Dezvoltarea graduală a cunoștințelor și deprinderilor în învățământul primar
Fie că vorbim despre învățarea unei limbi străine, stăpânirea unui instrument muzical, învățarea scrierii sau a citirii, dezvoltarea graduală a competențelor nu este un eveniment liniar, ci un proces complex, etapizat. În psihologie și pedagogie, acest concept este fundamentat pe ideea că nicio abilitate complexă nu se naște „peste noapte”. Educația nu este un eveniment spontan, ci un proces minuțios de construcție. În învățământul primar, această construcție urmează principiul gradualității, transformând curiozitatea nativă a copilului în competențe solide. Așa cum afirma Jean Piaget, „inteligența organizează lumea organizându-se pe sine însăși” (Piaget, 1965).
Articol integral →Elemente de metodică a predării educației religioase în grădiniță
Educația religioasă în cadrul învățământului preșcolar ocupă un loc aparte în ansamblul demersului educațional, contribuind la formarea personalității copilului prin cultivarea valorilor morale, a dimensiunii afective și a unei prime deschideri spre transcendență. Specificul acestei etape de vârstă impune o abordare pedagogică particulară, în care accentul nu cade pe transmiterea unor cunoștințe teologice formale, ci pe formarea treptată a unei atitudini interioare bazate pe respect, iubire, empatie și deschidere către valorile spirituale fundamentale.
În literatura de specialitate, educația religioasă este definită drept un proces formativ care are ca scop dezvoltarea dimensiunii spirituale a copilului, în sensul construirii unei relații de încredere și afecțiune față de Dumnezeu, a asumării valorilor morale creștine și a formării unei conduite etice adecvate. La această vârstă fragedă, copilul este extrem de receptiv la stimuli afectivi, simbolici și narativi, ceea ce creează un cadru favorabil pentru integrarea unor practici educaționale cu încărcătură spirituală și morală profundă.
Practica pedagogică la grădiniță – între emoție, provocare și formare profesională
Practica pedagogică desfășurată în învățământul preșcolar reprezintă una dintre cele mai importante etape în formarea inițială a viitorilor educatori și învățători. Dincolo de planuri de activitate, fișe și evaluări, această experiență oferă elevilor ocazia de a intra în contact direct cu realitatea educațională, cu ritmul copiilor și cu responsabilitățile autentice ale cadrului didactic.
Articolul prezintă o analiză sintetică a reflecțiilor formulate de elevii din clasa a XI-a I în urma desfășurării practicii pedagogice la grădiniță. Scopul demersului este de a evidenția modul în care experiența practică contribuie la formarea competențelor didactice, socio-emoționale și reflexive ale viitorilor educatori și învățători. Pe baza fișelor de reflecție, sunt analizate trăirile elevilor, activitățile apreciate, dificultățile întâmpinate, achizițiile profesionale dobândite și intențiile de dezvoltare pentru practica ulterioară la ciclul primar. Rezultatele evidențiază importanța învățării experiențiale, a reflecției pedagogice ghidate și a mentoratului în formarea inițială a cadrelor didactice, precum și necesitatea dezvoltării competențelor de comunicare, management al clasei și autoreglare emoțională. Concluziile subliniază rolul practicii pedagogice ca pilon esențial în construirea identității profesionale și în asigurarea continuității formării între nivelurile de învățământ.
Cauzele eșecului școlar și identificarea unor măsuri de prevenire a acestuia de către profesorii de limba și literatura română (Studiu)
Unii elevi sunt implicați, au dorința de a învăța și de a se perfecționa, alții depun un efort pentru a ține pasul, însă există și elevi care pur și simplu renunță mult prea repede deoarece cred că nu vor reuși niciodată să aibă rezultate satisfăcătoare la limba și literatura română. Elevii nu trebuie să renunțe atunci când se confruntă cu dificultăți, ci trebuie învățați să găsească soluții și astfel să remedieze problemele cu care se confruntă. Elevii cu o orientare defetistă tind să atribuie eșecurile unor inadecvări personale. Adesea, aceștia nu prea se așteaptă să aibă reușite și tind să renunțe ușor și să evite provocările. Este recomandat ca ei să facă față frustrărilor și eșecului în mod constructiv, în sensul că trebuie să învețe din fiecare situație, problemă cu care se confruntă.
Articol integral →Profesorul de azi, între menire și dăruire profesională
Suntem într-un punct al evoluției noastre, în acest carusel al schimbărilor educaționale, când conștientizăm, mai mult ca oricând, că profesorul și elevul contează unul pentru celălalt. Sunt într-o relație de interdependență – dacă putem să facem asociere cu sintaxa propoziției – relația dintre subiect și predicat. Și, exact ca acolo, trebuie să existe un acord: între inimi, în primul rând, pentru a putea dărui cu sufletul tot ceea ce stă la baza construirii caracterului unui om: Lumina.
În calitate de profesor de Limba și literatura română, cu o experiență de peste 30 de ani în învățământ, am urmărit cu atenție, cu blândețe și cu multă exigență totodată, creșterea și dezvoltarea ulterioară a copiilor, pe parcursul ciclului gimnazial, și nu numai. Mai este astăzi nevoie de noi, când AI are răspunsuri la tot?
