Blog
Elisabeta-Edit Borș
Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea învățământ primar și preșcolar, în anul 2008. Este profesor titular la Școala Gimnazială Apold, județul Mureș, cu gradul didactic I. A coordonat o serie de proiecte școlare și a reprezentat școala atât în țară, cât și peste hotare. Biografia completă
AE
IT
JA
MP
ET
Lista articolelor
-
Într-o societate bazată pe consum precum este socieatea noastră, neaoș românească în context european, școala devine un ofertant de servicii ca oricare altul, într-un sistem educațional similar celui medical. Cum în medicină intervențiile medicale cu risc ridicat de eșec sunt realizate de instituțiile spitalicești de stat și cele cu risc mediu și scăzut sunt efectuate în mediul privat, astfel evitându-se orice orice risc financiar și de insucces, și în cazul sistemului…
6 comentarii32 de accesări -
Educaţia fizică şi activităţile sportive sunt preocupări constante pentru toţi factorii responsabili de educaţia generaţiilor în formare, de sănătatea şi capacitatea biomotrică a populaţiei. În toate perioadele de dezvoltare a societăţii, educaţiei fizice i-a fost recunoscută contribuţia la formarea personalităţii tinerei generaţii, fiind latură constitutivă a procesului de instruire şi formare a acesteia. În acelaşi timp, educaţia fizică a fost considerată ca fiind unul…
educatiefizica, mișcare, dezvoltarearmonioasa5 comentarii27 de accesări -
Într-o societate contemporană bazată pe consumerism și retorica dialecticii materialiste, specifică capitalismului, instituția școlară a devenit, prin adaptarea sa la spațiul social cotidian din țara noastră, nu o instituție a competențelor și reperelor morale ci o construcție fizică și socială ce răspunde unor nevoi. Practic, școala, în România, nu mai reprezintă o școală (gândire, mișcare științifică, competențe, idealuri și valori), ci este pur și simplu o oarecare…
școală2 comentarii28 de accesări -
Grădinița cu Program Prelungit 10 Buzau Str. Poet Th.Neculuta, nr.30 Nr……..din………. Director, Prof. Popa Georgeta PROIECT EDUCAŢIONAL LOCAL ,,LOCURI UNDE MĂ SIMT FERICIT!’’ DOMENIUL: DEZVOLTARE SOCIO-EMOȚIONALĂ ,, Dacă copilul nu simte că locuința ta îi aparține și lui, el va pleca în stradă. Nadine de Rothschild!’’ "Orice copil are dreptul la joc, odihnă, recreere şi la activităţi culturale şi artistice potrivite vârstei lui" (Convenția Națiunilor Unite cu privire la…
proiectlocal, online4 comentarii23 de accesări -
JOCUL DIDACTIC ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR MATEMATICE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR Jocul didactic este o formă specifică de organizare a activităţii care permite realizarea obiectivelor importante prevăzute la domeniul Ştiinţă. El are o contribuţie largă în verificarea cunoştiinţelor, exersarea deprinderilor şi priceperilor dobândite de copii în procesul de predare -învăţare şi totodată, stimulează acţiunile de evaluare din partea educatoarei. Jocul didactic matematic, ca…
experientepedagogice9 comentarii49 de accesări -
Relația dintre actorii sociali participanți la procesul didactic a devenit excesiv de teoretizată și complex operaționalizată de către științele din domeniul educației, în primul rând, pentru că mediul universitar și cel cu atribuții de cercetare nu realizază cercetări în domeniul științelor educație valid metodologic și cu reprezentativitate științifică. Acest fapt implică dezinteresul și imcompetența celor din domeniu, cu implicații nefeaste grave asupra activității…
elev, părinte, respect, responsabilitate, recunoștință6 comentarii44 de accesări -
Elevul are dreptul și obligația de beneficia de procesul didactic de predare- consolidare- evaluare pentru a avea competențe. Elevul are obligația și dreptul de a beneficia de serviciile educaționale până la absolvirea clasei a X-a și dreptul de a beneficia de servicii educaționale după clasa a X-a. Beneficiarul serviciilor educaționale are obligația și dreptul de a participa la procesul de predare prin asimilare de competențe (achiziții instrumentale, deprinderi de lucru,…
evaluare, consolidare, predare, competență, elev2 comentarii25 de accesări -
Fără a intra în delatii, recunoaștem meritele deosebite ale sociologiei care clarifică în mod elocvent că fiecare ăși are locul său în societate: suntem actori sociali prin excelență și ne îndeplinim statutul și rolurile sociale prin praxisul cotidian. Reverberăm cele menționate în contextul științelor educației care dovedesc argumentat științific- metodologic și reprezentativ statistic că elevul este centrul activității didactice. Adevrat și nimic mai mult! Dar ce este…
elev4 comentarii28 de accesări -
Într-o societate în care cadrul didactic este privit precum un om la dispoziția noatră 24/7, este necesar dar nu și suficient a clarifica câteva aspecte legate cadrul didactic și contextul său situațional. Reținem că profesorul este un simplu angajat (dacă este titular, pe perioadă nedeterminată, dacă este suplinitor, pe perioadă ddeterminată) calificat sau nu. Atât și nimic mai mult. Ca orice angajat, activitatea sa este supusă legislației muncii din România,cu toate…
