Inteligența artificială generativă în orele de Informatică și TIC – oportunități, provocări și exemple de bune practici

Inteligența artificială generativă reprezintă una dintre cele mai importante inovații tehnologice care influențează educația contemporană. Aplicațiile bazate pe modele lingvistice de mari dimensiuni oferă profesorilor și elevilor posibilitatea de a personaliza procesul de învățare, de a genera rapid resurse educaționale și de a primi feedback imediat. În același timp, utilizarea acestor instrumente impune dezvoltarea gândirii critice, verificarea informațiilor și respectarea principiilor utilizării etice a tehnologiei.
Articolul prezintă modalități de integrare a inteligenței artificiale generative în orele de Informatică și TIC din învățământul gimnazial, valorificând experiența didactică acumulată în activitatea curentă și în cadrul opționalului Exploratori în lumea digitală. Sunt analizate exemple de activități didactice, scenarii de învățare și modalități prin care inteligența artificială poate deveni un instrument pentru dezvoltarea competențelor digitale și a gândirii algoritmice. De asemenea, este propus un studiu de caz care poate fi adaptat în practica școlară și completat cu rezultate obținute în urma aplicării unui chestionar și a unei fișe de observație.

Articol integral →

Educația media în școala contemporană – competențe pentru un mediu informațional complex

Articolul de față explorează rolul educației media în formarea unor consumatori și creatori responsabili de informație, cu aplicație directă în activitatea didactică. Pornind de la competențele pe care le implică alfabetizarea mediatică – identificarea surselor credibile, recunoașterea dezinformării, utilizarea etică a mediilor digitale – autoarea argumentează că profesorul contemporan este, în același timp, un formator de competențe media și un facilitator al rezilienței informaționale a elevilor. Articolul propune, de asemenea, un exemplu concret de integrare a educației media în domenii tehnice, respectiv în activitățile de lăcătușărie generală, demonstrând că gândirea critică față de sursele de informare nu este apanajul exclusiv al disciplinelor umaniste, ci o competență transversală, necesară în orice domeniu profesional. Concluzia subliniază că școala reprezintă spațiul privilegiat de formare a rezilienței informaționale, iar competențele dobândite de elevi în clasă sunt transferabile în viața cotidiană și în exercițiul profesiei.

Articol integral →

Profesorul de azi, între menire și dăruire profesională

Suntem într-un punct al evoluției noastre, în acest carusel al schimbărilor educaționale, când conștientizăm, mai mult ca oricând, că profesorul și elevul contează unul pentru celălalt. Sunt într-o relație de interdependență – dacă putem să facem asociere cu sintaxa propoziției – relația dintre subiect și predicat. Și, exact ca acolo, trebuie să existe un acord: între inimi, în primul rând, pentru a putea dărui cu sufletul tot ceea ce stă la baza construirii caracterului unui om: Lumina.
În calitate de profesor de Limba și literatura română, cu o experiență de peste 30 de ani în învățământ, am urmărit cu atenție, cu blândețe și cu multă exigență totodată, creșterea și dezvoltarea ulterioară a copiilor, pe parcursul ciclului gimnazial, și nu numai. Mai este astăzi nevoie de noi, când AI are răspunsuri la tot?

Articol integral →

Impactul rețelelor sociale asupra dezvoltării copiilor

„V-am găsit pe Facebook, doamna!”, mi-a spus cu orgoliu un copil de vârstă școlară mică, urmat fiind de mărturisirile celorlalți cu privire la Instagram și alte rețele sociale. I-am privit și, inevitabil, mi-a răsărit în minte o firească întrebare, pe care, de altfel, le-am și exprimat-o: de ce trebuiau să mă „găsească” pe acolo, nu mă găsesc în fiecare zi la școală?! Nu ar fi mai oportun să caute și găsească soluții pentru problemele pe care le au ca temă, decât să se plimbe prin universuri pe care nu le pot gestiona la această vârstă?!
Deși majoritatea platformelor de socializare stabilesc limite clare de vârstă pentru utilizatori, menite să protejeze copiii de conținut inadecvat sau de riscuri digitale, evident, aplicarea acestor reguli se dovedește, în practică, dificilă și adesea ineficientă. La nivel teoretic, restricțiile sunt bine definite și aliniate cu legislația în vigoare, însă mecanismele de verificare a vârstei sunt, de cele mai multe ori, superficiale și ușor de eludat, iar copiii profită de acest aspect. Presiunea socială, dorința de apartenență și curiozitatea extremă îi determină să ignore sau să ocolească aceste limite, iar părinții nu sunt întotdeauna conștienți de activitatea online a copiilor lor sau, pur și simplu, îi desconsideră impactul.

