Facilitarea învățării prin ascultarea activă

Pentru a deveni activi ascultători, noi, profesorii, trebuie să ne asumăm un rol nou, acela de consilier, deoarece majoritatea este obișnuită să folosească morala, critica, evaluarea, fără să ofere soluții sau să conducă spre acestea.
Ascultarea activă este și un bun mijloc de facilitare a învățării deoarece a creat un climat în care elevii se simt liberi să se exprime, să gândească, să discute, să exploreze, să pună întrebări. Astfel, ascultarea activă poate părea risipă de timp, dar, de fapt, eficientizează timpul alocat predării și învățării, eliminând conflictele, neînțelegerile sau atitudinea negativă față de învățare.
Articol integral

Educația în context nonformal

Ca orice profesor de limba și literatura română (… deoarece este doar prezentarea unei experiențe personale; se poate, însă, generaliza), centrat pe formarea de diferite competențe de comunicare, și nu numai, eram foarte preocupat de contextual educativ formal, clasa în care îmi desfașuram activitățile didactice. Am descoperit, în timp, mai ales în calitate de diriginte, că elevii reacționează diferit la puținele proiecte pe care le desfășuram. Dincolo de formal… există, totuși, ceva – sunt multe alte oportunități de formare care pun în evidență calități, abilități, aspecte ale personalității elevilor pe care în contextul formal nu le văzusem, nu le detectasem.
Articol integral

Morcovul sau nuieluşa (sau Despre cultivarea motivației de a învăța a elevilor noștri)

Titlul acesta poate părea, la prima vedere, cel puțin ludic, dacă nu cumva ciudat având în vedere tematica revistei, dar este titlul unei emisiuni pe teme educaționale care mi s-a părut incompatibil cu seriozitatea subiectului (reforma în educație) și a participanților la talk-show. Este, fără îndoială, o metaforă a unui sistem educațional ale cărui principii nu s-au schimbat de la Socrate  spre contemporaneitate : MORCOVUL simbolizează recompensa pe care o vom oferi (nu sub formă de mită educațională) pentru rezultate, strădanie, organizare eficientă șa.; NUIELUȘA reprezintă pedeapsa pe care o vom aplica propriilor copii sau elevilor noștri atunci când nu au respectat regulile mai mult sau mai puțin negociate/impuse, când nu s-au străduit pe măsura puterilor.

Articol integral

Rolul întrebării în devenirea elevului (sau Despre lectură)

Lectura este un obiectiv fundamental ce se regăseşte în toate programele şcolare. Stimularea plăcerii de a citi, utilizarea corectă a limbii române şi formarea deprinderilor de judecată estetică trebuie să orienteze, de la început, activitatea didactică. Astfel, întrebările pot fi stimulate şi, mai întâi, induse elevilor noştri, care trebuie învăţaţi astfel să se raporteze la lume. Cunoaşterea de sine şi formarea imaginii de sine sunt activităţi foarte complexe, iar lectura poate le influenţa în mod fundamental, dezvoltând elevilor şi o viziune despre lume, pe coordonatele eul real, eul viitor, eul ideal.
Articol integral