iTeach: Experiențe didactice

iTeach: Experiențe didactice

Nr. 103 / martie 2020 - ISSN 2247 – 966X
Descarcă versiunea PDF

 

Costel Cutur

Dezvoltarea abilitaților socio-emoționale ale elevilor din ciclul primar

Elevii din ciclul primar sunt într-un continuu proces de formare, aceștia beneficiind de toată atenția şi de îndrumarea cu grijă din partea cadrelor didactice. Unul dintre obiectivele educaţionale este acela de a dezvolta abilităţile lor sociale şi emoţionale, întrucât o persoană, pentru a se adapta societăţii în care trăieşte şi pentru a fi un viitor cetăţean de succes atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional, are nevoie nu doar de cunoștințe, ci şi de abilităţi.
Articolul are în vedere importanța dezvoltării abilităților sociale, dar şi a celor emoționale pentru micii școlari aflați la început de drum.


Articol integral →




Anca Nicolescu

Bune practici pentru promovarea lecturii în grădiniță

Într-o lume în care tehnologia este cea în jurul căreia ne conturăm viețile, într-o lume în care „Șotronul” , „Rațele și vânătorii” sunt doar jocuri din vremea când nu existau tabletele , în vremurile în care „Nicolae Grigorescu” este doar numele ce apare pe replica (sau cum spun tinerii din ziua de azi… fake-ul) de pe peretele sufrageriei din casa mătușii de la țară, în vremea în care „nu am timp acum!” stă pe buzele tuturor, este cazul să încercăm să schimbăm ceva, atât cât putem.
Lecturile sunt cele care ne ajută la îmbogățirea vocabularului, ne dezvoltă gândirea logică, ne solicită imaginația, ne oferă informații prețioase dar mai ales cele care ne deschid orizonturi unde cu greu putem ajunge. În momentul în care copiii pășesc dincolo de ușa grădiniței, pentru o parte dintre ei înseamnă pătrunderea într-o lume în care adulții abia dacă au timp să le spună „noapte bună” înainte de a-i adormi iar pentru alții o lume în care adulții se transformă și ei în copii și petrec timp alături de copiii lor.


Articol integral →




Mariana Mocăiță

Relația dintre școală și familie în procesul instructiv-educativ la ciclul primar (Studiu)

Mediul familial poate exercita o influență pozitivă sau una negativă, cu efecte care persistă, adesea, tot restul vieții. Atitudinea, comportamentul și modul de comunicare al părinților influențează personalitatea copilului. Copilul motivat, înconjurat de afecțiune, respect, protecție și sprijin, învață cu ușurință. Părinții își iau în serios rolul de a-i sprijini pe copii, de a-i învăța cum să-și pregătească temele și cum să-și organizeze timpul liber. Raporturile dintre părinți și copii sunt raporturi educative, cu repercursiuni pozitive asupra formării lor.


Articol integral →




Mihaela-Carmen Plăcintă

Consilierea elevilor pentru adaptarea la ciclul gimnazial

O bună adaptare a elevilor de ciclul primar la cerinţele ciclului gimnazial reprezintă una din condiţiile obţinerii de rezultate la învăţătură pe măsura capacităţilor acestora. În momentul de faţă, putem afirma că trecerea de la clasa a IV-a la clasa a V-a se face în condiţii mai bune, având în vedere că încă din clasa pregătitoare elevul are, pe lângă învăţător, şi trei profesori: cel cu care studiază o limbă străină, cel de religie și cel de educație fizică. De asemenea, posibilităţile de informare ale copiilor sunt mult mai mari astăzi ca în trecut. Cu toate acestea, se constată încă o serie întreagă de factori care fac să devină dificilă adaptarea la cerinţele clasei a V-a.


