Dezvoltarea reprezentărilor despre spațiu la copiii de vârstă preșcolară mare prin intermediul metodelor de explorare

Odată cu dezvoltarea accelerată a tehnologiei, a apărut și tendința cadrelor didactice de a integra la maxim tehnologiile informaționale în acul educațional. Educatorul, de cele mai multe ori, utilizează irațional resursele digital-interactive, din motiv că aceste tehnologii captivează atenția copiilor și le asigură o motivare în procesul instructiv-educativ. Cu toate acestea, se uită de faptul că tehnologiile informaționale pot influența negativ dezvoltarea preșcolarului, iar specialiștii recomandă să stea cât mai puțin în fața gadgeturilor. Din acest motiv, educatorului trebuie să se axeze în construirea actului educațional mai mult pe metode ce facilitează manipulare de obiecte, să se bazeze pe acțiuni de cunoaștere prin explorare-investigare.

În acest sens, metodele de explorare asigură realizarea traseului copilului spre cunoaștere, spre dobândirea a noi comportamente, care îi sporesc valoarea personalității, arătându-i ce să facă și cum să reacționeze, îi permite să înțeleagă esența unor fenomene, concepte, deoarece vârsta preșcolară mare este considerată perioada redescoperirii teoriilor științifice prin efort propriu.

Metodele de explorare a realității sunt metodele care tind să-l pună pe copil într-o situație oarecum asemănătoare omului de știință, cercetătorului de profesie, ajutându-l să-și însușească noi cunoștințe și să-și formeze calități și comportamente apropiate celor implicate în actul autentic al cercetării științifice. Explorarea realității se poate realiza direct, prin metodele de explorare directă, nemijlocită a realității, cât și pe cale indirectă, mijlocită, în cazul în care anumite aspecte nu sunt accesibile cunoașterii directe [3].

Prin urmare, putem distinge două categorii de metode de explorare: metode de explorare directă și indirectă. Învățarea axată pe metode de explorare directă constituie o modalitate de lucru cu copiii, în care preșcolarii sunt puși în situația de a descoperi adevărul prin acțiuni proprii, independente, iar activitățile realizate de aceștia capătă un caracter  praxiologic și euristic, pe când metodele de explorare indirectă asigură stimularea observării directe a materialului factologic, prezintă fenomene sau procese în dinamica lor spațio-temporală, ușurează înțelegerea și executarea corectă a unor operații.

Cercetătorul R. Gagné afirmă că contactul nemijlocit cu lumea înconjurătoare, stă la baza unei cunoașteri științifice progresive, hotărâtoare pentru formația spirituală de ansamblu a fiecărui copil. O bună parte din științe și matematică nu poate fi predată fără a se recurge la stimularea care include obiectele reale și evenimentele [2, p. 300].
Adeseori, încercarea de a aduce un extras din viața reală, un fragment al realității sau, cum relatează I.Cerghit, o mică părticică din lume în câmpul de cunoaștere a copilului devine una dintre cele mai dificile cerințe didactice, constituind întotdeauna o preocupare a școlii [1, p. 215].

Astfel, cunoașterea nemijlocită, senzorială, a realităţii, perceperea însuşirilor caracteristice materialelor, manipularea lor prin aşezare, alăturare, asamblare, suprapunere, îmbinare duc la dezvoltarea unor reprezentări despre spaţiu și a  capacității de orientare.

La vârsta preșcolară mare, reprezentările spațiale se formează în procesul de dobândire de către preșcolari a experienței practice de orientare spațială asupra obiectelor reale. Reprezentările spațiale în diferite tipuri de activități se formează în condițiile folosirii pe larg a sistemelor de semne, unde sub forma anumitor coduri se dă și se prelucrează toată informația necesară. Sistemele de semne sub forma reprezentărilor condițional grafice sunt folosite în grădiniță în calitate de material ilustrativ.

Procesul de formare a reprezentărilor despre spațiu la vârsta preșcolară este tratat sub două aspecte: aspectul general este asociat cu rolul special al percepției spațiului, cu importanța capacității de a naviga în spațiu în dezvoltarea activității cognitive a copilului, în îmbunătățirea abilităților senzoriale, intelectuale, creative și aspectul matematic ce este asociat cu dezvoltarea capacității copiilor de a deține diverse moduri de orientare spațială în raport cu sine, în raport cu alte obiecte, ființe și în procesul de mișcare.

În contextul celor evidențiate, constatăm că rolul esențial în procesul de formare a reprezentărilor spațiale la vârsta preșcolară mare este distingerea metodelor oportune pentru dezvoltarea capacității de orientare și mișcare în spațiu a preșcolarului. Drept exemplu, ne pot servi următoarele secvențe:

– Metoda: observația
1. Se propun copiilor imagini, în baza cărora disting poziția obiectelor în spațiu prin intermediul observării.

– Metoda: demonstrația
1. Se ia o foaie de hârtie albă și abțibilduri ce reprezintă: copaci, soare, curcubeu, nourași, copii, flori, tufiș, fluturi etc. Se demonstra copiilor modalitatea de amplasare a acestor obiecte în spațiul foii. De exemplu: soarele îl plasăm pe cer, lângă soare un nouraș, la depărtare un nouraș cu fulger, peste soare, pe cer plasăm curcubeul, în mijlocul foii situăm casa, în dreapta casei plasăm pomul, iar în stânga ei bradul, lângă copaci plasăm florile și tufișul, în fața casei cei doi copii, deasupra florii plasăm fluturașul etc. În acest context se va vorbi despre structura foii.
2. Se va demonstra copiilor cum pot identifica direcția de mișcare a unor corpuri cu ajutorul săgeților.
3. Se va demonstra modul de realizare a unor desene pe pătrățele cu ajutorul săgeților

– Metoda: studiu de caz
1. Se propune copiilor un joc în care se solicită ca doi preșcolari să se prezinte în fața lor. Un copil va fi poziționat cu fața spre ei, iar altul cu spatele. Sarcina lor este să ia în mâna dreaptă prosopul. După această acțiune copii sunt întrebați dacă preșcolarii au luat corect prosopul. Unii din copii vor afirma că nu și anume vor spune că preșcolarul care stă cu fața la ei nu a realizat sarcina corect. Pentru a demonstra că copilul a realiza corect acțiunea se va face o rotație în spațiu a copilului la 180 de grade, având prosopul în mână. Prin această acțiune se va realiza acel transfer de informație, demonstrându-se faptul că indiferent de poziția spațială a corpului, mâna nu se schimbă cu locul.

– Metoda: modelarea
1. Copiii vor realiza un colaj comun în cadranul propus pe tema Camera mea, utilizând abțibildurile și completând spațiul prin desene.
2.  Preșcolarii vor reda un acvariu cu diferse animale acvatice utilizând materialele propune. După ce vor modela acest spațiu, copiii vor evidenția poziția spațială a corpurilor.

Deci, metodele de explorare directă și indirectă oferă diverse oportunități de familiarizare a preșcolarilor mari cu mediul înconjurător, formându-le, astfel, competențe de percepere a spațiului, de orientare și mișcare în spațiu.

Bibliografie
1. Cerghit I. Metode de învățământ. Iași: Polirom. 2006.
2. Gagné R. Condițiile învățării. București: Didactică și Pedagogică, 1975. 336 p.
3. www.qdidactic.com/didactica-scoala/didactica/metode-de-explorare-a-realitatii478.php