iTeach: Experiențe didactice

Recomandări practice pentru utilizarea adecvată a inteligenței artificiale de către profesori

Observația că inteligența artificială joacă și va juca un rol proeminent în toate domeniile profesionale, în viața politică și socială, în educație și pentru dezvoltarea personală a condus la conștientizarea importanței realizării unor ajustări anticipative în sistemul și în procesul educațional și, în consecință, la propunerea și la rafinarea continuă a unor sugestii, indicații, îndrumări, ghiduri, cadre de referință, documente de politici educaționale, reglementări legislative mai mult sau mai puțin utile, pertinente sau coerente, însă în mod cert relevante pentru timpurile în schimbare. Având aceste resurse ca punct de plecare, articolul de față se constituie într-un ghid practic introductiv pentru integrarea responsabilă a inteligenței artificiale în activitatea didactică și de cercetare. Include elemente utile pentru selectarea instrumentelor IA adecvate fiecărei sarcini pedagogice, amintește protocoalele de citare și de recunoaștere a contribuției IA în diverse contexte profesionale, propune metode eficiente pentru evaluarea autenticității lucrărilor elevilor și studenților în era IA. Pledează pentru menținerea unui echilibru între valorificarea potențialului tehnologic și păstrarea componentei umane esențiale în procesul educațional.

Inteligența artificială – între responsabilitate și oportunitate. Reflecții din perspectiva unui profesor de Informatică și TIC

Inteligența artificială (AI) s-a transformat într-un timp scurt, dintr-un concept science-fiction într-o realitate cotidiană cu impact profund asupra educației, societății și economiei globale. Ca profesor de Informatică și TIC, observ zilnic cum AI-ul începe să modeleze atât modul în care predăm, cât și felul în care învață elevii noștri. Dacă până nu demult vorbeam despre AI ca despre ceva „de domeniul fantasticului”, astăzi suntem obligați să-l înțelegem și să-l folosim în mod responsabil.
La fel ca orice tehnologie revoluționară, AI-ul aduce cu sine atât oportunități remarcabile, cât și riscuri considerabile. Pe scurt, ne aflăm într-un punct de cotitură: ceea ce facem azi în privința reglementării, educației și utilizării AI va influența profund viitorul elevilor noștri și al societății în ansamblu.

Teorii privind învățarea limbii engleze

Evaluarea și dezvoltarea socio-emoțională a elevilor

Verbul „a învăța” este adesea asociat cu școala, însă procesul de cunoaștere începe încă de la naștere și continuă pe tot parcursul vieții. În acest context, învățarea devine un parteneriat real între cadrul didactic și elev, bazat pe comunicare, adaptabilitate și sprijin constant.
Trăim într-o societate în continuă schimbare, iar școala are misiunea de a oferi fiecărui copil șansa de a-și construi un viitor. Evaluarea și dezvoltarea socio-emoțională reprezintă o componentă fundamentală a procesului educațional, esențială pentru toți copiii, indiferent de mediul școlar sau social în care aceștia se află. Dezvoltarea socio-emoțională, susținută încă de la vârste fragede, alături de cea cognitivă, asigură o formare completă și armonioasă a personalității copilului.

Modelul ARCS – o armă educațională puternică în motivația elevilor

Motivația reprezintă un factor cheie în succesul elevilor în toate etapele educației lor iar profesorii pot juca un rol esențial în oferirea și încurajarea acestei motivații pentru elevii lor. Dar acest lucru este mai ușor de afirmat decât de făcut pentru că fiecare elev este motivat diferit și este nevoie de timp și mult efort pentru a reuși să ai o clasă plină de copii entuziasmați să învețe, să muncească din greu și să își dorească să exceleze. Și, uneori, chiar și celor mai bine intenționați și educați profesori le lipsesc abilitățile de a menține copiii pe drumul cel bun al motivării lor.
Pe de altă parte, chiar și cei mai buni elevi pot deveni demotivați atunci când simt că se luptă să performeze fără a le fi recunoscute eforturile ca în cazul altor elevi. De aceea este vital ca noi, profesorii, să ne asigurăm că toți elevii au șansa de a-și folosi punctele lor forte și de a se simți incluși și apreciați în spațiul de învățare al orei. Numai așa motivația pentru învățare a elevilor poate fi îmbunătățită în mod substanțial.

Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în educația preșcolară: perspective internaționale, provocări și soluții pentru sistemul românesc

Educația incluzivă reprezintă un deziderat fundamental al sistemelor moderne de învățământ, având la bază principiul că toți copiii, indiferent de particularitățile sau dizabilitățile lor, au dreptul la educație de calitate în mediul obișnuit. Conceptul de incluziune școlară presupune adaptarea școlii la diversitatea nevoilor elevilor, considerând diferențele dintre copii ca fiind normale și valoroase, mai degrabă decât obstacole de depășit. Acest principiu a fost declarant încă din Declarația de la Salamanca (UNESCO, 1994) și întărit de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2006), care promovează accesul egal la educație incluzivă. Învățământul preșcolar (educația timpurie, de regulă 3 6 ani) este o etapă crucială în dezvoltarea copilului și oferă oportunități timpurii de socializare și învățare. Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în grădinițe obișnuite a devenit o temă tot mai importantă atât în plan internațional, cât și în România.

Conceptul de educație incluzivă – integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă

O viziune asupra educației incluzive apare la Conferința de la Salamanca din 1994: „educația incluzivă încorporează principiile universal valabile ale unei pedagogii sănătoase, centrate pe copii. Din aplicarea acestor principii beneficiază toți copiii dintr-o comunitate școlară. Această pedagogie pleacă de la premisa că diferențele dintre oameni sunt normale, că învățământul trebuie să se adapteze la aceste diferențe și la cerințele specifice care derivă din ele.”

Consilierea părinților și educația parentală

Educația trebuie să răspundă în primul rând nevoilor individuale și să realizeze echilibrul între acestea și dezvoltarea socială. Pedagogia, ca știință a educației, este chemată să găsească soluții pentru a valorifica cât mai de timpuriu posibilitățile native ale copiilor, acordându-le șansa de dezvoltare prin stimularea și crearea unor medii propice experienței și investigației. Când copilul este foarte mic el nu poate „participa” direct la actul educațional, influențele sunt organizate și pregătite de adulții care îl înconjoară: părinții și ceilalți membri ai familiei și apoi educatoarea, învățătoarea și copiii cu care interacționează.
Educația parentală se referă la programele care ajută părinţii să îşi dezvolte şi să îşi îmbunătăţească abilităţile parentale, să înţeleagă dezvoltarea copilului, să înveţe să reducă stresul care poate afecta funcţionalitatea parentală, şi să înveţe să folosească modalităţi alternative de abordare a situaţiilor dificile întâlnite cu copiii.

Când un copil prinde curaj să spună „Eu cred că…”. Despre puterea dezbaterilor în gimnaziu

Sala de clasă poate și ar trebui să fie spațiul în care copiii își găsesc vocea, au curajul de a-și susține opiniile, de a-și deschide mintea și inima către cele ale altora. Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă așa, astfel că a crea în școli cluburi de dezbateri este un pas necesar înspre a le oferi elevilor un spațiu mai prietenos, mai eliberat de constrângeri în care se pot exprima. Dacă, până în prezent, dezbaterile au fost activități extrașcolare adresate, în principal, liceenilor, în ultima perioadă, prin înființarea Olimpiadei naționale de dezbateri pentru juniori, s-a adus în atenție importanța acestui exercițiu de gândire critică și pentru elevii de gimnaziu.

Educația în epoca TikTok: între dependență digitală și motivație reconfigurată