De la Gutenberg la eReader și mai departe. Cum mai citim în 2026? Studiu de specialitate privind evoluția obiceiurilor de lectură în contextul digitalizării

În martie 2012, publicam în Revista iTeach articolul „De la Gutenberg la eReader”. Pornisem atunci de la una dintre disputele care însoțeau tot mai des dezvoltarea tehnologiei: va reuși cartea electronică să înlocuiască, într-o zi, cartea tipărită? Internetul devenise deja parte din viața noastră, eBook-urile câștigau teren, iar dispozitivele portabile de lectură promiteau să schimbe felul în care ne raportăm la carte.
Am ales atunci să privesc această schimbare pornind chiar de la istoria cărții. De la Gutenberg și revoluția produsă de tiparul cu litere mobile, am ajuns la cartea electronică, bibliotecile virtuale și eReader. În fond, fiecare schimbare de suport a provocat, la vremea ei, întrebări, reticențe și dispute între tradițional și modern. Articolul din 2012 pornea de la două perspective aproape opuse. Pe de o parte, exista de ani buni avertismentul că „dispare cartea”; pe de altă parte, răspunsul liniștitor al lui Umberto Eco – „Nu sperați că veți scăpa de cărți!”. Întrebarea nu era, de fapt, dacă oamenii vor înceta să citească, ci dacă obiectul pe care îl numim carte își va schimba forma.

Un punct important al articolului îl constituia analiza unui sondaj mai vechi, lansat în 2005 pe forumul portalului educațional edu.ro, în jurul întrebării „Citiți cărți electronice?”. Rezultatele surprindeau foarte bine momentul de tranziție: 29,27% dintre respondenți declarau că citesc frecvent cărți electronice, 15,45% – rar, iar 37,40% citeau doar fragmente în format electronic, preferând să tipărească sau să cumpere cartea atunci când doreau o lectură serioasă. 17,89% nu citeau niciodată cărți electronice.

Argumentele participanților sunt, privite astăzi, poate chiar mai interesante decât procentele. Cartea electronică era apreciată pentru accesul rapid la informație, posibilitatea căutării în text și realizarea rapidă a conexiunilor cu alte surse. Cartea tipărită era însă asociată cu lectura îndelungată, confortul, relaxarea și acea experiență greu de înlocuit a cărții ținute în mână. Monitorul obosea, cartea pe hârtie relaxa. În același timp, ceea ce părea unul dintre marile dezavantaje ale cărții electronice – lipsa portabilității – începea deja să fie rezolvat prin apariția eReader-elor și a smartphone-urilor. Încheiam articolul observând că multe dintre lucrurile pe care cititorii și le imaginau în 2005 deveniseră deja realitate în 2012. Cartea electronică putea fi purtată cu noi, bibliotecile digitale se dezvoltau, iar accesul la o carte putea fi la doar un click distanță. Concluzia mea de atunci era că fenomenul cărții electronice lua amploare, dar cartea tipărită nu avea să dispară prea curând.

Au trecut paisprezece ani. eReader-ul nu mai este o noutate. Citim pe telefon, tabletă și laptop, iar cartea digitală a ieșit demult de lângă calculator. O luăm cu noi la bibliotecă, în parc, în tren, în sala de așteptare sau oriunde avem câteva minute de răgaz. Ascultăm audiobook-uri, avem acces aproape instantaneu la biblioteci și librării digitale, iar granița dintre lectura clasică și cea digitală a devenit mult mai puțin clară. Perioada pandemiei a accelerat și ea această schimbare, iar biblioteca însăși și-a diversificat rolul. Și totuși, o întrebare din 2012 a rămas surprinzător de actuală: ce s-a întâmplat, de fapt, cu relația noastră cu cartea?

Pornind de aici, în august 2026 am revenit în comunitatea iTeach cu o serie de sondaje despre obiceiurile actuale de lectură. Nu pentru a relua disputa „carte tipărită versus carte electronică”, ci pentru a vedea ce s-a schimbat între timp. Mai preferăm hârtia? Cât de mult citim digital? Pe ce dispozitive? Considerăm audiobook-ul o formă de lectură? Și poate, mai important, mai putem vorbi astăzi despre un singur mod de a citi?

