Blog
Elisabeta-Edit Borș
Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea învățământ primar și preșcolar, în anul 2008. Este profesor titular la Școala Gimnazială Apold, județul Mureș, cu gradul didactic I. A coordonat o serie de proiecte școlare și a reprezentat școala atât în țară, cât și peste hotare. Biografia completă
AE
IT
JA
MP
ET
Lista articolelor
-
Despre proiect La vârsta şcolară, lectura are un rol hotărâtor în îmbogăţirea şi dezvoltarea cunoştinţelor elevilor, în formarea gustului de citit, în cultivarea şi îmbogăţirea limbajului prin formarea şi dezvoltarea unui vocabular adecvat. Lectura literară pune la dispoziţia copilului cunoştinţe despre mediul înconjurător, despre viaţa oamenilor şi a animalelor, despre trecutul istoric al poporului, despre muncă şi profesiune, educaţie cultural-artistică şi moral…
6 comentarii31 de accesări -
Simona-Isabela PrisneacCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Miron Ionescu, Cluj-Napoca17 mai 2018
Obiectivul principal al studiului realizat în cadrul activității de cercetare pentru întocmirea lucrării metodico-științifice în vederea obținerii gradului didactic I l-a constituit implementarea în activitatea instructiv-educativă şi corectiv-compensatorie a unui program formativ de intervenţie psihopedagogică în vederea facilitării achiziţiei deprinderilor de citire, scriere şi comunicare la elevii cu dizabilități intelectuale din clasa I. Structura şi conţinutul acestui…
11 comentarii38 de accesări -
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ORBENI, BACĂU, ROMÂNIA Proiectul social-caritabil: ,,Din inimă, pentru o inimă’’ Echipa de proiect : • Responsabil SNAC unitate :prof. înv.Gălăţanu Gabriela • Director: prof. Drâmbă Nicuţa Minodora • Cadre didactice responsabile de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Scurta Motivaţia proiectului: Într-o societate ,,egocentristă’’ omul uită că trăieşte în comuniune cu alţii şi că alături de el se află semeni ce au nevoie de înţelegere şi sprijinul său. Astăzi,…
2 comentarii28 de accesări -
Pentru alte exemple de bune practici, vizitați http://iedu.ro/tttnet Exemplu de bună practică în desfășurarea activităților de învățare 1. Titlul activității - ,,Să ne cunoaștem frumuseșile patriei” 2. Contextul activității - Excursie cu caracter receptiv pentru studiul mănăstirilor, monumentelor istorice şi culturale, a rezervaţiilor naturale din judeţul Vâlcea. 3. Vârsta elevilor – 10 -12 ani 4. Grupul țintă (caracteristicile elevilor, dimensiunea grupului) – elevi din…
2 comentarii24 de accesări -
Numele unității de învățământ, localitatea, țara Şcoala Gimnazială nr 3, Carei, România Proiectul: numele proiectului O PUNTE ÎNTRE TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR Echipa de proiect (opțional): • Şcoala Gimnazială nr 3 Carei • Muzeul Orăşenesc Carei Motivaţia proiectului: Fenomenul educaţional transcede astăzi, cu mult, graniţele formelor de învăţământ tradiţional datorită dezvoltării societăţii din punct de vedere social şi informaţional, provocând în permanenţă cadrele didactice…
1 comentariu23 de accesări -
În 2018, Academia European Schoolnet a programat trei noi cursuri online deschise, cu participare masivă (MOOC), destinate profesorilor din domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. Au început deja înscrierile la primul curs, „Predarea bazată pe interogare în domeniul științelor vieții”, susținut de Amgen Teach începând din 12 martie 2018! Este primul MOOC organizat în cadrul proiectului Amgen Teach, proiect coordonat de European Schoolnet și Fundația…
5 comentarii48 de accesări -
Pentru exemple de proiecte școlare de dezvoltare comunitară, vizitați http://www.fndc.ro/educatie/proiecte.html ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”IOAN CERNAT” HAVÎRNA-, JUD.BOTOŞANI-ROMÂNIA Proiectul:”Pentru tine mama mea” Echipa de proiect (opțional): prof.Liliana Pricopi prof.Baltă Rodica Motivaţia proiectului: Se apropie sărbătoarea cea mai gingaşa din an, ziua mamei şi a femeii , în general.Noi, cei care plămădim cu mult suflet aluatul, din care mâine se va ridica un om de nădejde,…
3 comentarii23 de accesări -
Pentru exemple de proiecte școlare de dezvoltare comunitară, vizitați http://www.fndc.ro/educatie/proiecte.html ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”IOAN CERNAT” HAVÎRNA-, JUD.BOTOŞANI-ROMÂNIA Proiectul:”Să trăim într-un mediu curat” Echipa de proiect (opțional): prof.Liliana Pricopi prof.Baltă Rodica prof.Clicinschi Camelia Motivaţia proiectului: Trăim întro lume tot mai invadată de deşeuri, de gunoaie şi de tot ce se numeşte poluare.Trebuie să fim mai atenţi la ce ne înconjoară ,pentru a nu…
4 comentarii24 de accesări -
Proiectul ,, Poveștile copilăriei mele”, derulat pe platforma eTwinning a obținut Premiul al II-lea la ceremonia de acordare a Premiilor naționale eTwinning, care a avut loc la București. eTwinning România a reunit aproximativ 70 de participanți: cadre didactice, reprezentanț ai Ministerului Educației Naționale, ISMB, ai ANPCDEFP și ai ISE.. Proiectul a reunit nouă cadre didactice din mai multe județe, dar și din Moldova de peste Prut, fondatori fiind prof. Daniela Orășanu-…
