Toate articolele din categoria: Terapii
Mobilitățile Erasmus+, oportunități de dezvoltare pentru elevii cu nevoi speciale într-un cadru educațional incluziv internațional
Programul Erasmus+ oferă un cadru valoros de dezvoltare pentru elevii cu nevoi educaționale speciale, contribuind semnificativ la formarea competențelor acestora într-un context educațional internațional și profund incluziv. Principalul obiectiv al acestor mobilități este de a asigura accesul echitabil la educație, experiențe interculturale și formare profesională pentru elevii care, din cauza dizabilităților sau altor dificultăți, întâmpină bariere în participarea la programe educaționale convenționale. În acest context, Erasmus+ vizează promovarea incluziunii sociale, reducerea inegalităților educaționale și îmbunătățirea perspectivelor de integrare profesională pentru acești elevi.
Articol integral →Program de dezvoltare personală pentru copiii de clasa a V-a. Terapia de grup psihoeducațională
Perioada cuprinsă între 10 și 12 ani reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea copilului, marcând tranziția de la copilăria mijlocie spre adolescența timpurie. În acest interval, elevii din clasa a V-a se confruntă cu provocări majore: trecerea de la școala primară la cea gimnazială, transformări fizice și psihice accelerate, și nevoia acută de a-și forma identitatea personală în contextul unui mediu social în continuă schimbare. Erik Erikson sublinia importanța acestei perioade ca fiind momentul în care copiii trebuie să dezvolte „sentimentul de industrie”, învățând să coopereze cu colegii și adulții, în timp ce își construiesc o imagine de sine bazată pe competență și performanță. Terapia de grup psihoeducațională se dovedește un instrument terapeutic ideal pentru această vârstă, oferind un cadru structurat în care elevii pot dezvolta abilități de autoreglare emoțională, pot experimenta intercunoașterea autentică și pot construi coeziunea grupului de clasă. Prin intermediul activităților experiențiale și al reflecției ghidate, această abordare terapeutică răspunde nevoilor specifice de dezvoltare ale preadolescenților, sprijinindu-i în construirea unei identități pozitive și în dobândirea competențelor necesare pentru a face față provocărilor vieții școlare și sociale.
Articol integral →Art terapia – punte de legătură între copilul cu CES și lumea în care trăiește
Art terapia este o formă de terapie creativă care utilizează procesul artistic pentru a ajuta o persoană să își exprime și să își exploreze emoțiile, gândurile și experiențele personale. Această formă de terapie se bazează pe ideea că procesul artistic poate fi folosit ca o modalitate de a ajuta o persoană să-și exploreze și să-și exprime nevoile interioare, într-un mod nonverbal și creativ.
Art terapia în școală poate fi o metodă eficientă de a ajuta elevii să-și dezvolte abilități de comunicare și exprimare emoțională prin intermediul artei. Aceasta poate fi folosită ca parte a unui program de consiliere școlară sau poate fi integrată în orele de artă sau în activitățile extracurriculare.
M3TM: cazul elevului cu simptomatologie specifică schizofrenic-paranoidă care putea vicia cariera unui dascăl de liceu
A scrie despre un caz tulburător din cabinetul de psihologie pe care l-am gestionat ca psiholog clinician, în contextul în care sunt și cadru didactic, este mai mult decât tulburător. Tulburătoare este nu numai experiența în sine ca psiholog clinician ci și conștientizarea, de către mine ca specialist psiholog și profesor, a luptei dintre „Cain și Abel”, dintre bine și rău, credință și malefic în sufletul unui adolescent de liceu. Da, am gestionat un astfel de caz în cadrul programului național „Din grijă pentru copii”.
Păstrând confidențialitatea datelor și dreptul la discreție al beneficiarului, al elevului însuși, pe scurt voi relata cadrul situațional: un elev din clasa a X-a care urma cursurile unui liceu din municipiul Timișoara, profil filologie, sistemul de alternative educaționale, cu abilitate și prin manipulare a creat contextul în care a simulat că profesorul de limba și literatura română încearcă a avea o aventură amoroasă cu el. Pentru a construi și a atrage atenția cadrului didactic, elevul a devenit excesiv de atent și implicat în activitățile școlare și extrașcolare organizate/ susținute de cadrul didactic, de o politețe remarcabilă și un comportament exemplar. Apoi a reclamat, victimizându-se, că respectivul cadru didactic insinuează dorința de a avea o relație amoroasă cu elevul, minor la data incidentului.
