Three Shapes – proiect de colaborare internațională

”Three shapes” este titlul proiectului eTwinning la care am participat împreună cu copiii grupei „Ștrengarii” de la Grădinița nr. 21 „Șotron” Botoşani. La acest proiect au participat un număr de nouă şcoli şi gradiniţe din șase ţări europene: Slovacia, Polonia, România, Norvegia, Bulgaria, Turcia. Articolul prezinta participarea noastra la proiectul Three Shapes, pe platforma eTwinning.

Articol integral →

O altfel de educație

Lipsa de reacție a elevilor noștri este deja o realitate. Cei mai mulți dintre profesori caută de ceva timp soluții viabile de ameliorare a situației actuale. Eu m-am gândit și am aplicat în ultimii ani diverse strategii, dar mi-am dat seama că este important să ai răbdare și să cunoști foarte bine nevoile elevilor tăi. Nu se poate aplica aceeași strategie tuturor elevilor, iar bunele practici pe care le admiram la alți colegi nu dădeau roade și la mine. Mi-am planificat acțiunile urmând pași mici și perseverând atunci când totul părea în zadar.

Articol integral →

Concursul european eTwinning 2012, din perspectiva unui runner-up

Pe 29 martie 2012 a avut loc la Berlin ceremonia anuală de premiere a concursului european eTwinning. Pe locul al doilea, la categoria de vârstă 12-15 ani, a fost proiectul “ICT, You and Me”, pe care l-am coordonat, cu parteneri din Polonia, România, Spania, Grecia și Letonia. O performanță deosebită, spun eu, ținând cont că este primul meu proiect eTwinning. Acest proiect a început cu dreptul, dacă mă gândesc la faptul că în august 2010 am obținut premiul I într-o competitie iTeach pentru cea mai bună idee de proiect eTwinning pentru începători. Am obținut apoi National Quality Label, European Quality Label și, în final, acest extraordinar premiu european decernat la Conferința eTwinning 2012.

Articol integral →

Comunicarea la distanţă, în mediul educaţional preşcolar

Preşcolarii grupei mele vizualizează materialele postate în spaţiile virtuale ale proiectelor în care i-am implicat, materiale care prezintă aspecte tematice, din activitatea copiilor preşcolari şi şcolari mici din alte ţări ale Europei; ei pot depăşi, cu uşurinţă, graniţele geografice şi pe cele lingvistice, înţelegând ceea ce, altfel, ar depăşi caracterul concret-intuitiv al gândirii copilului preşcolar: toţi copiii, indiferent de ţara în care trăiesc, de limba pe care o vorbesc, au aceleaşi nevoi, preocupări, drepturi. Iar motivaţia lor este mult mai puternică atunci când organizăm activităţi pe care urmează să le prezentăm copiilor din alte ţări…
Articolul prezintă exemple de utilizare a comunicării la distanţă utilizând noile tehnologii pentru activităţi educaţionale cu preşcolarii, pentru comunicarea cu colegii şi cu părinţii, pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice.

Articol integral →

Realitatea condimentată cu vise…

Unele realităţi ale realităţii nu ar fi existat dacă înaintea lor nu ar fi fost visele. Unii dintre noi, într-o conjunctură care nu ne oferă o prea grozavă satisfacţie materială, visăm şi încercăm să transformăm visele în realitate. Sunt convinsă că şi alţi colegi profesori gândesc şi simt ca mine.
Alternativele… nu cred că sunt prea multe – să intri la oră, să îţi faci treaba pentru care eşti plătit, sau să intri la oră şi să încerci ca pe baza experienţelor anterioare şi a informaţiilor noi (avalanşei de informaţii noi) să faci cât mai bine ceea ce faci, să îmbunătăţeşti, să pui picături de suflet. Este riscant cu cea de a doua variantă, pentru că trebuie să îţi asumi riscul de a fi privit uneori (dar important este că nu de toată lumea) ca un ciudat. Cred că fac parte din această categorie.