Pentru a surprinde aceste schimbări, am publicat o serie de opt sondaje dedicate obiceiurilor de lectură. Am urmărit nu numai preferința pentru cartea tipărită sau electronică, ci și frecvența lecturii digitale, dispozitivele utilizate, motivele pentru care hârtia continuă să fie preferată, schimbarea obiceiurilor de lectură în ultimii 10–15 ani și percepția asupra audiobook-ului. Pe parcurs, cercetarea s-a extins firesc către o altă dimensiune a lecturii: întâlnirea cu povestea în spațiul bibliotecii. Două dintre sondaje au urmărit rolul activităților de animație culturală – storytelling, cluburi de lectură, digital storytelling, dramatizare, întâlniri cu scriitori – și posibilitatea ca ascultarea unei povești să stimuleze ulterior dorința de a citi cartea.

Sondajele au fost publicate în data de 20 august 2026 și s-au adresat membrilor comunității iTeach. Numărul participanților a variat de la un sondaj la altul, între 34 și 81 de respondenți pentru întrebările cu răspuns unic. În cazul sondajului referitor la activitățile de animație culturală au participat 75 de persoane, care au realizat 96 de selecții, fiind permisă alegerea mai multor variante de răspuns. Pe lângă voturile înregistrate, participanții au avut posibilitatea de a-și argumenta opțiunile în secțiunea de comentarii. Aceste intervenții s-au dovedit importante pentru cercetare, deoarece au adus explicații și perspective care nu puteau fi surprinse doar prin variantele prestabilite de răspuns. Unele dintre ele au deschis chiar direcții noi de reflecție.

Dacă în 2012 mă întrebam cât teren va câștiga cartea electronică, paisprezece ani mai târziu primul răspuns pare, la prima vedere, surprinzător de simplu: cartea tipărită este încă aici și este, de departe, preferata cititorilor care au răspuns sondajului. La întrebarea „În ce format preferați să citiți o carte?”, 81% dintre cei 54 de respondenți au ales cartea tipărită. Doar 4% au indicat eBook-ul, 15% au spus că alternează formatele, iar audiobook-ul nu a primit niciun vot ca format preferat.

Așadar, am putea fi tentați să spunem că, după paisprezece ani, cartea tipărită a câștigat confruntarea cu cea electronică. Numai că următoarele răspunsuri complică puțin lucrurile. Întrebați cât de des citesc cărți în format electronic, doar 15% dintre respondenți au spus „niciodată”. 32% citesc frecvent eBook-uri, 15% ocazional, iar 38% foarte rar. Cu alte cuvinte, putem prefera cartea tipărită și, în același timp, să citim și electronic.

Poate că aici este una dintre primele diferențe importante față de discuția de acum paisprezece ani. Nu mai pare să fie nevoie să alegem o tabără. Cartea de pe noptieră poate fi tipărită, documentul pe care îl consultăm pentru școală poate fi pe laptop, iar o altă carte poate călători cu noi în telefon. Și tocmai telefonul aduce una dintre surprizele sondajelor. Dintre cei 58 de respondenți la întrebarea privind dispozitivul folosit pentru lectura electronică, 26% au indicat telefonul, 21% laptopul sau calculatorul, 16% tableta și doar 14% eReader-ul. 24% au declarat că nu citesc cărți în format electronic.

În articolul din 2012, eReader-ul părea să fie dispozitivul care urma să elibereze cartea electronică de monitorul calculatorului și să o facă, în sfârșit, cu adevărat portabilă. Astăzi, eReader-ul există și și-a găsit cititorii, dar nu el este dispozitivul cel mai utilizat de participanții la sondaj, ci este telefonul. Explicația poate fi chiar în evoluția telefonului mobil. În paisprezece ani, telefoanele au ajuns să aibă ecrane tot mai mari și mai performante, cu o luminozitate care poate fi adaptată condițiilor de lectură. În același timp, telefonul a devenit aproape indispensabil și este dispozitivul pe care îl avem cel mai des la îndemână. Portabilitatea lui este greu de egalat: nu mai trebuie să luăm cu noi încă un dispozitiv pentru a avea acces la o carte. În memoria unui telefon încape astăzi o bibliotecă întreagă, pe care o putem purta în buzunar și deschide aproape oriunde. Poate că tocmai această combinație dintre accesibilitate, portabilitate și faptul că telefonul este deja permanent în preajma noastră explică de ce a ajuns să fie dispozitivul cel mai frecvent indicat pentru lectura electronică în sondajul nostru.

