| |
Maria Simona Purcaru
|
Copilăria este o perioadă marcată de imaginație, visare și descoperire. Echilibrul dintre realitățile zilnice și dorințele copilului reflectă nu doar programul său, ci și nevoile emoționale, creativitatea și motivația sa. Studiul de față are ca scop explorarea diferențelor între activitățile reale și cele dorite de elevii clasei a IV-a, pe parcursul a două săptămâni, prin intermediul unui jurnal zilnic structurat.
Articol integral →
|
Angela Topliciean
|
Educatoarele sunt cele care pun prima treaptă în educația micului preșcolar pentru a ajunge un adult echilibrat și dezvoltat armonios. Cine altcineva, alături de părinți cunoaște mai bine copilul, dacă nu noi, dascălii? Noi suntem cei care le cunoaștem nevoile și cerințele, iar pentru ca munca noastră să dea rezultatele așteptate fiecare trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce le oferim copiilor li cum le oferim, le este într-adevăr folositor.
Rolul nostru, al dascălilor, este de a crea un climat educațional care să stimuleze gândirea divergentă și să încurajeze atitudinea creativă a copiilor — o condiție esențială pentru desfășurarea unui program educațional complex, capabil să-i pregătească pentru integrarea într-o societate tot mai dinamică și solicitantă.
Articol integral →
|
Marilena Tertereanu
|
A fi învățătoare nu este doar o profesie, ci o misiune care cere inimă, răbdare și o putere interioară constant pusă la încercare. În fiecare zi, învățătoarea pășește în clasă purtând cu ea nu doar manuale și planuri de lecție, ci și responsabilitatea de a forma caractere, de a aprinde curiozitatea și de a oferi siguranță unor copii aflați la început de drum. În acest context, reziliența devine una dintre cele mai importante calități ale unui cadru didactic, o forță tăcută care susține fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare decizie.
Articol integral →
|
Florina Goge
|
Pornind de la afirmaţia lui Basarab Nicolescu „Ştim cum să existăm, dar cum învăţăm să fim?” (Nicolescu, 1999: 21) putem deduce că interdisciplinaritate şi transdisciplinaritatea ne ajută să dezvoltăm elevilor cele patru dimensiuni – a învăţa să ştii, să faci, să trăieşti împreună cu ceilalţi şi a învăţa să fii – dezvoltate prin modurile de cunoaştere a lumii, care contribuie la premisa dezvoltării personale şi facilitarea accesului către cunoaştere, formând oameni deplini şi autentici. Această paradigmă educațională depășește fragmentarea tradițională a cunoașterii în discipline izolate și propune o viziune holistică asupra procesului de învățare, în care conexiunile dintre diferite arii ale cunoașterii reflectă complexitatea realității.
În contextul predării limbii și literaturii române, abordarea integrată devine un instrument pedagogic esențial, care permite nu doar asimilarea mecanică a normelor lingvistice sau a informațiilor literare, ci formarea unei competențe comunicative autentice și a unei culturi generale solide. Astfel, elevii nu mai percep limba ca pe un sistem abstract de reguli, ci ca pe un instrument viu de comunicare și exprimare personală, în interacțiune permanentă cu istoria, geografia, artele și celelalte domenii ale experienței umane. Prezenta lucrare își propune să exemplifice concret modul în care o activitate didactică interdisciplinară poate valorifica această perspectivă integratoare, transformând procesul de învățare într-o experiență relevantă și semnificativă pentru elevi.
Articol integral →
|
Constantin Cristinel Diaconu
|
Îmi amintesc perfect ziua aceea de început de vară. Era destul de călduroasă și însorită. Aveam o oră de geometrie de clasa a VII-a, unde aplicam celebra teoremă a lui Pitagora.
Rezolvând o problemă la tablă și aruncându-mi privirea prin clasă, am observat un elev care privea gânditor pe geam spre curtea însorită a școlii. Acolo, câțiva pișpirei de clasă pregătitoare zburdau ca niște miei, alergând toți după o minge.
Mi-am amintit gluma unui profesor de educație fizică când i-am povestit câte bătăi de cap am ca să transmit noțiunile de matematică elevilor.
Articol integral →
|
Lavinia Victoria Dumitrana
|
De fiecare dată când se apropie examenele, simt că presiunea nu apasă doar pe umerii elevilor, ci și pe ai mei. Ca profesor de matematică, rezultatele obținute de elevi mă determină să privesc înapoi și să îmi analizez propria activitate: ce am făcut bine, ce aș fi putut face diferit și ce pot îmbunătăți. Examenul nu este doar o evaluare a elevilor, ci și o evaluare tacită a muncii mele. În fiecare an, această reflecție devine mai profundă, pentru că fiecare clasă aduce provocări diferite și fiecare elev are nevoi și ritmuri de învățare distincte.
