Blog
Irina Vasilescu
Irina Vasilescu a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi programul de master "TIC în Educaţie" al Departamentului de Tehnologii al aceleiaşi unversităţi. A participat la mai multe cursuri de formare profesională în acest domeniu, atât în ţară, cât şi în cadrul oportunităţilor de formare oferite de Lifelong Learning Programme. Biografia completă
GD
IT
JA
ET
Lista articolelor
-
Titlul proiectului: „Am reușit!!!” Prin acest proiect îmi doresc să dezvolt și să mențin spiritului cooperativ în rândul preșcolarilor, al părinților acestora dar și al partenerilor de proiect, al cadrelor didactice, al comunității locale. Scopul proiectului 1. valorificarea potențialului artistic al preșcolarilor, prin lucrări originale, pe teme date; 2. creșterea stabilității emoționale, deprinderea autonomiei în activitățile zilnice; 3. promovarea sustenabilității.…
0 comentarii17 accesări -
Titlu:Lada noastra de zestre Rezumatul proiectului: Dorim sa invatam elevii sa aprecieze frumusetea portului popular, a dansului si a cantecului tarii in care s-au nascut,a mestesugurilor traditionale atat de mult apreciate atat in tara, cat si in afara ei. De aceea consideram ca acest proiect educational trebuie sa evidentieze valorile, traditiile si obiceiurile specific nationale. Parteneri: Scoli gimnaziale din Europa; Limba de lucru: lb. engleza Scop: Cunoașterea și…
0 comentarii11 accesări -
Proiectele etwinning mi se par o nouă oportunitate inovativă pentru cadrele didactice din România de a colabora cu alte şcoli din alte tări şi a învăţa reciproc unii de la alţii. Interesata permanent de evoluţia mea profesională am încercat să concep următorul plan de proiect eTwinning, proiect prin intermediul căruia îmi doresc să facem un schimb de informaţii legate de jocurile copiilor, modul de sărbătorirea a zilei copiluilui cu alte ţări participante la proiect. Limba…
0 comentarii13 accesări -
Tatiana CristianScoala Gimnaziala Profesor General Gheorghe Gheorghiu, Gologanu (Vrancea)12 nov. 2012
Proiectul intitulat sugestiv ,,Insula jocurilor matematice" a fost creat pentru elevi cu varstele cuprinse intre 6 si 9 ani, cu scopul de a aduce matematica mai aproape de sufletul copiilor, prin joc. Activitati din cadrul proiectului:1. Prezentarea participantilor;2. Jocuri matematice specifice fiecarei luni calendaristice ex.jocuri matematice de iarna, jocuri matematice de primavara etc; 3.Concursuri on line. Instrumente utilizate:1. http://PictureTrial-pentru prezentare;…
2 comentarii16 accesări -
Rezumatul proiectului: Prin acest proiect de parteneriat, elevii din clasele primare ( tări diferite) colaborează la realizarea unui proiect pe tema basmelor din Europa, exersând comunicarea , utilizarea TIC, învătând să localizeze pe hartă tara parteneră, cuvinte noi, comparând limba vorbită şi cea scrisă; Profesorii exersează limba modernă, fac schimb de experientă, îşi dezvoltă competentele de utilizare TIC . Parteneri: Şcoli primare din Europa Limba de lucru: EN, FR, RO…
2 comentarii30 de accesări -
Hello, I am a teacher in kindergarten and I’ll tell you my view about my preschoolers’ benefits of the e- Twinning collaborative activities. I shall start with an introductory part about early childhood and its needs in education. In my opinion, in order to improve the educational system we have to find ways to improve the learning process and to do this we first have to take into consideration and understand one thing: each child begins to learn from the first moment of his…
0 comentarii17 accesări -
Utilitatea TIC în educatie reprezintă o necesitate în contextul societătii actuale. Noile tehnologii şi-au făcut simtită prezenta în toate domeniile. Educatia nu face exceptie. Calculatoarele, Internetul şi tehnologia telecomunicatiilor au devenit unelte puterice de învătare pentru tineri. În contextul actual al exploziei informationale, copiii au nevoie să comunice, să ştie să-şi caute informatii , să le prelucreze şi să le folosească. Noi, cadrele didactice nu trebuie să…
0 comentarii19 accesări -
Astăzi se uitilizează spaţii comunitare pentru dezvoltarea unor proiecte comune. Învăţământul modern presupune abilităţi de utilizare a calculatorului, dar şi a unei limbi moderne de circulaţie internaţională. Având calculator încă din vremea gimnaziului, pe la 12 ani, pot spune că am parcurs încet toate etapele formării. Astăzi sunt printre cei ce am utilizat un HC85, apoi un Commodore, apoi un PC, laptop Toshiba...că la absolvirea liceului atestatul era deja susţinut pe un…
0 comentarii16 accesări -
Tatiana CristianScoala Gimnaziala Profesor General Gheorghe Gheorghiu, Gologanu (Vrancea)3 oct. 2012
Lucrez la Scoala Gologanu de 15 ani. Localitatea se afla la 12 km de Focsani, este o comuna foarte frumoasa, cu oameni gospodari si foarte ambitiosi, multi dintre ei au afaceri prospere, o parte din elevii mei si-au incheiat studiile si se reintorc acasa, lucrand alaturi de familiile lor. Peste 20 de ani cred ca populatia scolara va fi in crestere, iar scoala nu va fi amenintata de cursurile simultane cum se intampla in prezent. Orele de curs se vor desfasura in laboratoare…
