| |
Maria-Gabriela Uretu
|
Privind din perspectivă psihopedagogică, succesul sau insuccesul școlar poate fi prezent într-o măsură sau alta în viața fiecărui elev. Atât elevii cu dizabilități, dar și cei supradotați, precum și cei care se încadrează în medie au nevoie de înțelegere, de suport, dar și de consiliere psihopedagogică pentru a ști cum să facă față stresului și emoțiilor dificile cu care se confruntă.
Insuccesul școlar reprezintă inadaptabilitatea elevului, la un moment dat la standardele cerute de școală, implicând așadar atât factori individuali, care țin de motivația, interesul dar și starea de sănătate a elevului cât și de contextul familial. Astfel că elevul poate întâmpina dificultăți în plan general nereușind să depășească standardele minime educaționale sau izolat, la unele obiecte de învățământ, aceste dificultăți întinzându-se pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp (un semestru sau un an); așadar, dificultățile cu care se confruntă elevul inițial pot crește progresiv daca nu sunt sesizate și prevenite din timp, printre primele semne pot fi lipsa de interes in raport cu școala și lipsa dorinței de a mai învăța. Succesul poate fi privit atât prin raportarea la clasă cât și la cerințele educaționale. De asemenea, elevul fie nu se poate adapta obiectivelor pedagogice, sau la cerințele normative ale vieții de elev. O altă particularitate care poate amâna reușita școlară a elevului o poate reprezenta organizarea informației didactice, metodele și mijloacele de livrare a informației, dar și personalitatea profesorului.
Articol integral →
|
Tímea Szigeti
|
Sistemele educaționale s-au concentrat mult timp în principal asupra disciplinelor matematice și lingvistice, în timp ce domenii greu de măsurat, dar importante, precum artele sau învățarea socio-emoțională, au fost marginalizate. Totuși, în ultimele trei decenii, odată cu apariția teoriei inteligențelor multiple și a conceptelor de inteligență și competență emoțională, au început să fie tot mai valorizate acele abilități fundamentale pentru învățare, precum competențele emoționale și sociale. Educația secolului XXI nu ar trebui să se concentreze doar pe ceea ce învață elevii, ci și pe modul în care aceștia trăiesc împreună cu ceilalți și își gestionează emoțiile și relațiile. Recunoașterea și reglarea emoțiilor, precum și menținerea relațiilor sociale sunt esențiale pentru ca elevii să aibă succes nu doar în școală, ci și în viață. Numeroase cercetări arată că programele educaționale care iau în considerare educația emoțională și socială influențează pozitiv relațiile sociale ale elevilor, motivația acestora, prevenirea comportamentelor problematice și alți factori importanți. Unele studii sugerează că dezvoltarea competențelor emoționale poate avea un impact pozitiv nu doar asupra relațiilor sociale ale elevilor, ci și asupra performanțelor lor academice, deoarece sprijină procesul de învățare și gestionarea relațiilor. Școlile ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea holistică a elevilor și să ia în considerare și dimensiunea emoțională (López-Cassà et al., 2021).
Articol integral →
|
Aurelia-Cornelia Boian
|
În contextul actual al educației, dezvoltarea competențelor socio-emoționale și a leadershipului personal devine o prioritate esențială pentru formarea elevilor. Articolul de față prezintă implementarea programului „Leader in Me” în cadrul Programului „Școala Încrederii”, în perioada 2022–2026 în școala noastră, la nivelul colectivului de elevi din ciclul primar, pe care îi îndrum. Școala Încrederii este un program dezvoltat şi implementat de Wellbeing Institute şi Mind Education în parteneriat cu Transylvania College din Cluj-Napoca, care își propune transformarea instituțiilor de învățământ în comunități ale încrederii, contribuției şi vitalității. Acesta a devenit un veritabil model de școală pentru instituțiile de învățământ din țara noastră, fiind inspirat din standardele de calitate din educația britanică, cu respectarea standardelor ARACIP și include procesul Leader in Me, aplicat la nivel internațional în peste 6000 de școli. În România, fiecare înstituție de învățământ preuniversitar care intră în program, va trece printr-un program de transformare care se întinde pe minimum 5 ani.
Articol integral →
|
Rozalia Ioana Roman
|
În peisajul educațional contemporan, marcat de o suprasaturare informațională, elevii se confruntă cu multiple distrageri, un deficit de concentrare și, adesea, cu o criză de sens în raport cu parcursul școlar. Adesea, decalajul dintre obiectivele curriculare și rezultatele obținute nu are la bază o lipsă de aptitudini cognitive, ci mai degrabă o serie de factori externi (mediul familial) sau anxietăți dezvoltate în raport cu performanța academică.
