| |
Camelia Kallos
|
În martie 2012, publicam în Revista iTeach articolul „De la Gutenberg la eReader”. Pornisem atunci de la una dintre disputele care însoțeau tot mai des dezvoltarea tehnologiei: va reuși cartea electronică să înlocuiască, într-o zi, cartea tipărită? Internetul devenise deja parte din viața noastră, eBook-urile câștigau teren, iar dispozitivele portabile de lectură promiteau să schimbe felul în care ne raportăm la carte.
Am ales atunci să privesc această schimbare pornind chiar de la istoria cărții. De la Gutenberg și revoluția produsă de tiparul cu litere mobile, am ajuns la cartea electronică, bibliotecile virtuale și eReader. În fond, fiecare schimbare de suport a provocat, la vremea ei, întrebări, reticențe și dispute între tradițional și modern. Articolul din 2012 pornea de la două perspective aproape opuse. Pe de o parte, exista de ani buni avertismentul că „dispare cartea”; pe de altă parte, răspunsul liniștitor al lui Umberto Eco – „Nu sperați că veți scăpa de cărți!”. Întrebarea nu era, de fapt, dacă oamenii vor înceta să citească, ci dacă obiectul pe care îl numim carte își va schimba forma.
Articol integral →
|
Florina-Elena Stoian
|
În primele zile de clasa pregătitoare, acomodarea nu arată la fel pentru toți copiii. Unii intră în clasă curioși, își aleg repede un loc și încep să vorbească cu ceilalți. Alții se întorc de câteva ori spre ușă, întreabă când vine mama sau au nevoie să știe exact ce urmează. Mai sunt și copiii care nu plâng, nu întreabă nimic, dar preferă pentru o vreme să privească și să rămână aproape de adult.
Lucrând cu elevii de vârstă mică, ajungi să consideri multe dintre aceste comportamente firești. Lectura volumului „Bazele teoriei atașamentului”, de Ruth O’Shaughnessy, Katherine Berry, Rudi Dallos și Karen Bateson, m-a făcut însă să le privesc și dintr-o altă perspectivă: înainte de a se adapta cerințelor școlii, copilul trebuie să simtă că noul loc este suficient de sigur pentru a-l putea explora.
Articol integral →
|
Maria-Mădălina Dimitriu
|
Complexitatea psihologică a personalității și diversitatea factorilor care contribuie la formarea sa fac din structura și evoluția acesteia un proces de durată, dificil, numit personogeneză. Factorii definitorii implicați în formarea personalității umane sunt ereditatea, mediul și educația. Educația este un factor important care își pune cu siguranță o amprentă destul de mare în formarea personalității unui copil, fiind importantă în modelarea comportamentului. Spre deosebire de ontogeneză (care se referă la dezvoltarea pur biologică a organismului de la concepție la maturitate), personogeneza se concentrează pe transformarea psihologică și spirituală, fiind guvernată de trei dimensiuni majore: dimensiunea biologică, dimensiunea socială, dimensiunea psihologică și spirituală.
Articol integral →
|
Delia Ana Socoleanu
|
Perioadele senzitive, alături de mintea absorbantă, tendințele umane și planurile de dezvoltare sunt parte din cele mai importante principii ale pedagogiei Montessori. În aceste perioade speciale, un copil este interesat să încarneze anumite concepte, abilități, capacități, perioade pe care Maria Montessori le denumea ca fiind o forță trecătoare, un impuls. Indiferent de mediul în care se dezvoltă, fiecare copil traversează aceste perioade și dacă adultul, prin observare, surprinde aceste aspecte și le susține, copilul va încorpora o nouă achiziție. Spre deosebire de adult, care învață dacă își propune acest lucru, copiii, absorb mediul, se autoeducă. Un aspect care vine în sprijinul acestei autoeducații și o motivează, prin materialele special concepute, este procesul auto-corectare, care își atinge obeectivele prin exersare repetată cu materiale potrivite și cu o rafinare a mișcărilor.
Articol integral →
|
Iulia-Elena Popescu
|
Exprimarea orală reprezintă una dintre achizițiile fundamentale ale școlarității mici, deoarece susține atât participarea elevului la activitățile de învățare, cât și construirea relațiilor cu ceilalți. În ciclul primar, copilul trece treptat de la comunicarea spontană, puternic dependentă de experiența personală, la o comunicare organizată, adecvată situației, interlocutorului și scopului. În acest proces, școala are responsabilitatea de a crea contexte în care elevul să poată vorbi, asculta, formula întrebări, argumenta, povesti și negocia sensuri.
