| |
Carmen-Cristina Popa
|
Învățământul contemporan pare să se îndepărteze tot mai mult de menirea sa esențială, transformându-se într-o veritabilă piață a imaginii, unde aparența ajunge să conteze mai mult decât conținutul. Școala, odinioară spațiu al reflecției, al formării caracterului și al acumulării culturii autentice, riscă să devină o vitrină atent decorată, menită să impresioneze privirea, nu să hrănească mintea. Într-o epocă dominată de vizual și de nevoia constantă de validare, activitățile educaționale au devenit dependente de fotografii, postări și prezentări spectaculoase, menite să demonstreze „performanța” instituției sau implicarea elevilor, sfârșind, astfel, prin a se confunda vizibilitatea cu valoarea, iar profunzimea cu impactul de moment. Un proiect nu mai este apreciat pentru ideile pe care le dezvoltă sau pentru gândirea critică pe care o stimulează, ci pentru cât de bine arată într-o imagine și cât de repede poate fi consumat de public. Această modă a transformării educației într-un spectacol vizual este, după părerea mea, inconsistentă și superficială.
Articol integral →
|
Mihaela Preda
|
Articolul pornește de la o întrebare practică: cum poate fi documentată, în mod credibil și eficient, competența profesională a unui cadru didactic? Răspunsul propus este portofoliul profesional – și, în particular, portofoliul digital. Sunt prezentate componentele sale esențiale, avantajele formatului digital și un model funcțional deja existent în sistemul românesc de învățământ: platforma iTeach, dezvoltată de Institutul pentru Educație (București) în parteneriat cu Social IT.
Articol integral →
|
Alina Panait
|
Profesorul de română este mereu la datorie. Dar această datorie profesională el o ridică la nivel de artă, transformând-o în misiune: misiunea de a dărui zâmbete, de a construi caractere frumoase prin intermediul textelor literare, modele vii pentru elevi, misiunea de a transforma rutina în motivație și dorință continuă de redescoperire, de reinventare a stilului didactic, de a construi punți între limbă și literatură, între memorie și gândire logică, între simțire, trăire autentică și abstractizare. Toate acestea devin amprente vii în sufletul și în mintea copilului de azi, adultului de mâine. Atunci când această misiune este asumată, cu siguranță prinde contur pe termen lung, dăinuind în timp.
Profilul profesorului de Limba și literatura română l-am descoperit în primul rând la profesorii mei de gimnaziu și de liceu, fiind completat de cel al profesorilor universitari. Deși am o experiență considerabilă în învățământ, peste 30 de ani, revăd cu ochii minții și retrăiesc cu emoție lecțiile de viață descoperite în cadrul orelor de română. Cum pot fi diseminate și transformate în exemple vii aceste lecții de viață? O modalitate potrivită o reprezintă și întâlnirile de suflet de la nivelul centrelor metodice, așa – zisele cercuri pedagogice.
Articol integral →
|
Raluca Mihaela Marinescu
|
Odată cu dezvoltarea științei examinării și aprecierii randamentului școlar, a intrat în vocabularul pedagogic o serie de termeni și noțiuni specifice. Astfel, conceptul de docimologie a fost creat și pus în circulație de Henri Pieron în anul 1929, plecând de la cuvintele grecești relative la examene și examinator: dokime şi dokimanzia – probă, dokimantikos – apt pentru a examina. Deoarece probele orale, scrise sau practice, reprezintă mijlocul principal prin care se verifică randamentul școlar sau nivelul de pregătire al unei persoane supuse examinării, înseamnă că docimologia este știința examenelor în general.
Articol integral →
|
Nela-Ionela Balica
|
Prezentul articol propune o incursiune analitică în microcosmosul relațional al grupului de elevi, investigând mecanismele subtile care guvernează fenomenul de hărțuire în plan fizic și virtual. Depășind viziunea tradițională, adesea limitată la sancționarea izolată a „agresorului” – demers care tratează simptomul, nu cauza – studiul pledează pentru o schimbare de paradigmă către justiția restaurativă. Accentul este translatat strategic de la individ către ecosistemul clasei, urmărind restructurarea arhitecturii socio-afective a colectivului. Sunt explorate modalități concrete de intervenție centrate pe activarea „spectatorului martor”/ „bystander intervention”, transformând majoritatea tăcută într-un factor de protecție activ. În paralel, articolul subliniază imperativul alfabetizării emoționale în mediul digital, esențială pentru dezvoltarea unei etici a prezenței online, capabilă să contracareze dezinhibiția toxică specifică spațiului virtual.
Articol integral →
|
Maria Elena Gorban
|
Prezentul articol propune o secvență didactică interdisciplinară pentru predarea limbii franceze la clasa a X-a, filiera tehnologică, construită în jurul unui document audio-video de patrimoniu: Habanera din opera Carmen de Georges Bizet, în interpretarea sopranei Maria Callas. Pornind de la premisa că accesul la cultura universală constituie una dintre finalitățile esențiale ale studierii unei limbi moderne, scenariul valorifică dimensiunea interculturală a predării prin articularea a trei tipuri de resurse complementare – muzicală, literară și lingvistică -, urmărind simultan consolidarea unor structuri gramaticale (pronumele personale complement direct și indirect, pronumele nehotărâte, fraza condițională) și dezvoltarea competenței de receptare a mesajului oral și scris. Demersul se înscrie într-o perspectivă acțional-comunicativă și propune activități diferențiate, adaptate nivelurilor de competență ale elevilor.
