Implicarea elevului și profesorului în pregătirea olimpiadelor și concursurilor școlare la disciplina istorie

În contextul actual, este nevoie de o motivare extrinsecă pentru încurajarea participarea la olimpiadele și concursurile școlare, atât pentru elev, cât și pentru profesor. Paradigma actuală a sistemului școlar a făcut ca participarea la concursurile școlare la disciplina Istorie la nivelul gimnazial să fie o „misiune” extrem de dificilă. Elevul de gimnaziu este foarte greu „de implicat” în participarea la concursurile școlare.

„Un profesor bun este ca o lumânare. Se consumă pentru a lumina calea pentru alții.” – Mustafa Kemal Ataturk

Printre cauzele care nu îi permit participarea, am identificat:

• programul încărcat al elevului – orientat către pregătirea pentru evaluarea națională
• statul disciplinei „Istorie”, care este asimilată cu o disciplină „de umplutură”, neavând nicio miză (la gimnaziu nu mai este disciplină de examen)
• implicarea elevului în alte activități specifice adolescenților și în special în activități sportive
• atitudinea familiei – care nu dorește ca elevul să piardă timpul cu o pregătire suplimentară care „nu îi aduce nici un folos imediat”
• atitudinea colegilor care etichetează un elev ca fiind tocilar
• renumele de olimpic, câștigător al unui premiu/ mențiune nu are nicio relevanță pentru elevii actuali care își doresc premii cu miză financiară
• atitudinea și caracteristicile psiho-afective ale elevilor s-au modificat.

Pornind de la aceste premise, am încercat să identific modalități prin care să-i conving despre importanța de a participa la concursurile școlare, prin posibilitatea: de a avea o experiență de participare la un concurs, de a avea oportunitatea de a concura cu alți colegi, de a adăuga în palmares un premiu, de a învăța să înveți și a te dezvolta personal, de a-ți face noi prieteni, de a afla mai multe informații științifice, într-un cadru nonformal.

Utilizând toate metodele de persuasiune (inclusiv bomboane și suc în cadrul orelor de pregătire suplimentară), am reușit să conving un segment foarte mic de elevi să participe la olimpiada și concursurile de istorie. Aparent părea o mică victorie – dar în realitate abia acum începe misiunea cea mai dificilă. Căci am de răspuns la o mulțime de întrebări:

– Ce îmi doresc, cantitate sau calitate? Este cert ca vreau calitate. Dar mulți dintre elevii din actuala generație nu știu să învețe, nu vor să accepte că pentru un concurs este necesară o muncă de echipă: el și eu, profesorul. Ambii trebuie să găsim modalitatea de a colabora, de a corecta erorile de învățare, de a sta zilnic la masa de studiu (ceea ce este foarte greu pentru un adolescent, căci se plictisește repede). Pregătirea pentru un concurs presupune: program de studiu zilnic, program de pregătire cu profesorul.

– Cum selectez și cum motivez elevul să participe? Sunt elevi care doresc să participe, căci pe baza unei surse istorice știu să identifice cauzele, efectele. Dar mulți dintre aceștia nu au un vocabular de specialitate, nu fac conexiuni între evenimente, nu știu să descrie toate amănuntele, redactează pe scurt din comoditate. Trebuie să cunosc foarte bine modalitatea de exprimare a elevului în scris, capabilitatea lui de motivare, stimulare, autocontrol.

– Cum gestionez ezitările elevului / momentele în care vrea să renunțe? De-a lungul anilor, am avut elevi care au renunțat să participe de teamă de a fi judecați de colegi că au obținut o notă mică, de frica de a concura cu alți colegi mai bine pregătiți.

– Cum comunic cu elevul să-i păstrez starea psiho-afectivă bună pentru concurs? Este necesar să-l încurajez, să-i ridic mereu moralul, să glumesc cu el.

– Cum conving părinții să-l lase să participe la concurs? Este cea mai mare provocare să-i convingi că merită să participi la un concurs pentru a câștiga experiență.

Implicarea și colaborarea elev-profesor presupune a realiza o echipă de lucru în care se creează o atmosferă de studiu favorizantă/ de prietenie. În această simbioză se realizează călătorii în timp și spațiu, se pătrunde în laboratorul științific al istoriei. Se creează o lume de poveste, în care profesorul devine un antrenor care conduce elevul spre performanță. Profesorul este atât savantul cât și preparatorul fizic cât și terapeutul, știind să dozeze efortul științific cu cel intelectual, formează deprinderi de lucru, de muncă intelectuală. Elevul la rândul său trebuie să se lase modelat, condus de profesor, să-și dezvolte abilități și capabilități de lucru cu sursele istorice, să învețe cum să învețe, să-și dezvolte competențele de comunicare.

Pe acest drum de pregătire, de construcție, sunt momente dificile în care elevul, obosit de povara drumului, de dificultatea cunoștințelor, de mulțimea erorilor de învățare ar vrea să se oprească, să facă o pauză, uneori să vrea să stea pe marginea drumului, să asiste, să nu mai facă achiziții. În această situație profesorul trebuie să știe cum să-și motiveze elevul să continue drumul cunoașterii, cum să se pregătească pentru concurs. Să-l motiveze, să-l încurajeze, să-i explice că este nevoie de mult studiu, că pot apărea erorii de învățare, că memoria uneori mai are mici sincope, dar trebuie să continue.

Pregătirea pentru olimpiadă și concursurile școlare trebuie să fie o prioritate a profesorului, deși este de multe ori copleșit de mulțimea de documente școlare pe cere trebuie să le realizeze, de programul supraîncărcat și de greutățile vieții cotidiene. Să nu uităm să mulțumim colegilor care se implică în pregătirea elevilor pentru concursurile școlare pentru efortul depus și dăruirea lor.