Din dorința de a fi în trend, organizarea colectivului pe grupe a devenit un loc comun. Există avantaje și dezavantaje, căci fiecare colectiv de elevi, fiecare elev este altfel. Centrând învățarea pe elev, am reușit, paradoxal, să neglijăm elevul, considerând că „munca în grup” este ideală, că fiecare elev și-o dorește tot timpul, indiferent cu cine. Ca toate formele de organizare, respectiv ca toate metodele, oraganizarea pe grup este eficientă atunci când este organizată cum trebuie, pentru cine agreează acest lucru, acolo unde se poate și când se poate.
Articol integral →

Învățarea la distanță răspunde unei nevoi de individualizare a învățării și a adaptării acesteia la programul tot mai încărcat al vieții moderne. În acest spirit, cadrele didactice și nu numai acestea trec prin programe de formare continuă care au în componență un număr mai mare sau mai mic de ore on-line. Și aici apare paradoxul: on-line-ul cu reguli (chiar dacă acestea pot fi încălcate, păcălite, după o strămoșească tradiție.)
Acesta trebuia să fie debutul unui articol despre formarea on-line, învățământul la distanță. Scriindu-l, mi-am dat seama că vorbim despre aceleași paradoxuri ale învățământului românesc. Formăm profesorii pentru ca aceștia la rândul lor să devină surse de formare pentru elevi, dar procesul reinițierii cadrelor didactice reia tarele învățământului de masă. Este mult și de o calitate îndoielnică, o abundență de programe de formare care repetă acceeași informație și aceleași tipare, dar care sunt desprinse de realitatea din teren. Cele mai eficiente discuții de la aceste cursuri sunt cele non-formale, din pauze, când oamenii vorbesc despre problemele care îi frământă, când se pun în discuție situații reale și se obțin soluții aplicabile, sugestii reale. Așa că se ajunge la situația ciudată și hilară să se meargă la cursuri pentru pauze.
Articol integral →

În ultimii ani se vorbeşte mult despre proiecte, dar dându-se acestui cuvânt semnificaţii diferite, de la produsul simplu, asimilabil cu o temă banală, la o serbare sau o activitate complexă. Metoda proiectelor, ca metodă interactivă de învăţare, are numeroase avantaje, deşi uneori în practică nu este aplicată corect. Pentru creşterea eficienţei învăţării, proiectul este o soluţie…
Articol integral →

De fiecare dată când se vorbeşte despre unele profesii, dăm definiţii ale perfecţiunii, uitând că vorbim despre oameni cu defecte şi calităţi, cu slăbiciuni şi disponibilităţi excepţionale. A fost lansată la un moment dat o întrebare. „Trebuie să fie profesorul un actor?„. Această întrebare mi s-a părut retorică. Da, trebuie să fim actori. Trebuie să le arătăm tinerilor din faţa noastră o lume în care pot face numeroase lucruri, chiar dacă noi înşine nu am putut. dar trebuie să fim în acelaşi timp şi fireşti, oameni normali, adaptaţi timpului în care trăim.
Articol integral →

Transdisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea sunt termeni utilizaţi astăzi cu mare aplomb pentru a susţine modernizarea învăţământului. Oare sunt aşa de noi? Umanismul susţinea crearea „omului universal” care trebuia să utilizeze şi el într-un tot unitar diferite noţiuni, mai ales că în secolul al XIV-lea ştiinţele încă nu erau atât de strict delimitate. Deci, redescoperim un demers deja ştiut?
Articol integral →

În epoca vitezei şi a eficienţei prescurtările şi simbolurile încep să înlocuiască un cuvânt, o frază, o propoziţie. Pretindem că socializăm, că avem prieteni numeroşi, dovadă diferitele reţele de socializare de tip Facebook în care mai ales cei tineri comunică şi îşi găsesc prieteni. „Messengerul” a devenit o ocupaţie devoratoare de timp care le dă multora iluzia unei comunicări autentice. Dar în viaţa reală?
În scrierile tinerilor întâlneşti tot mai des prescurtările folosite în conversaţiile on-line. Regulile minimale ale scrierii corecte sunt uitate în favoarea acestor prescurtări. Sau, ca o compensaţie, se renunţă în discursul public, oficial, la simplitate, în favoarea unor exprimări preţioase. În aceste condiţii ce va face profesorul de limba română pentru a putea cultiva exprimarea corectă, dar în acelaşi timp de a fi în „spiritul timpului”?
Exerciţiile de exprimare, modelele de scriere a unor texte, corectarea eseurilor nu doar din punctul de vedere al ortografiei şi punctuaţiei, evitarea preţiozităţii exprimării dascălului sunt câteve soluţii aplicabile la clasă pentru a diminua diferenţa tot mai mare dintre limba utilizată de tineri în situaţiile nonformale şi ceea ce cred ei că este o exprimare „oficială”.
Articol integral →

De câţiva ani se confruntă două curente în legătură cu ce ar trebui şcoala să transmită ca informaţie, respectiv să formeze. Unii susţin că trebuie creată o cultură generală pentru ca ulterior elevul să opteze pentru o specializare. Alţii cred că specializarea poate începe de la vârste mici, având în vedere interesele şi aptitudinile elevului. Atunci când în cadrul fiecărei discipline trebuie să se aleagă un pachet minim obligatoriu de informaţii, respectiv de competenţe de dezvoltat, se dovedeşte că fiecare specialist consideră că nu poate selecta cu adevărat, că multe lucruri sunt „esenţiale”, astfel încât se ajunge tot la supraîncarcarea cu elemente care ţin de „cultura generală”. La limba şi literatura română, actuala programă pentru cei patru ani de liceu este o ilustrare a acestui conflict între ceea ce declarăm că vrem să obţinem şi ceea ce se propune cu adevărat drept conţinut şi competenţă.
Lucrarea noastră îşi propune să limiteze discuţia despre raportul cultură generală-cultură de specialitate la disciplina limba şi literatura română.
Articol integral →