Simona Bunta
|
Proiectul eTwinning ”We love all animals” a pornit de la dorința ambilor parteneri din România și Turcia de a spori interesul copiilor pentru animale, de a le stimula curiozitatea, de a se familiariza cu o altă cultură, precum și de a stabili legături culturale cu alți copii aflați în afara granițelor țării. Acest proiect s-a dovedit a fi un mijloc de dezvoltare a competențelor sociale, de comunicare, de colaborare, prin desfășurarea unor activități în echipe internaționale de elevi.
Articol integral →
|
Mihaela Șteoboranu
|
Educația tehnologică este o disciplină din învățământul gimnazial care are ca finalități respectarea unor etape în realizarea unui produs, folosirea unor termeni din domeniul tehnologic, cunoașterea evoluției tehnicii și tehnologiilor în timp, conștientizarea efectelor tehnologiei asupra mediului, selectarea calității produselor după aspecte funcționale și estetice. Educația tehnologică are caracter interdisciplinar, fiind o disciplină teoretică, dar și practică, ce are ca scop final orientarea elevului spre o carieră profesională. Astfel, disciplina Educație tehnologică se dorește a fi o disciplină care schimbă, care transformă prin acțiunea profesorului (subiectul procesului de schimbare) de a preda și a elevului (obiectul educației) de a învăța.
Articol integral →
|
Mariana Costina
|
Prezentul studiu s-a realizat ținând seama de aspectul formării elevului ca viitor individ integrat într-o societate activă, în continuă schimbare, globalizare, o societate care nu poate progresa fără găsirea unor soluții eficiente pentru problemele tot mai multe și mai dificile. Ori, tocmai pentru rezolvarea acestor situații, este necesar ca elevii noștri să fie bine pregătiți, să aibă capacități și competențe care să-i ajute să fie creativi, să fie activi și competitivi, fiecare la locul său de muncă sau în societate. Aceste competențe, aceste calități încep să se formeze de timpuriu, dezvoltându-se permanent. Ținând cont de aceste aspecte, am încercat să evidențiez prin cercetarea efectuată, impactul pe care îl au aceste metode, procedee, tehnici prezentate asupra gândirii divergente a elevilor, a imaginației creatoare și a atitudinilor creatoare ale elevilor, în general. Trebuie însă precizat că efectele formativ-educative ale învățământului sunt în raport direct cu nivelul de angajare și participare individuală și colectivă a elevilor în cadrul procesului de învățare și formare.
Articol integral →
|
Angelica-Monica Tîrziman
|
Paradoxal, în aceste vremuri agitate, în care „timpul nu mai are răbdare cu noi”, elevii găsesc încă, în interiorul lor, dorinţa de a citi și de a crea. De aceea, profesorul de limba şi literatura română are un rol important, şi anume, acela de a-i stimula pe copii, de a găsi în permanenţă noi metode care să îi incite. Desigur, totul trebuie să pară un joc, destindere şi relaxare. A crea de dragul de a crea. Nimic impus. Totul se reduce la curiozitatea copiilor, la interesul pe care îl au pentru un anumit gen de creație-poezie, eseuri, pamflete etc. Provocarea acestui demers didactic a apărut din dorința de a evidenția aptitudinile elevilor și de a realiza o împletire între text, imagine, muzică pentru ca elevii să descopere și alte modalități de a învăța. Poezia poate încă cuceri foarte mult teren, dacă profesorul găsește strategia adecvată şi puntea de comunicare cu elevul. Cunoașterea conceptelor operaționale, pe care o asigură programele de limba şi literatura română, nu este suficientă pentru o bună aprofundare a fenomenului literar. Iar un tânăr fără disponibilitate de lectură este ca un râu fără albie, ce nu-şi găsește rostul.
Articol integral →
|
Corneliu Dragomir
|
În sinteză, literatura de specialitate arată că puberul și adolescentul care prezintă Sindrom Asperger are dificultăți de înțelegere a modalităților de interacțiune socială. În trecut, acestui sindrom i se spunea și autism înalt funcțional. După 2008, literatura de specialitate evită utilizarea acestui termen, cel de autism înalt funcțional, folosind numai termenul de Sindrom Asperger. Specificitatea acestui sindrom este dată de imaturitate socioafectivă și tulburări de conduită iar interacțiunea socială deficitară este un efect al acestora.
Articol integral →
|