În acest context, cea mai mare provocare a unui profesor de matematică depășește sfera didactică, vizând direct motivarea intrinsecă și stimularea interesului pentru studiu. Prezentul studiu de specialitate își propune să exploreze modul în care Modelul Nivelurilor Logice, dezvoltat de Robert Dilts, poate fi utilizat ca instrument de intervenție pedagogică. Premisa de la care pornim este că dificultățile de învățare nu pot fi soluționate doar prin repetarea unor comportamente sau algoritmi (nivelul acțiunii), ci necesită o reconfigurare la nivelul Identității elevului, transformând rezistența în participare activă și asumată.
Articol integral →
|
Gabriela Violeta Tănăsescu
|
Prezentul studiu analizează integrarea Inteligenței Artificiale (IA) în curriculumul de Informatică și TIC, propunând un cadru de lucru care îmbină rigoarea tehnică cu utilizarea creativă a noilor instrumente generative. Lucrarea explorează fundamentele învățării automate (Machine Learning), utilitatea asistenților de cercetare precum NotebookLM și eficiența metodologiei TCREI în scrierea instrucțiunilor (prompting). Un accent deosebit este pus pe dimensiunea etică, abordând riscurile legate de bias și halucinații, promovând totodată strategia „Human-in-the-Loop” ca metodă fundamentală de control în educația digitală modernă.
Articol integral →
|
Manuela Magdalena Mîrzan
|
Dezvoltarea competențelor emoționale în perioada preșcolară reprezintă un factor determinant al adaptării școlare și al bunăstării pe termen lung a copilului. Prezentul studiu investighează relația dintre participarea la un program structurat de educație emoțională — bazat pe jocuri, povești terapeutice și activități expresiv-creative — și nivelul competențelor emoționale, respectiv al stimei de sine, la copiii de 5–6 ani. Cercetarea adoptă un design cvasiexperimental, cu grup experimental și grup de control, pe un eșantion de 60 de preșcolari din mediul rural. Instrumentele utilizate includ o grilă de observare structurată pe scale comportamentale (trăirea și exprimarea emoțiilor, recunoașterea și înțelegerea emoțiilor, reglarea emoțională) și o scală de evaluare a conceptului de sine. Rezultatele așteptate susțin ipoteza că intervențiile sistematice în planul educației emoționale generează progrese semnificative atât în competența emoțională, cât și în stima de sine a preșcolarilor, cu implicații directe pentru practica educațională la nivel de grupă și de instituție.
Articol integral →
|
Lusiana Drăgușin
|
Există în viața unui profesor momente care nu se așază în rutina evaluării, ci o depășesc, transformând-o într-o formă de reflecție profundă. Dincolo de bareme, punctaje și ierarhii, rămâne întotdeauna întâlnirea cu elevul – acea întâlnire esențială care dă sens întregului demers educațional. Din această perspectivă, poate mai detașată, dar niciodată mai puțin implicată, încep să înțeleg tot mai limpede că rolul nostru nu este doar acela de a măsura performanța, ci de a lărgi însăși definiția valorii.
Experiența din acest an, în calitate de profesor evaluator la olimpiade precum OLLR și OLAV, a fost mai mult decât un exercițiu profesional. A fost o incursiune în universul autentic al elevilor de astăzi, o formă de cunoaștere directă, nefiltrată de clișeele frecvente despre generații grăbite, superficiale sau dezinteresate. Dincolo de aceste etichete simplificatoare, se conturează o realitate mult mai complexă și mai profundă: există încă foarte mulți copii care învață cu sens, care caută, care gândesc, care creează.
Articol integral →
|
Anca-Marcela Nădășan
|
Oboseală cronică, oameni buni! Asta simt până în măduvă de fiecare dată când ajung acasă de la școală. Și mă bucur că mai sunt în stare să o simt și pe asta, în puținele momente de relaxare pe care mi le permit când îmi trag sufletul după ce ajung la domiciliu.
După orele în care trebuie să fiu cu mintea limpede indiferent de simțirile umane inerente condițiilor socio-economice actuale, ajung acasă și, culmea, tot de serviciu mă ocup (chiar dacă unii au impresia că să fii profesor înseamnă să stai câteva ore în fața copiilor și atât).
Articol integral →
|
|
|
