Blog
Marius Tipa
Absolvent al Liceului Constantin Diaconovici Loga, apoi al Institutului Politehnic Traian Vuia Timișoara cu profil inginer mecanic în 1990, activitate în învățămând începând cu același an, la fostul liceu MIU actual Colegiul Brătianu Timișoara și Liceul CFR Timișoara, rebotezat Dimitrie Leonida, acum deființat. Biografia completă
Lista articolelor
-
Metoda DEBATE e o dezbatere organizată și desfășurată cu scopul educării și formării de competențe, abiltăți și deprinderi. Sesiunile de dezbatere pot fi aplicate persoanelor de diferite vârste în activități de învățare sau dezvoltare, în multiple contexte, astfel încât cei implicați -vor putea organiza și vor transmite o anumită informație pe temă dată, -vor dezvolta ideea și vor pregăti un discurs pentru a putea convinge, -vor demonstra eficiența unui algoritm sau a unei…
17 comentarii25 de accesări -
Șlefuitorul transformării în scopul devenirii omului OM este educația sau autoeducația care este oferită nu doar de școală sau de cei 7 ani de acasă, care sunt de fapt, prima școală a fiecărui individ. A fi educat nu înseamnă a fi dotat cu o mare memorie RAM volatilă sau nevolatilă pe care o ții stocată in așteptarea vremii vremurilor ce o va știrbi treptat dacă nu știi ce să faci cu ea. Educația, fie ea formală, nonformală sau informală ar avea ca scop dobândirea de…
26 de comentarii28 de accesări -
În zilele noastre colindele au căpătat caracterul cântecelor de Stea, cu subiecte creștine ce se cântă in preajma Sf. Sarbatori ale Craciunului și până la Bobotează. În functie de regiune și graiul zonei au versiuni diferite. Primele colinde aveau o semnificatie diferită de cea de azi, erau cântece păgâne însoțite de dansuri în jurul focurilor și monumentelor de piatră în perioada Solstitiului de iarna. Scopul ritualului era de a ura pentru belsug si fertilitate sau de…
10 comentarii15 accesări -
"În fiecare zi ar trebui să ascultăm măcar un cântec, să citim ceva bun, să vedem ceva frumos și, dacă e posibil, să spunem câteva cuvinte frumoase"-Goethe Cuvântul scris sau rostit e energie și are un impact puternic asupra ascultătorului sau cititorului. Poate crea o prapastie in sufletul unui om sau il poate ridica până în înaltul cerului. O vorbă bună spusă sau scrisă nu costă nimic dar poate aduce un strop de fericire sufletului. Un cuvânt poate aduce lumină și atunci…
22 de comentarii29 de accesări -
Unirea ar trebui înfăptuită în fiecare zi a vieții noastre nu doar într-o data însemnată în calendar. De ce? Pentru că unirea zilnică într-un mănunchi viguros și trainic adună tăria și rezistența în a înfrunta cutremurele ce se abat asupra neamului nostru românesc.Să nu uităm că istoria a fost scrisă cu jertfă, cu sânge și este bunul unui întreg popor dar e și meritul său. Tocmai de aceea suntem datori să dăm mai departe copiilor noștri istoria ce am primit-o de la bunicul,…
5 comentarii8 accesări -
Padlet este o aplicaţie online care permite utilizatorilor să-și exprime cu ușurinţă opiniile pe un subiect comun pe un „avizier” virtual (wall). Peretele este, de fapt, o pagină web unde utilizatorii publică scurte mesaje conţinând text, imagini, clipuri video şi / sau legături. Poate fi folosit pentru sesiuni de brainstorming, a posta adrese de Internet utile, cuvinte noi, termeni sau comentarii pe o temă dată. Colaboratorii pot fi invitaţi prin e-mail sau cu ajutorul…
24 de comentarii33 de accesări -
Genially este o platformă online care permite crearea de infografice, video, ghiduri, imagini și prezentări digitale colorate, artistice și creative, dar și jocuri, teste distractive online. Experiențe interactive pentru a lumina mințile PDF static sau broșură interactivă? Prezentare cu 27 de diapozitive sau scenariu de antrenament dinamic? Cu Genially, oricine poate transforma orice tip de conținut într-o experiență interactivă. Spune o poveste captivantă, atrage oamenii…
14 comentarii16 accesări -
Este o aplicație ușor de utilizat, îndrăgită de către elevi. Este accesată de către aceștia de pe dispozitivul mobil sau intrând pe site-ul kahoot.it, în acest caz putând fi folosit și calculatorul sau laptopul. Este foarte important faptul că elevii percep utilizarea acestei aplicații ca pe un joc, ei nu simt că sunt evaluați, sunt relaxați și dornici de a interacționa și mai mult cu tehnologia digitală în mediul școlar, în educație. Se pot aduce modificări testului, pe…
19 comentarii31 de accesări -
Claca sau activitatea de întrajutorare din ziua de azi se desfășura în ocolul/ograda unui sătean sau pe holda acestuia. Țăranii se adunau pentru a se ajuta reciproc fie la treaba câmpului (coasă, sapă, cules de porumb), fie la activități gospodărești (ridicarea unei șuri, făcut de văioaje/ cârpici, depănușat...). Șezătorile se țineau după Lăsatul Secului de Crăciun in serile zilelor lucrătoare la una sau mai multe case, după nevoie. Femeile mai ziceau ca merg cu lucru…
11 comentarii12 accesări -
"CEEA CE SCRIE UN DASCĂL PE TABLA VIEȚII NU SE ȘTERGE NICIODATĂ". Primii DASCĂLI ce scriu pe tabla vieții e familia. Aceasta e celula de bază a societății.Dacă e sănătoasă pune o fundație \educație puternică DOAR așa școala va putea ridica ziduri puternice, rezistente în fața vicisititudinilor vremii. Fiecare zâmbet și fiecare mângâiere, fiecare interacțiune și joacă e de fapt o formă de comunicare și educare a bebelușului ce treptat pășește pe scara vieții, pe calea…
