iTeach: Experiențe didactice

iTeach: Experiențe didactice

Nr. 104 / aprilie 2020 - ISSN 2247 – 966X
Descarcă versiunea PDF

 

Gabriel Teodorescu

Se mai interesează cineva de elevii și profesorii aflați în criză emoțională, cognitivă, comportamentală din cauza situației actuale?

Din 11 martie 2020, școlile sunt închise, iar cursurile sunt suspendate conform deciziei Ministerului Educației, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Urmează tot felul de adrese din partea decidenților din minister către inspectoratele școlare teritoriale și pe cale ierarhică în jos către directorii de școli, și cadrele didactice, prin care se solicită implicarea tuturor profesorilor în activități de învățare online cu elevii.
În contextual actual, ținând cont de evoluția situației din țară și de pe mapamond, decidenții politici de la noi ar trebui să se gândească și la faptul că multe persoane pot fi în diverse situații de criză, cei mai expuși fiind elevii, indiferent de ciclul de învățământ, dar mai ales să caute soluții viabile alături de specialiști, psihologi, sociologi și medici psihiatri. Am constat că există și o adevărată frică de „ceilalți” din partea celor mici și mari, însă e posibil ca în următoarea perioada să asistăm la multiple cazuri de agorafobie, indiferent de vârstă, și chiar la diferite tipuri de psihoze sociale. Decidenții din minister trebuie urgent să ia în considerare și acest aspect, iar părinții, pe cât posibil, să asigure o comunicare intrafamilială și activități diverse, mai ales cu cei mici.


Articol integral →




Laura Bușilă

Procrastinarea în rândul elevilor: 10 pași pentru înțelegerea și prevenirea fenomenului

Procrastinarea, deși un fenomen extrem de răspândit, pare să fie o variabilă mai degrabă ignorată de noi, cadrele didactice, în demersul nostru de a ajuta elevii să își atingă adevăratul potențial. Lucrarea de față își propune să clarifice conceptul și să creioneze cadrelor didactice 10 pași prin care își pot ajuta elevii să depășească tendința lor de amânare a sarcinilor.


Articol integral →




Ionița Timiș

Educația online în perioada de criză – succes sau insucces școlar?

Trăim vremuri fără precedent, atât pe plan social, medical, economic, financiar, psihologic, spiritual, cât și educațional, cauzate de pandemia Coronavirus care a cuprins întregul mapamond. Toate aceste sectoare au fost afectate, iar primele măsuri care s-au impus încă de la început au vizat restricția privind educația în forma clasică, la școală, în colectivitate. Astfel că, elevii din întreaga țară au avut șansa sau neșansa unei altfel de educații, respectiv educația online. Vom vorbi despre metodele și abordarea din învățământul românesc de criză în comparație cu cea folosită la nivel internațional.


Articol integral →




Dorina Ursachi

Tehnologii Google utilizate în educație

Scopul prezentei lucrări este cel de a aduce în prim plan tehnologia oferită de Google, cu accent pe aplicațiile ce vin în folosul elevilor, profesorilor, dar și a celor ce își doresc dezvoltarea proprie personală și profesională, fără a avea parte de prezența fizică a unui îndrumător, de un profesor ce ghidează procesul de învățare-evaluare. Dezvoltarea individului începe odată cu educația acestuia, iar avansul tehnologic este în strânsă legătură cu această dezvoltare, putând să o influențeze pozitiv, sau negativ, în funcție de când, cum și cât este utilizată. Pentru educație, integrarea tehnologiei este un mijloc de reîmprospătare a strategiei didactice, prin crearea unui nou tip de interacțiune profesor-elev. Aplicațiile Google oferă un spațiu virtual relativ, cu informații reale. Orice tehnologie necesită a fi înțeleasă, gestionată și implicată în mod corect, pentru a-și putea dovedi eficiența în acțiunea de extindere, de aprofundare și de aplicare a cunoștințelor.


Articol integral →




Adrian Fărău

Învățarea prin experiență: De la „puțin pentru noi” la „All4Brad”

Articolul prezintă, într-o manieră originală, creativă, literară, un model original și practic de învățare, și anume învățarea prin experiență, precum și transferul acestui tip de învățare către mediul formal al școlii. Astfel, este prezentat contextul acestei metode, cadrul de desfășurare și formele principale de punere în practică: întâlnirile Impact și proiectele de Service Learning.


Articol integral →




Nicoleta Stanciu

Jurnalul profesorului-părinte în perioada #STĂMACASĂCUFOLOS!

Trăim zilele acestea o perioadă unică în viața noastră, a tuturor, o perioadă cu panică, spaimă, teroare, frustrări și lista poate continua. Din păcate, viața ni s-a îngreunat tuturor, dar este și mai mare păcat că noi înșine ne complicăm existenta și nu ne gândim mai mult la copii.
Prezenta lucrare este o frântură dintr-un jurnal de reflecție realizat într-o perioada ciudată pe care o traversăm. Cine s-ar fi gândit că voi avea timp pentru un astfel de jurnal? Și, totuși, viața ne rezervă surprize. Pentru că peste zeci de ani vom povesti cum am petrecut această perioadă, și, probabil vom mai uita detalii, mi-am propus să scriu acest jurnal.


Articol integral →




Ludmila Cojocari

La distanță, dar împreună pe TwinSpace

Pe fundalul pandemiei de coronavirus, care a împins multe țări să închidă școlile pe o perioadă care poate fi mai multe săptămâni, noi, profesorii suntem acum provocați să ne adaptam rapid și să transmitem un mesaj important elevilor: învățarea continuă dincolo de școală cu instrumente online accesibile pentru toți și multă determinare, putem face progrese împreună.


Articol integral →




Daniela-Eugenia Vodiță

Avantajele și dezavantajele teleșcolii

Dacă ești dascăl, sigur te-ai confruntat sau remarci anumite avantaje și dezavantaje în colaborare cu elevii sau studenții pe care îi formezi în varianta on-line. Îți este mai bine, mai ușor, te regăsești sau nu îți face plăcere, este mai obositor? Sunt doar câteva dintre întrebările care apar în mintea noastră, a profesorilor.


Articol integral →




Nica-Rozalia Oros

Starea de bine a preşcolarului în contextul actual al izolării

Contextul actual a adus schimbări pe toate planurile în viaţa noastră, cu precădere în viaţa celor mici, a căror posibilitate de înţelegere este limitată. În acest sens, părintele se află în faţa unor noi provocări, iar cadrul didactic, prin intermediul diferitelor căi de comunicare, continuă să îi fie partener în educarea preşcolarului. Articolul prezintă realităţi frecvent întâlnite şi oferă câteva sugestii de abordare a preşcolarului şi de acţiune cu acesta.


Articol integral →




Anca-Marcela Nădășan

Profesor în timpul pandemiei…

În această perioadă care provoacă disconfort și aduce angoasă în sufletele noastre, am avut timp să reflectăm la faptul că cerințele în materie de competențe s-au schimbat, că tot mai multe locuri de muncă fac obiectul automatizării, tehnologiile joacă un rol tot mai important în toate domeniile de activitate, iar competențele antreprenoriale, sociale și civice devin din ce în ce mai relevante în vederea asigurării rezilienței și capacității de adaptare la schimbări. Capacități precum soluționarea problemelor, gândirea critică, capacitatea de a coopera, creativitatea, gândirea computațională sau autoreglarea, sunt esențiale pentru cei care au o carieră didactică.


Articol integral →