Blog
Elisabeta-Edit Borș
Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea învățământ primar și preșcolar, în anul 2008. Este profesor titular la Școala Gimnazială Apold, județul Mureș, cu gradul didactic I. A coordonat o serie de proiecte școlare și a reprezentat școala atât în țară, cât și peste hotare. Biografia completă
AE
IT
JA
MP
ET
Lista articolelor
-
Importanţa muncii în echipă la ciclul primar Prof. înv. primar IONICĂ MARIA JANINA În cadrul procesului de învăţare, munca în echipă este percepută ca o altă tehnică de a realiza învăţarea individuală. De cele mai multe ori echipele sunt mai capabile decât indivizii să rezolve probleme sau să găsească soluţii mai bune. Pentru desfăşurarea procesulu didactic, munca în echipă prezintă numeroase avantaje: încurajarea elevilor să înveţe şi să muncească împreună ( elevii cu…
2 comentarii17 accesări -
Cum aș vrea eu să arate școala în care voi lucra peste 20 de ani? În primul rând, mi-aș dori să nu mai fie atât de multe schimbări în sistemul de învățământ în fiecare an școlar, schimbări care nu fac decât să bulverseze și mai multe părinții și mai ales elevii. Aceste schimbări le induc părinților ideea că sistemul de învățământ românesc nu este bun și de aici explozia de școli particulare sau de plecările în masă ale elevilor/studenților la licee și universități din toată…
0 comentarii15 accesări -
PROFESOR ÎN ERA DIGITALĂ Utilizarea calculatorului în procesul de predare-învăţare-evaluare Prof. înv. primar IONICĂ MARIA JANINA Sunt învăţătoare la o şcoală din mediul rural, şcoală în care calculatorul a început a fi utilizat la clasă abia în urmă cu 4 ani, când cele cinci calculatoare primite au fost ca o mină de aur pentru micii elevi. Doar puţini aveau acasă un calculator, iar ora de informatică a fost primită cu mare entuziasm. Din momentul în care în clasa noastră,…
1 comentariu17 accesări -
Programul C.E.R.N. (Centrul European de cercetări nucleare) din Geneva - Elveția pentru profesorii de fizică de liceu se desfășoară anual începând cu 1998 la CERN, pe parcursul a 3 săptămâni în cursul lunii iulie. Programul HST ( High School Teachers) este deschis profesorilor de fizică de liceu, care doresc să-și actualizeze cunoștințele lor din domeniul fizicii particulelor, al tehnologiilor asociate acesteia şi subiectelor conexe, din toate statele membre CERN şi ale…
0 comentarii9 accesări -
Centrul de resurse Pedverket Kompetanse din Voss, Norvegia condus de Morten Andreas Hem a organizat în perioada 10-16 iunie 2012 o școală de vară al cărui program a avut ca temă ”Basis for Inclusive Education ˆ Grunnlaget methodology - Concept teaching model”- ”Bazele Educației incluzive -Metodologia Grunnlaget - Conceptul Modelului de predare”. Programul a constat în: 8 ore - Conceptul de școală incluzivă, istoricul ei, teoriile și practica în domeniu; 8 ore - Tematica…
0 comentarii9 accesări -
Sub acest titlu ”The impact of school evaluation on quality improvement ~Impactul evaluării școlii asupra îmbunătățirii calității”, de mare actualitate în școala de astăzi, s-au intalnit la Lisabona la sfârșitul lunii octombrie, pentru 5 zile de activități intense, 15 specialiști și factori de decizie în educație, din 15 țări europene, pentru a fi emisarii Europei în școlile si obiectivele vizitate, pentru a discuta, analiza și a ”cântări”, care este rolul si impactul…
0 comentarii9 accesări -
Moto: „Lumea este în afara minţii, dar descrierile lumii nu sunt. Numai descrierile lumii pot fi adevărate sau false.” R. Rorty, Contingenţă, ironie şi solidaritate Se dau elementele: a). un cerc, o riglă şi un compas Se cere: să se traseze într-un număr finit de paşi un pătrat cu aria egală cu cea a cercului. b). un loc, materiale de construcţie Se cere: să se construiască un oraş în care toţi oamenii să fie fericiţi. c). un bărbat şi o femeie Se cere: să existe între cei…
2 comentarii47 de accesări -
Preliminarii: Toate activităţile proiectului trebuie discutate în context şi în legătură unele cu celelalte pentru a ajunge la rezultatul final. Nu putem spune că o activitate e mai importantă decât cealaltă pentru formarea de sentimente morale la elevii de clase primare, ci fiecare îşi are rolul şi locul bine stabilit în atingerea obiectivelor propuse. Acestea fiind precizate, analizăm în articolul de faţă folosirea haiku-ului în dezvoltarea sentimentului solidarităţii la…
2 comentarii24 de accesări -
REZUMATUL PROIECTULUI : " O VIAŢĂ FĂRĂ RISCURI ! SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA MEA!" 1.Integrarea în educaţie a securităţii şi sănătăţii în muncă este esenţială pentru promovarea culturii de prevenire a riscurilor. Aspectele legate de securitate şi sănătate in muncă ,trebuie înglobate în sistemul educaţional ca parte integrantă din programa şcolară, astfel încât să contribuie la dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor în rândul tinerilor. 2.Înţelegerea gravităţii…
0 comentarii11 accesări -
PRIETENIA,O IMPARATIE FARA HOTARE În categoria: etwinning Parteneriatul stabilit între scoala noastra si unitatile participante va fi un pod de legătură, menit a evidenţia promovarea unor legături multiple între învăţămîntul preşcolar romanesc si cel european , urmărind însă obiective şi interese asemănătoare, legate de universul copilăriei de pretutindeni. Prin implicarea copiilor în activităţi cultural- educative, urmărim să le dezvoltăm abilităţile de comunicare şi munca…