Dacă putem purta o bibliotecă întreagă în buzunar, de ce continuăm să alegem, într-o proporție atât de mare, cartea tipărită? Răspunsurile la întrebarea „Care este principalul motiv pentru care preferați cartea tipărită?” ne întorc, într-un fel, de la tehnologie la cititor. Dintre cei 54 de respondenți, 31% au ales plăcerea de a ține cartea în mână, iar 28% confortul lecturii pe hârtie. Alte motive au fost dorința de a petrece mai puțin timp în fața ecranelor (17%), posibilitatea de a sublinia și de a face însemnări (15%) și plăcerea de a avea cărțile în biblioteca personală (9%).

Cifrele spun ceva, dar de data aceasta comentariile spun parcă și mai mult. Cineva vorbește simplu despre „înțelegerea textului”, altcineva despre posibilitatea de a reveni asupra pasajelor importante, de a sublinia și de a face însemnări. Apar concentrarea mai bună, confortul și experiența tactilă. Iar un răspuns foarte scurt rezumă poate cel mai bine atașamentul față de hârtie: „Îmi place să simt paginile. Poate că aici cartea tipărită are un avantaj pe care tehnologia nu a reușit – și poate nici nu trebuie – să îl copieze perfect. Cititul nu este numai acces la informație. Este și gestul de a întoarce pagina, semnul lăsat cu creionul, colțul la care revii, cartea pe care o recunoști în bibliotecă după copertă. Pentru unii cititori, toate acestea fac parte din lectură la fel de mult ca textul însuși. Interesant este că această preferință puternică pentru hârtie nu înseamnă că obiceiurile noastre au rămas neschimbate. Dimpotrivă.

La întrebarea „S-a schimbat modul în care citiți în ultimii 10–15 ani?”, doar 23% dintre cei 79 de respondenți au declarat că preferințele lor au rămas aproximativ aceleași. 37% spun că alternează acum mai mult între diferite formate, 24% citesc mai mult în format digital, iar 14% mai mult în format tipărit. Doar 3% nu au putut aprecia schimbarea.

Comentariile dau viață acestor procente. Unii citesc pe Kindle, dar cumpără în continuare cărți. Poate că aceasta este, de fapt, schimbarea cea mai importantă petrecută în paisprezece ani. Nu am înlocuit cartea tipărită cu cea electronică. Am început să le facem loc tuturor.

Cartea tipărită a rămas pe noptieră, eBook-ul a încăput în buzunar, iar între timp cartea a început să ni se strecoare și… în căști. Dar dacă ascultăm o carte, putem spune că am citit-o? Întrebarea „Ascultarea unui audiobook reprezintă, în opinia dumneavoastră, o formă de lectură?” a primit 66 de răspunsuri și a împărțit opiniile într-un mod interesant. Jumătate dintre respondenți – 50% – consideră fără ezitare că audiobook-ul este o formă de lectură, iar alți 12% înclină spre aceeași idee. De cealaltă parte, 21% consideră că lectura presupune citirea textului, iar 12% au răspuns „mai degrabă nu”. Pentru 5%, întrebarea însăși a fost una la care nu se gândiseră până atunci.

De data aceasta, comentariile au transformat sondajul într-o mică dezbatere. Unii respondenți văd audiobook-ul ca pe o formă modernă de lectură și consideră că esențială este înțelegerea conținutului, indiferent dacă textul ajunge la noi prin văz sau prin auz. Un comentariu face chiar o legătură frumoasă cu poveștile ascultate în copilărie: bunicii spuneau povești, astăzi avem audiobook-uri. Cealaltă perspectivă trasează însă o graniță foarte clară: lectura presupune citirea unui text, în timp ce audiobook-ul presupune ascultarea lui. Unul dintre comentarii formulează această diferență în doar câteva cuvinte: „Lectura = citire. Audiobook = informare prin ascultare.”.