Articol integral →
|
Daniela Bodean
Claudia Ungureanu |
Povestea nu este doar o formă de divertisment; este o punte între experiențe, emoții și idei. Prin intermediul ei, imaginația prinde viață, iar realitatea devine mai bogată și mai ușor de înțeles. Imaginația este motorul din spatele fiecărei povești. Ea ne permite să depășim limitele prezentului și să explorăm lumi care nu există încă sau poate nu vor exista niciodată. În imaginație, un copil poate deveni explorator al unor continente necunoscute, un adult poate retrăi amintiri sau poate construi viitoruri posibile. Fără imaginație, poveștile ar fi simple relatări seci ale realității.
Poveștile au puterea de a transmite valori și lecții într-un mod profund și memorabil. O idee exprimată într-o poveste este adesea mai ușor de înțeles și de reținut decât o explicație abstractă. De aceea, de-a lungul istoriei, oamenii au folosit povești pentru a transmite tradiții, credințe și învățăminte din generație în generație.
În același timp, povestea creează conexiuni între oameni. Când ascultăm sau citim o poveste, ne regăsim în personajele ei, în speranțele, temerile și alegerile lor. Astfel, înțelegem mai bine experiențele altora și devenim mai empatici. Chiar dacă trăim în culturi diferite sau în epoci diferite, emoțiile dintr-o poveste ne pot uni.
Articol integral →
|
Mihaela Faur
|
Lecturile, poveștile, povestirile, povestirile create implică un mare grad de participare pe plan intelectual și afectiv din partea preșcolarului. În procesul receptării conținutului textului literar, copilul depune un intens efort de a-și reprezenta fapte, situații. El devine astfel creatorul propriilor imagini sugerate verbal de educatoare.
Textul literar se constituie ca un mijloc deosebit de eficient în procesul cunoașterii prin intermediul imaginii artistice, în lărgirea sferei de reprezentări despre cele percepute anterior, în formarea unei atitudini corespunzătoare față de lumea înconjurătoare. Multe dintre povestirile audiate au confirmat și consolidat cunoștințele dobândite în activitățile de observare referitoare la aspectul animalelor, obiceiurile și modul de viață al acestora, anumite particularități care le deosebesc și le caracterizează: lupul este lacom și crud, vulpea este șireată, iepurașul e fricos, vrăbiuțele sunt lacome, măgărușul este încăpățânat etc.
Articol integral →
|
Claudia Bîrgăoanu
|
Creativitatea a devenit în ultimele decenii una dintre competențele centrale ale educației contemporane, fiind considerată un indicator al capacității individului de a se adapta la schimbare, de a rezolva probleme complexe și de a genera soluții inovative într-o societate caracterizată de dinamism și incertitudine. În mod particular, învățământul primar reprezintă un spațiu privilegiat pentru dezvoltarea creativității, deoarece gândirea copiilor mici este marcată de spontaneitate, imaginație, curiozitate și o disponibilitate naturală pentru explorare. Totuși, „activitățile preponderent reproductiv-formale pot limita manifestarea potențialului creativ”, ceea ce indică o tensiune între cerințele curriculare tradiționale și nevoia de a cultiva gândirea divergentă încă de la vârste fragede. În acest context, metoda C.R.E.A.T.I.V. este propusă ca un model psihopedagogic complex, structurat și adaptat particularităților de vârstă ale școlarilor mici, având ca obiectiv dezvoltarea sistematică a creativității prin activități integrate în procesul didactic.
Articol integral →
|
Simona Florina Afalter
|
Dimensiunea normativă joacă un rol însemnat în viața indivizilor și a structurilor sociale, prin urmare este unul dintre factorii care își pune semnificativ amprenta asupra vieții psihologice şi sociale şi care produce modificări importante la nivelul comportamentului copiilor. Recompensele sunt considerate inofensive – nu au cu ce dăuna educaţiei, ci dimpotrivă, stimulează un comportament dezirabil, deci sunt chiar recomandate. Mulţi părinţi, cu bune intenţii, conştientizând răul pe care il fac pedepsele pe timp ȋndelungat, au renunţat la acestea, dar au păstrat recompensele, convinşi fiind că sunt ȋn regulă.
Articol integral →
|
Flavia Rucsăndoiu
|
În situaţia în care elevii nu au ocazia să înveţe folosind diverse materiale didactice auxiliare (manuale, filme, resurse educaționale digitale pentru cei care utilizează cu precădere componenta vizuală a procesului de învăţare, mulaje, alte materiale care se adresează simţului tactil pentru care activează preponderent această componentă, jocuri desfăşurate pe un spaţiu întins pentru cei care utilizează componenta kinetică), ei nu pot atinge rezultatele pe care ar fi capabili să le atingă. Cercetările au relevat importanţa adaptării stilurilor/ metodelor de învăţare la structura personalităţii elevilor. În plus, cu cât metoda didactică se potriveşte mai bine stilului de învăţare al elevilor respectivi, cu atât notele obţinute vor fi mai mari (Dunn, R., Griggs, Olson, Gorman şi Beasley, 1995).
Articol integral →
|
|
|
