Rolul istoriei în promovarea dialogului intercultural
Absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, are o experiență profesională cumulată de 18 ani în învățământul preuniversitar ca profesor de liceu și gimnaziu. A urmat un master de management educațional în cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad și diverse cursuri de formare profesională cum ar fi: Istoria Recentă a României, Tehnici inovative în educație, Managementul programelor educaționale, Managementul organizației școlare. A desfășurat activități de dezvoltare a competențelor civice și a fost implicată în proiecte de tip Erasmus+ sau eTwinning.
Acceptarea diversității presupune o atitudine intelectuală și morală, care facilitează dialogul și capacitatea de a-l asculta pe celălalt. Școala are un rol important în procesul de dezvoltare multilaterală a personalității elevului, de formare a tinerilor, întru respectul diversității culturale. Prea adesea invocată până în prezent pentru a dezbina popoare și a întreține conflicte, istoria și predarea ei în școală se poate constitui înainte de toate ca un cadru al reconcilierii. Prin bogăția de informații de care dispune, cunoașterea istorică poate construi punți pentru cunoașterea reciprocă între comunități umane, între culturi diferite, după cum, prin conceptele cu care operează, poate contribui la crearea unui discurs comun, la trezirea interesului și la formarea unei opinii avizate cu privire la problemele și provocările lumii în care trăim.
„Pentru că ziua de azi se trage din cea de ieri, iar ziua de mâine este rodul trecutului”, pentru că trecutul „nu trebuie să paralizeze prezentul, ci să-l ajute să fie diferit în fidelitate și nou în progres” (Jacques Le Goff), construcția unei societăți democratice și respectoase față de valori nu poate să nu țină seama de istorie, iar predarea acesteia devine un act de profundă responsabilitate civică. Identitatea, pluralismul, diversitatea și dialogul sunt concepte fundamentale pe care trebuie să le regăsim în cadrul orelor de istorie.
Afirmarea propriei identități etno-culturale și naționale, fără a le nega pe cele ale celorlalți, respectul pentru pluritate și diversitate etno-culturală, toleranța față de alte credințe religioase și dialogul cu oameni aparținând altor confesiuni sunt principalele repere ale educației civice și democratice și, deopotrivă, sarcinile pe care predarea istoriei trebuie să și le asume. Credem că istoria ar putea sprijini un altfel de societate. Nu o societate în care protecția diversității este garantată prin reguli echitabile, ceea ce ar permite limitarea sau eliminarea conflictelor, ci una în care există un echilibru dinamic între afirmarea identităților și promovarea dialogului, o societate ce recunoaște conflictele și caută permanent mecanisme de gestionare constructivă a acestora.
Acestea sunt premisele de la care se poate porni în predarea temelor în cadrul orelor de istorie în semestrul I, la nivelul claselor a XI-a liceu. O reflecție asupra identității și alterității în istoria secolelor XX-XXI se poate realiza cu ajutorul a trei teme majore:
Prima temă, Diversitatea – resursă în construcția europeană, se oprește asupra fețelor diversității/ diferențelor etno-culturale, religioase, politice, sociale, a interferențelor, a propunerii de a percepe diversitatea drept resursă și a chestionării fiecăruia dintre noi a propriei atitudini. Scopul urmărit este înțelegerea și acceptarea diversității drept premisă a dialogului intercultural.
A doua temă, Națiune și naționalism, prezintă notele definitorii ale identității, punând în discuție relația dintre națiune, stat, patriotism, naționalism, integrare europeană, abordează valorile românești în raport cu cele europene, analizează cauze și efecte. Scopul temei este identificarea posibilelor bariere în calea dialogului (prejudecăți, intoleranță, construcția identitară, percepția asupra conceptului de națiune) și a soluțiilor pentru reducerea acestora.
Cea de-a treia temă, Dialogul intercultural – utopie sau realitate, se concentrează pe formarea competenței de acțiune și decizie individuală de a contribui la dialogul intercultural, propunând spre analiză studii de caz a căror dezbatere necesită exprimarea unor poziții, atitudini față de problemele discutate. Acceptarea diversității presupune o atitudine intelectuală și morală, care facilitează dialogul și capacitatea de a-l asculta pe celălalt.
Diversitatea – resursă în construcția europeană. Cuvintele cheie de la care se pornește în abordarea acestei teme pot fi: diversitate, etnie, discriminare, confesiune, toleranță, prejudecăți, pluralism; în timp ce dintre categoriile de surse utilizabile la clasă putem aminti: afișe, fotografii, statistici, articole de presă, interviuri, memorii, cărți poștale, caricaturi. Abordarea unor probleme ca diversitatea politică, socială, etnică, lingvistică, religioasă oferă posibilitatea elevilor de a se informa și de a-și forma atitudini și competențe prin învățarea prin cooperare.
Exemple de activități de învățare:
1. Realizați un afiș care să surprindă diversitatea din grupul vostru.
2. Studiază harta lumii și testează-ți informațiile pe care le ai despre alte țări decât cea în care trăiești. Identifică o țară despre care cunoști mai multe lucruri.
3. Dacă ați fi conducătorul unui stat, care dintre regimuri l-ați instaura? De ce? Care ar fi condițiile de care ați avea nevoie pentru a instaura regimul respectiv? Care ar fi beneficiile acestuia pentru populație, pentru voi, pentru alții?
4. Stabiliți două aspecte ale vieții cotidiene de la sat respectiv de la oraș.
5. Identificați etniile care locuiesc în comunitatea voastră, în România.
6. Realizați o listă cu zece valori care crezi că sunt împărtășite de oamenii din jurul tău. Compară propria listă cu cea a colegilor.
