Testarea practică la informatică. Putem verifica cu detectoarele de conținut AI dacă un program a fost scris cu ajutorul generatorului?
Tehnologizarea accelerată din zilele noastre supune evaluarea practică în informatică și nu numai, la tot mai multe riscuri legate de originalitatea surselor. Am fost obligați să ne adaptam evaluarea din cauza metodelor de copiere în rețea sau cu ajutorul internetului și a celor prin telefon. Probabil că cea mai simplă metodă de prevenție rămâne cea cu eliminarea tuturor surselor posibile și vigilența maximă. Dar și așa trebuie să acceptam că se mai întâmplă.
O variantă care păstrează și beneficiile platformelor din educație cum este Google Clasroom ar fi educarea etică a elevilor. Dar apariția inteligenței artificiale o pune tot mai greu la încercare. Dependențele par și mai puternice ca cele cauzate de telefonie, rețele de socializare și gaming. În contextul folosirii AI-ului tot mai des de către elevi și ca generare de material și ca rafinare a conținutului generat astfel încât să evite detectoarele de conținut sau „radarele” profesorilor, mi se pare că tentația devine tot mai mare și educația elevului este într-un mare impas în primul rând ca raport motivație/ efort și inerent ca finalitate.
Utilizarea platformelor de învățare și formatului blended-learning în procesul educațional. Studiu de caz: aplicația Padlet în orele de limba și literatura română, nivel liceal
Potrivit UNESCO, la nivel global, urmare a contextului pandemic, peste 1,7 miliarde de copii au studiat de acasă începând cu luna aprilie 2020, ceea ce a impus o adaptare, atât la nivelul Ministerului Educației din România, cât și la nivelul fiecărei instituții de învățământ, dar mai ales în cazul fiecărui cadru didactic interesat de o educație de calitate. În sistemul educațional din România, subjugat majoritar metodelor clasice și resurselor tradiționale, adaptarea la mediul online s-a dovedit mai greoaie decât în cazul altor sisteme de educație iar trecerea mult prea rapidă dintr-un spațiu educațional în altul a condus la o pierdere semnificativă a unor repere evolutive în vederea atingerii obiectivelor Agendei pentru educație 2030.
Revenirea în spațiul clasic, formal, a impus, ulterior, o reorientare rapidă a cadrelor didactice, care au putut constata impactul decisiv al utilizării strategiilor digitale asupra educabililor. În perioada de (re)adaptare survenită perioadei pandemice, profesorului de limba și literatura română – fie că predă la nivel gimnazial, fie liceal –, i s-a facilitat nu doar accesul la Cuvânt, la Cunoaștere, cât mai ales la dezvoltarea mult mai firească a competențelor-cheie/ ale viitorului lansate de Comisia Europeană în anul 2012.
Forme de manifestare a tulburărilor de citit. Variantă de intervenție
Tulburările de citit reprezintă dificultăți în procesul de recunoaștere, decodare, înțelegere și interpretare a simbolurilor grafice, cauzate de disfuncții de natură neurologică, cognitivă, senzorială sau psihoeducațională. Aceste tulburări pot apărea în perioada de inițiere în citit și pot afecta semnificativ evoluţia şcolară, dezvoltarea limbajului şi încrederea în sine a copilului. Cititul este un proces complex, care implică percepţia vizuală, analiză fonologică, memoria, vocabularul şi înţelegerea textului. Orice afectare la nivelul acestor componente poate duce la instalarea unor tulburări specifice de citire.
Articol integral →Dezvoltarea inteligenței emoționale prin activități motrice la elevii din ciclul primar și gimnazial
În contextul educațional actual, în care dezvoltarea holistică a elevului capătă tot mai multă importanță, inteligența emoțională (IE) reprezintă o competență fundamentală pentru succesul școlar și social al copiilor. Definirea și susținerea acestei inteligențe prin activități motrice și sportive este nu doar posibilă, ci și necesară. Educația fizică, prin specificul ei interactiv, motivațional și ludic, devine un cadru ideal pentru formarea abilităților emoționale și sociale, atât în ciclul primar, cât și la gimnaziu.
Articol integral →Răspunsul la Intervenție: modelul educațional care poate reduce eșecul școlar în România
Acest articol analizează critica modelul actual de sprijin educațional din România, implementat prin Legea învățământului preuniversitar 198/2023, și propune adoptarea modelului RTI (Response to Intervention) ca alternativă viabilă pentru reducerea eșecului școlar. Prin comparația cu implementarea RTI din Finlanda și SUA, se demonstrează că modelul românesc actual transformă o abordare inițial flexibilă și nebirocratică într-o „caricatură ultra-birocratică și centralizată”. RTI propune o intervenție pe trei niveluri (universal, țintit, intensiv) care permite sprijinul timpuriu al elevilor cu dificultăți fără necesitatea diagnosticării formale sau a etichetării CES, deci fără a-i stigmatiza. Studiul evidențiază principalele diferențe între modelul finlandez și cel românesc, subliniind că implementarea autentică a RTI în România necesită transformări profunde: regândirea cadrului legal, formarea profesorilor, flexibilitate curriculară reală și schimbarea mentalităților. Concluzia subliniază că România poate construi un sistem educațional proactiv, care sprijină timpuriu elevii în dificultate, transformând școala dintr-un mecanism de selecție într-una cu adevărat incluzivă.
