Toate articolele din categoria: Cerințe educaționale speciale
AcCES în școală și în comunitate
Atitudinile pozitive ale cadrului didactic si ale colegilor copiilor cu CES se dovedesc a fi cruciale în succesul unui program de integrare. În activitatea la grupă, copilul cu sindromul Down nu trebuie considerat o piedică, o frână în predare. El poate juca rolul important de feedback pentru cadrul didactic, în sensul că poate să-l ajute pe profesor să verifice eficiența unor strategii didactice pentru care a optat. Din punctual meu de vedere nu doar curriculum trebuie adaptat, însă, ci și modul în care se predă, începând cu modul în care se organizează clasa, cadrul de învățare, rutina zilnică. De asemenea, există și o serie de tehnici de structurare a materialelor, a lecțiilor, de interacțiune cu copiii cu CES, a căror aplicare va duce la rezultate optime.
Articol integral →Ieri marginalizat, astăzi elev integrat, cu părinți încântați
Cuvântul progres nu are nici un sens, cât există pe lume copii nefericiți, spunea Albert Einstein.
Transformările pe care le cunoaște societatea noastră, urmând drumul dificil al unei democratizări autentice, se răsfrâng, în mod firesc, și asupra științelor educației, conferindu-le noi dimensiuni şi noi coordonate. Există, astăzi, un efort de adaptare a muncii educative la realitățile şi perspectivele românești şi, în același timp, de racordare la progresele gândirii şi practicii pedagogice universale. Există şi un efort de depășire a inerțiilor şi dogmelor unei pedagogii rămase în urma vieţii.
Dintre multele idei novatoare care succesiv se situează în prim planul dezbaterilor pedagogice de astăzi, lucrarea de faţă îşi propune să investigheze una de maximă importanță, anume ideea că influențele formative se exercită, de regulă, prin mijlocirea situaţiilor în care sunt puşi cei ce urmează a fi educaţi, respectiv prin situaţii educative – fie ele situaţii de învăţare, de formare morală sau spirituală, de împlinire a vocaţiei artistice, de dezvoltare psihomotorie etc.
Copilul cu tulburări ADHD: Soluții proactive pentru situații specifice din clasă
Sunt cadru didactic de 21 ani și în învățământul preșcolar de 16 ani. Pot spune că în fiecare generație a existat cel puțin un copil care era diagnosticat cu ADHD. ADHD este prescurtarea pentru tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, o problemă caracterizată prin dificultăți de concentrare și agitație sau impulsivitate. În funcție de simptomele predominante, se pot deosebi trei tipuri de ADHD: predominant cu deficit de atenție; predominant cu impulsivitate/ hiperactivitate; forma combinată cu deficit de atenție și impulsivitate/ hiperactivitate. În articolul următor am încercat să expun câteva soluții pentru dificultățile cu care se confruntă acești copii.
Articol integral →Comportamentul hiperactiv – agent provocator de conflicte (Studiu)
Conflictele dintre elevi sunt destul de frecvente. Majoritatea au un caracter efemer, izbucnesc pe neașteptate și se sting tot așa de brusc precum au început. Trebuie făcută deosebirea între conflictele (ciocnirile) ocazionale, întâmplătoare, care au o probabilitate scăzută de a se repeta, și conflictele generate de comportamentul unor elevi „inadaptați” sau cu probleme de comportament. Cea de-a doua categorie de conflicte trebuie să intre în atenția învățătorului. Elevii cu comportamente explozive generează lanțuri de conflicte. Pentru rezolvarea lor, este necesar în primul rând un program individualizat de intervenție vizând schimbarea comportamentului acestora.
Articol integral →Plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități
Recent, două evenimente mi-au prilejuit scrierea acestui articol care, citit de către mai multe persoane, poate deschide poarta și către luarea unor decizii, nu doar trage semnale de alarmă: 2 aprilie, Ziua internațională de conștientizare a autismului și finalizarea cursului CRED, care impune ca una dintre temele sale să fie elaborarea unui plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități. In martie 2020, prevalența acestei boli în SUA era de 1 la 54 de copii, cifrele fiind mai mult decât relevante. Soluții imediate implică alinierea societății noastre prin modificări legislative ce trebuie puse în practică, prin aprobarea decontării plății orelor de terapie care sunt pe termen lung (până la 8-10 ani, 20 de ore pe săptămână), înființarea unor instituții de intervenție integrată a tuturor serviciilor necesare (ore instructive, logopedie, kinetoterapie, art terapie, terapie cu animale etc.) finanțate de stat, cu personal calificat angajat, monitorizat și evaluat constant, pentru a se oferi o șansă reală de integrare a persoanelor cu TSA.
Până să vină acea zi, rămâne doar să ne face auzită vocea așa cum putem. A mea este cea a unui cadru didactic recunoscut în comunitatea mea pentru profesionalism (cel puțin așa mă știu!), părinte al unui băiat de 11 ani, diagnosticat cu TSA. Aș zice o voce avizată, fără modestie.
Ministerul Educaţiei