11 comentarii37 de accesări -
Numele unității de învățământ, localitatea, țara: COLEGIUL TEHNIC „TOMA N.SOCOLESCU”PLOIEȘTI ,PRAHOVA, ROMÂNIA Proiectul: numele proiectului YOUTH ON THE MOVE 2017 Echipa de proiect (opțional): Clasa a IX –a F,clasa a X-a A Motivaţia proiectului: Situaţia migranţilor (emigranți și imigranți români,sirieni deopotrivă) este foarte bine cunoscută acum,în momente de confruntare cu o criză europeană reală. Cei mai mulți dintre ei se confruntă cu o nouă călătorie existențială…
-
Despre proiect Proiectul conține jocuri care sunt menite să dezvolte competențe în domeniul biologiei, fzicii, chimiei, matematicii, informaticii, limbilor străine etc. Fiecare partener va desfășura jocuri în cadrul lecțiilor. La fel școlile vor colabora prin jocuri, deoarece prin joc copilul trăiește. Obiective: Stimularea colaborării și ajutorul reciproc. Stimularea muncii în echipe. Încurajarea creativității. Îmbunătățirea relațiilor profesor-elev și elev-elev.…
5 comentarii43 de accesări -
Anii de şcoală pe care un profesor îi parcurge pentru a deveni un profesionist în domeniul educaţiei nu sunt puţini la număr. Tot procesul de instruire, în care acesta „se modelează”, impune asimilarea cunoştinţelor din diferite domenii de specialitate, focalizate pe psihologie şi pedagogie, cunoştinţe care se doresc a fi fundamentul pe care profesorul îşi construieşte, mai târziu, practica pedagogică. Această practică are impact asupra numeroaselor generaţii de copii cu…
erasmus0 comentarii18 accesări -
„Minunatul nostru univers” este cel de-al treilea curs de formare online din cadrul proiectului Space Awareness, finanțat de către programul Orizont 2020 al Uniunii Europene. Profesorii au posibilitatea să se înscrie deja la acest curs, pe platforma European Schoolnet Academy. Obiectivul acestui curs este de a a dezvolta competențele didactice de utilizare a științelor spațiale în educație. Cursul oferă profesorilor de la toate nivelurile de învățământ materiale utile pentru…
0 comentarii57 de accesări -
Concursul „Creați-vă propriul poster“ pentru profesori STEM a început! Tot ce trebuie să faceți este să arătați prin intermediul posterului care sunt resursele Scientix preferate și modul în care le utilizați pentru a stimula lecții STEM! Nu uitați să împărtășiți postere prin intermediul Twitter sau Facebook sau folosind hashtagul oficial Instagram al competiției #ScientixPoster. Fiți parte a #STEMDiscoveryWeek! Mai multe informații la adresa…
1 comentariu28 de accesări -
În perioada 7 februarie- 24 martie 2017 se desfășoară concursul „Fără ură, cu toleranță”, inițiativă lansată de Organizația Salvați Copiii în cadrul programelor educaționale Drepturile Copilului și Ora de Net (www.oradenet.ro), susținute de Ministerul Educației Naționale. Școala Gimnazială nr. 1 Remetea, județul Bihor a derulat cu această ocazie proiectul intitulat „O lume fără ură, o lume mai bună”, coordonat de d-na profesoară Florea Camelia Simona, proiect care s-a…
1 comentariu20 de accesări -
Se așteaptă ca cererea pentru profesioniștii STEM să crească cu aproximativ opt procente între acum și 2025! Cursul online gratuit cu titlul "Opening Minds for STEM Careers" explorează idei diferite, și introduce o serie de instrumente, care v-ar putea ajuta să aveți un rol activ în orientarea în carieră a elevilor dvs. Acest curs este deosebit de util pentru cadrele didactice care doresc să-și îmbunătățească abilitățile legate de consilierea în cariere din domeniul STEM…
0 comentarii31 de accesări -
Prezentare seminar: Nimeni nu pune la îndoială importanța matematicii în viața cotidiană. Cu toate acestea, didactica acestei discipline a cunoscut una dintre cele mai slabe evoluții. Majoritatea profesorilor abordează disciplina din perspectiva unul model bazat pe repetiția exercițiilor, ceea ce provoacă un sentiment de plictiseală în rândul elevilor, demotivându-i. Proiectul „Cutia cu mistere matematice” propune un instrument bazat pe ludificare, încorporat prin…
0 comentarii41 de accesări -
Noul catalog de cursuri și evenimente al Academiei Europene de Educație Științifică (ESEA) este impresionant! Activitățile de formare pe care ESEA le va organiza anul acesta acoperă o gamă variată de teme, astfel încât fiecare profesor va putea găsi din domeniul său. Pentru cei interesați de subiecte precum marile idei ale științei, laboratoare la distanță, educația științifică bazată pe interogare, povestirile și artele în științe, Academia Inspiring Science Education (ISE)…
0 comentarii35 de accesări -
https://www.emaze.com/@ATRFIWRI/happy-2017-iteach
iteach10 comentarii36 de accesări -
Mariana Bendou25 nov. 2016
Asociatia cultural - educativa "Clubul EXPRESIA IDEII", Onesti (www.facebook.com/expresiaideii) , Romania, impreuna cu Biblioteca Municipala "Radu Rossetti", Onesti, Uniunea Aristilor Plastici, cu Editura Karta.ro, Onesti, Restaurantul "Bulevard" Onesti si cu alti parteneri ai sai, va invita la Festivalul Internaţional “Cãlãtor prin stele”, Ediţia a-IV-a, Oneṣti,13-14 ianuarie 2017 . Acesta isi propune pastrarea vie in memoria colectiva nationala si internationala…

Ministerul Educaţiei