Percepția programului zilnic la elevii de clasa a IV-a. O analiză comparativă prin metoda jurnalului structurat
Copilăria este o perioadă marcată de imaginație, visare și descoperire. Echilibrul dintre realitățile zilnice și dorințele copilului reflectă nu doar programul său, ci și nevoile emoționale, creativitatea și motivația sa. Studiul de față are ca scop explorarea diferențelor între activitățile reale și cele dorite de elevii clasei a IV-a, pe parcursul a două săptămâni, prin intermediul unui jurnal zilnic structurat.
Articol integral →Studiu asupra nuvelisticii lui Ioan Slavici în manualele alternative
Ioan Slavici este considerat părintele realismului poporal în literatura română. Spre deosebire de alți clasici, el aduce în literatură lumea satului ardelean, cu legile sale morale stricte, oferind o perspectivă obiectivă și analitică asupra mecanismelor sociale și psihologice. Nuvelistica lui Ioan Slavici reprezintă momentul de maturizare a realismului românesc. Publicate în mare parte în volumul Novele din popor (1881), textele sale impun conceptul de realism poporal – o literatură care nu doar descrie viața satului transilvănean, ci o analizează prin prisma unor legi morale imuabile. Iată câteva dintre cele mai cunoscute creații ale sale: Moara cu noroc (capodopera nuvelei psihologice); Popa Tanda (nuvelă cu caracter moralizator); Budulea Taichii (nuvelă despre educație și ascensiune socială); Pădureanca (nuvelă de analiză a iubirii și a barierelor sociale); Gura satului (nuvelă despre opinia publică și prejudecăți); Scormon (nuvelă idilică); Vatra părăsită; Comoara etc.
Articol integral →To be or not to be… an updated teacher? Integrarea tehnologiei în cadrul orelor de limba engleză
Într-o epocă a „nativilor digitali”, a „homo zapiens” sau „cyberkids”, metodele tradiţionale de predare-învăţare îşi găsesc tot mai greu locul în cadrul demersului didactic. Didacticile moderne fac din ce în ce mai mult loc predării interactive, gamificării şi integrării tehnologiei în tot demersul educaţional, de la predare, la învăţare, evaluare şi monitorizare. Platformele educaţionale oferă o şansă de a se remarca în cadrul orelor de limba engleză nu numai celor care consideră că posedă un anumit nivel de cunoştinţe de limbă engleză, ci şi temerarilor care doresc să se aventureze într-un parcurs ludic cu finalităţi cât se poate de serioase: să înveţe limba engleză cu şi pentru viaţă, pentru a deveni viitorii adulţi care să îşi dorească să adere la ideea de „lifelong learning” sau „învăţare continuă”.
Articol integral →Literatura și educația media – parteneri în ecuația gândirii critice
După mai bine de douăzeci de ani la catedră, am înțeles că adevărata menire a profesorului de limba și literatura română nu se oprește la predare și evaluare; ea trebuie să contribuie la formarea unor oameni capabili să gândească singuri. Trăim într-o lume în care informația ne înconjoară din toate direcțiile, pe ecrane, în rețelele sociale, în știri, în reclame, și tocmai de aceea, una dintre misiunile noastre esențiale este să cultivăm gândirea critică.
Conceptul de media literacy, definit de UNESCO ca fiind „abilitatea de a accesa, analiza, evalua și crea mesaje media într-o varietate de forme”, completează perfect obiectivele educației literare. Conform programei școlare pentru disciplina Limba și literatura română, gândirea critică, discernământul și autonomia intelectuală fac parte dintre competențele generale urmărite la nivel liceal. În acest context, rolul profesorului de română este acela de a forma cititori de texte, dar mai ales interpreți ai realității.
De la comunicare la competență: perspective actuale în didactica limbii franceze ca limbă străină (Studiu)
Predarea limbii franceze ca limbă străină (FLE) a cunoscut transformări semnificative în ultimele decenii, odată cu trecerea de la metodele tradiționale centrate pe profesor la abordări comunicative și acționale, care plasează elevul în centrul procesului de învățare. În contextul actual al globalizării și al diversității culturale, didactica limbii franceze nu mai urmărește doar transmiterea de cunoștințe lingvistice, ci și formarea competenței de comunicare interculturală. Articolul de față analizează principalele direcții contemporane în didactica FLE, evidențiind importanța competențelor comunicative, a tehnologiei educaționale și a dimensiunii interculturale în procesul de formare a vorbitorilor de limba franceză.
Articol integral →Realitate augmentată în învățarea STEM: experiențe didactice cu aplicația Merge Explorer
Integrarea tehnologiilor emergente în învățarea de zi cu zi reprezintă o oportunitate de a transforma modul în care elevii percep și construiesc cunoașterea. Realitatea augmentată (AR) devine tot mai prezentă în mediul educațional, permițând vizualizarea unor fenomene complexe într-un mod intuitiv și imersiv. Din perspectiva unui cadru didactic preocupat de utilizarea metodelor active, am constatat că elevii răspund foarte bine la activitățile care implică explorare vizuală și manipularea modelelor 3D.