Articol integral →

Dezvoltarea competenţelor transversale prin intermediul participării elevilor la proiecte eTwinning

Participarea elevilor la proiecte colaborative de tip eTwinning favorizează dezvoltarea competenţelor sociale şi civice (CSC) şi valorifică avantajele folosirii TIC: sistemul perfecţionat de procesare şi de prezentare a informaţiei didactice; efectul de multiplicare a acesteia (sporirea volumului informaţional); căutarea, prelucrarea, stocarea şi retransmiterea informaţiei. În plus, derularea unui proiect european implică participarea la activităţi desfăşurate în grupuri de lucru, care promovează dialogul ideilor, colaborarea pentru rezolvarea unor probleme, manifestarea capacităţii acţionale. Totodată au loc interacţiuni între şcoli şi schimburi de experienţă pe teme de interes comun, finalizate cu realizarea unui produs al activităţii care reflectă activităţile elevilor şi cadrelor didactice, constituindu-se în elemente ale portofoliului de educaţie permanentă.

Articol integral →

Implicaţii educaţionale ale proiectelor eTwinning

Experienţa eTwinning mi-a dovedit că elevii au şansa de a schimba mentalităţi, obiceiuri, convingeri într-un mod asumat şi plăcut. Aceste activităţi îi ajută nu numai la nivelul informaţiilor, deprinderilor sau însuşirii competenţelor de comunicare şi de utilizare a TIC, ci şi la nivel personal, atitudinal, sentimental. De multe ori surprind drame pe care nu le-aş fi bănuit şi particip în timp la vindecarea rănilor. Este cea mai frumoasă răsplată a muncii noastre.

Articol integral →

Exemple de bune practici: proiectul „A Letter for Natural Disaster in Japan”

Articolul prezintă un proiect eTwinning realizat de elevii din clasa I B de la Şcoala cu clasele I-VIII „Andrei Şaguna” Turda, premiat în acest an cu Certificatul Naţional şi European de Calitate. Au fost utilizate aplicaţii Web 2.0 potrivite vârstelor mici pentru crearea un blog în care au fost publicate fotografii, clipuri, prelucrate cu ajutorul instrumentelor flickr, blabberize, calameo, glogster, wordle, animoto. Proiectul a dezvoltat competenţele lingvistice, de gândire critică şi de comunicare, precum şi competenţele digitale ale elevilor.

Articol integral →

iTeach şi proiectele eTwinning

Într-o lume în care, de cele mai multe ori, tehnologia o ia cu mult înaintea capacităţii noastre de adaptare, consider că orice profesor ar trebui să dovedească minime competenţe digitale pentru a dovedi că poate face faţă lumii postmoderne. Platforma iTeach oferă profesorilor români posibilitatea de a ţine pasul cu şcoala postmodernă, de a oferi elevilor educaţie de calitate şi motivantă. De asemenea, portalul eTwinning este o fereastră deschisă spre Europa, spre comunicare, colaborare şi învăţare reciprocă, spre învăţământ de calitate.

Articol integral →

Impresii de la Conferinţa Anuală eTwinning 2011

În perioada 31 martie – 2 aprilie 2011 a avut loc Conferinţa anuală eTwinning, desfăşurată anul acesta la Budapesta. Aflată în al 6-lea an de desfăşurare, competiţia este o selecţie a celor mai bune proiecte educaţionale colaborative, din cele peste 15.000 derulate în acest an şcolar în Europa.
În cadrul acțiunii eTwinning se desfășoara anual conferințe internaționale, de mare amploare, care au loc în diverse țări şi la care participă peste 400 de cadre didactice din țări europene. Participanții sunt profesori care valorifică spațiul virtual si oportunitățile colaborative oferite de eTwinning pentru a da un plus de calitate și atractivitate activităților pe care le desfășoară cu elevii la ore. Ceremonia de decernare a premiilor eTwinning din acest an a reunit oficiali ai Comisiei Europene, personalităţi publice din sectorul educaţional european, cadre didactice şi elevi. Pentru prima dată în istoria eTwinning, conferinţa şi tabăra pentru elevi, ambele manifestări anuale, au avut loc anul acesta simultan. Manifestarea a reunit un număr record de participanţi şi ţări: peste 500 de cadre didactice şi 100 de elevi din 31 de ţări.

Articol integral →