Nevoia de lectură, nevoia de cultură

Mircea Eliade spunea că „cetim ca să trecem examenele (lectura de studiu), ca să omorâm timpul (lectura de loisir) sau cetim din profesiune (lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informație sau de contemplație.” Cartea este element component al culturii unei națiuni, ea face parte din acele bunuri a căror valoare sporește în timp datorită informațiilor şi calității acestora, transmise, de-a lungul generațiilor, cititorilor.

Biblioteca poate fi considerată un templu al lecturii, al discursului celor importante spirite ale culturii universale, din vremuri străvechi, de la primele scrieri, şi până astăzi. Biblioteca ne susține în procesul de studiu şi de cercetare, contribuie la dezvoltarea socială şi culturală, satisface nevoia de informare, este un mijloc de comunicare eficient între cititori şi cei care creează sau pun în circulaţie cartea, implicit, informaţia.

În perioada comunismului, bibliotecile erau adevărate refugii intelectuale, unde puteai scăpa de îndoctrinarea socială, iar lectura, în lipsa altor mijloace de desfătare a spiritului, era un atuu aproape aristocratic. În vreme de tranziţie, însă, natura lecturii se modifică profund. Se modifică, în primul rând, cerinţele de lectură ale cititorilor, ca efect al nevoilor lor sociale, economice, spirituale, în continuă şi rapidă schimbare, ca şi vremurile pe care le trăim.

Astfel, se impune revitalizarea rolului bibliotecii, ca instrument important al dezvoltării spirituale şi culturale. În conditiile economiei de piaţă, ale cerinţelor crescute de reconversie a forţei de muncă care solicită formare profesională continuă, lectura apare ca o necesitate în orice moment al vieţii active a indivizilor. Ca urmare, se modifică şi natura serviciilor oferite de bibliotecă şi bibliotecar menite să satisfacă cerinţele diferenţiate şi individuale de lectură ale cititorilor, care presupun răspunsuri individualizate.

Afluxul de cititori în biblioteci a crescut simţitor în ultima vreme, determinat, în primul rând, de creşterea preţului la cărţile noi, dar şi de orientarea învățământului către studiul individual/ online.

Un pas important în modernizarea bibliotecilor îl constituie informatizarea bazei de date, crescând astfel, accesul la informaţie, o utilizare mai bună a surselor de informare sau crearea mai multor oportunităţi de colaborare.

Astfel, bibliotecarul renunţă la rolul lui tradiţional şi devine un participant activ al comunităţii educaţionale, venind în întâmpinarea elevilor şi a dascălilor prin parteneriate şi activităţi de colaborare. Bibliotecarii şi dascălii au o misiune comună: a pune cartea în mâinile şi sufletelor  tinerilor. Pentru a face acest lucru, trebuie să ai calităţi deosebite: să fii un pasionat cititor, să ai tact, să fii discret, să ai disponibilitate şi calm, să fii un „manager al cunoaşterii”.

Primul contact cu biblioteca este foarte important, iar dascălii şi bibliotecarii au rolul de ghizi în acest univers nemărginit de cunoaștere. Prima impresie contribuie la fixarea unei imagini în spiritul noului cititor, o primire proastă, rece şi anostă având efecte lungi şi dezastruoase.

În acest proces de culturalizare a tinerilor elevii, bibliotecarii au un rol mai complex, nu mai sunt doar intermediari, ci devin parteneri ai cadrelor didactice în scopul educării cititorilor.

Generațiile tinere de elevi manifestă un interes scăzut faţă de lectură, preferând surse de informare media (TV, internet), adeseori dăunătoare intelectului unui minor, din cauza lipsei de selectivitate. În acest context, şcoala are o obligaţie morală să educe gustul pentru cultură al elevului, prezentându-i CARTEA, astfel încât aceasta să devină un mijloc de învăţare pentru tânărul cititor. Sunt elevi care din diverse motive nu au acasă o bibliotecă proprie şi atunci şcoala, prin dascăli şi bibliotecari, este cea care trebuie să trezească elevilor interesul şi dragostea pentru citit.

Educaţia realizată în şcoli pe baza ariilor curriculare trebuie completată şi individualizată cu o paletă variată şi adecvată de cărţi, completare ce se poate realiza cu succes prin lectură suplimentară în bibliotecă sau acasă, ajutaţi de personalul specializat. Lectura facilitează înlăturarea unor bariere de comunicare, clarifică unele probleme frecvent întâlnite în practica didactică şi se înscrie în direcţia de dezvoltare a învățământului în cadrul reformei.

Dascălul trebuie să-l îndrume pe elev să perceapă cartea ca pe un „minunat şi statornic prieten” şi să-l familiarizeze cu manifestările cultural-artistice, cum ar fi: șezătoarea literară, concursuri pe teme literare, expoziții de carte, de desen etc. Astfel de  proiecte cultural-educative au ca finalitate consolidarea încrederii în resursele proprii, socializarea, cunoașterea reciprocă a elevilor prin participarea la diferite acțiuni şi evenimente, de asemenea își propun să readucă în sufletele copiilor dorința de a citi, sperând că deprinderea de a citi să devină o obișnuință, iar cartea „de bună calitate“ să fie un prieten nedespărțit al acestora.

Să nu uitam că literatura nu e doar o formă de cunoaștere, ci şi una de destindere, iar biblioteca poate fi  implicată activ în educaţia copiilor prin oferta de carte şi prin diverse acţiuni culturale şi de aceea ar trebui să stea în atenţia dascălilor, dar şi a părinţilor. Organizarea unor activităţi literare, aplicate, cu diverse tematici din cât mai multe domenii (ştiintele naturii, pictură, ecologie, istorie, tradiţii, meșteșuguri populare, etc.) va stimula creativitatea elevilor şi va crea o legătură mai strânsă a acestora cu școala.

Privită din această perspectivă, lectura va putea fi o alternativă plăcută de petrecere a timpului liber.

Bibliografie
1. Bîrsan, Lucia. Formarea utilizatorilor bibliotecii. Biblioteca Centrală Universitară, Bucureşti.
2. Tăutu, Ioana. Biblioteca publică – instituţie de protecţie socială în domeniul culturii.