În acest context, am desfășurat o serie de activități didactice folosind aplicația Merge Explorer împreună cu Merge Cube, în cadrul orelor de TIC, cu elevi din clasele a IX-a și a X-a. Lecțiile au vizat teme variate: Sistemul Solar, anatomie umană, polenizare, ADN și cromozomi, fenomene fizice (forțe), ecologie, artă 3D și elemente de inteligență artificială. Diversitatea temelor a oferit o imagine amplă asupra potențialului AR în învățarea interdisciplinară.
Gestionarea activităților preșcolare în era digitală: beneficii, riscuri și bune practici
Potrivit literaturii de specialitate, educația online în învățământul preșcolar a fost un subiect intens dezbătut în perioada pandemiei de COVID-19. În prezent, tehnologia este la dispoziția copiilor mult mai devreme decât generațiile anterioare, iar dispozitivele digitale au devenit o componentă constantă a mediului lor cotidian. Conform studiului realizat de Munteanu (2025), transformările și provocările generate de predarea online au favorizat creșterea motivației pentru adoptarea metodelor inovative de comunicare prin intermediul tehnologiei și al instrumentelor digitale. În acest sens, este esențial ca gestionarea utilizării tehnologiei să fie realizată printr-o abordare pedagogică responsabilă, care să valorifice beneficiile acesteia, reducând concomitent riscurile asociate. Așadar, rolul adultului devine fundamental, atât în calitate de cadru didactic, cât și de părinte, în selectarea și medierea experiențelor digitale ale copilului.
Articol integral →A fi rezilient în profesia de educatoare – eseu motivațional
Andrei este în grupa mică, el și colegii săi vin regulat la grădiniță. Andrei și ceilalți copii, toți iubesc grădinița, jocurile, activitățile și cel mai mult interacțiunile cu doamna, ei nu le zic interacțiuni, e un cuvânt greu pentru cei trei ani ai lor, le zic, privirile doamnei, urmate de îmbrățișări, când trebuie, dimineața, să se despartă de mămica, le zic ajutorul doamnei, la orice nevoie, jocurile minunate, și jucăriile de tot felul, ei știu că doamna lor este de încredere, că i-a cucerit după puțin de la primele zile de grădiniță și, atât Andrei, cât și ceilalți copii, sunt fericiți.
Pe de altă parte, doamna Maria, o doamnă cu experiență de peste doisprezece ani la grădiniță, aflată la cea de-a cincea interacțiune cu o grupă mică, este și dumneaei gata pentru a susține micile lupte de zi cu zi, lupte pe care trebuie să le gestioneze pentru a le păstra încrederea celor mici în autoritatea sa. Ea știe și vrea ca preșcolarii să simtă că, deși ei sunt douăzeci iar ea este doar una, niciunul nu va fi privat de atenția, grija și tratamentul egal dat tuturor, ca ei să fie o echipă așa ca la muschetari: toți pentru unul, unul pentru toți.
Adaptarea și integrarea școlarului mic în programul educațional
Tranziția de la grădiniță la școala primară constituie un moment crucial în dezvoltarea copilului, marcând o schimbare de cadru instituțional și o reorganizare profundă a întregii sale experiențe de învățare și socializare. Această perioadă de adaptare reprezintă o temă importantă în științele educației, implicând dimensiuni cognitive, afectiv-motivaționale și comportamentale care interacționează în configurarea traiectoriei școlare ulterioare a copilului. Literatura de specialitate din domeniul psihopedagogiei subliniază că succesul adaptării școlare nu poate fi redus la simpla acumulare de cunoștințe empirice, „preacademice”, ci presupune dezvoltarea unor competențe transversale – capacitatea de autoreglare emoțională, abilități de interacțiune socială în context formal și formarea unei atitudini pozitive față de învățare (Griebel & Niesel, 2009). Cercetările longitudinale demonstrează că modul în care se realizează această tranziție are efecte pe termen lung asupra performanței școlare și asupra percepției de sine a copilului ca elev (Dockett & Perry, 2007).
Articol integral →Povestea ca punte spre învățare. O abordare ludică în orele remediale la clasa I
Predarea remedială la nivel primar se confruntă cu provocări metodologice specifice, care vizează atât capacitatea limitată de concentrare a elevilor de vârstă mică, cât și necesitatea identificării unor strategii didactice care să menționeze motivația în contextul oboselii acumulate. Prezentul articol documentează o intervenție pedagogică integrată, fundamentată pe abordarea narativă și pe strategii multisenzoriale, implementată în cadrul Programului de Învățare Remedială la clasa I. Prin valorificarea potențialului didactic al textului literar și prin integrarea sa în activități diferențiate la limbă română și matematică, se urmărește demonstrarea eficacității unei pedagogii experiențiale care contextualizează competențele lingvistice și de numerație în situații semnificative pentru copil.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei