Modelul ARCS – o armă educațională puternică în motivația elevilor

Motivația reprezintă un factor cheie în succesul elevilor în toate etapele educației lor iar profesorii pot juca un rol esențial în oferirea și încurajarea acestei motivații pentru elevii lor. Dar acest lucru este mai ușor de afirmat decât de făcut pentru că fiecare elev este motivat diferit și este nevoie de timp și mult efort pentru a reuși să ai o clasă plină de copii entuziasmați să învețe, să muncească din greu și să își dorească să exceleze. Și, uneori, chiar și celor mai bine intenționați și educați profesori le lipsesc abilitățile de a menține copiii pe drumul cel bun al motivării lor.
Pe de altă parte, chiar și cei mai buni elevi pot deveni demotivați atunci când simt că se luptă să performeze fără a le fi recunoscute eforturile ca în cazul altor elevi. De aceea este vital ca noi, profesorii, să ne asigurăm că toți elevii au șansa de a-și folosi punctele lor forte și de a se simți incluși și apreciați în spațiul de învățare al orei. Numai așa motivația pentru învățare a elevilor poate fi îmbunătățită în mod substanțial.

Articol integral →

Crearea unui climat școlar pozitiv

Un climat școlar pozitiv este esențial pentru bunăstarea elevilor și pentru performanța școlară. Acesta nu se referă doar la aspectele fizice ale școlii, ci implică și interacțiunile sociale, emoționale și culturale dintre elevi, profesori și întreaga comunitate școlară. Cadrele didactice joacă un rol important în formarea și menținerea unui astfel de mediu, contribuind la crearea unei atmosfere în care toți elevii se simt în siguranță, respectați și sprijiniți.

Articol integral →

Creativitatea și performanța școlară

Creativitatea și performanța școlară sunt două concepte care se află adesea în legătură una cu cealaltă. În timp ce performanța școlară este măsurată prin calificativele și rezultatele obținute la școală, creativitatea este procesul prin care găsim soluții noi, originale și interesante la problemele cu care ne confruntăm.

Articol integral →

Stresul școlar în rândul adolescenților

Stresul școlar reprezintă o problemă tot mai prezentă în rândul adolescenților, cu implicații semnificative asupra dezvoltării lor academice și personale. Acest studiu explorează manifestarea stresului școlar în rândul adolescenților și relația acestuia cu autoeficacitatea academică, concentrându-se asupra provocărilor specifice perioadei de dezvoltare 14-17 ani. Utilizând scala de stres educațional pentru adolescenți (ESSA) și scala de autoeficacitate academică, cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 49 de elevi de liceu. Rezultatele indică un nivel moderat de stres școlar în rândul respondenților, cu o corelație pozitivă semnificativă, dar slabă, între presiunea resimțită din studiu și percepțiile pozitive cu privire la autoeficacitatea academică. Cercetarea evidențiază necesitatea implementării unor strategii de gestionare a stresului și subliniază rolul important al profesorilor în crearea unui climat școlar suportiv, care să faciliteze atât performanța academică, cât și bunăstarea emoțională a adolescenților.

Articol integral →

Împuternicirea elevilor de liceu

Educația reprezintă un pilon important al oricărei societăți, presupunând o transmitere de cunoștințe și formare de priceperi și deprinderi de la o generație la alta, influențând în mod direct dezvoltarea economică, culturală, socială, politică a unei țări. În plus, aceasta implică o învățare formală, manifestată în cadrul școlii, dar și una informală care se realizează în familie, comunitate sau la locul de muncă. Educația înseamnă putere, cheia pentru o societate prosperă, care oferă numeroase oportunități, stimulând creativitatea, inovarea, responsabilitatea. Prin educație de calitate, indivizii se simt împuterniciți, întrucât au acces la cunoștințe și la un context de formare a abilităților necesare pentru piața muncii, iar astfel aceștia devin capabili să ia decizii informate și să aibă un impact pozitiv asupra societății.