drepturi, profesorul, obligații7 comentarii32 de accesări -
, Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaș și voievod. El a venit la călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oști la război în Siria, s-a întâmplat ca oștile grecești să fie biruite de potrivnici; deci a fost dus în robie cu mulți alți ostași în cetatea Samara din ținutul Arabiei, care era lângă râul Eufratului. Acolo a fost aruncat în temniță cu lanțuri grele de fier. Deci, șezând în lanțuri Petru își cerceta știința sa, și și-a adus aminte că…
2 comentarii19 accesări -
STIAȚI CĂ… NICOLETA RÎȘNOVEANU Insula Paștelui a primit această denumire de la faptul că a fost descoperită în Duminica Paștelui din anul 1722. Acolo există aproximativ 600 de statui de piatră vulcanică, unele măsurând până la 10 metri și cântărind până la 90 de tone. Cel mai mare diamant din lume a fost descoperit în anul 1905, în Africa de Sud, de către câțiva copii care se jucau pe malul unui râu. Dalmațianul este cunoscut pentru blana sa albă cu pete negre, însă puii…
curiozitati5 comentarii19 accesări -
iTeach –O noua abordare de învățare Prof.Preșc. Rîșnoveanu Nicoleta iTeach reprezintă studiu, cunoaștere, strategie , implicare și creativitate. Este un platformă foarte utilă și interesantă care te ține captivă fără să vrei. Odata ce ai descoperit aceasta platformă devine o necesitate, un schimb de experiență !!! Ce este iTeach pentru mine? iTeach este o abordare nouă cu o vastă și bogată activitate pentru dezvoltarea personală. Am descoperit aceasta platformă virtuală încă…
-
Când este Ziua Mondială a Mediului Înconjurător? Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este o zi marcată în calendar pe data de 5 iunie, în fiecare an, pentru a face un apel de conștientizare a importanței respectării mediului înconjurător, dar și de-a lua măsurile necesare pentru a-l proteja. Ziua Mondială a Mediului Înconjurător 2021 Un eveniment însemnat, marcat începând din anul 1974 de Organizația Națiunilor Unite (ONU), care este găzduit în fiecare an într-o țară…
6 comentarii26 de accesări -
IDEALUL EDUCAŢIONAL Prof.preșc.Rîşnoveanu Nicoleta Art. 2, alin. 3 din Legea Educaţiei Naţionale prevede că: ,,Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru…
5 comentarii23 de accesări -
Un joc virtual pe care l-a creat pentru cursul Genially și eTwinning: Experiențe interactive de învățare Am creat pe platforma etwinning urmatoarea pagina: https://twinspace.etwinning.net/177694/pages/page/1670649 In pagina am adaugat jocul "Gaseste perechile" din platforma Genially (un joc pentru invatamant prescolar): https://view.genial.ly/60b520ba99c9530ddb8477e5/game-gaseste-perechile Am folosit optiunea "Insert" din fereastra care se deschide cand se apasa pe "Share"…
-
https://ro.padlet.com/nicoletarisnoveanu/afnaz1mbm1hf477n
padlet2 comentarii26 de accesări -
Vă invit să le faceți elevilor invitația de a scrie o scrisoare personajului preferat. Noi așa am procedat în cadrul Clubului de lectură și de scriere creativă „Călătorii” al Școlii Gimn. Nr. 2 Brașov, în aprilie, de Ziua Cărții, și acum le-am dat și elevilor neparticipanți la club ocazia să-și încerce condeiul. ( Ne propunem să participăm la concursul „Lecturiada”, unul dintre cele mai serioase și provocatoare evenimente de literație. ) Pentru a vă inspira, vă las cerințele…
8 comentarii31 de accesări -
PLANIFICARE SĂPTĂMÂNALĂ- “Ce și cum vreau să fiu?” Proiect Tematic:" Copiii lumii! " Subtema: “Sărbători pentru copii!” Grupa mare ,,Albinuțe’’ G.P.P.NR.10 BUZAU Educatoare: RÎȘNOVEANU NICOLETA/ DOBROTA ELENA SĂPTĂMÂNA: 7-06--11-06-2021 REPERE ORARE ACTIVITATI SEMNATURA LUNI 07.30-09.00 09.00-11.00 11.00-12.30 Buna dimineata! https://youtu.be/sl4ZNZp8PwM ADP:! Gimnastica de dimineata! Salutul, Prezenta, Calendarul naturii! ID: NOUTATEA ZILEI ”-Copii lumii!” ALA: Biblioteca:…
ola7 comentarii32 de accesări -
Astăzi ...1 Iunie 2021...suntem din nou copii. De fapt, noi, cadrele didactice copilărim zilnic printre zâmbete, inocență, candoare...printre ochi înlăcrimați de dorul părinților și aplauze puternice pentru fiecare faptă bună. Mereu îmi provoc elevii să scrie despre coplilărie. Anul acesa...mai mult...sunt măricei și au ce spune...mai multă experiență, mai mult optimism. Împărtășesc cu dumneavoastră, dragi colegi, câteva rânduri scrise de copii, dând frâu liber…
5 comentarii24 de accesări -
Primăvara lui 2020 adus o schimbare bruscă în sistemul educațional afectat de evoluția epidemiei de SARS-CoV-2, activitatea mutându-se în mediul online, educația la distanță oferindu-ne oportunitatea conectării, a dialogului și a soluțiilor. Odată cu introducerea obligativității acestor cursuri la distanță, toti profesorii, indiferent de vârstă și pregătire, s-au aflat în fața necesității de a se adapta, și, fie că le-a fost ușor sau greu, a trebuit să fie pregatiti să-și…

Ministerul Educaţiei