Responsabilitatea mea începe în clasă, în fiecare oră. Modul în care explic, răbdarea cu care reiau o noțiune sau felul în care aleg exercițiile pot face diferența dintre un elev care înțelege și unul care renunță. Matematica poate deveni ușor un obstacol, iar datoria mea este să o fac accesibilă, fără a-i diminua rigoarea. Este important să creez un echilibru între cerințele teoretice și aplicarea practică, astfel încât elevii să poată internaliza conceptele și să le folosească cu încredere în contexte diferite. În fața examenelor, această responsabilitate devine și mai clară: fiecare lacună neacoperită se poate transforma într-un eșec dureros pentru elev, iar acest lucru mă face să reflectez constant asupra metodelor mele de predare și asupra modului în care pot sprijini fiecare elev individual.
Articol integral →
|
Mariana Călin
|
S-a gândit cineva vreodată că un lucru atât de mic poate ajunge să ne organizeze viața? Că un simplu cuvânt poate ghida decizii, cariere, destine? Că, în lipsa lui, parcă nimic nu este complet și că nu te exprimi în totalitate dacă nu spui, răspicat, „punct”?
Domnia sa, punctul, nu este nicidecum o invenție recentă. Dimpotrivă, are o istorie respectabilă. Latinescul punctum înseamnă „înțepătură”, semn că nici strămoșilor noștri nu le era tocmai comod. Se pare că ideea de a fixa, de a marca, de a delimita a fost, încă de atunci, ușor dureroasă. Mai târziu, punctul a devenit unitate de măsură a supraviețuirii: mâncarea se procura pe puncte, iar lipsa lor se simțea imediat, nu doar în stomac, ci și în demnitate. Vremurile s-au schimbat, dar punctul a rămas, adaptabil, discret și omniprezent.
Articol integral →
|
Daniela Bodean
|
Printre cele mai recente inovații, inteligența artificială ocupă un loc special, având potențialul de a transforma educația într-un mod profund. De la platforme de învățare adaptivă la roboți pedagogici, inteligența artificială oferă oportunități extraordinare, dar vine și cu provocări semnificative. În acest articol, ne propunem să explorăm modul în care inteligența artificială influențează educația, evidențiind atât avantajele, cât și riscurile asociate.
Articol integral →
|
Rozica Tache
|
Integrarea Inteligenței Artificiale (IA) în procesul educațional reprezintă una dintre cele mai importante transformări ale învățământului contemporan, cu impact direct asupra modului în care elevii învață, rezolvă probleme și își construiesc competențele digitale. Pentru disciplina informatică, instrumentele bazate pe IA sunt tot mai frecvent utilizate de elevi pentru generarea de cod, rezolvarea exercițiilor, explicarea conceptelor teoretice sau eliminarea erorilor de sintaxă.
Utilizarea IA nu este uniformă pentru diferite niveluri de învățământ. Elevii de gimnaziu și cei de liceu se află în etape diferite de dezvoltare cognitivă, de formare a gândirii algoritmice și de asumare a responsabilității academice, ceea ce influențează modul în care aceștia folosesc tehnologia.
În acest context, studiul de față își propune să analizeze și să compare modurile de utilizare a IA la gimnaziu și liceu, pornind de la rezultatele unui chestionar cu accent pe disciplina informatică aplicat elevilor din ambele cicluri de învățământ, din diferite zone ale țării. Scopul cercetării este de a evidenția beneficiile percepute, dar mai ales riscurile, în vederea formulării unor recomandări pedagogice adaptate fiecărui nivel educațional.
Articol integral →
|
Olimpius Istrate
|
Integrarea inteligenței artificiale generative în contextele educaționale este o transformare de substanță, ce reconfigurează organic învățarea, predarea și evaluarea. Prezentul articol analizează implicațiile acestei schimbări din patru perspective complementare: (1) caracterul reflexiv al IA ca „oglindă” a gândirii umane și testul de maturitate cognitivă pe care îl impune; (2) schimbări la nivelul proceselor cognitive și riscurile asociate angajamentului metacognitiv din ce în ce mai diminuat; (3) redefinirea semnificației competențelor specifice umane în raport cu capacitățile IA; și (4) necesitatea proiectării curriculare centrate pe om și redesignul evaluării pentru susținerea învățării autentice. Literatura de specialitate și rapoartele recente ale OECD relevă tensiunea dintre potențialul de personalizare a învățării la scară largă și riscul „mirajului falsei măiestrii” – fenomen prin care performanța aparentă maschează subdezvoltarea competențelor fundamentale. Articolul argumentează necesitatea unei abordări pedagogice intenționale, orientate spre procese și spre dezvoltarea competențelor transversale, socio-emoționale și metacognitive, ca răspuns la provocările și oportunitățile oferite de tehnologiile bazate pe inteligență artificială.
Articol integral →
|
|
|