Articol integral →

Gestionarea emoțiilor – un pas important spre succes

Succesul școlar este influențat de o multitudine de factori, printre care se numără inteligența cognitivă, sprijinul familial și mediul educațional. Totuși, unul dintre cei mai importanți, dar adesea neglijați factori, este gestionarea emoțiilor. Capacitatea unui elev de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții joacă un rol crucial în performanțele sale academice, relațiile cu colegii și profesorii, precum și în dezvoltarea sa personală pe termen lung. Emoțiile sunt o componentă esențială a experienței umane, influențând în mod direct modul în care elevii învață, interacționează și se dezvoltă. Stările emoționale pozitive, cum ar fi entuziasmul, curiozitatea și bucuria, pot spori capacitatea de concentrare și memorare, facilitând astfel procesul de învățare. Pe de altă parte, emoțiile negative, cum ar fi anxietatea, frica și frustrarea, pot inhiba aceste procese, ducând la scăderea performanțelor academice și la o atitudine negativă față de școală. În mediul școlar, inteligența emoțională (IE) se manifestă prin capacitatea elevului de a-și autoregla emoțiile în situații de stres, cum ar fi examenele, de a rămâne motivat chiar și în fața eșecurilor și de a dezvolta relații pozitive cu cei din jur.

Articol integral →

Rolul evaluării în creșterea performanțelor școlare

Analiza relației dintre procesele evaluative, pe de o parte, şi performanțele educabililor, pe de altă parte, conduce la concluzia că „actele evaluative nu pot fi considerate prin ele însele factor hotărâtor în asigurarea succesului şcolar, după cum nici principala sursă a eşecurilor” , dar ele pot favoriza apariţia şi menţinerea unor asemenea fenomene (Radu, 1999, 76). Din perspectiva relaţiei proces – produs, succesul și insuccesul se plasează în succesiunea activităţilor de predare-învăţare ca efecte sau ca rezultate ale acestora. Ca ansamblu de transformări care se produc în personalitatea elevilor – în plan cognitiv, afectiv, practic-acţional – în urma unor secvenţe didactice, a parcurgerii unor unităţi de învăţare sau ca efecte ameliorative ale unor perioade mai ample de activitate, rezultatele şcolare nu sunt o realitate în sine, ci efecte ale acţiunilor deliberate, proprii activităţii de instruire. Calitatea instruirii se reflectă în virtuțile transformatoare ale acesteia, în capacitatea de a stimula învățarea.

Articol integral →

Eroarea ca sursă de învățare

Pentru orice profesor dedicat meseriei, există o preocupare constantă de a căuta metode adecvate pentru a îmbunătăți procesul de învățare a noțiunilor noi în rândul elevilor săi. În ciuda rigurozității și a preciziei care stau la baza disciplinei matematice, în învățarea acesteia apar adesea o serie de greșeli, de la unele elementare, calculatorii, de neatenție și până la erori de raționament, care pot fi atașate unor cauze mai profunde, neevidente la prima vedere. Studiul erorilor prin conștientizarea acestora, analizarea originii și tipului lor poate deveni pentru profesor o sursă prețioasă de relevare a adevărului matematic pentru elevii săi, dar și pentru propria educație matematică.

Articol integral →

Strategia didactică și succesul școlar

Strategia didactică joacă un rol crucial în succesul școlar al elevilor. O strategie eficientă implică adaptarea metodelor de predare la nevoile și stilurile de învățare ale elevilor, crearea unui mediu de învățare pozitiv și stimulant, precum și evaluarea constantă pentru a măsura progresul. Succesul școlar nu se bazează doar pe transmiterea informației, ci și pe dezvoltarea abilităților de gândire critică, creativitate și rezolvare a problemelor.

Articol integral →

Influența stilului de parenting asupra dezvoltării copiilor

Specialiștii în psihologia dezvoltării copilului studiază de multă vreme modul în care stilul de parenting își pune amprenta pe dezvoltarea copilului. Astfel că putem vorbi cu siguranță despre o influență a stilului de parenting asupra dezvoltării copilului. Copilul se va dezvolta pe plan personal în funcție de stilul parental abordat. Această dezvoltare este reflectată „de atitudinea deschisă față de experiențele noi, în valorizarea potențialului propriu, capacitatea de autoreflecție, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, în nevoia de provocări și respingerea rutinei” (Roman, 2011).

Articol integral →