Și atunci apare o întrebare la care poate că nu trebuie să ne grăbim să răspundem: ce numim, de fapt, lectură? Dacă prin lectură înțelegem actul de a parcurge vizual un text scris, audiobook-ul rămâne în afara definiției. Dacă însă privim lectura mai larg, ca întâlnire cu un text, înțelegere, interpretare și construire de sens, granița devine mai puțin precisă. Poate că tehnologia nu ne-a schimbat doar suportul pe care citim. Ne obligă, din când în când, să ne uităm din nou și la cuvintele cu care descriem ceea ce facem. Și totuși, audiobook-ul nu pare să amenințe prea tare cartea de pe noptieră. În primul meu sondaj, niciun respondent nu l-a ales drept format preferat de lectură. În schimb, 62% îl acceptă sau tind să îl accepte ca formă de lectură. Cu alte cuvinte, îi recunoaștem un loc în lumea cărții, chiar dacă nu îi dăm neapărat locul de onoare.

Dar povestea ascultată poate avea un alt rol. Poate să ne facă să vrem să aflăm mai mult. Să căutăm cartea. Să o deschidem. Și de aici, aproape fără să ne dăm seama, ieșim din căști și intrăm în bibliotecă. Dacă eBook-ul a mutat biblioteca în buzunar, iar audiobook-ul a dus cartea în căști, biblioteca propriu-zisă nu a rămas nici ea neschimbată. Pentru mult timp am asociat biblioteca cu rafturile pline de cărți, cu liniștea sălilor de lectură și cu mersul la bibliotecă pentru a împrumuta o carte. Este imaginea clasică, poate puțin „vintage”, a bibliotecii. Astăzi, fără să-și fi pierdut rafturile și cărțile, biblioteca este tot mai mult și un loc al întâlnirii. Cluburi de lectură, storytelling, dramatizări, ateliere, întâlniri cu scriitori sau activități digitale aduc povestea în fața cititorului în forme diferite. Perioada pandemiei a contribuit, probabil, și ea la această schimbare. Unele cluburi de lectură s-au mutat online, întâlnirile cu cititorii și scriitorii au putut continua prin intermediul platformelor digitale, iar webinariile au făcut posibil ca oameni aflați la distanță să se întâlnească în jurul aceleiași cărți. Ne-am întors apoi în biblioteci, dar am adus cu noi și o parte dintre aceste experiențe.

Am vrut să aflu ce fel de activitate i-ar atrage pe respondenți într-o bibliotecă. De data aceasta, întrebarea a permis alegerea mai multor variante. Cei 75 de participanți au făcut în total 96 de selecții. Cele mai multe au mers către întâlnirile cu scriitori – 23 de opțiuni și storytelling – 22. Cluburile de lectură și digital storytelling-ul au primit câte 15 opțiuni, dramatizarea unei povești – 11, lectura cu voce tare – 8, iar audiția unui audiobook urmată de discuții – doar 2.

Comentariile completează foarte frumos imaginea. Mai mulți respondenți nu s-au oprit la o singură alegere: „toate variantele”, „orice activitate este binevenită”, „cercuri de lectură, întâlniri cu scriitori, storytelling…”. Unul dintre comentarii subliniază în mod special importanța întâlnirilor cu scriitori români contemporani. Este interesant că, după atâta tehnologie, primele două alegeri ne duc tocmai spre întâlnirea dintre oameni: scriitorul și povestitorul. Poate că biblioteca viitorului nu trebuie să aleagă nici ea între Gutenberg și digital. Poate păstra rafturile și, în același timp, poate deschide ecranele. Poate găzdui un club de lectură în jurul unei mese sau unul online, poate pune o carte în mâna cititorului ori poate începe pur și simplu prin a-i spune o poveste. Și aici apare o altă întrebare: dacă auzim o poveste și ne place, ne poate face ea să căutăm apoi cartea? Răspunsurile par să spună că da. Dintre cei 81 de participanți la sondaj, 56% au declarat că ar citi ulterior cartea dacă povestea le-ar stârni interesul, iar 17% au răspuns „da, cu siguranță”. Alți 20% spun că acest lucru li se întâmplă uneori. Doar 6% consideră că o asemenea experiență nu le influențează alegerea, iar 1% ar prefera să continue în format audio.