Terapia limbajului la preșcolari
Terapia limbajului la preșcolari reprezintă o intervenție esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a abilităților de comunicare și înțelegere. În perioada preșcolară, copiii se află într-o etapă de achiziție rapidă a limbajului, ceea ce îi face mai receptivi la intervenții terapeutice. Articolul de față explorează modalitățile de identificare a întârzierilor de limbaj, importanța terapiei, metodele utilizate și strategiile prin care se poate susține o dezvoltare optimă a limbajului la copiii preșcolari.
Articol integral →Gestionarea emoțiilor – un pas important spre succes
Succesul școlar este influențat de o multitudine de factori, printre care se numără inteligența cognitivă, sprijinul familial și mediul educațional. Totuși, unul dintre cei mai importanți, dar adesea neglijați factori, este gestionarea emoțiilor. Capacitatea unui elev de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții joacă un rol crucial în performanțele sale academice, relațiile cu colegii și profesorii, precum și în dezvoltarea sa personală pe termen lung. Emoțiile sunt o componentă esențială a experienței umane, influențând în mod direct modul în care elevii învață, interacționează și se dezvoltă. Stările emoționale pozitive, cum ar fi entuziasmul, curiozitatea și bucuria, pot spori capacitatea de concentrare și memorare, facilitând astfel procesul de învățare. Pe de altă parte, emoțiile negative, cum ar fi anxietatea, frica și frustrarea, pot inhiba aceste procese, ducând la scăderea performanțelor academice și la o atitudine negativă față de școală. În mediul școlar, inteligența emoțională (IE) se manifestă prin capacitatea elevului de a-și autoregla emoțiile în situații de stres, cum ar fi examenele, de a rămâne motivat chiar și în fața eșecurilor și de a dezvolta relații pozitive cu cei din jur.
Articol integral →Dezvoltarea limbajului la copiii mici prin activități de colorat
Chiar dacă în zilele noastre se folosesc foarte multe resurse și materiale interactive și virtuale, utilizarea paginilor de colorat în cadrul activităților pentru corectarea vorbirii are un rol bine definit, care adeseori este subestimat. De ce folosirea coloratului în dezvoltarea vorbirii este mai mult decât doar colorat? Majoritatea copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 8 ani cu dificultăți sau întârzieri în dezvoltarea vorbirii, au pe lângă aceste probleme și întârzieri în dezvoltarea motricității grosiere și fine, a articulării și comportamentului dificil. Ei necesită instrucțiuni explicite pentru anumite concepte deoarece nu le-au învățat prin expunere incidentală așa cum au făcut-o alți copii. Așa că dincolo de scopurile terapiei logopedice de corectare, consolidare și automatizare a sunetelor trebuie să avem în vedere și dezvoltarea motricității fine și educarea comportamentului adecvat pe parcursul unei ședințe terapeutice.
Articol integral →Reducerea agresivității la elevi
Nu poate fi contrazis faptul că un comportament agresiv are consecințe negative asupra dezvoltării copilului. Deficitele comportamentale sociale sunt relaționate cu agresivitatea. Copilul nu mai este capabil de relaționare și comunicare non-agresivă. Consecința este aceea că trăiesc izolați din punct de vedere social, inițierea contactului este destul de rară și cel mai frecvent se realizează într-o manieră inadecvată, agresivă. De aceea, nu este suficient să reducem comportamentul agresiv, deoarece ar duce la un deficit comportamental și mai mare și ar avea ca și consecință neajutorarea. Comportamentul țintă poate fi structurat în relație cu modelul lui Kaufmann, iar pe baza succesiunii etapelor modelului se poate realiza o delimitare eficientă. Succesiunea etapelor presupune reducerea comportamentului agresiv prin comportamente de cooperare și de ajutorare exersate, acestea fiind întărite diferențial.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei