Blog
Emel Cadâr
Este absolventă a Universității din București - Facultatea de Biologie și Facultatea de Psihologie. A absolvit un master în Devianță și delincvență juvenilă. Are experiență didactică în procesul instructiv-educativ al elevilor cu CES. Este membru în Corpul Național al Experților în Management Educațional.
MP
Lista articolelor
-
Tradiţii şi obiceiuri la români de sărbătoare cu cruce roşie Sfântul Ioan Botezătorul Pe 7 ianuarie, de sărbătoarea Sfântul Ion este bine să petreci și să râzi. Cine nu se bucură azi, va fi nefericit tot anul. Mare atenție, la petrecere nu se bea vin roșu, deoarece această băutură amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan, care a murit în numele credinței. Se bea vin alb, sfințit la Biserică. De sărbătoare Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, nu se stinge candela! Aceasta arde…
-
La un an după pensionare, dragi colegi, am fost diagnosticat cu afecțiuni cardiace, fapt care mi-a schimbat cursul normal al vieții, constatând cu tristețe că, după ce ai muncit o viață, nu poți să te bucuri pe deplin de posibilitățile vârstei a treia. Deși am urmat tratamentul prescris de medici aproape un an, încă mă trezeam noaptea din somn din cauza palpitațiilor, senzației de amorțeală la nivelul membrelor, durerilor de cap sau lipsei de aer. Pentru a-mi reveni, trebuia…
7 comentarii27 de accesări -
După Bobotează, în ziua de 7 ianuarie se sărbătoreşte Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan este considerat cel mai important proroc şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Ioan este ultimul proroc al Vechiului Testament şi este menţionat în cărţile sfinte ca fiind cel care a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu. Aproximativ 2 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul…
religie, dumnezeu, bisericacrestina4 comentarii16 accesări -
1.https://www.profesorimoderni.ro/2020/05/invatarea-socio-emotionala-in-scoala-online.html- Despre Conduite socio-emotionale in online 2. James Bradford TerrellMarcia Hughes Inteligenta emotionala in actiune- Despre Inteligenta emotionala 3. Dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor LINDA LANTIERI Despre Inteligenta emotionala 4.Inteligența Socială de Daniel Goleman Despre Inteligenta sociala 5. Marin Dramnescu - Albert Bandura. Teoria sociala a invatarii Un model…
invataresociala, invatareemotionala4 comentarii22 de accesări -
LECTII DESPRE VIATA. La multi Ani ! Bine ai venit 2022!! Sa fii bun, iubitor si increzator cu noi toti!! Lectia pe care am invatat-o : intro clipa se poate narui tot, viata merita traita!! Sa nu astept nimic de la nimeni, sa ma iubesc mai mult, sa constientizez ca nimeni nu e de neinlocuit, famila si viata inseamna totul!!! Fara Dzeu si voia lui nu putem... Sa revenim la normalitate si sa nu mai ajungem sa ne dorim sa mergem la munca , ci chiar sa mergem!!! VREM SA TRAIM…
-
Într-o exprimare metaforică, creativitatea este lumina din noi, care ne apropie spiritul de Dumnezeu, pentru a ne implica activ în Existență. Se spune că atunci când i s-a cerut lui Albert Einstein să explice ce este lumina, a răspuns concis: “Umbra lui Dumnezeu“. Deși s-au făcut numeroase cercetări și au fost elaborate diverse explicații, nici până astăzi nu a fost descifrat pe deplin misterul creativității umane. Cert este că după lungi căutări, frământări și așteptări,…
4 comentarii26 de accesări -
Vă propun să reflectaţi la un proiect ecologic pentru reducerea concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă, prin fixarea acestuia în sol sau în hidrosferă, cu consecinţe benefice pentru intensificarea proceselor de fotosinteză din biosferă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că procesul de fotosinteză este un proces chimic complex la care participă un ansamblu de activatori chimici şi enzime. În etapa luminoasă, radiația solară din domeniile roşu-portocaliu şi…
0 comentarii10 accesări -
Cu siguranţă, fără Albert Einstein, omenirea nu ar fi ajuns la stadiul actual de cultură şi civilizaţie, genialul savant fiind un deschizător de drumuri în știință care a revoluționat cunoaşterea umană printr-o nouă viziune despre spaţiu, timp, cauzalitate, gravitație, radiaţie, univers etc. În demersul cognitiv a pus în evidenţă rolul modelelor matematice, al experienţei şi intuiţiei în abordarea realităţii obiective, a analizat natura ipotetică a principiilor ştiinţei şi a…
0 comentarii12 accesări -
Celula este structura de bază a unui organism viu, în particular, a organismului uman, fiind formată din trei componente principale: o membrană ce o separă de spaţiul interstiţial, citoplasma (un mediu lichid, citosolul, în care se găsesc diferite substanţe, precum proteine şi organite celulare - având diverse funcții) şi nucleul. Miracolul dezvoltării vieții pe Terra are la bază diviziunea celulară prin care un organism apare dintr-o singură celulă și ajunge la maturitate…
0 comentarii12 accesări -
În prezent, codul genetic explică mecanismele biosintezei proteinelor, dar nu şi corelarea diferenţierii celulelor cu structurarea organelor şi configurarea întregului organism prin controlul dispunerii celulelor în spaţiu. Deşi mintal putem separa informaţia de structură şi funcţie, în realitate elementele triadei viului relaţionează prin feedback multiplu integrat şi se dezvoltă împreună în cadrul organizării progresive a vieţii. Materializarea informaţiei “in actu” din…
