Educația interculturală – exemple de bune practici

Intenția acestei lucrări este de a prezenta argumente în favoarea ideii că educația interculturală constituie  un bun exemplu în sensul conviețuirii pașnice dintre grupurile etnice şi culturale care trăiesc pe un anumit teritoriu, pentru depășirea barierelor culturale care pot separa oamenii şi comunitățile. Toţi suntem diferiţi, dar în acelasi timp egali. Semnul de egalitate se transpune în respectul faţă de cel de lângă noi şi în posibilitatea de comunicare pe care trebuie s-o valorificăm. Nu toţi suntem români şi nu toţi vorbim limba română. Diversitatea este mirodenia care ne încântă viaţa în relaţiile pe care le stabilim cu ceilalţi. A fi altfel și a vorbi altă limbă nu fac din noi decât un rezervor inepuizabil de experienţe noi şi diferite. A învăţa de la alţii care sunt altfel decât tine nu înseamnă decât să înveţi ca om, ca român, ca maghiar, ca rrom sau sas. Nu poţi vorbi de o cultură diferită decât cunoscând-o, iar cel mai bun mod de a o face este să cunoşti oamenii din această cultură, să împărtășești gândurile lor, trăirile, conflictele care ar putea să apară.

Toleraţa şi capacitatea de detaşare de propriile idei şi valori sunt esenţiale în acest sens, pentru că nu-l vei înţelege pe rrom de ce muzica e esenţială în viaţa lor atât în momentele de bucurie cât şi în cele de tristeţe.

În localitatea noastră trăiesc, alături de români, cetăţeni de etnie maghiară şi rromă care au un grad de cultură diferit, gândesc diferit şi se comportă diferit. Interculturalitatea se manifestă pe larg în viaţa cotidiană a individului, prin participarea reciprocă la diferitele sărbători, atât laice cât şi bisericeşti. Un alt aspect care nu trebuie neglijat este multitudinea căsătoriilor interetnice, aceasta constituind dovada vie a interculturalităţii.

Având în vedere numărul destul de ridicat al rromilor şcolarizaţi dar şi că persistă unele probleme în relaţia lor cu ceilalţi colegi sau cu cadrele didactice, am considerat că diversitatea nu trebuie evitată ci mai degrabă recunoscută şi apreciată, mai ales că au existat frecvente  tensiuni şi conflicte între populaţia română şi cea de etnie rromă.

Cunoscând condiţiile  grele în care trăiesc, cei mai mulţi fiind lipsiţi de posibilităţi materiale, am constatat că sărăcia e principla cauză  a absenteismului. Ca urmare a condiţiilor de viaţă dificile pe care le au în familie, copiii aceştia au anumite probleme, determinate de mediul ereditar şi social din care provin:

• retard în dezvoltarea memopsihică şi psihofizică;
• prezenţa unor anomalii în comportament;
• manifestă tendinţa de distrugere a lucrurilor celorlalţi copii;
• nu dovedesc interes pentru activităţile ce se desfăşoară în şcoală;
• defecte de vorbire, datorate lipsei de comunicare.

Datorită acestora au existat o serie de dificultăţi în procesul de socializare şi de integrare a copiilor rromi. Aceşti copii trăiesc un sentiment de insatisfacţie, cauzând şi ei, la rândul lor, tensiuni sociale şi conflicte. Foarte adesea am observat  un nivel mai scăzut de educaţie  la membrii etniei rrome, ca şi abandonul timpuriu al sistemului educaţional, aspecte ce tind să producă o ruptură între comunitatea etnică şi instituţiile de învăţământ. În  acest sens, ne-am angajat ca prin acţiunile desfăşurate să practicăm atât la nivel individual, cât şi la nivelul întregului colectiv de şcolari şi  principiile pe care le dorim a fi respectate şi la nivel universal, în vederea socializării şi integrării copiilor rromi. De aceea, am urmărit să educăm copiii în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului de opinii, al respectării opiniei.

Pentru integrarea şi socializarea copiilor de etnie rromă am demarat o serie întreagă de acţiuni care s-au dovedit a fi foarte eficiente. În primăvara anului 2019 ne-am hotărât să înfiinţăm în localul şcolii un muzeu al satului. Pentru realizarea acestui proiect am străbătut tot satul Cetan, de la un capăt la celălalt, pentru a căuta şi descoperi obiecte vechi care să redea modul de viaţă, tradiţiile şi obiceiurile din trecut ale locuitorilor acestui sat. Am reuşit să adunăm de la săteni o varietate de lucruri vechi, chiar foarte vechi, cum ar fi: costume populare, icoane, obiecte de uz casnic- vase din lemn şi lut, război de ţesut (cu sucale, ţevi, suveici, cordenci, tindeică), caiere, furci pentru tors cânepa, călcătoare care se încălzeau cu cărbune, unelte cu care se prelucrau inul şi cânepa (meliţă, piepteni, hecelă), răşchitor, urzoi, car cu tânja, unelte agricole (plug, joagăr), conopei, pat, ladă de zestre, laiţă, cufere, coşniţe, cofe, blide decorate de pus pe pereţi, ştergare ţesute din pânză etc. Împreună cu copiii am curăţat aceste obiecte de praf şi le-am expus în două săli special amenajate pentru a deveni muzeu. Copiii au lucrat laolaltă, români şi rromi, iar la sfârşit au fost foarte mândri de rezultatul muncii lor.

