Toate articolele din categoria: Educație interculturală
Parteneriatul educațional – dimensiune cheie a dezvoltării relațiilor dintre elevi
Parteneriatul educațional, definit în literatura de specialitate drept modalitatea prin care, formal sau informal, mai mulți parteneri decid să acționeze împreună pentru atingerea unui interes comun, reprezintă un concept cheie al pedagogiei moderne, orientat către dezvoltarea personalității elevului care, trăind într-o perioadă de evoluție intensă a tehnologiei și a inteligenței artificiale, tinde spre o interacțiune virtuală a relațiilor cu cei din jur. Mai mult decât un concept, se conturează ideea că parteneriatul ar reprezenta o atitudine importantă în educație, idee lansată de către acei parteneri care doresc o schimbare în zona educației prin dezvoltarea relațiilor de prietenie, prin acceptarea diferențelor, toleranță, comunicare eficientă, cooperare, nondiscriminare, incluziune, egalitate de șanse, colaborare, flexibilitate, dinamism.
Articol integral →Educația interculturală – exemple de bune practici
Intenția acestei lucrări este de a prezenta argumente în favoarea ideii că educația interculturală constituie un bun exemplu în sensul conviețuirii pașnice dintre grupurile etnice şi culturale care trăiesc pe un anumit teritoriu, pentru depășirea barierelor culturale care pot separa oamenii şi comunitățile. Toţi suntem diferiţi, dar în acelasi timp egali. Semnul de egalitate se transpune în respectul faţă de cel de lângă noi şi în posibilitatea de comunicare pe care trebuie s-o valorificăm. Nu toţi suntem români şi nu toţi vorbim limba română. Diversitatea este mirodenia care ne încântă viaţa în relaţiile pe care le stabilim cu ceilalţi. A fi altfel și a vorbi altă limbă nu fac din noi decât un rezervor inepuizabil de experienţe noi şi diferite. A învăţa de la alţii care sunt altfel decât tine nu înseamnă decât să înveţi ca om, ca român, ca maghiar, ca rrom sau sas. Nu poţi vorbi de o cultură diferită decât cunoscând-o, iar cel mai bun mod de a o face este să cunoşti oamenii din această cultură, să împărtășești gândurile lor, trăirile, conflictele care ar putea să apară.
Articol integral →Experiențe interculturale în cadrul unui proiect eTwinning. Let`s meet, travel and explore!
Articolul prezintă activitățile propuse în cadrul proiectului Erasmus+-eTwinning „Let`s meet, travel and explore!”. Acest proiect se concentrează pe scriere, vorbire și competențe digitale. Activitățile propuse sunt menite să ne conducă într-o călătorie virtuală prin țările partenere ale proiectului, în care firul principal îl constituie prietenia, comunicarea și explorarea. Ne dorim să valorificăm curiozitatea elevilor și să generăm punți de colaborare între ei. Ne propunem să lucrăm împreună într-un mediu colaborativ și activ-participativ.
Articol integral →Beneficiile lecturii în dezvoltarea cognitivă a elevilor
Majoritatea părinților aruncă vina pe cadrele didactice pentru faptul că elevii nu citesc, însă cei mai mulți copii nu au în primul rând exemplul de a citi în familie, dispozitivele „inteligente” acaparează timpul, iar cărțile ocupă un loc codaș în preocupările copiilor. Timpul trece, anii de școală trec, iar viitorii adulți nu vor mai citi deloc. La întrebarea simplă „Ce carte ați citit recent?”, foarte mulți adulți nu știu ce să răspundă sau aleg să mintă. Iar dacă continuăm șirul, acești viitori adulți vor deveni părinți și nu vor ști să-și educe copii cu dragoste pentru lectură și pentru cărți. Și tot așa. Și astfel, cititul unei cărți va deveni o corvoadă, un lucru inutil, o pierdere de timp. Iar normalitatea din anii anteriori este posibil să devină anormalitate în viitor. Dragi părinți, v-ați întrebat vreodată cu ce costuri? Și nu ne referim la costurile materiale, cuantificabile. Ci la cele care nu se văd în prezent, dar care vor conta enorm în toată viața copilului dumneavoastră.
