Sub semnul punctului. Despre evaluare, cifre și destine

S-a gândit cineva vreodată că un lucru atât de mic poate ajunge să ne organizeze viața? Că un simplu cuvânt poate ghida decizii, cariere, destine? Că, în lipsa lui, parcă nimic nu este complet și că nu te exprimi în totalitate dacă nu spui, răspicat, „punct”?
Domnia sa, punctul, nu este nicidecum o invenție recentă. Dimpotrivă, are o istorie respectabilă. Latinescul punctum înseamnă „înțepătură”, semn că nici strămoșilor noștri nu le era tocmai comod. Se pare că ideea de a fixa, de a marca, de a delimita a fost, încă de atunci, ușor dureroasă. Mai târziu, punctul a devenit unitate de măsură a supraviețuirii: mâncarea se procura pe puncte, iar lipsa lor se simțea imediat, nu doar în stomac, ci și în demnitate. Vremurile s-au schimbat, dar punctul a rămas, adaptabil, discret și omniprezent.

Articol integral →

Dincolo de note: responsabilitatea profesorului de matematică în fața examenelor

De fiecare dată când se apropie examenele, simt că presiunea nu apasă doar pe umerii elevilor, ci și pe ai mei. Ca profesor de matematică, rezultatele obținute de elevi mă determină să privesc înapoi și să îmi analizez propria activitate: ce am făcut bine, ce aș fi putut face diferit și ce pot îmbunătăți. Examenul nu este doar o evaluare a elevilor, ci și o evaluare tacită a muncii mele. În fiecare an, această reflecție devine mai profundă, pentru că fiecare clasă aduce provocări diferite și fiecare elev are nevoi și ritmuri de învățare distincte.
Responsabilitatea mea începe în clasă, în fiecare oră. Modul în care explic, răbdarea cu care reiau o noțiune sau felul în care aleg exercițiile pot face diferența dintre un elev care înțelege și unul care renunță. Matematica poate deveni ușor un obstacol, iar datoria mea este să o fac accesibilă, fără a-i diminua rigoarea. Este important să creez un echilibru între cerințele teoretice și aplicarea practică, astfel încât elevii să poată internaliza conceptele și să le folosească cu încredere în contexte diferite. În fața examenelor, această responsabilitate devine și mai clară: fiecare lacună neacoperită se poate transforma într-un eșec dureros pentru elev, iar acest lucru mă face să reflectez constant asupra metodelor mele de predare și asupra modului în care pot sprijini fiecare elev individual.

Articol integral →

Matematica, dincolo de fereastră

Îmi amintesc perfect ziua aceea de început de vară. Era destul de călduroasă și însorită. Aveam o oră de geometrie de clasa a VII-a, unde aplicam celebra teoremă a lui Pitagora.
Rezolvând o problemă la tablă și aruncându-mi privirea prin clasă, am observat un elev care privea gânditor pe geam spre curtea însorită a școlii. Acolo, câțiva pișpirei de clasă pregătitoare zburdau ca niște miei, alergând toți după o minge.
Mi-am amintit gluma unui profesor de educație fizică când i-am povestit câte bătăi de cap am ca să transmit noțiunile de matematică elevilor.

Articol integral →

Abordarea integrată a numeralului

Pornind de la afirmaţia lui Basarab Nicolescu „Ştim cum să existăm, dar cum învăţăm să fim?” (Nicolescu, 1999: 21) putem deduce că interdisciplinaritate şi transdisciplinaritatea ne ajută să dezvoltăm elevilor cele patru dimensiuni – a învăţa să ştii, să faci, să trăieşti împreună cu ceilalţi şi a învăţa să fii – dezvoltate prin modurile de cunoaştere a lumii, care contribuie la premisa dezvoltării personale şi facilitarea accesului către cunoaştere, formând oameni deplini şi autentici. Această paradigmă educațională depășește fragmentarea tradițională a cunoașterii în discipline izolate și propune o viziune holistică asupra procesului de învățare, în care conexiunile dintre diferite arii ale cunoașterii reflectă complexitatea realității.
În contextul predării limbii și literaturii române, abordarea integrată devine un instrument pedagogic esențial, care permite nu doar asimilarea mecanică a normelor lingvistice sau a informațiilor literare, ci formarea unei competențe comunicative autentice și a unei culturi generale solide. Astfel, elevii nu mai percep limba ca pe un sistem abstract de reguli, ci ca pe un instrument viu de comunicare și exprimare personală, în interacțiune permanentă cu istoria, geografia, artele și celelalte domenii ale experienței umane. Prezenta lucrare își propune să exemplifice concret modul în care o activitate didactică interdisciplinară poate valorifica această perspectivă integratoare, transformând procesul de învățare într-o experiență relevantă și semnificativă pentru elevi.

