Adaptarea materialelor didactice la necesitățile elevilor nevăzători și cu deficiențe vizuale

A absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București, apoi a urmat masterul Management Organizațional al Resurselor Umane din cadrul Facultății de Sociologie-Psihologie, București. A urmat cursuri de formare în domeniul psihologiei speciale, cursuri de formare De Cee, CRED, Formator de formator. În prezent, este profesor la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, din Buzău.

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, Buzău (Buzău)

Elevii nevăzători și cu deficiențe de vedere primesc informații prin intermediul a patru simțuri pe care le au la dispoziție: olfactive, gustative, tactile și auditive. Ultimele două (tactile si auditive) sunt cele mai importante, cele mai flexibile și adaptabile într-un mediu de învățare.
Planșele tactile, hărți tactile, grafice, ajută la îmbogățirea cunoștințelor elevilor nevăzători despre lume. Prin intermediul lor, aceștia au acces la numeroase informații pe care altfel nu le poate experimenta sau înțelege pe deplin. De aceea, este necesar ca materialele didactice să fie selectate și adaptate pentru elevii nevăzători.

In acest scop, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Buzău a achiziționat două aparate P.I.A.F. Acest aparat traduce imaginile în concepte tactile simple sau complexe, cum ar fi mecanismul de ceas. Folosit într-o varietate de setări educaționale, profesionale și personale, oferă o modalitate simplă de a pregăti imagini tactile, imprimând în relief orice linii negre, litere sau forme care sunt desenate sau imprimate. Imprimarea se face atât la calculator, cât și la xerox. Elevii nevăzători și cu deficiențe vizuale poate învăța să analizeze grafice, să recunoască scrisul de mână, să acceseze imagini, să exploreze hărți și să interpreteze diagrame.

Pentru realizarea acestor materiale tactile, acest aparat folosește hârtie specială sub numele de Hârtia magică Tangible, cu capsule sensibile la căldură, care are două fețe, o față mai aspră și una mai fină (sunt foarte mici diferențele de textură). Imprimarea este obligatorie pe partea mai aspră. Hârtia poate avea dimensiuni A4 și A3. Este de preferat coala A4, deoarece elevul nevăzător percepe mai ușor prezentările mai mici. De asemenea fiecare imagine, grafic, hartă, diagramă trebuie realizată singură pe pagină și să fie prezentată eventual pe etape, pentru că, de cele mai multe ori, întregul este prea complicat și greu de perceput de către elev.

Operațiunea în sine este rapidă. Pentru semnele Braille scrise pe calculator, fondul trebuie să fie de 24, neîngroșat. Hârtia imprimată va fi trecută apoi prin aparatul PIAF, de regulă reglat puțin peste intensitatea medie, astfel încât desenul să fie scos perfect în relief, fără să fie afectată cerneala. Dacă intensitatea este prea mică, hârtia nu embolează suficient, iar dacă intensitatea este prea mare, embosarea este prea mare, punctele pot conflua, iar cerneala este mai palidă. Scrisul negru embosat este util pentru elevii cititori de Braille cu resturi vizuale (care reușesc să citească cu ochii).

De reținut este faptul că, pe acest tip de hârtie, cerneala se șterge în timp. Este important ca matricea să se păstreze pe hârtie sau într-un fișier pe calculator pentru a putea fi imprimată de câte ori este nevoie.

Pentru o bună realizare a materialelor este recomandat ca, înainte de  a fi prezentate elevilor, acestea să fie analizate de un profesor preparator, pentru a stabili gradul de percepție al nevăzătorului asupra elementelor prezentate. Tot pentru a exista o continuitate în receptarea mesajului, semnele convenționale trebuie păstrate aceleași pentru același element, astfel încât elevul nevăzător să-și formeze niște obișnuințe.

Explorarea materialelor tactile se face împreună cu un profesor de specialitate. De exemplu, explorarea unei hărți tactile care înfățișează relieful României se va face împreună cu profesorul de geografie. Profesorul respectiv are o dublă misiune: trebuie să ia mâna elevului nevăzător în a lui și să-l îndrume pe acesta în timp ce îi oferă informații verbale despre fiecare formă de relief în parte pe care nevăzătorul o atinge: munți, podișuri, câmpii. De asemenea, profesorul poate oferi o mulțime de alte informații, cum ar fi modul de formare, petrografia, altitudinea, poziția.

Alte aparate esențiale pentru crearea de grafice tactile de înaltă calitate sunt aparatele Swell Form și Swell Form Pro. Folosind hârtie Swell Touch, aceste mașini transformă grafica vizuală în formate tactile care sunt ușor de distins prin atingere de către elevii nevăzători. Atunci când sunt combinate cu embosoare braille, aceste mașini extind capacitățile de publicare, oferind o soluție cuprinzătoare pentru producerea de materiale educaționale și informaționale care integrează grafica tactilă cu braille, îmbunătățind semnificativ accesibilitatea pentru nevăzători și cu deficiențe de vedere.

Platforma e-learning tactileimages.org vine să satisfacă nevoia de planșe tactile a copiilor nevăzători. Planșele oferă simultan copiilor îndrumarea vitală și informațiile audio de care aceștia au nevoie pentru o explorare completă. Ghidul se face cu ajutorul unei aplicații mobile, numită Tactile Imagis READER. Aplicația vine să înlocuiască specialistul de deasupra umărului, oferind copiilor independență de învățare.

Concluzii

Materialele didactice tactile (planșe, hărți, grafice etc) ajută elevii nevăzători și pe cei cu deficiențe vizuale să-și creeze o imagine mentală exactă a lumii. Planșele tactile oferă acces instantaneu la informații 3D, cum ar fi forma, spațiul și profunzimea. Pentru a-și îmbunătăți cunoștințele despre lume, elevii văzători trebuie să vadă cât mai multe obiecte, pe când elevii nevăzătorii trebuie să atingă cât mai mult.

Elevilor nevăzători ar trebui să li se ofere oportunitatea vastă pentru explorarea practică și experimentarea obiectelor.

 

Cuvinte cheie:
Accesări: 460