7. Identificați trei elemente împrumutate de la alte culturi, precum și cultura de unde s-au realizat împrumuturile.
8. Identificați asemănări și deosebiri în privința sărbătorilor religioase la români, maghiari, germani, …
9. Te consideri tolerant? Dă două exemple de situații în care ai dovedit toleranță.
10. Alcătuiește o listă cu toate stereotipurile – pozitive și negative – despre anumite grupuri.
Națiune și naționalism. Cuvintele cheie de la care se poate porni în abordarea acestei teme pot fi: cetățenie, națiune, identitate deoarece pentru a-i cunoaște și a interacționa cu ceilalți, trebuie să te cunoști pe tine însuți, ca persoană, ca grup social, cultural sau politic. Sursele utilizate în această parte (fotografii, opere literare, articole de presă, interviuri) sunt menite mai degrabă să producă reflecții, decât să ofere informații.
Exemplele de istorie europeană pot fi puncte de plecare în discutarea și compararea problemelor de istorie românească. Sarcinile de lucru individuale sau de grup solicită elevilor exprimarea de opinii, dezbaterea, luarea de decizii și producerea de argumente pentru pozițiile exprimate.
Exemple de activități de învățare:
1. Care sunt elementele care definesc identitatea unui spaniol?
2. Realizați portretul românului/ europeanului perfect.
3. Pe ce se bazează sentimentul de mândrie națională?
4. Realizează un desen/ imagine grafică prin care să ilustrezi conceptul de Statele Unite ale Europei.
5. Credeți că românii consideră că integrarea europeană ar reprezenta un potențial pericol pentru anumite valori, tradiții, elemente ale culturii?
6. Realizați o listă cu avantajele și dezavantajele aderării pentru români, în general, la Uniunea Europeană.
7. Ce speranțe/ așteptări aveți voi în urma procesului de integrare europeană?
8. Acordați pe o scala de la 1 (cea mai mică valoare) la 5 (cea mai mare valoare) note pentru valorile pe care le considerați importante și note pentru modul în care le respectați.
9. Realizați un afiș cu fotografii/imagini/simboluri ale grupului etnic din care faceți parte.
10. Realizează un eseu de 5 minute plecând de la întrebarea Ce înseamnă să fii european?
Dialogul intercultural – utopie sau realitate. Spațiul geografic pe care îl numim Europa este și spațiul unor dispute și confruntări seculare pentru influență și putere politică. Nici o civilizație, nici un individ nu trebuie să fie perceput ca un intrus cultural în Europa. Cunoașterea aportului pe care fiecare civilizație l-a adus gândirii umane, acceptarea diversității, examinarea valorilor, raportului identitate națională-identitate europeană reprezintă punctul de plecare al dialogului intercultural. Pentru înțelegerea unor concepte cheie ca toleranță, dialog, respectarea diversității se folosesc diverse studii de caz ce determină o complexitate de sarcini de lucru pentru elevi. Activitățile propuse pot fi continuate și în afara orelor de curs sub forma unor proiecte sau realizarea unor portofolii.
Exemple de activități de învățare:
1. Scandalul caricaturilor profetului Mahomed.
2. Discriminarea etnică vs. religioasă.
3. Interzicerea însemnelor religioase.
4. Realizați o listă cu atitudini de urmat în comunicarea cu colegii de clasă.
5. Identificați două instituții internaționale preocupate de dialogul intercultural.
6. Identificați cinci motive pentru care oamenii ar trebui să promoveze dialogul intercultural.
7. Dialogul ecumenic – principalele idei promovate de acesta.
8. Prezentați două activități realizate în România în anul 2008, Anul european al dialogului intercultural.
9. Toleranța și respectul nu sunt suficiente – explică titlul sursei.
Este evident că un singur an nu poate fi îndeajuns pentru a împlini nevoia de schimburi de idei și valori între culturile popoarelor și colectivităților Europei. Dialogul între culturi trebuie să se desfășoare fără sincope, neîncetat, dacă vrem să aibă o contribuție reală în construcția identității europene.
Dialogul intercultural înseamnă să deschizi spații pentru ca vocile diferite să se facă auzite, pentru stiluri de viață diferite. Nu înseamnă doar să vorbești, ci și să interacționezi, oriunde și oricând, să creezi un mediu în care interacționezi natural cu celălalt – și nu să îi trimiți în altă lume pe cei de rase şi religii diferite.
Lumea contemporană este într-o evoluție rapidă şi imprevizibilă a științei şi tehnicii, generând o gigantică mişcare de idei, de invenții şi descoperiri, o creștere exponențială a informației şi a tehnologiilor de vârf. Astfel, societatea noastră devine din ce în ce mai complexă. Şcoala poate deveni un loc de deschidere şi comunicare. Desfăşurarea unor activităţi de educaţie interculturală va contribui la o mai buna cunoaştere între diferitele comunități, dar şi la întărirea coeziunii sociale la nivel local, regional, național sau mondial.
Bibliografie
1. Valentin Băluțoiu, Lucia Copoeru, Aurel Constantin Soare, Ecaterina Stănescu și Constantin Vitanos (2006). Istoria secolului al XX-lea și educația pentru cetățenie democratică. București: Editura Educația 2000+.
2. Mihai Manea, Eugen Palade și Nicoleta Sasu (2006). Predarea istoriei și educația pentru cetățenie democratică: demersuri didactice inovative. București: Editura Educația 2000+.
Cuvinte cheie: diversitate, construcție europeană, națiune, valori europene, activități de învățare
Accesări: 763




Ministerul Educaţiei