Blog
Paula Căruceru
Am o experienţă didactică de 42 de ani, numai cu preşcolari, dar am predat şi Arte plastice la Colegiul "ŞTEFAN CEL MARE", filiala Adjud, profil învăţători-educatoare. Am gradul didactic I. Îmi desfăşor activitatea ca educatoare la Grădiniţa cu PN Rugineşti şi sunt profesor metodist al ISJ.
AE
GD
IT
JA
ET
Lista articolelor
-
Achizițiile cognitive în perioada antepreșcolară Rîșnoveanu (Lapoviță) Nicoleta Ca să-si mențina un echilibru fiziologic si psihologic, copilul trebuie sa atinga un nivel minim de satisfacere a nevoilor sale. Pentru copii, independența se considera și atunci cand nevoile sunt indeplinite cu ajutorul altor persoane in funcție de faza de creștere și de dezvoltare a copilului. Originea acestei dependente este o lipsa de forța,(când copilul nu poate), lipsă de voință, (când nu…
antreprescolaritate, achizitiicognitive, dezvoltare3 comentarii22 de accesări -
Vacanța impusă de Ministerul Educației în aceste zile ale lui sfârșit de Octombrie 2021 mi-au oferit tristul prilej de a vedea cum televiziunile din România promovează educația la standard de șuetă și statutul profesorului la nivelul retrograd al sclavului care trebuie să se dedice măriei sale elevul și excelenței sale părintel, uitând că și ”profesorii e oameni”, adică au și ei... și neamuri și nevoi... Nici nu ma dezmeticesc bine și văz pe sticla micului ecran sprâncenele…
6 comentarii35 de accesări -
Carmen Mirela Butaciu, Lacrimioara Sabareanu, Alina Mirela Popa - 4 European eTwinning Prizes for Romania https://wakelet.com/wake/Vgy2lzJai3C-Rbvgz5qVl
etwinning13 comentarii38 de accesări -
Educatoare: Mihăilescu Alina Grădinița cu PP Vladesti Grup țintă: preșcolarii grupei mijlocii” Albinuţele ” Denumirea activității: “In așteptarea Iepurașului” Dată : 09.04.2020 De la ora 11,oo până la ora 12,oo Locul de desfășurare: sala de grupa Numărul de copii participanți: 18 MOTO: ,,Atâtea lucruri bune-ţi trimite Dumnezeu Şi-aşa puţin îţi cere să-i dai , copilul meu, Deci, ia te rog aminte la toate câte-ţi spun: Să fii mereu cuminte , ascultător şi bun! Şi vei vedea…
6 comentarii32 de accesări -
CUM POT FOLOSI PROFESORI SCRATCH? Prof.preșc.Rîșnoveanu Nicoleta Grădinița cu program prelungit nr.10 Platforma Scracht este cea mai mare comunitate de codare gratuita pentru copii din lume. Cu Scratch, Îți poți programa propriile povești, jocuri și animații interactive și să distribui creatiile tale către ceilalti in comunitatea online. Scratch îi ajuta pe cei mici să găndească creativ și sistematic, să lucreze colaborativ-lucruri esentiale în secolul 21. Când participă în…
scratch, online, jocdeatentie3 comentarii25 de accesări -
Ce este educația și îngrijirea copilului in Finlanda? Educatia si ingrijirea copilului in Finlanda ECEC este baza sistemului de invatamant finlandez. Educația și îngrijirea timpurie a copilului este ghidată de Legea privind educația și îngrijirea copilului timpuriu și curriculum-ul național de bază pentru ECEC (2018), care este o normă națională. Furnizorii ECEC vor pregăti curricula locală pentru ECEC pe baza curriculumului național de bază pentru educația și îngrijirea…
educatiefinlandeza7 comentarii27 de accesări -
A început scoala. Spre norocul nostru suntem fizic la scoala. Ne-am intalnit bucurosi de revedere, elevi si profesori. Am dat testul initial chiar in prima saptamana de scoala ca sa vad cum incep sa predau. Testele mi-au demonstrat ca elevii nu lucreaza la matematica in vacante si nici nu rezolva exercitii din proprie initiativa sau macar sa citeasca formulele ca sa si le aduca aminte. Astfel ca, in orele urmatoare am inceput sa rezolvam cateva exercitii din anul anterior.…
9 comentarii29 de accesări -
* Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare fată trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă un prieten/ o prietenă ca tine! * Un prieten adevărat este cel care cunoaște cântecul din inima ta și ti-l cântă atunci cand îl uiți. * Un prieten adevarat este ca un curcubeu: atunci cand există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat intre cele două inimi. * Dragul meu prieten/ă, vreau doar…
6 comentarii29 de accesări -
Iată câteva din sfaturile Părintelui pustnic Gherasim-Sfântul Munte Athos Milostenia este virtutea crestina care își are rădăcina în iubire și se manifestă prin ajutorarea semenilor aflați în necazuri. De aceea, Biserica are o serie de fapte ale milei trupești: hrănirea celui flămând, celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor bolnavi, găzduirea calatorilor și îngroparea săracilor. Totodată, există și o serie de fapte ale milei sufletești: întoarcerea celor…
religie3 comentarii24 de accesări -
Oboseala fiind un fenomen normal, nu poate fi vorba de o lichidare a ei năn felul în care tratăm și lichidăm o boală. Cunoașterea factorilor care influențează viteza apariției oboselii., însă, are o importanță deosebită deoarece ne permite să prevenim instalarea ei precoce, dăunătoare pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ, iar pe de altă parte ne ajută să intervenim cu măsuri profilactice care să împiedice transformarea oboselii în surmenaj, oboseala cronică,…
