| |
Carmen Șerbănescu
|
Fiecare dintre noi suntem „actori” pe marea scenă a vieții, pentru că îndeplinim mai multe roluri: suntem părinți, copii, frați, prieteni, avem o meserie. Sunt de părere că profesorii au un statut special, din acest punct de vedere, printre celelalte meserii. Ei sunt cei care trebuie să pregătească elevii pentru a deveni și ei „actori” în viața lor personală și profesională, adică de a-i face pe adolescenți să înțeleagă că trebuie să performeze bine, responsabil și, nu în ultimul rând, cu plăcere și bucurie. Modalități de comunicare eficientă, de dezvoltare a empatiei, de depășire a barierelor în comunicare se pot învăța la ora de română și aplica, după aceea, ori de câte ori e nevoie. Elevii trebuie să-și dezvolte aspecte importante ale inteligenței sociale, care îi ajută să se adapteze la situațiile variate pe care le vor întâlni la locul de muncă și nu numai aici.
Articol integral →
|
Daniela Lavric
|
Pe lângă faptul că școala este principalul furnizor de informații, aceasta trebuie să-și asume rolul de a dezvolta abilitățile de comunicare a copiilor și să-i pregătească eficient pentru întâmpinarea şi soluționarea situațiilor problemă ce vor apărea de- a lungul vieții. Asumarea responsabilităților, investigarea multilaterală a unei surse de informație, lucrul în echipă, empatia, optimismul sunt câteva lucruri pe care dascălul trebuie să se axeze. Viitorul om necesită abilități optime în vederea construirii unor relații armonioase cu societatea, cu familia sau cu diferite starturi sociale. De aceea, învățătorul este, alături de părinți, punctul de sprijin al unei dezvoltări personale, de cunoaștere și autocunoaștere a copilului, este factorul care contribuie la construcția conștiinței de sine pentru interacțiunea cu lumea exterioară.
Articol integral →
|
Liliana Pricopi
|
Trăim zile foarte complicate, de cum ne trezim și până în noapte târziu, pe toate canalele televiziune se vorbește doar de violență, fie domestică, fie verbală, fie instituțională, agresivitatea a atins cote maxime și ne întrebăm „la ce se va ajunge?” În școli, ne confruntăm cu copii la grupă agresați de părinți, de vecini, de frați, de profesori, de ei între ei, fenomenul are o larghețe fără precedent. Dar noi știm că orice act de violență se naște în urma unui motiv, de aceea ne propunem să depistăm motivele care duc la declanșarea violenței și agresiunii și să putem oferi soluții în stingerea conflictelor. Astfel că ne-am propus să recurgem la unele programe de prevenire și combatere a violenței, atât în școală, cât și în afara acesteia.
Articol integral →
|
Liviu Chifane
|
Pentru a ajunge la eficiență în interpretarea textelor poetice, este nevoie de căutarea continuă a celor mai bune metode pentru a-i apropia pe elevi de ceea ce înseamnă spiritul poeziei. În acest sens, metoda pălăriilor gânditoare își dovedește eficiența prin faptul că încurajează un spectru complet de gândire prin care elevii explorează multiple fațete ale expresiei lirice. Îmbinând aspectele teoretice cu cele aplicative, articolul de față propune un demers didactic în cadrul căruia metoda pălăriilor gânditoare este utilizată în interpretarea poeziei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga, ilustrând beneficiile aplicării unei metode specifice gândirii critice.
Articol integral →
|
Olimpius Istrate
|
Ca editori ai unei reviste educaționale dedicată profesorilor, avem privilegiul de face o primă lectură pe o serie de texte care acoperă toată gama de experiențe din zona educației – câteodată extrem de interesante, fascinante, disonante, formative sau pur și simplu frumoase. Finalul nostru de an este un moment de celebrare a tuturor cadrelor didactice cu preocupări pentru „devenire” în interacțiunile constante cu noile generații, pe care îl realizăm prin alăturarea, aproape aleatoare, a unor crâmpeie din textele publicate anul acesta în revista „iTeach: Experiențe didactice”.
Teoretice sau predominant practice, focalizate sau eclectice, perfecte sau stângace în ce privește modul de elaborare, toate articolele cadrelor didactice denotă încercări de a îmbunătăți propria activitate sau pe cea a colegilor, de a împărtăși din propria experiență și reflecție pentru a forma, (re)construind o dominantă marcată de complexitate și o oarecare incertitudine a acestei categorii profesionale distincte prin misiunea sa de contribuție socială cu efecte pe termen lung.
Într-o retorică publică actuală dominată de „experți în educație”, uităm să acordăm atenție unei surse autentice de expertiză – profesorii noștri.
Articol integral →
|
|
|