Așadar, pentru 73% dintre respondenți răspunsul este clar pozitiv, iar dacă îi adăugăm și pe cei care spun „uneori”, ajungem la 93% care admit că povestea ascultată îi poate conduce, cel puțin în anumite situații, spre carte. Poate că storytelling-ul nu concurează deloc cu lectura. Poate că îi deschide ușa. Uneori, drumul spre o carte începe înainte de prima pagină.

Recitind articolul din 2012 după paisprezece ani, este greu să nu fii tentat să verifici: ce s-a adeverit? În „De la Gutenberg la eReader” scriam despre o lume aflată încă în tranziție. Cartea electronică își făcea loc printre cititori, dar lectura de pe monitor era obositoare, portabilitatea era încă o problemă, iar eReader-ul părea să ofere soluția: un dispozitiv mic, ușor, capabil să poarte sute sau chiar mii de cărți. Astăzi, problema portabilității aproape că a dispărut. Surpriza, după cum au arătat și sondajele, este că „biblioteca din buzunar” nu poartă neapărat numele eReader. De multe ori, este pur și simplu telefonul. S-a adeverit și un alt lucru: accesul la carte a devenit incomparabil mai rapid. În 2012 vorbeam despre posibilitatea de a descărca o carte în câteva secunde. Astăzi ni se pare atât de firesc, încât aproape că nu mai observăm acest avantaj. Cărțile pot fi cumpărate, împrumutate, descărcate sau deschise într-o aplicație aproape imediat. Uneori durează mai mult să alegem ce vrem să citim decât să ajungă cartea la noi. Dar poate cea mai interesantă comparație este alta. În sondajul din 2005, pe care îl analizam în articolul din 2012, 37,40% dintre respondenți spuneau că citesc doar fragmente în format electronic și preferă să tipărească sau să cumpere cartea pentru o lectură serioasă. Argumentele lor vorbeau despre oboseala produsă de monitor, despre confortul hârtiei și despre plăcerea cărții ținute în mână. Paisprezece ani mai târziu, tehnologia s-a schimbat spectaculos. Ecranele sunt mai bune, dispozitivele sunt mai ușoare, iar accesul la textul digital este aproape permanent. Și totuși, în sondajul din 2026, 81% dintre respondenți spun că preferă cartea tipărită. Motivele sună surprinzător de familiar: plăcerea de a ține cartea în mână, confortul lecturii pe hârtie, posibilitatea de a face însemnări, concentrarea, dorința de a petrece mai puțin timp în fața unui ecran. Tehnologia a rezolvat multe dintre problemele cărții electronice. Nu a rezolvat însă – și poate nici nu avea ce să rezolve – relația afectivă dintre cititor și carte. Aici, cititorul din 2005 și cel din 2026 par să-și dea mâna peste ani.

Există însă și o diferență importantă. În urmă cu paisprezece ani priveam schimbarea mai ales ca pe o confruntare între două suporturi: hârtia și ecranul. Întrebarea era dacă eBook-ul și eReader-ul vor câștiga teren și dacă, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, cartea electronică ar putea lua locul celei tipărite. În 2026, întrebarea pare aproape prea simplă. Poate că viitorul nu a ales între hârtie și ecran. Cititorul le-a ales pe amândouă.

