Formarea și dezvoltarea competenței de lectură prin activități de postlectură

Lectura reprezintă, în viața elevului, activitatea intelectuală, dar și spirituală, prin care acesta reușește să-și formeze și dezvolte personalitatea, lărgindu-și, în același timp, și orizontul de cunoaștere.
Articolul de față prezintă metode și strategii de postlectură, dar și avantajele pe care aceasta le aduce elevilor. Prin activități de postlectură, elevii sunt încurajați să se exprime liber, să-și exprime opiniile și să aibă încredere în abilitățile lor de a înțelege și interpreta un text literar.

În actuala programă de Limba și literatură română, lectura ocupă un loc central în paradigma învățării și își propune dezvoltarea unor competențe specifice: receptarea, înțelegerea și interpretarea textelor citite, diferențiindu-se, astfel, mai multe tipuri de niveluri ale lecturii, care pot fi realizate împreună cu elevii: lectura expresivă, lectura explicativă și cea interpretativă. Renumitul teoretician Jean Lanjer prezintă relația lectorului cu textul pe care  îl citește prin patru etape diferite, care corespund nivelurilor lecturii mai sus menționate. Astfel: 1. a păși din exterior spre exterior, ceea ce înseamnă pătrunderea în universul ficțional al textului, 2. A fi în exterior și a explora lumea textului, 3. A păși înapoi și a regândi datele cu care s-a pornit la drum, 4. A ieși din lumea textului. (limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=3167)

La clasă, specialiștii recomandă profesorilor, ca activitatea de lectură să fie structurată după un tipar, caracterizat prin trei etape distincte: prelectura, lectura propriu-zisă și postlectura, elevul fiind în permanență în contact cu textul, dar și cu contextul lecturii.

În rândurile care urmează, mă voi opri asupra postlecturii, prezentând câteva noțiuni teoretice, dar și un exemplu practic, ce poate fi utilizat alături de elevii dumneavoastră.

Postlectura poate constitui un moment important în receptarea literaturii, plasat simetric cu prelectură, prin care se poate închide lectura, dar se pot deschide și noi experiențe de cunoaștere, prin extinderea dialogului cu opera ( exemple: transpunerea operei literare în alt limbaj artistic, asocierea operei literare cu alte opere asemănătoare etc). După Alina Pamfil, momentul postlecturii este crucial deoarece onorează în mod explicit finalitățile modelului curricular contemporan, și anume modelul dezvoltării personale. (Pamfil, Alina. Revista Perspective,nr. 1 (30), 2015, Casa Cărții de Știință,  Cluj-Napoca, pp.2-3)

Abordarea postlecturii este strâns legată de ceea ce își propune profesorul în cadrul orei de literatură: să transmită elevului ceva, să măsoare abilitățile de lectură sau să dezvolte elevilor competențe de folos pe parcursul vieții, reușind să creeze împreună cu elevul propria viziune despre lume, prin intermediul lecturii. Este un moment în care sunt valorizate reacții de tip emoțional, dar și critic, deoarece elevii au nevoie să-și clarifice ideile și să-și extindă înțelegerea despre textul citit. (Sâmihăian, Florentina. Revista Perspective, nr. 1 (30), 2015, Casa Cărții de Știință,  Cluj-Napoca, pp.8-9)

Elevii pot fi încurajați prin diferite strategii ( discuții, întrebări frontale, activități de redactare etc), prin care să-și exprime liber păreri personale, aceștia fiind stimulați, în permanență, să facă judecăți asupra unor evenimente, asupra unor personaje, bazate pe propriile valori. Etapa dedicată postlecturii este, așadar, o etapă a reflecției, a analizei, a evaluării actului lecturii,  o etapă a aplicării a ceea ce i-a adus lectura în diferite situații de viață.

Strategii de postlectură folosite în cadrul orelor de literatură:

Vas, metodă care vizează reacția cititorului, încurajează elevul să raporteze textul la experiențele lui de viață, reflectând, în același timp, asupra celor citite. După lectura textului (de profesor sau elev), profesorul le cere elevilor să completeze sintagmele Văd…, Aud…, Simt… Această metodă permite profesorului să apropie elevul de mesajul textului, putându-se purta discuții pe marginea răspunsurilor date de elevi.

Lasă-mă pe mine să am ultimul cuvânt este o metodă care urmează lecturii propriu-zise și poate fi folosită ca temă pentru acasă. La finalul primei ore de literatură, profesorul, ca temă, le cere elevilor să noteze, de exemplu, cinci citate interesante din textul studiat. După notarea citatelor, elevii au de notat dacă sunt de acord sau nu cu ideea transmisă de citatul selectat. Ulterior, în următoarea oră de literatură, profesorul selectează un elev pentru a citi un fragment selectat acasă, dar nu și comentariul, cerând altor colegi să realizeze acest lucru. În final, elevul care a citit fragmentul citește și comentariul, după care nu mai urmează niciun fel de discuții. Este evident că elevul care a citit fragmentul este cel care are ultimul cuvânt, de unde și numele metodei.

Discuțiile frontale sau de grup. Profesorul formulează diferite întrebări prin care elevii își pot exprima primele reacții legate de textul citit. Pot fi utilizate întrebări de genul: Ce te-a emoționat?/ Ți-a făcut plăcere să citești textul sau ți-ar fi plăcut să îl asculți citit de altcineva?/ Atunci când citeai/ ascultai textul, ți-ai amintit de anumite experiențe personale?/ Ce sentimente îți trezesc aceste experiențe? etc

Bibliografie:
1. Pavelescu, Marilena. Metodica predării limbii și literaturii române, ed. Corint, București, 2010
2. Revista Perspective,nr. 1 (30), 2015, Casa Cărții de Știință,  Cluj-Napoca
3. http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=3167