12 comentarii18 accesări -
O comunicare eficientă are la bază ascultarea activă, oferirea de feedback verbal şi nonverbal precum şi sprijinirea activităţilor grupului. Cei care ascultă activ îşi concentrează cu bună ştiinţă atenţia asupra celor care vorbesc şi se străduiesc să înţeleagă mesajele înainte de a răspunde, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce se spune. Iată câteva reguli de adaptare a comportamentului în timp ce se ascultă pentru a rămâne atent şi pentru a interpreta informaţii: -…
24 de comentarii26 de accesări -
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)4 iun. 2023
Iată o bibliografie pentru a vă începe cercetarea privind serviciile de sprijin pentru copiii cu nevoi speciale integrați în învățământul public: 1. Ainscow, M., & Cesar, M. (2006). Între teorie și practică în construcția de sisteme educaționale incluzive. Revista de cercetare și intervenție socială. 2. Boot, R., McKillop, J., Sinclair, C., & Oneil, M. (2013). Integrarea copiilor cu dizabilități în școala generală. Suportul pentru profesori. Beta Journal. 3. Cook, B. G., &…
integrare, incluziune6 comentarii10 accesări -
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)9 feb. 2023
Știați că vă puteți personaliza exercițiile din learningapps.org? În casetele de completare text din șabloanele exercițiilor pot fi folosite taguriHTML cu scopul formatărilor de paragraf sau font? Exemple: paragraf nou treci pe linia urmtoare font stil BOLD ETC. Tagurile se scriu la începutul și sfârșitul textului sub forma ” textuldumneavoastră ” Puteți insera unul sau mai multe taguripentru același text spre exemplu: paragraf, font italic sau chiar . Puteți explora ce alte…
-
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)18 dec. 2022
Prin tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces se înțelege orice produs de asistare, inclusiv dispozitive, echipamente, instrumente și software, utilizat de către sau pentru persoanele cu dizabilități pentru: participare; protecție, suport, training, măsurarea sau înlocuirea funcțiilor sau structurilor corpului și a unor activități; prevenirea deficiențelor, limitărilor de activitate și restricțiilor de participare. Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi…
-
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)3 dec. 2022
3 decembrie a fost proclamată drept Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
dizabilitate, solidaritate7 comentarii12 accesări -
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)27 nov. 2022
Echilibrul strategiilor in/outdoor – cheia de upgrade spre incluziune (InOutUp) 2022-1-RO01-KA122-SCH-000077392 CSEI ”Sf. Vasile” implementează în perioada 01.09.2022-31.08.2023 proiectul: Echilibrul strategiilor in/outdoor – cheia de upgrade spre incluziune (InOutUp) cu nr de referinta: 2022-1-RO01-KA122-SCH-000077392 depus la runda 1, februarie 2022, aprobat și finanțat de Comisia Europeană prin Programului Erasmus+, Acțiunea Cheie 1 – Proiecte de mobilitate, Domeniul:…
erasmus, colaborare, incluziune, it6 comentarii13 accesări -
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)26 nov. 2022
Ministerul Educației emis O.M. 3702/2021 care aprobă programele școlare pentru educația specială. Pentru colegii care au la clasa elevi cu CES le-ar fi util să consulte anexele acestui ordin. Pentru acces facil la acest document oficial atașez următorul link: https://1drv.ms/b/s!Apt8kse-T7opqhpZYGboQMS2Xsdr
integrare9 comentarii17 accesări -
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)22 nov. 2022
Am văzut că sunt discuții despre cine face planul de intervenție personalizat pentru copiii cu CES integrați. De aceea m-am gândit că ar fi foarte util dacă aș pune la dispoziția colegilor ordinul de ministru care reglementează activitatea serviciilor de sprijin pentru acești elevi. Probabil că în multe școli nu toți copiii au profesori de sprijin de aceea sarcinile acestuia trec din păcate în atribuțiile profesorilor clasei. Am întâlnit situații în care nu se respectă…
-
Dănuț-Alexandru NuțăCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Sfantul Vasile, Craiova (Dolj)21 nov. 2022
În a doua jumătate a secolului al XX-lea nu exista încă o viziune normativă asupra activității tipografice. Emil Ruder definește tipografia ca fiind supusă unui scop precis și anume transmiterea unui mesaj. Potrivit lui, ”opera tipărită, dacă nu poate fi citită, este un nonsens” (Ruder, 1977, pag. pag. 5). În același sens se exprimă și Robert Bringhurst postulând că ”tipografia este meseria prin care se îmbogățește limbajul uman cu o formă vizuală” (Bringhurst, 1997, pag.…
lectură, lizibilitate12 comentarii17 accesări -
Într-o societate în care nu sunt cunoscute adevăratele valori, profesorului îi este greu să se impună ca valoare. Apare necesitatea restructurării mentalității societății. Profesorul are un rol crucial în viața elevilor. Atât abilitățile profesorale cât și însușirile de personalitate au repercursiuni profunde în inima discipolilor, provocând reverberații încă mulți ani după terminarea studiilor. Prin felul său de a fi sau a nu fi, prin comportament și atitudini, profesorul…
11 comentarii19 accesări

Ministerul Educaţiei