4 comentarii30 de accesări -
Va prezentam cateva secvente din activitatile de implementare a masurilor de prevenire a bolii Covid-19, desfasurate in aceasta saptămână: https://animoto.com/play/AvCaIZ7IM0Z5cTJd91hLLQ https://animoto.com/play/AvCaIZ7IM0Z5cTJd91hLLQ http://animoto.com/play/AvCaIZ7IM0Z5cTJd91hLLQ
5 comentarii26 de accesări -
Unul din factorii generatori de oboseală inoportună este și orarul alcatuit necorespunzător. Criteriile psihopedagogice arată că fatigalitatea elevilor sau tendința spre oboseală, variază în funcție de zilele săptămânii, ca și în funcție de diferitele momente ale zilei. S-a constatat că, în general, performanțele sunt scazute la început și sfârșit de săptămînă. Căderi ale randamentului s-au semnalat și la mijlocul săptămânii. De asemenea, prima oră din zi este de randament…
7 comentarii48 de accesări -
Blândețea înseamnă să cedezi din dreptul de a fi ascultat, ascultându-i mai degrabă pe ceilalți și căutând să le înțelegi punctul de vedere și situația dificilă în care s-ar putea găsi. Să fii gata să îi asculți pe ceilalți și să nu te lași pradă mâniei îți cere un caracter puternic. Blândețea ne ajută să ne comportăm civilizat/cu bunătate chiar si atunci când suntem jigniți/nerespectați, lăsând comportamentul nostru bun si timpul să se ingrijească de reputatia noastră.…
4 comentarii25 de accesări -
În era informației, când competiția e la nivel global, școala a devenit mai importantă, dar cunoaștem oameni care au succes acum, chiar dacă nu au fost elevi străluciți. Nu e bine să eșuezi la școală, dar nici să fii premiant nu-ți garantează succesul în viață. O mulțime de oameni de succes s-au descurcat așa-și așa la școală, au avut prieteni, au făcut sport, au avut activități extracurriculare. Părinții care cred că pot avea o viață bună doar dacă ești în top la școală,…
5 comentarii28 de accesări -
Arta este un job, o pasiune sau o terapie pentru noi toti! Ne detoxifică de stresul cotidian, de rutina zilnică, de emoțiile și sentimentele negative. Fără artă nu putem trai! Inflorim si crestem prin artă asemeni unei flori. Păstrati mireasma acestei flori in suflet și bucurati-va familia și pe cei dragi cu ea! Lăsați flori inmiresmate in urma voastra, pe cărarea vieții, cineva va călca întotdeauna pe urmele dumneavoastră si îi veti inspira! Sursa:…
5 comentarii28 de accesări -
Copiii care cresc în medii mai verzi, cu natură în jur sau acces uşor la parcuri şi grădini au un coeficient de inteligenţă mai mare. Concluzia aparţine unui grup de cercetători belgieni de la Universitatea Hasselt, care au analizat peste 600 de copii cu vârste între 10 şi 15 ani. Vecinătăţi cu numai 3% la mai verzi înseamnă o creştere a scorului IQ cu o medie de 2.6 puncte. Acest tipar a fost identificat la copii din toate mediile sociale şi arată că inteligenţa nu este…
natură7 comentarii32 de accesări -
Educație timpurie – necesitate și actualitate Prof.Rîșnoveanu Nicoleta G.P.P.NR.10 Buzău Vă pregătiți să întâmpinați în mediu instituționalizat un copil de vârstă antepreșcolară. Scrieți o scrisoare mamei copilului, scrisoare care să aibă un efect reconfortant asupra acesteia, prezentându-i „oferta” instituției dumneavoastră din perspectiva ansamblului integrat îngrijire – educație – învățare – dezvoltare. Scrisoare de intenție catre dna, Avram Daniela Dna Avram Daniela va…
ofertainstitutiei, educatietimpurie, necesitate3 comentarii32 de accesări -
O suita de activitati STEM desfasurate in cadrul acestui proiect etwinning, folosind doar materiale reciclabile: https://youtu.be/7K0QiS4e-1c https://www.storyjumper.com/book/read/74960195 Read this book made on StoryJumper!function(){function d(){"undefined"==typeof SJMakeBookOpenLightBox?--c>0&&setTimeout(d,100):SJMakeBookOpenLightBox()}function e(){/in/.test(document.readyState)?setTimeout(e,9):d()}var…
recycling7 comentarii29 de accesări -
Se află in desfasurare următorul apel de selectie pentru Seminarul online eTwinning „Projects that make a difference”: Centrul Național din Slovacia organizează Seminar online eTwinning „Projects that make a difference”: 19 – 20 octombrie 2021. La acest eveniment României îi sunt alocate 4 locuri. Evenimentul se va desfășura online în limba engleză și este accesibil profesorilor din învățământul preuniversitar, mediul rural. Cadrele didactice interesate să participe sunt…
-
Dezvoltarea socio-emoționala a copilului de vârstă timpurie Prof.Rîșnoveanu Nicoleta Dezvoltarea sociala și emoționala reprezintă fundamentul relaţiilor şi interacţiunilor care dau semnificaţie experienţelor copiilor de acasă, de la grădiniţă, din comunitate , influenţează semnificativ succesul copiilor în viaţă şi la şcoală Copii stabilesc interactiuni cu parintii, cu adultii, cu alti copii, cu alte persoane din familie. Exprimarea şi înţelegerea propriilor emoţii şi a…
strategiidedezvoltare, dezvoltaresocioemotionala2 comentarii36 de accesări

Ministerul Educaţiei