0 comentarii13 accesări -
Felicitări și urări de Crăciun Indiferent de țară, indiferent de continent, creștinii sărbătoresc Crăciunul cu bucurie, își fac urări, schimbă între ei saluturi și felicitări. Fiecare popor are tradițiile lui, dar semnificația e aceeași: e o sărbătoare a bucuriei, a zâmbetelor, a darurilor împărțite celor dragi. Proiectul pe care eu îl derulez pe eTwinning în acest an și vreau să îl prezint are 18 parteneri de la diferite școli din Europa, iar limba folosită este limba…
1 comentariu22 de accesări -
TRADIŢIE POPULARĂ MOTTO: “FOLCLORUL ESTE CARTEA DE IDENTITATE A NEAMULUI” REZUMATUL PROIECTULUI Izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă, din bucurie sau durere, din setea de linişte sau din dragostea pentru frumos ,elementele de cultură şi tradiţiile populare transmit valori şi creează punţi de legătură între generaţii. Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii…
0 comentarii35 de accesări -
Titlul proiectului: „Am reușit!!!” Prin acest proiect îmi doresc să dezvolt și să mențin spiritului cooperativ în rândul preșcolarilor, al părinților acestora dar și al partenerilor de proiect, al cadrelor didactice, al comunității locale. Scopul proiectului 1. valorificarea potențialului artistic al preșcolarilor, prin lucrări originale, pe teme date; 2. creșterea stabilității emoționale, deprinderea autonomiei în activitățile zilnice; 3. promovarea sustenabilității.…
0 comentarii17 accesări -
,,EROII COPILĂRIEI MELE,, o Rezumatul proiectului (o scurtă descriere); În acest proiect, elevii examinează culturile lumii şi cercetează eroi din trecut care sunt admiraţi şi azi în aceste culturi. Elevii descoperă că societăţile şi civilizaţiile de-a lungul istoriei şi pe întreg mapamondul au multe în comun şi că, pentru o societate, cultura este cea care o face unică şi interesantă de studiat. După recapitularea definiţiei culturii, elevii privesc o listă de…
2 comentarii27 de accesări -
Proiectele etwinning mi se par o nouă oportunitate inovativă pentru cadrele didactice din România de a colabora cu alte şcoli din alte tări şi a învăţa reciproc unii de la alţii. Interesata permanent de evoluţia mea profesională am încercat să concep următorul plan de proiect eTwinning, proiect prin intermediul căruia îmi doresc să facem un schimb de informaţii legate de jocurile copiilor, modul de sărbătorirea a zilei copiluilui cu alte ţări participante la proiect. Limba…
0 comentarii13 accesări -
Iniţierea unui proiect înseamnă să plantezi o sămânţă-idee şi să reuşeşti s-o faci să crescă, să dea rod. Va trebui să îi oferi seminţei tale toată atenţia, lumină şi căldură sufletească, să-i cânţi şi să-i dai tot ce are nevoie. Cel mai important este că vei avea alături de tine prieteni, mai vechi sau mai noi, care vor veghea alături de tine să crească sămânţa-idee, să dea rod şi să fie astfel folositoare: prin frumuseţe, prin conţinut, prin legăturile pe care le produce.…
0 comentarii11 accesări -
TITLU: ,,MAGIA TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR … VĂZUTE PRIN OCHI DE COPII” REZUMAT Prin proiectul intitulat ,,MAGIA TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR … VĂZUTE PRIN OCHI DE COPII” dorim o cooperare între grădiniţele din ţările partenere pentru a spori gradul de cunoaştere şi înţelegere a culturilor europene şi diversităţii limbii, precum şi deosebita valoare a acestora. Copiii şi profesorii vor avea posibilitatea să lucreze împreună şi să-şi împărtăşească interese comune, să dezvolte…
0 comentarii19 accesări -
TEMA: VERDELE - un mod de viață (GREEN - A way of life) Acţiunea de protecţie a mediului se poate realiza numai prin asocierea măsurilor de ordin juridic şi administrativ cu cele de ordin educaţional. Schimbarea mentalităţii oamenilor nu este uşoară, dar fără o educaţie în acest sens, orice acţiune de ocrotire şi de conservare a mediului este sortită eşecului. Vindecarea naturii de elementele nocive existente în apă, aer, sol nu se poate face fără o conştientizare şi fără o…
2 comentarii38 de accesări -
Hello, I am a teacher in kindergarten and I’ll tell you my view about my preschoolers’ benefits of the e- Twinning collaborative activities. I shall start with an introductory part about early childhood and its needs in education. In my opinion, in order to improve the educational system we have to find ways to improve the learning process and to do this we first have to take into consideration and understand one thing: each child begins to learn from the first moment of his…
0 comentarii18 accesări -
Calculatorul reprezintă un element important al vieţii, deoarece a intrat deja în obişnuinţa zilnică utilizarea lui pentru comunicare, informare, instruire. Dezvoltarea vertiginoasă a tehnologiei informaţionale impune ca un imperativ al timpului utiizarea TIC în procesul educaţional. Tehnologiile digitale nu trebuie să reprezinte o simplă adăugare în planul de învăţământ, ele trebuie să fie integrate deplin „în serviciul educaţiei” la toate nivelurile sistemului şcolar.…
1 comentariu12 accesări

Ministerul Educaţiei