0 comentarii13 accesări -
Violenţa în şcoală Măsuri de combatere Dicţionarul explicativ al limbii române explică termenul de VIOLÉNT, -Ă ,adj. 1. Care se produce sau acţionează cu putere, cu intensitate, intens, puternic, tare.. 2. (Despre fiinţe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie usor, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. (Despre manifestări ale fiinţelor) Care arată impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu…
0 comentarii18 accesări -
Titlul proiectului eTwinning Prevenirea comportamentelor adictive Rezumatul proiectului: Proiectul îşi propune să sensibilizeze elevii şi părinţii asupra pericolelor pe care le implică consumul de tutun, alcool şi droguri, precum şi găsirea celor mai bune modalităţi de prevenire a comportamentelor adictive. Parteneri: Colegii/ Şcoli gimnaziale din Europa Limba de lucru: Limba Franceză Scop: Proiectul are ca scop însuşirea cunoştinţelor teoretice despre tutun, alcool şi…
1 comentariu42 de accesări -
Imi propun sa incep acest proiect eTwinning. Pe langa traditionalele activitati de prezentare “Tara mea”, “Orasul meu”, “Scoala mea”, vreau sa propun partenerilor mei europeni cateva activitati de colaborare, cum ar fi: 1. Sa alegem(elevi si profesori) o tema comuna, pentru care sa filmam fiecare partener lectia desfasurata conform curriculei scolare din tara natala, apoi sa postam pe TwinSpace. 2. Sa stabilim un plan comun de lectie, sa filmam si sa postam pe TwinSpace. 3.…
0 comentarii21 de accesări -
Zilele trecute am schimbat calendarul anului 2011, am răsfoit filele din urmă și am revăzut semnele unor evenimente, ale unor ”întâmplări” care au făcut din anul ce tocmai a trecut, un an cu totul special, pentru mine și pentru elevii mei. O astfel de ”întâmplare” s-a produs chiar la începutul anului, când am avut ocazia să particip la un curs de formare în cadrul proiectului ”Sprijinirea sistemului educațional prin portal eLearning dedicat”, organizat de SIVECO România. În…
-
Consider proiectele un mod atractiv si eficient de a invata.Am observat bucuria si interesul elevilor mei, atunci cand la sfarsitul unor unitati la lectia de lb.engleza, aveam de realizat proiecte pe diverse teme.Elevii descopera lucruri noi, putandu-se informa, lucrand in echipa. Interesul lor a fost mai mare cand au auzit ca vom initia un proiect international folosind tehnicile digitale .Sunt dornici sa foloseasca internetul, sa colaboreze cu alti colegi europeni si sa…
0 comentarii21 de accesări -
Titlul proiectului eTwinning Voyage « virtuel » en Europe Rezumatul proiectului: Proiectul are ca scop principal utilizarea limbii franceze. Orice subiect poate fi discutat, in functie de dorintele si interesele partenerilor implicati in proiect : cultura, traditii, timp liber, limba , cultura si civilizatie franceza, etc. Obiectivul principal este acela de a utiliza limba franceza, de a se cunoaste mai bine. Parteneri: Licee din Europa Limba de lucru: lb. franceza Scop:…
4 comentarii29 de accesări -
Metode interactiv-moderne în predarea conţinuturilor de limbă şi literatură română. Metoda pălăriilor gânditoare <!--[if !supportLists]-->- <!--[endif]-->Rezumat – Didactica modernă, presupune formarea profesorilor care să construiască procesul de predare - învăţare. Invăţarea se referă la construirea de noi cunostinţe, se bazează pe reflecţie, pe experienţele de învăţare pe care elevii le au deja formate pentru a genera noi experienţe de învăţare. Dintre avantajele…
3 comentarii29 de accesări -
Metode novatoare în actul educaţional Învăţarea centrată pe elev În opinia lui Gibbs (1992) învăţarea centrată pe elev “oferă elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu” (pag. 23). Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev, promovând ideea că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea…
4 comentarii53 de accesări -
CALATORIA PRIETENIEI Punctul de pornire al proiectului l-a constituit discutia libera dintre prescolarii mei, care povesteau despre tari ca: Spania, Germania, Italia etc. Vazand interesul copiilor pentru tema m-am hotarat sa derulez proiectul "Calatoria prieteniei" timp de 8 luni. Am considerat ca este important ca prescolarii mei sa intre in contact cu notiuni elementare referitoare la Uniunea Europeana, traditii, cultura, prentru ca ele se vor aprofunda odata cu trecerea…
etwinning7 comentarii78 de accesări -
SERBARILE IERNII ARGUMENT: Pentru noi,cadrele didactice este esenţial să creăm relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni,să favorizăm dezvoltarea persoanei,cât şi relaţiile constructive de grup.ETwinning a reprezintă un cadru activ pentru elevi,care profită din plin de noile tehnologii ale epocii postmoderne. Aceştia au şansa de a se implica în propria formare într-un mod ultramodern,prin îmbunătăţirea competenţelor TIC,a celor de exersare a limbilor străine şi a…
0 comentarii22 de accesări

Ministerul Educaţiei