Articol integral →

Dependența de ecrane și efectele asupra dezvoltării cognitive

Creierul copiilor se dezvoltă în funcție de experiențele pe care le trăiesc zi de zi. În primii ani de viață, mediul în care cresc joacă un rol esențial în formarea conexiunilor neuronale și în dezvoltarea funcțiilor cognitive. Ceea ce văd, aud și fac în mod repetat ajunge, în timp, să le modeleze modul de a gândi, de a reacționa și de a învăța.
Astăzi, pentru mulți copii, ecranele fac parte din viața cotidiană. Telefonul, tableta, televizorul sau calculatorul sunt prezente constant, uneori chiar simultan. Deși există cercetări care arată că utilizarea ecranelor poate influența și creierul adulților, efectele asupra copiilor sunt mult mai sensibile, deoarece creierul lor se află într-o perioadă intensă de dezvoltare.

Articol integral →

Inteligența artificială: Perspective asupra învățării, predării și evaluării

Integrarea inteligenței artificiale generative în contextele educaționale este o transformare de substanță, ce reconfigurează organic învățarea, predarea și evaluarea. Prezentul articol analizează implicațiile acestei schimbări din patru perspective complementare: (1) caracterul reflexiv al IA ca „oglindă” a gândirii umane și testul de maturitate cognitivă pe care îl impune; (2) schimbări la nivelul proceselor cognitive și riscurile asociate angajamentului metacognitiv din ce în ce mai diminuat; (3) redefinirea semnificației competențelor specifice umane în raport cu capacitățile IA; și (4) necesitatea proiectării curriculare centrate pe om și redesignul evaluării pentru susținerea învățării autentice. Literatura de specialitate și rapoartele recente ale OECD relevă tensiunea dintre potențialul de personalizare a învățării la scară largă și riscul „mirajului falsei măiestrii” – fenomen prin care performanța aparentă maschează subdezvoltarea competențelor fundamentale. Articolul argumentează necesitatea unei abordări pedagogice intenționale, orientate spre procese și spre dezvoltarea competențelor transversale, socio-emoționale și metacognitive, ca răspuns la provocările și oportunitățile oferite de tehnologiile bazate pe inteligență artificială.

Articol integral →

Compararea modurilor de utilizare a Inteligenței Artificiale la gimnaziu și liceu (Studiu de specialitate)

Integrarea Inteligenței Artificiale (IA) în procesul educațional reprezintă una dintre cele mai importante transformări ale învățământului contemporan, cu impact direct asupra modului în care elevii învață, rezolvă probleme și își construiesc competențele digitale. Pentru disciplina informatică, instrumentele bazate pe IA sunt tot mai frecvent utilizate de elevi pentru generarea de cod, rezolvarea exercițiilor, explicarea conceptelor teoretice sau eliminarea erorilor de sintaxă.
Utilizarea IA nu este uniformă pentru diferite niveluri de învățământ. Elevii de gimnaziu și cei de liceu se află în etape diferite de dezvoltare cognitivă, de formare a gândirii algoritmice și de asumare a responsabilității academice, ceea ce influențează modul în care aceștia folosesc tehnologia.
În acest context, studiul de față își propune să analizeze și să compare modurile de utilizare a IA la gimnaziu și liceu, pornind de la rezultatele unui chestionar cu accent pe disciplina informatică aplicat elevilor din ambele cicluri de învățământ, din diferite zone ale țării. Scopul cercetării este de a evidenția beneficiile percepute, dar mai ales riscurile, în vederea formulării unor recomandări pedagogice adaptate fiecărui nivel educațional.