Articol integral →

Reziliența – forța nevăzută a unei învățătoare

A fi învățătoare nu este doar o profesie, ci o misiune care cere inimă, răbdare și o putere interioară constant pusă la încercare. În fiecare zi, învățătoarea pășește în clasă purtând cu ea nu doar manuale și planuri de lecție, ci și responsabilitatea de a forma caractere, de a aprinde curiozitatea și de a oferi siguranță unor copii aflați la început de drum. În acest context, reziliența devine una dintre cele mai importante calități ale unui cadru didactic, o forță tăcută care susține fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare decizie.

Articol integral →

Rolul educatoarei în utilizarea cu succes a metodelor interactive de învățare

Educatoarele sunt cele care pun prima treaptă în educația micului preșcolar pentru a ajunge un adult echilibrat și dezvoltat armonios. Cine altcineva, alături de părinți cunoaște mai bine copilul, dacă nu noi, dascălii? Noi suntem cei care le cunoaștem nevoile și cerințele, iar pentru ca munca noastră să dea rezultatele așteptate fiecare trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce le oferim copiilor li cum le oferim, le este într-adevăr folositor.
Rolul nostru, al dascălilor, este de a crea un climat educațional care să stimuleze gândirea divergentă și să încurajeze atitudinea creativă a copiilor — o condiție esențială pentru desfășurarea unui program educațional complex, capabil să-i pregătească pentru integrarea într-o societate tot mai dinamică și solicitantă.

Articol integral →

Percepția programului zilnic la elevii de clasa a IV-a. O analiză comparativă prin metoda jurnalului structurat

Copilăria este o perioadă marcată de imaginație, visare și descoperire. Echilibrul dintre realitățile zilnice și dorințele copilului reflectă nu doar programul său, ci și nevoile emoționale, creativitatea și motivația sa. Studiul de față are ca scop explorarea diferențelor între activitățile reale și cele dorite de elevii clasei a IV-a, pe parcursul a două săptămâni, prin intermediul unui jurnal zilnic structurat.

Articol integral →

Studiu asupra nuvelisticii lui Ioan Slavici în manualele alternative

Ioan Slavici este considerat părintele realismului poporal în literatura română. Spre deosebire de alți clasici, el aduce în literatură lumea satului ardelean, cu legile sale morale stricte, oferind o perspectivă obiectivă și analitică asupra mecanismelor sociale și psihologice. Nuvelistica lui Ioan Slavici reprezintă momentul de maturizare a realismului românesc. Publicate în mare parte în volumul Novele din popor (1881), textele sale impun conceptul de realism poporal – o literatură care nu doar descrie viața satului transilvănean, ci o analizează prin prisma unor legi morale imuabile. Iată câteva dintre cele mai cunoscute creații ale sale: Moara cu noroc (capodopera nuvelei psihologice); Popa Tanda (nuvelă cu caracter moralizator); Budulea Taichii (nuvelă despre educație și ascensiune socială); Pădureanca (nuvelă de analiză a iubirii și a barierelor sociale); Gura satului (nuvelă despre opinia publică și prejudecăți); Scormon (nuvelă idilică); Vatra părăsită; Comoara etc.

Articol integral →

To be or not to be… an updated teacher? Integrarea tehnologiei în cadrul orelor de limba engleză

Într-o epocă a „nativilor digitali”, a „homo zapiens” sau „cyberkids”, metodele tradiţionale de predare-învăţare îşi găsesc tot mai greu locul în cadrul demersului didactic. Didacticile moderne fac din ce în ce mai mult loc predării interactive, gamificării şi integrării tehnologiei în tot demersul educaţional, de la predare, la învăţare, evaluare şi monitorizare. Platformele educaţionale oferă o şansă de a se remarca în cadrul orelor de limba engleză nu numai celor care consideră că posedă un anumit nivel de cunoştinţe de limbă engleză, ci şi temerarilor care doresc să se aventureze într-un parcurs ludic cu finalităţi cât se poate de serioase: să înveţe limba engleză cu şi pentru viaţă, pentru a deveni viitorii adulţi care să îşi dorească să adere la ideea de „lifelong learning” sau „învăţare continuă”.

Articol integral →

Literatura și educația media – parteneri în ecuația gândirii critice

După mai bine de douăzeci de ani la catedră, am înțeles că adevărata menire a profesorului de limba și literatura română nu se oprește la predare și evaluare; ea trebuie să contribuie la formarea unor oameni capabili să gândească singuri. Trăim într-o lume în care informația ne înconjoară din toate direcțiile, pe ecrane, în rețelele sociale, în știri, în reclame, și tocmai de aceea, una dintre misiunile noastre esențiale este să cultivăm gândirea critică.
Conceptul de media literacy, definit de UNESCO ca fiind „abilitatea de a accesa, analiza, evalua și crea mesaje media într-o varietate de forme”, completează perfect obiectivele educației literare. Conform programei școlare pentru disciplina Limba și literatura română, gândirea critică, discernământul și autonomia intelectuală fac parte dintre competențele generale urmărite la nivel liceal. În acest context, rolul profesorului de română este acela de a forma cititori de texte, dar mai ales interpreți ai realității.

Articol integral →