0 comentarii15 accesări -
În brevetul de invenție nr. 116 576, din anul 1994, este prezentată o asamblare filetată cu element de siguranță, care se compune din piulița 1, contrapiulița 3 și piesa intermediară 2 (având crestătura 5), dispuse pe șurubul 4, asfel încât piesa 2, fiind supusă unor presiuni radiale mari, împiedică desfacerea întregului ansamblu atunci când apar solicitări mecanice. Această soluție tehnică novatoare este aplicată în practică, fiind utilizată cu precădere la asamblarea…
1 comentariu22 de accesări -
În goana noastră după îndeplinirea unor obiective, haideți să oprim timpul puțin în loc! Să ne gândim la noi, la poveștile frumoase ale sezonului și la lucrurile care ne înconjoară și care ne aduc adevărata fericire. Ne aducem aminte astăzi despre adevărata poveste a bradului de Crăciun. Legenda a luat ființă în vremea Sfântului Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism. În prezent, un simbol al Crăciunului, însă iată că povestea bradului sfânt este una care…
-
În fiecare an, pe 20 decembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul. Numele de „Teoforul” înseamnă „cel care a fost purtat de Dumnezeu“ și face referire la faptul că Ignatie este copilul pe care Iisus l-a luat în braţe şi l-a dat ca pildă de smerenie ucenicilor Săi, zicând: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 2-4). Se presupune că Sfântul Ignatie a fost al treilea episcop al…
2 comentarii22 de accesări -
Ca să înțelegeți, dragi cititori, starea sufletească în care m-am aflat atunci când am scris această lucrare, vă prezint succint unele aspecte și evenimente care m-au marcat profund. Sunt o persoană în vârstă, cu dor de viață, preocupări creative și speranțe de mai bine, având origini în fascinanta zonă colinară a județului Argeș cu tradiții seculare și credință în Dumnezeu, studii universitare la București și carieră în învățământ. Am crezut că soarta cetățenilor se va…
3 comentarii24 de accesări -
Obiectivul fundamental pentru medicina preventivă este ca omul să fie scutit de suferinţă prin menţinerea stării biologice în limite acceptabile pentru o perioadă îndelungată. La un an după pensionare, am fost diagnosticat cu afecțiuni cardiace, fapt care mi-a schimbat cursul normal al vieții. Este trist să constați că, după ce ai muncit o viață, nu poți să te bucuri pe deplin de posibilitățiile senectuții. Inițial am dorit ca această lucrare să poarte titlul “Solidari în…
0 comentarii14 accesări -
Trandafirul CRĂCIUNULUI sau SPÂNZUL! LEGENDA spune că un tânăr păstor a vrut să-i ducă un dar pruncului Iisus. Auzind de darurile pe care le primise deja, el a realizat că darul lui va fi prea modest. Era foarte sărac și nu avea bani decât pentru un mic buchet de flori. A inceput să caute o plantă, dar, pentru că era iarnă, nu a găsit. Disperat, a început să plângă. Un inger l-a auzit, iar in locul în care au căzut lacrimile păstorului, au apărut aceste plante. SPÂNZUL este…
-
În momente de reflecție profundă despre rolul și statutul ființei umane în Univers, se pune firesc întrebarea tulburătoare: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm? Orice răspuns al unui creștin la probleme existențiale fundamentale se află, stimați cititori, sub semnul credinței, mai precis Dumnezeu trebuie căutat în lumea din jur, dar și în sufletul nostru. În călătoria prin Existență, fiecare ajungem la o răscruce de gânduri în care trebuie să ne alegem calea…
4 comentarii27 de accesări -
În abordarea filosofică a psihologiei, au existat trei direcții de cercetare: - modelul materialist, în care materia este considerată factor primordial și determinant, iar spiritul are caracter secundar și derivat, fiind generat în procesul natural de evoluție a materiei; - modelul idealist, în care spiritul este factor primordial și determinant, iar materia apare ca efect al obiectivării sau forței demiurgice a spiritului; - modelul dualist, care se bazează pe coexistența…
0 comentarii17 accesări -
Menirea ființei umane este cunoașterea asimptotică a adevărului absolut prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase. Este sugestivă concepția lui Francis Bacon despre elaborarea unei concepții științifice veritabile, în care se impune abordarea critică a cunoștințelor existente prin eliberarea spiritului uman de diverse prejudecăți, denumite de el idoli – ai tribului (care țin de natura umană), ai peșterii (determinați de educația fiecărui om), ai forului (referitoare…
1 comentariu27 de accesări -
La inceputul Carierei mele am debutat ca institutor lb.engleză la tara in comuna Breaza , jud.Buzau, apoi au urmat 2 ani la invatatori, clasele a III a si a IV , perioada in care mi-am dat definitivatul pe invatatori. Am fost si intrun sat de munte , Deleni, comuna Balta Tocila , departe dupa Vulcanii Noroiosi, unde cadrele didactice erau respectate, m-am simtit ca fiind universul lor, dar eram dezavantajata ca veneam la saptamana acasa, neavand posibilitate de naveta si…

Ministerul Educaţiei