Articol integral →




Andreea-Olivia Matei

Metode de evaluare la ora de Limba și literatura română

Articolul își propune să sublinieze importanța diversificării și a alternării metodelor de evaluare, utilizând în acest scop exemple din experiența de predare a autoarei. Este menționată importanța evaluării în procesul didactic și sunt prezentate diverse cauze ce generează distorsiuni subiective în evaluare, precum și metode de evitare a acestor erori, incluzând: creşterea ponderii evaluării formative, corelarea evaluării formative cu cea sumativă, asigurarea anonimatului probelor scrise, introducerea unor bareme de notare, utilizarea probelor standardizate şi a testelor docimologice, verificarea ritmică a elevilor şi informarea operativă asupra lacunelor sau progreselor înregistrate, dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare. Autoarea prezintă diferite exemple legate de aplicarea și de succesul unor metode de evaluare precum autoevaluarea și interevaluarea.


Articol integral →




Mihaela-Ionela Coman

Relația dintre literatură și pictură

Articolul vizează integrarea artelor vizuale în orele de literatură. Am prezentat funcțiile didactice ale creațiilor plastice. Acestea sunt folosite atât în învățarea, cât și în receptarea și în redactarea de text. Am urmărit formarea conceptelor și a noțiunilor de teorie și de istorie literară. La acest nivel, creațiile plastice pot avea unul dintre următoarele roluri: de a structura sau de a fixa constructele teoretice vizate și de a extinde sau de a aprofunda înțelegerea conceptului (umanism, simbolism etc).


Articol integral →




Denisa Glaje

Informatica și învățământul românesc

Informatica s-a dezvoltat ca știință din matematică. Termenul informatică provine din alăturarea cuvintelor informație și matematică şi este mai adecvat decât cel de “ştiinţa calculatoarelor” (Computer Science).
Articolul de față prezintă evoluția disciplinei Informatica în învățământul românesc. Este prezentață structura acestei discipline la nivelul liceal. Totodată este făcută o paralelă între studiul disciplinei în statele UE și studiul disciplinei în România.


Articol integral →




Liliana-Dana Lung

Clasa virtuală Smart

Suita de aplicații software pentru învățare SMART, suite.smarttech-prod.com, poate fi accesată din orice browser şi de pe orice dispozitiv mobil. Suita asigură un mediu de învățare interactivă online care are încorporate o mulțime de aplicații ce se salvează în Cloud şi care facilitează învăţarea individual sau colaborativă şi evaluarea cu feedback imediat. Toate aplicaţiile din cadrul suitei funcţionează sincron în cadrul unei clase virtuale ce este identificată printr-un ID unic. Profesorul creează și lansează activitatea şi permite, la diferite nivele de interacțiune, elevilor sau echipelor de elevi să o realizeze într-un anumit interval de timp. Elevii rezolvă sarcinile de lucru de pe dispozitivele mobile și primesc feedback.


Articol integral →




Raluca Bratu

Managementul organizației școlare: Soluționarea conflictelor

Preocupările și studiile privind îmbunatățirea comunicării au identificat o serie de principii și reguli de bază pentru o comunicare eficientă. Cunoașterea acestora este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura o bună comunicare. Este nevoie, în plus, și de practică îndelungată, multă voință și autodisciplină pentru a le putea aplica și valorifica.


Articol integral →




Maria-Eva Tirpe

Despre educaţie

Pedagogii şi filozofii au fost, de-a lungul timpului, animaţi de un adevărat optimism pedagogic, susţinând puterea educaţiei în formarea personalităţii umane. Pornind de la premisa că omul este format din trup şi suflet, reputatul pedagog şi organizator de şcoală, Onisifor Ghibu, în volumul „Despre educaţie”, arată că şcoala, în calitatea ei de institut de educaţie şi instrucţie, trebuie să asigure omului o educaţie completă, care să se îndrepte atât spre trupul cât şi spre sufletul copilului. El acordă educaţiei locul cel mai important în formarea şi dezvoltarea personalităţii omului. Afirmă că în şcoală, deşi educaţia şi instrucţia trebuie să meargă în paralel, totuşi importanţa cea mai mare dintre acestea o are educaţia, sau buna creştere. Omul este o fiinţă religioasă, deschisă transcendentului, graţie sufletului său spiritual şi nemuritor. Acesta este un adevăr, chiar dacă printre oameni există şi atei. Din acest motiv, între educaţia morală, civică şi educaţia religioasă există o legătură indisolubilă.


Articol integral →