Experiența didactică mi-a demonstrat că, în domeniul lecturii elevilor de gimnaziu, un loc aparte îl reprezintă basmele, fie datorită faptului că lumea textului îi readuce în lumea copilăriei, fie datorită faptului că le este ușor să se identifice cu eroii din basme, căci seamănă cu ei. Indiferent de motivele care stau la baza acestor conexiuni, de aici se naște rolul terapeutic al basmelor, deoarece această identificare psihică îi ajută pe elevi să dea glas unor emoții sau trăiri greu de exteriorizat sau de exprimat, dar pe care personajele basmului, prin modul în care sunt construite, le întruchipează.
Articolul vorbește despre valorificarea terapeutică a basmului în rezolvarea unor probleme interioare și în găsirea unor răspunsuri personale. Articol integral →