Articol integral →Proiectele educative interculturale în activităţile celor mici
Principalul rol al cadrelor didactice este să creeze relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi. Articolul evidenţiază importanţa desfăşurării activităţilor cu caracter intercultural încă de la vârsta preşcolară. Astfel, pentru argumentare şi exemplificare, sunt descrise activităţile unui proiect desfăşurat anul acesta şcolar cu preşcolarii de la grupă pe platforma eTwinning, intitulat sugestiv „Little Friends in a Big World”, ce a avut ca scop valorizarea patrimoniului cultural ale ţărilor participante prin creaţiile artistice ale celor mici.
Articol integral →Împreună pentru Europa
Îndrăznesc să vă supun atenției un articol dedicat deciziei noastre de a promova și exersa valorile europene prin tot ceea ce facem, în cadrul liceului nostru, prin intermediul proiectelor europene. Seamănă cu un extras autobiografic și are o importanță emoțională sporită, din acest punct de vedere. Sper că se simte vibrația emoțională de dincolo de cuvinte. Această vibrație ne va duce mai departe. Pentru că ceea ce citiți aici este doar începutul drumului. E primăvară…
Articol integral →Rolul istoriei în promovarea dialogului intercultural
Acceptarea diversității presupune o atitudine intelectuală și morală, care facilitează dialogul și capacitatea de a-l asculta pe celălalt. Școala are un rol important în procesul de dezvoltare multilaterală a personalității elevului, de formare a tinerilor, întru respectul diversității culturale. Prea adesea invocată până în prezent pentru a dezbina popoare și a întreține conflicte, istoria și predarea ei în școală se poate constitui înainte de toate ca un cadru al reconcilierii. Prin bogăția de informații de care dispune, cunoașterea istorică poate construi punți pentru cunoașterea reciprocă între comunități umane, între culturi diferite, după cum, prin conceptele cu care operează, poate contribui la crearea unui discurs comun, la trezirea interesului și la formarea unei opinii avizate cu privire la problemele și provocările lumii în care trăim.
Articol integral →Hand in Hand for World Heritage – proiect de parteneriat transnațional Erasmus+
Articolul îşi propune o scurtă descriere a traseului parcurs de profesorii şi elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului de parteneriat Hand in Hand for World Heritage, finanţat prin programul Erasmus+. Ca activitate educativă, interdisciplinară și integratoare, proiectul nostru mizează pe dialog şi diversitate interculturală în crearea unor atitudini sustenabile faţă de moştenirea culturală şi naturală. Într-un moment cultural-educațional aflat în plină reașezare, proiectul nostru abordează obiective sincronizate problemelor actuale ale lumii: schimbările climatice, colapsul ecologic, impactul oamenilor asupra mediului.
Articol integral →Învățăm să fim cetățeni europeni prin proiecte eTwinning: Youth has the Midas touch!
A fi european înseamnă, dincolo de afilierile culturale, respectarea unor principii universale, partajate în întreaga Europă. Un european respectă drepturile omului, este tolerant, apreciază valorile democratice, iubește și protejează natura și animalele. Nu este proprietarul, ci păzitorul pământului. Apreciază arta și literatura și știe să folosească corect tehnologia.
Articol integral →Educație interculturală și jocuri tradiționale
Articolul își propune să prezinte câteva considerații privind educația interculturală în rândul liceenilor, pornind de la experiența pe care patru elevi de la Colegiul Național Școala Centrală din București au dobândit-o în cadrul proiectului Erasmus+ The Game. Traditional Games are Meeting, implementat de Asociația „Liber la Educație, Cultură și Sport”. Prin participarea la atelierul având ca temă jocurile tradiționale europene, aceștia nu numai că s-au implicat în activități fizice atractive, dar și-au exersat și abilitățile de comunicare în limbi străine, au învățat despre patrimoniul comun european, dar și despre diversitatea culturală specifică zonei centrale și sud-estice a Europei. În acest fel, jocurile tradiționale au prilejuit stabilirea dialogului şi a cooperării autentice între participanți, îmbogățind astfel experiențele interculturale ale tinerilor. Pornind de la premisa că abilitățile care țin de zona interculturalității se dezvoltă doar în rare cazuri în cadrul mediului formal, s-a statuat că activitățile informale și non-formale sunt contextele necesare pentru deprinderea și dezvoltarea competențelor interculturale, atât de utile în societatea actuală, globalizată.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei