri noile cunoştinţe, să afle soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţele, să le sistematizeze. De asemenea, metodele activ-participative stimulează gândirea și creativitatea și facilitează colaborarea.

În acest context, jocul didactic reprezintă un mijloc eficient, prin care poate fi dinamizat procesul  instructiv-educativ, prin intermediul motivaţiei ludice, într-o perspectivă cu un puternic caracter formativ. Valoarea educativă a jocului a fost studiată de către cercetători, Jean Piaget considerându-l o activitate capitală pentru dezvoltarea intelectuală, socială și psihică, având un rol esențial în construirea funcției simbolice, care favorizează învățarea școlară.

În orele de limbi moderne, jocul didactic se înscrie în linia demersurilor de tip comunicativ și acțional, propunând un cadru ludic, care favorizează interacțiunea și comunicarea.

La începutul activității sau în cadrul unor grupuri care se cunosc mai puțin, se pot folosi cu succes jocuri de spargere a gheții. De asemenea, înainte sau după o activitate solicitantă, o secvență ludică poate dinamiza sau relaxa elevii, păstrându-le viu interesul pentru învățare. Principalul avantaj al jocului, în relație cu teoriile cogniției, este aspectul său motivațional, activitățile ludice permițând elevilor „să utilizeze într-un mod colaborativ și creativ ansamblul resurselor lor de comunicare” (1).  Jocul pune accent pe motivația intrinsecă, pe parcursul jocului elevul fiind în permanență un „actor al propriei învățări”.(2)

Cu toate acestea, jocul rămâne totuși un instrument pedagogic destul de puțin utilizat în practica predării limbilor moderne. În Cadrul european comun de referință pentru limbi, publicat de către Consiliul Europei, jocului îi este dedicat un spațiu foarte restrâns, în subcapitolul intitulat Utilizarea ludică a limbii, considerându-se că „folosirea limbii pentru joc sau creativitate îndeplinește adesea un rol important în învăţare și perfecţionare, dar nu aparţine numai domeniului educaţional” .(3) În documentul citat, sunt exemplificate trei grupe de jocuri:

• jocurile de societate (orale, scrise, audiovizuale, cu jetoane și table, șarade și mimări etc.);
• activităţile individuale (ghicitori și enigme, jocuri mediatice);
• jocurile de cuvinte (calambururi etc.).

În afara acestui subcapitol punctual, jocul este doar amintit sub forma particulară a jocului de rol, în exemplificarea sarcinilor de tip comunicativ.

Având în vedere directivele europene privind predarea limbilor moderne și importanța redusă a jocului în documentul amintit, se pune întrebarea în ce măsură pot fi utilizate jocurile didactice în procesul de predare-învățare-evaluare? De asemenea, cum să alegem cele mai potrivite jocuri și cum să le aplicăm pentru reușita activității didactice?

După cum remarca cercetătoarea Haydée Silva, atitudinea cadrelor didactice oscilează între idealizarea și demonizarea jocului ca instrument pedagogic (4).  Pe de o parte, sunt profesori care supralicitează valoarea educativă a jocurilor, punând în evidență doar avantaje, precum caracterul său puternic motivațional, facilitarea muncii în echipă, dezvoltarea creativității, a spiritului de observație, a celui de competiție, a capacității de analiză și sinteză, dezvoltarea unor tehnici de memorare etc. Pe de altă parte, există și profesori care  evită să folosească jocurile în cadrul orelor, invocând timpul îndelungat pe care trebuie să îl dedice pregătirii secvențelor ludice, a materialelor necesare, unele jocuri implicând resurse semnificative de timp și materiale. De asemenea, există și opinii conform cărora jocurile ar fi potrivite doar pentru elevii de vârstă mică, nefiind adecvată utilizarea acestora pentru publicul adolescent sau adult.

Cu siguranță, putem afirma că jocul este un instrument util și adecvat oricărui nivel de vârstă, în anumite condiții. În primul rând, ca în cazul oricărei secvențe pedagogice, este necesară o definire clară a obiectivelor și a competențelor vizate. Pentru limbile moderne, vom utiliza jocuri specifice pentru înțelegerea scrisă/orală, producere scrisă/orală, îmbogățirea vocabularului, învățarea unor noțiuni gramaticale etc. Regulile jocului trebuie să fie explicate în mod simplu, clar.

Activitatea ludică trebuie adaptată în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor și nevoilor acestora de învățare. De asemenea, este important să stabilim dacă este vorba despre un joc individual, de grup, echipă etc.

În organizarea secvenței didactice, profesorul va acorda o atenție deosebită și timpului necesar pentru pregătirea și desfășurarea efectivă a jocului. În introducerea unui joc nou, este posibil să fie nevoie de un timp mai îndelungat pentru explicarea și fixarea regulilor jocului. Fiind vorba de predarea unor limbi străine, chiar și explicațiile de pe parcursul jocului, eventualele corecturi, schimbul de informații dintre participanții la joc ajută la îmbogățirea vocabularului.

Spațiul de desfășurare a jocului și mijloacele de care dispunem pot contribui la succesul activității. Ar fi preferabil ca unele activități de tip ludic să se desfășoare și în exterior, iar în cazul în care se desfășoară în clasă, să permită mișcarea elevului, acesta să se poată ridica, să lucreze la nivel gestual.

Cadrul didactic trebuie să creeze o atmosferă propice desfășurării jocului, să motiveze elevii pentru o implicare activă. Pe lângă rolul său educativ, jocul trebuie să își păstreze și caracterul recreativ, distractiv.

În concluzie, profesorii de limbi moderne pot utiliza cu succes jocul didactic la clasă, în condițiile unei abordări realiste, obiective, ținând cont de particularitățile colectivului de elevi, de raportul optim dintre resursele de timp și materiale necesare și beneficiile educative ale activității de tip ludic.

NOTE:

(1) J.P. Cuq, Dictionnaire de didactique de français langue étrangère et seconde, CLE International 2003, p. 160.
(2) Ludovic Helme, Romain Jourdan, Kevin Tortissier, Le jeu en classe de FLE: intérêts et pratiques, „Rencontres Pédagogiques de Kansai”, 2014, p. 65.
(3)  Consiliul Europei, Comitetul Director pentru Educație „Studierea limbilor și cetățenia europeană”, Cadrul european comun de referință pentru limbi, traducere din limba franceză Gh. Moldovanu, p. 52.
(4)  Haydée Silva, Jeu(x) et langue(s) : avatars du ludique dans l’enseignement/apprentissage des langues, Recherches et applications, n°59, 2016.