Articol integral →

Gestionarea activităților preșcolare în era digitală: beneficii, riscuri și bune practici

Potrivit literaturii de specialitate, educația online în învățământul preșcolar a fost un subiect intens dezbătut în perioada pandemiei de COVID-19. În prezent, tehnologia este la dispoziția copiilor mult mai devreme decât generațiile anterioare, iar dispozitivele digitale au devenit o componentă constantă a mediului lor cotidian. Conform studiului realizat de Munteanu (2025), transformările și provocările generate de predarea online au favorizat creșterea motivației pentru adoptarea metodelor inovative de comunicare prin intermediul tehnologiei și al instrumentelor digitale. În acest sens, este esențial ca gestionarea utilizării tehnologiei să fie realizată printr-o abordare pedagogică responsabilă, care să valorifice beneficiile acesteia, reducând concomitent riscurile asociate. Așadar, rolul adultului devine fundamental, atât în calitate de cadru didactic, cât și de părinte, în selectarea și medierea experiențelor digitale ale copilului.

Articol integral →

Educația timpurie în era digitală: aplicarea modelului blended-learning în grădiniță

Trăim într-o eră digitală în continuă evoluție, iar integrarea tehnologiei în educație a devenit nu doar o opțiune, ci o necesitate. Numeroase articole și studii științifice recente [1-6] evidențiază rolul tehnologiilor digitale în educație și subliniază impactul pozitiv al acestora atât în ceea ce privește stimularea implicării elevilor, dar și asupra reducerii decalajelor educaționale inclusiv pentru preșcolari [7-9]. În România, „Cadrul de competențe digitale pentru elevi” (DigComp) și „Cadrul european pentru competențele digitale ale educatorilor” (DigCompEdu) încurajează dezvoltarea competențelor digitale ale educatorilor, inclusiv în grădiniță, iar recomandările din „Reperele fundamentale în învățarea timpurie a copilului” (2024) susțin utilizarea resurselor digitale ca parte integrantă a dezvoltării globale a copilului. În învățământul preșcolar, unde jocul și experiența directă sunt esențiale, introducerea elementelor digitale într-un mod echilibrat și benefic devine o provocare cu atât mai mult [10], [11]. În acest context, prezenta lucrare abordează tocmai nevoia de dezvoltare a competențelor digitale timpurii pentru a răspunde diverselor nevoi educaționale, inclusiv pentru copii cu cerințe educaționale speciale (CES), explorând modul în care modelul blended-learning poate fi implementat eficient în grădiniță, fără a neglija specificul vârstei preșcolare. Abordarea este una calitativă, axată pe studiu de caz și observație participativă, urmărind evidențierea fezabilității și eficacității implementării modelului blended-learning la nivel preșcolar, prin prezentarea unui exemplu concret de bune practici.

Articol integral →

Învățare prin joc și tehnologie – Aplicarea aplicațiilor digitale pe tabla interactivă în activitățile preșcolare

Educația timpurie reprezintă fundamentul formării fiecărui copil, iar lumea contemporană impune o adaptare constantă a metodelor de predare la noile realități tehnologice. Într-o eră în care copiii cresc înconjurați de ecrane, sunete și imagini, educatorii sunt provocați să îmbine jocul tradițional cu instrumentele digitale moderne. Una dintre cele mai eficiente modalități de modernizare a activităților din grădiniță este utilizarea tablei interactive împreună cu aplicațiile educaționale, care aduc un plus de atractivitate, dinamism și implicare în procesul de învățare. Tabla interactivă este mai mult decât un simplu suport digital – ea devine un instrument pedagogic complex, care sprijină procesul de învățare prin intermediul aplicațiilor create special pentru vârsta preșcolară. Prin atingere, mișcare, sunet și culoare, copilul devine participant activ la propria formare.

Articol integral →