Privind toate aceste răspunsuri împreună, poate că întrebarea de la care porneam în urmă cu paisprezece ani trebuie reformulată. Cartea tipărită nu a rămas pentru că tehnologia nu a reușit să ofere o alternativă suficient de bună. Alternativa există, este accesibilă, portabilă și se află uneori chiar în buzunarul nostru. Și totuși, continuăm să întoarcem pagini. Poate pentru că nu alegem întotdeauna între vechi și nou. Alegem ceea ce ni se potrivește, în momentul în care ni se potrivește.  Viitorul are însă obiceiul de a nu respecta întocmai scenariile pe care i le pregătim. În 2012 urmăream cu interes eReader-ul și încercam să ne imaginăm cât de mult va schimba el lectura. Nu anticipam însă toate formele prin care cartea avea să ajungă la cititor. Audiobook-ul, de exemplu, exista, dar nu ocupa locul pe care îl are astăzi în peisajul lecturii. Nu mă întrebam atunci dacă ascultarea unei cărți poate fi considerată lectură. Paisprezece ani mai târziu, întrebarea a împărțit opiniile respondenților și ne-a obligat să ne întoarcem chiar la sensul cuvântului „lectură”. Nu anticipam nici cât de firesc vom ajunge să trecem de la un format la altul. Să avem o carte tipărită pe noptieră, un eBook în telefon și un audiobook început în căști nu mai pare neapărat o contradicție. Este, pentru unii cititori, pur și simplu felul în care citesc. Nu anticipam nici faptul că întâlnirea în jurul cărții avea să depășească atât de firesc spațiul fizic. Experiența ultimilor ani ne-a arătat că cititorii se pot întâlni, discuta și construi comunități în jurul aceleiași cărți chiar și atunci când nu se află în aceeași încăpere. Iar biblioteca, cea cu rafturi și cu liniștea puțin „vintage” a sălilor de lectură, a început să facă tot mai mult loc poveștii spuse, dramatizate, discutate sau construite digital. Storytelling-ul și digital storytelling-ul nu înlocuiesc cartea, ci îi creează alte drumuri către cititor.

Și tocmai când credeam că lista ar putea fi completă, unul dintre comentariile primite la sondaje a mai deschis o ușă: lectura asistată de inteligența artificială. Ideea nu a făcut parte din întrebările cercetării. A apărut spontan, din partea unui respondent, și tocmai de aceea merită amintită. Inteligența artificială poate deveni un partener în timpul lecturii: poate ajuta la clarificarea unui concept, la formularea unor întrebări, la compararea unor perspective sau la aprofundarea unui pasaj. Este aceasta o nouă formă de lectură? Nu știm încă. Poate că nici nu este un alt mod de a citi, ci un alt mod de a dialoga cu ceea ce citim. În 2012 nu anticipam această întrebare. În 2026 abia începem să o formulăm. Poate că merită să nu ne grăbim cu răspunsul. Să lăsăm, așadar, cărțile să-și mai vadă puțin de drum, tehnologia să-și vadă de evoluția ei, iar noi să ne reîntâlnim cu întrebarea peste zece ani: în 2036, cum vom mai citi?

Cercetarea în cifre

8 sondaje publicate în comunitatea iTeach în august 2026; între 34 și 81 de respondenți la întrebările cu răspuns unic; 75 de participanți și 96 de selecții la întrebarea cu răspuns multiplu despre animația culturală. Comentariile participanților au fost utilizate ca suport calitativ pentru interpretarea rezultatelor.

Surse și notă privind realizarea studiului

Datele utilizate în acest studiu au fost colectate în luna august 2026, prin intermediul sondajelor publicate pe platforma iTeach.ro, în cadrul comunității educaționale. Rezultatele sondajelor și comentariile participanților au constituit baza analizei privind preferințele și schimbările obiceiurilor de lectură.

Pentru prelucrarea datelor și sprijin în interpretarea rezultatelor au fost utilizate instrumente de inteligență artificială. Reprezentările grafice ale rezultatelor sondajelor au fost generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pe baza datelor colectate prin iTeach.ro. Alegerea temei, formularea întrebărilor și a sondajelor, analiza critică a rezultatelor, corelarea acestora cu cercetarea anterioară și redactarea articolului aparțin autoarei.

Imaginea finală, care ilustrează evoluția lecturii în 2012, 2026 și o posibilă perspectivă asupra lecturii în 2036, a fost, de asemenea, generată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Surse online:

• Kallos, Camelia –  Sondaje privind obiceiurile de lectură, iTeach.ro, august 2026.
• Kallos, Camelia – „De la Gutenberg la eReader”, iTeach.ro, 2012.