Toate articolele din categoria: Mass-media
Efecte negative ale dependențelor digitale asupra copiilor
Mediile digitale înlocuiesc treptat mediul natural și social, iar expunerea copiilor la tehnologie are impact negativ asupra dezvoltării lor. Evoluția tehnologiei, apariția de noi gadgeturi și scăderea vârstei la care copiii sunt expuși unui mediu atractiv, informațional, dar, uneori, nociv, mediul online, determină, de multe ori, degradarea continuă a stării de sănătate. Timpul petrecut de copii în fața „ecranelor”, cel puțin trei ore pe zi, conduc la un stil de viață sedentar, afecțiuni ale coloanei vertebrale și musculaturii spinale, miopie, diabet, afecțiuni cardiologice chiar și la copiii de vârstă mică. Abilitățile de comunicare, decizionale, sociale, emoționale pot fi dezvoltate în contexte reale, în urma unor experiențe trăite, iar expunerea necontrolată le „ecrane” determină probleme de adaptare socială și chiar întârziere mintală.
Articol integral →Cocaina digitală
Ceea ce, ca rezultat al unor studii publicate în diverse state ale lumii, părea departe de elevii noștri și de educația tradițională atât de bine înrădăcinată în România, a devenit, din păcate, o realitate pe care nu prea știm cum să o gestionăm. Dispozitivele digitale s-au transformat, rând pe rând, în îngeri salvatori – atunci când ne-am izolat în propriile locuințe de frica pandemiei și ne-am dorit ca educația celor tineri să continue, pentru a nu fi o generație pierdută – sau demoni, care au pus stăpânire pe unii dintre elevii noștri și de ce nu, chiar și pe unii dintre noi. Privind înapoi, studiile publicate ar fi trebuit recepționate ca niște semnale de alarmă, dar ne-am mulțumit să privim accesul la internet și telefon mai degrabă ca pe o binefacere a timpurilor noastre.
Articol integral →Nevoia de lectură, nevoia de cultură
Mircea Eliade spunea că „cetim ca să trecem examenele (lectura de studiu), ca să omorâm timpul (lectura de loisir) sau cetim din profesiune (lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informație sau de contemplație.” Cartea este element component al culturii unei națiuni, ea face parte din acele bunuri a căror valoare sporește în timp datorită informațiilor şi calității acestora, transmise, de-a lungul generațiilor, cititorilor.
Articol integral →Formarea perspectivei multiple la disciplina istorie prin intermediul evaluării scrise
Predarea-învățarea istoriei în societatea contemporană aduce cu sine necesitatea abordării perspectivei multiple în analiza evenimentelor și proceselor istorice. Este imperios necesar ca elevul să facă distincția între mai multe perspective, să identifice diferențele și asemănările și deosebirile dintre ele, pentru ca astfel să dobândească o imagine de ansamblu asupra faptului istoric studiat. Materialul propus pornește de la acest lucru și își propune să trateze această problematică a perspectivei multiple și modalitatea în care aceasta poate fi evaluată în cadrul evaluării scrise printr-un studiu de caz aplicat elevilor a două clase de liceu de la un Colegiu Național din județul Arad. Testul propus vizează modul în care elevii grupului țintă și-au dezvoltat competențele impuse prin programa școlară, înțelegând procesele și faptele istorice prezentate în cadrul activităților școlare. Deși aplicată la dimensiune redusă, cercetarea a dovedit importanța realizării acestor tipuri de activități, atât cele care țin de predare – învățare, dar mai ales continuarea lor și verificarea formării de competențe prin intermediul activității de evaluare.
Articol integral →Studiu privind impactul desenelor animate asupra comportamentului copiilor
Mass-media, fiind unul dintre organele cele mai importante ale societății în care trăim, îşi răsfrânge influența atât benefică, dar si nocivă, asupra tuturor categoriilor sociale, în special asupra copiilor, mai ales din cauza faptului ca unii preșcolari imită personajele din desenele animate, preiau expresii nepotrivite si un comportament violent.
Studiul realizat a avut rolul de a edifica opinia publică asupra acestui fenomen tot mai des prezent şi anume violența întâlnită în cadrul programelor de desene animate.




Ministerul Educaţiei