Tema studiului este relevantă pentru practica educațională deoarece exprimarea orală nu se dezvoltă suficient prin simpla solicitare de a răspunde la întrebări. Sunt necesare strategii didactice care să transforme elevul din receptor al mesajului în participant activ la construcția comunicării. Strategiile interactive oferă tocmai aceste contexte: elevii lucrează în perechi și grupuri, își asumă roluri, rezolvă situații-problemă, povestesc, argumentează și își ajustează discursul prin feedback.
Articol integral →
|
Marinela Sanda
|
Articolul are ca subiect rolul planului de intervenție personalizat în recuperarea pierderilor de învățare la ciclul primar, pornind de la o distincție frecvent neglijată în practică: planul poate rămâne o formalitate completată o singură dată, la începutul intervenției, sau poate deveni un instrument de lucru consultat și ajustat periodic, pe baza progresului real al elevului. Textul propune, pornind de la o practică aplicată, câteva repere concrete care fac diferența între cele două situații: formularea obiectivelor, frecvența monitorizării și legătura directă dintre plan și activitățile de recuperare efectiv folosite la clasă.
Articol integral →
|
Codrina Diaconescu
|
În ultima perioadă am început să explorez tot mai mult modul în care inteligența artificială poate deveni un sprijin real pentru profesor, nu doar un instrument pentru generarea unor texte. Una dintre platformele pe care le-am descoperit recent și pe care am început să o folosesc este Chalkie AI. Fiind profesor de biologie, mă interesează în mod special instrumentele care mă ajută să transform informația științifică în materiale vizuale, activități și exerciții care să îi implice pe elevi. După ce am realizat câteva prezentări și fișe de lucru cu Chalkie, am considerat că merită să împărtășesc experiența mea și cu alți profesori.
Articol integral →
|
Roxana-Andreea Asandului
|
Inteligența artificială generativă reprezintă una dintre cele mai importante inovații tehnologice care influențează educația contemporană. Aplicațiile bazate pe modele lingvistice de mari dimensiuni oferă profesorilor și elevilor posibilitatea de a personaliza procesul de învățare, de a genera rapid resurse educaționale și de a primi feedback imediat. În același timp, utilizarea acestor instrumente impune dezvoltarea gândirii critice, verificarea informațiilor și respectarea principiilor utilizării etice a tehnologiei.
Articolul prezintă modalități de integrare a inteligenței artificiale generative în orele de Informatică și TIC din învățământul gimnazial, valorificând experiența didactică acumulată în activitatea curentă și în cadrul opționalului Exploratori în lumea digitală. Sunt analizate exemple de activități didactice, scenarii de învățare și modalități prin care inteligența artificială poate deveni un instrument pentru dezvoltarea competențelor digitale și a gândirii algoritmice. De asemenea, este propus un studiu de caz care poate fi adaptat în practica școlară și completat cu rezultate obținute în urma aplicării unui chestionar și a unei fișe de observație.
Articol integral →
|
Magdalena-Ioana Stancu
|
Unul dintre cele mai provocatoare lucruri în meseria de profesor de matematică este atragerea elevilor către studiul aprofundat al acestei discipline și conștientizarea aplicabilității practice a matematicii. De aceea, de-a lungul anilor, am căutat diverse modalități de a îmbina aceste două deziderate, una dintre modalitățile găsite fiind crearea de CDȘ-uri atractive pentru elevi. În anii școlari trecuți, pentru clasele XI-XII am creat un CDȘ numit „Frumusețea numerelor” care să îi facă pe aceștia să descopere existența unor numere sau concepte matematice în natură sau în mediul înconjurător.
Una dintre cele mai mari creații ale societății umane este realizarea podelelor înclinate. Egiptenii așezau blocuri de piatră în modele regulate; grecii antici și romanii formau, de obicei, modele regulate în mozaicuri. Probabil cea mai simplă modalitate de așezare a plăcilor este cea a unei matrici asemănătoare cu o tablă de șah, formată din plăci pătrate, egale. În afară de pătrate, cel mai des întâlnit model de plăci folosește poligoane regulate – forme cu laturi drepte și unghiuri egale în fiecare colț. Un triunghi echilateral este un poligon regulat cu trei laturi; un hexagon este un poligon regulat cu șase laturi. Poligoanele regulate pot avea orice număr de laturi, atât timp cât sunt mai mult de trei.
Articol integral →
|
|
|