Articol integral →Educația în epoca TikTok: între dependență digitală și motivație reconfigurată
În ultimii ani, platformele de socializare au devenit parte integrantă a vieții cotidiene oamenilor, cu precădere a adolescenților, revoluționând comunicarea și schimbând modul în care ei interacționează și consumă conținut. În era digitală, platforme precum TikTok au transformat modul în care adolescenții interacționează cu conținutul, concurând adesea cu metodele educaționale tradiționale pentru atenția lor. Deși TikTok oferă divertisment prin intermediul unor videoclipuri scurte și captivante, au crescut îngrijorările cu privire la impactul său asupra motivației elevilor și a performanței academice. A fi profesor presupune formare și dezvoltare profesională continuă, în raport cu cerințele educabililor, implicit o îmbrățișare a inovației pentru a putea ajunge la elevi acolo unde se află – iar în vremurile moderne ei sunt pe rețelele de socializare.
Când un copil prinde curaj să spună „Eu cred că…”. Despre puterea dezbaterilor în gimnaziu
Sala de clasă poate și ar trebui să fie spațiul în care copiii își găsesc vocea, au curajul de a-și susține opiniile, de a-și deschide mintea și inima către cele ale altora. Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă așa, astfel că a crea în școli cluburi de dezbateri este un pas necesar înspre a le oferi elevilor un spațiu mai prietenos, mai eliberat de constrângeri în care se pot exprima. Dacă, până în prezent, dezbaterile au fost activități extrașcolare adresate, în principal, liceenilor, în ultima perioadă, prin înființarea Olimpiadei naționale de dezbateri pentru juniori, s-a adus în atenție importanța acestui exercițiu de gândire critică și pentru elevii de gimnaziu.
Articol integral →Consilierea părinților și educația parentală
Educația trebuie să răspundă în primul rând nevoilor individuale și să realizeze echilibrul între acestea și dezvoltarea socială. Pedagogia, ca știință a educației, este chemată să găsească soluții pentru a valorifica cât mai de timpuriu posibilitățile native ale copiilor, acordându-le șansa de dezvoltare prin stimularea și crearea unor medii propice experienței și investigației. Când copilul este foarte mic el nu poate „participa” direct la actul educațional, influențele sunt organizate și pregătite de adulții care îl înconjoară: părinții și ceilalți membri ai familiei și apoi educatoarea, învățătoarea și copiii cu care interacționează.
Educația parentală se referă la programele care ajută părinţii să îşi dezvolte şi să îşi îmbunătăţească abilităţile parentale, să înţeleagă dezvoltarea copilului, să înveţe să reducă stresul care poate afecta funcţionalitatea parentală, şi să înveţe să folosească modalităţi alternative de abordare a situaţiilor dificile întâlnite cu copiii.
Conceptul de educație incluzivă – integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă
O viziune asupra educației incluzive apare la Conferința de la Salamanca din 1994: „educația incluzivă încorporează principiile universal valabile ale unei pedagogii sănătoase, centrate pe copii. Din aplicarea acestor principii beneficiază toți copiii dintr-o comunitate școlară. Această pedagogie pleacă de la premisa că diferențele dintre oameni sunt normale, că învățământul trebuie să se adapteze la aceste diferențe și la cerințele specifice care derivă din ele.”
Articol integral →Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în educația preșcolară: perspective internaționale, provocări și soluții pentru sistemul românesc
Educația incluzivă reprezintă un deziderat fundamental al sistemelor moderne de învățământ, având la bază principiul că toți copiii, indiferent de particularitățile sau dizabilitățile lor, au dreptul la educație de calitate în mediul obișnuit. Conceptul de incluziune școlară presupune adaptarea școlii la diversitatea nevoilor elevilor, considerând diferențele dintre copii ca fiind normale și valoroase, mai degrabă decât obstacole de depășit. Acest principiu a fost declarant încă din Declarația de la Salamanca (UNESCO, 1994) și întărit de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2006), care promovează accesul egal la educație incluzivă. Învățământul preșcolar (educația timpurie, de regulă 3 6 ani) este o etapă crucială în dezvoltarea copilului și oferă oportunități timpurii de socializare și învățare. Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în grădinițe obișnuite a devenit o temă tot mai importantă atât în plan internațional, cât și în România.
Articol integral →
Ministerul Educaţiei