Mecanisme psihologice de demotivare a lecturii

Mecanismele psihice ce demotivează activitatea de lectură la elevii din clasele gimnaziale și liceale pot fi deconstruite fie prin intervenție educațională, de către profesorii de specialități filologice sau socio-umaniste, ori prin activități de psihoterapie sau intervenție psihologică clinică. Aceste demersuri se realizează prin restructurare cognitivă sau modelarea rațională. Ca psiholog cu atestare în domeniul psihologiei clinice și psihologiei educației, consilierii școlare și vocaționale în adevăratul sens al cuvântului (calificat și recunoscut profesional), am încercat să descopăr, cu resursele mele proprii de raționament, utilizând cunoștințele la care am avut acces, mai mult sau mai puțin limitate, care este adevăratul motiv pentru care elevii nu vor să citească.

Mai mult, lucrând cu elevii cu cerințe educaționale speciale, miza găsirii unei explicații este cu atât mai provocatoare. În acest sens am găsit fel de fel de explicații, unele aparent valid  argumentate din partea unor teoreticieni, altele construite la nivel empiric de niște doamne ce dețin diplomă universitară ce menționează că sunt licențiate în psihologie dar… Va rog să îmi permiteți să nu le jignesc dar pot preciza că urmare a comportamentului lor profesional sunt momente, și nu puține, în care pot spune că îmi este rușine că sunt psiholog și mă recomand ca profesor de sprijin.

Într-un amalgam de explicații, una mi-a surescitat interesul și am încercat, la nivel empiric-praxiologic, a observa dacă interesul meu pentru acea explicație este sau nu este sustenabil: cititul nu oferă satisfacția instanță și adrenalină, oferind serotonină. Astfel, spre deosebire de jocurile de noroc care oferă adrenalină instantaneu, spre deosebire de like-urile de pe facebook sau instagram care oferă satisfacție imediată, cititul implică efort cognitiv și nu aduce satisfacția imediată. în această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea față de lectură, nicidecum explicații de genul că elevul/ adultul dovedesc dezinteres pentru cultură sau comportament ostentativ-opozant! În această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea negativă față de activitatea de lectură, plecând de la două legități universal valabile ale psihicului uman total defavorabile activității de lectură: orice psihic uman alege plăcerea și instinctul de conservare – implicit, conservarea energiei prin evitarea efortului. Din cele două contexte, concluzionăm empiric argumentat și praxiologic observațional că cititul este o activitate care implică efort (consum de timp, efort intelectual) și nu aduce plăcerea imediat. Exact ceea ce psihicul uman dezaprobă.

Ce putem face, ca adulți, pentru a ne face semenii să înțeleagă, să accepte și să practice și să promoveze cititul că efort intelectual și lipsa plăcerii imediate?

Deconstrucția este dificilă și nu poate fi realizată prin impunere și măsuri coercitive (sancționare negativă a celor dezinteresați de lectură)? Soluțiile par banale, dar sunt eficiente în cele mai multe cazuri, peste 40-60% din situații:

a) fii tu ceea ce aștepți de la alții să fie – dacă vrei copilul tău să citească, citește tu; dacă dorești ca partenerul tău să citească, citește tu – oferă-i ca recomandare lecturi din sfera lui de interes, pentru nivelul lui de înțelegere și disponibilitatea lui de a dedica timp cititului: nu poți recomanda unui copil de clasa a VI-a lecturi beletristică dar oferta de nivele, schițe, poezii, scurtă proză îl poate atrage;

b) recompensează pozitiv activitățile de lectură – după ce citim câteva pagini, ne răcorim cu o înghețată, ne recompensăm cu un suc, ne bucurăm de o prăjitură, ne răsfățăm cu un film;

c) argumentează că lipsa de lectură duce la lipsa de informare – implicit, dacă nu citești, nu îți cunoști drepturile și ești în imposibilitatea de a te apăra; lipsa de lectură duce la incapacitatea de a argumenta, a scrie – nu poți scrie dacă nu ai citit, pentru că ai un vocabular sărac și coerența ideilor este precară, firul argumentativ nu este convingător;

d) alte situații.

Totuși, trebuie să enunțăm că, din perspectiva psihologiei clinică, intervenția psihologică avizată pentru construirea unui comportament favorabil lecturii se poate face doar de către un psiholog clinician specialist sau primar, care are competențe profesionale în domeniul terapiei cognitiv comportamentale și REBT. O altă perspectivă, cea psihoterapeutică, trebuie să menționam că terapia prin lectură este benefică pentru numeroase tulburări psihice și de personalitate.

Așa că… LECTURĂ PLĂCUTĂ!

P.S.: Nu uitați nicio secundă că, dacă nu citiți, înțelegeți prea târziu (sau poate niciodată), căci prin lectură aveți acces la experiența profesională, de viață și cognitivă a altor persoane!