Muzeul a fost inaugurat în data de 21 mai 2019, exponatele au fost  filmate şi foarte apreciate iar noi ne-am bucurat de o mulţime de vizitatori. În prezent, muzeul se bucură în continuare de vizitatori, de la şcolile şi grădiniţele din zona Vadului şi Dejului, şi nu numai atât.

Costumele expuse în muzeu au fost îmbrăcate de copii la serbarea de Crăciun unde am prezentat sceneta ,,Naşterea lui Iisus” şi la serbarea  sfârşitului de an şcolar, unde am dramatizat sceneta ,,Calul Bălan” din ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Ce frumoşi arătau copiii noştri îmbrăcaţi în aceste costume!

În cadrul orei de disciplină opţională „Eu-artistul” am discutat cu copiii despre materialul din care sunt făcute aceste costume, constatând cu această ocazie progresul pe care îl face omenirea. Dacă în trecut oamenii îmbrăcau aceste costume zi de zi, astăzi le pot vedea doar în muzee sau îmbrăcate de artiştii ce cântă muzică populară. Am încercat să îi introduc pe copii în atmosfera vremurilor de demult, făcându-le cunoscute aspecte semnificative din viaţa sătenilor, tradiţiile şi obiceiurile străvechi. Copiii au aflat că, o dată cu portul popular, au fost abandonate în mare măsură şi jocurile româneşti, atât de frumoase şi cu atâta semnificaţie şi valenţe artistice, care se jucau la toate nunţile, clăcile, horele ţărăneşti.

Tot în cadrul opţionalului, pentru realizarea unei cunoaşteri mai bune între copii dar şi pentru cunoaşterea unor obiceiuri specifice etniei rromilor, copiii au învăţat şi prezentat dansul „Şatra”, dans ce presupune executarea unor mişcări specifice dansului ţigănesc şi sincronizarea mişcărilor cu muzica şi textul. Prin participarea, împreună, la această formă de activitate, am realizat o mai bună cunoaştere şi apropiere între copii. Copiii rromi şi-au cunoscut şi ei mai bine tradiţiile şi au fost mândri că pot prezenta un dans atât de autentic şi de frumos. Cu toţii au aflat că rromii sunt oameni care spun direct ce gândesc şi că în comunităţile tradiţionale de rromi acţionează norme etice specifice de convieţuire în grup, şatra constituind un exemplu de familie lărgită, aflată sub autoritatea unui bulibaşă, respectat şi ascultat de toţi. Copiii au mai aflat că meşteşugurile tradiţionale se îmbină cu dansul şi cu muzica, acestea fiind modalităţi de trai cotidian şi nu doar prilejuite de evenimente deosebite, ca la români. Părinţii, de ambele etnii, au fost şi ei atraşi şi au colaborat la confecţionarea costumelor. Am fost foarte surprinsă de felul în care s-au implicat, dornici să ajute, mai ales când au văzut bucuria de pe faţa copiilor lor când vorbeau despre aceste activităţi.

Pentru Ziua Copilului am început să ne pregătim din timp. Astfel, într-o zi am prezentat copiilor imagini cu alţi copii din întreaga lume (rasa albă, rasa galbenă, rasa neagră) şi le-am vorbit câte puţin despre specificul zonei din care făceau parte. Când le-am arătat un copil cu pielea închisă la culoare, o elevă a remarcat că are pielea ca A.G., o colegă din clasă. Cu această ocazie, elevii au aflat că în lume există o mare diversitate de oameni care trăiesc laolaltă şi că, indiferent de culoarea pielii, ai dreptul la educaţie, la o familie, ai dreptul să aparţii unei colectivităţi unde să fii iubit şi respectat la fel ca ceilalţi copii.

Nu este suficient ca un copil să primească o educaţie în spiritul toleranţei doar la grădiniţă şi şcoală, el trebuie educat în această manieră şi acasă. De aceea, şcoala şi grădiniţa au menirea de a-i educa în spiritul toleranţei atât pe copii cât şi pe părinţii acestora. Am avut diferite întâlniri cu părinţii, atât programate, cât şi spontane, prin care am stimulat toleranţa copiilor şi acceptarea necondiţionată a diversităţii într-un grup. Ei trebuie să încurajeze cooperarea, activitatea în perechi sau formarea de grupuri eterogene, cunoaşterea şi aprofundarea diverselor obiceiuri, tradiţii valori specifice etniei din care fac parte. În urma acestei colaborări am observat o mai bună înţelegere şi toleranţă, uneori chiar sprijin material.

Activităţile desfăşurate s-au bucurat de multă apreciere şi susţinere din partea copiilor şi părinţilor care s-au implicat în mod activ şi necondiţionat, stabilind că e necesar să continuăm demersurile în acest sens, fiind conştienţi că eforturile pentru integrarea şi socializarea rromilor încep cu fiecare dintre noi.