Impactul rețelelor sociale asupra dezvoltării copiilor
„V-am găsit pe Facebook, doamna!”, mi-a spus cu orgoliu un copil de vârstă școlară mică, urmat fiind de mărturisirile celorlalți cu privire la Instagram și alte rețele sociale. I-am privit și, inevitabil, mi-a răsărit în minte o firească întrebare, pe care, de altfel, le-am și exprimat-o: de ce trebuiau să mă „găsească” pe acolo, nu mă găsesc în fiecare zi la școală?! Nu ar fi mai oportun să caute și găsească soluții pentru problemele pe care le au ca temă, decât să se plimbe prin universuri pe care nu le pot gestiona la această vârstă?!
Deși majoritatea platformelor de socializare stabilesc limite clare de vârstă pentru utilizatori, menite să protejeze copiii de conținut inadecvat sau de riscuri digitale, evident, aplicarea acestor reguli se dovedește, în practică, dificilă și adesea ineficientă. La nivel teoretic, restricțiile sunt bine definite și aliniate cu legislația în vigoare, însă mecanismele de verificare a vârstei sunt, de cele mai multe ori, superficiale și ușor de eludat, iar copiii profită de acest aspect. Presiunea socială, dorința de apartenență și curiozitatea extremă îi determină să ignore sau să ocolească aceste limite, iar părinții nu sunt întotdeauna conștienți de activitatea online a copiilor lor sau, pur și simplu, îi desconsideră impactul.
Dependența de ecrane și efectele asupra dezvoltării cognitive
Creierul copiilor se dezvoltă în funcție de experiențele pe care le trăiesc zi de zi. În primii ani de viață, mediul în care cresc joacă un rol esențial în formarea conexiunilor neuronale și în dezvoltarea funcțiilor cognitive. Ceea ce văd, aud și fac în mod repetat ajunge, în timp, să le modeleze modul de a gândi, de a reacționa și de a învăța.
Astăzi, pentru mulți copii, ecranele fac parte din viața cotidiană. Telefonul, tableta, televizorul sau calculatorul sunt prezente constant, uneori chiar simultan. Deși există cercetări care arată că utilizarea ecranelor poate influența și creierul adulților, efectele asupra copiilor sunt mult mai sensibile, deoarece creierul lor se află într-o perioadă intensă de dezvoltare.
Inteligența artificială: Perspective asupra învățării, predării și evaluării
Integrarea inteligenței artificiale generative în contextele educaționale este o transformare de substanță, ce reconfigurează organic învățarea, predarea și evaluarea. Prezentul articol analizează implicațiile acestei schimbări din patru perspective complementare: (1) caracterul reflexiv al IA ca „oglindă” a gândirii umane și testul de maturitate cognitivă pe care îl impune; (2) schimbări la nivelul proceselor cognitive și riscurile asociate angajamentului metacognitiv din ce în ce mai diminuat; (3) redefinirea semnificației competențelor specifice umane în raport cu capacitățile IA; și (4) necesitatea proiectării curriculare centrate pe om și redesignul evaluării pentru susținerea învățării autentice. Literatura de specialitate și rapoartele recente ale OECD relevă tensiunea dintre potențialul de personalizare a învățării la scară largă și riscul „mirajului falsei măiestrii” – fenomen prin care performanța aparentă maschează subdezvoltarea competențelor fundamentale. Articolul argumentează necesitatea unei abordări pedagogice intenționale, orientate spre procese și spre dezvoltarea competențelor transversale, socio-emoționale și metacognitive, ca răspuns la provocările și oportunitățile oferite de tehnologiile bazate pe inteligență artificială.
Articol integral →Compararea modurilor de utilizare a Inteligenței Artificiale la gimnaziu și liceu (Studiu de specialitate)
Integrarea Inteligenței Artificiale (IA) în procesul educațional reprezintă una dintre cele mai importante transformări ale învățământului contemporan, cu impact direct asupra modului în care elevii învață, rezolvă probleme și își construiesc competențele digitale. Pentru disciplina informatică, instrumentele bazate pe IA sunt tot mai frecvent utilizate de elevi pentru generarea de cod, rezolvarea exercițiilor, explicarea conceptelor teoretice sau eliminarea erorilor de sintaxă.
Utilizarea IA nu este uniformă pentru diferite niveluri de învățământ. Elevii de gimnaziu și cei de liceu se află în etape diferite de dezvoltare cognitivă, de formare a gândirii algoritmice și de asumare a responsabilității academice, ceea ce influențează modul în care aceștia folosesc tehnologia.
În acest context, studiul de față își propune să analizeze și să compare modurile de utilizare a IA la gimnaziu și liceu, pornind de la rezultatele unui chestionar cu accent pe disciplina informatică aplicat elevilor din ambele cicluri de învățământ, din diferite zone ale țării. Scopul cercetării este de a evidenția beneficiile percepute, dar mai ales riscurile, în vederea formulării unor recomandări pedagogice adaptate fiecărui nivel educațional.
Inteligența artificială în educație – oportunități și provocări în învățământul tehnologic
Printre cele mai recente inovații, inteligența artificială ocupă un loc special, având potențialul de a transforma educația într-un mod profund. De la platforme de învățare adaptivă la roboți pedagogici, inteligența artificială oferă oportunități extraordinare, dar vine și cu provocări semnificative. În acest articol, ne propunem să explorăm modul în care inteligența artificială influențează educația, evidențiind atât avantajele, cât și riscurile asociate.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei