| |
Anamaria Țeoanu
|
Sunt profesor titular pe catedra de limba și literatura română la un liceu tehnologic din mediul rural de mulți ani, ceea ce mă face să simt uneori că pierd din entuziasmul și motivația primilor ani la catedră. Întrebarea care mă preocupă este cum pot face în așa fel încât să mențin un nivel ridicat al interesului elevilor pentru disciplina limba si literatura română și o atitudine entuziastă din partea mea ca profesor la catedră.
Lucrul într-un liceu tehnologic m-a învățat că menținerea motivației elevilor nu este niciodată un proces simplu. În fiecare zi, mă confrunt cu provocări reale: elevi care par dezinteresați, absenteism frecvent sau lipsa implicării părinților în parcursul educațional al copiilor lor. Aceste aspecte transformă actul de predare într-un adevărat exercițiu de creativitate și răbdare, dar, în același timp, fac succesul cu atât mai satisfăcător.
Articol integral →
|
Claudia Stan
|
Construirea unei lecții de succes presupune nu doar stabilirea unor obiective concrete, măsurabile sau urmărirea celor trei mari etape în realizarea demersului didactic (Evocarea, Realizarea sensului, Reflecția), ci și crearea unui climat favorabil pentru dezvoltarea gândirii critice și a creativității prin captarea și menținerea atenției elevilor, prin stimularea ascultării active și implicarea constantă, pertinentă, a fiecărui elev în procesul educativ.
Studiile recente confirmă faptul că ponderea activării (procesul prin care profesorul se asigură că există un efort mental constant, permanent în clasă) devine un element fundamental al unei lecții de succes: „discuțiile bine executate și strategice reprezintă o parte esențială a unei clase cu un nivel înalt de pondere a activării” (Doug Lemov, „Cum să predai ca un campion 2.0”, p. 301).
Articol integral →
|
Claudia Toma
|
Lucrarea de față își propune să exploreze dimensiunea formativă a storytelling-ului ca strategie de evaluare autentică în procesul educațional contemporan. Într-un context în care paradigma învățării s-a deplasat de la transmiterea de cunoștințe la formarea de competențe și la valorizarea reflecției personale, povestea devine un instrument pedagogic privilegiat pentru înțelegerea, interpretarea și valorizarea experienței de învățare. Storytelling-ul, înțeles ca act narativ de construcție a sensului, oferă un cadru integrator în care cognitivul și afectivul, raționalul și emoționalul, individualul și socialul converg într-o formă de învățare profundă și semnificativă. Articolul examinează fundamentele teoretice ale pedagogiei narative, analizează aplicabilitatea acesteia în predare, învățare și evaluare, propune modele de implementare și discută implicațiile epistemologice ale unei evaluări centrate pe poveste.
Articol integral →
|
Anca Simina Bărcuteanu
|
Digitalizarea educației și digitalizarea profesorilor par să fie obiectivele acestui deceniu, în școlile din România. O fi bine? Probabil că da, pentru că predarea tradițională pierde din ce în ce mai mult teren în fața tinerilor noștri. O fi rău? Probabil că da, pentru că așa crește timpul petrecut în fața ecranelor pentru tinerii noștri. Specialiștii în educație susțin că varianta ideală de a preda este aceea de „blended learning”, o formulă în care combinăm predarea tradițională (de tip expunere, de exemplu) cu elemente de digitalizare (chestionare digitale, exerciții sau jocuri online). Este, la modul real, un compromis pe care l-am putea face, pentru a ne întâmpina elevii la mijlocul drumului dintre tradițional și modern.
Articol integral →
|
Gabriela Popa
|
În contextul actual, dominat de tehnologie, promovarea lecturii operelor literare obligatorii la nivel liceal necesită abordări didactice inovatoare. Aplicațiile precum Canva, asistentul AI Gemini și platformele de gamification precum Puzzel.org sau Jigsawplanet nu sunt simple gadget-uri, ci instrumente puternice care pot transforma radical percepția elevilor asupra literaturii, făcând-o mai accesibilă, interactivă și relevantă. Ele reprezintă puntea de legătură între universul clasic al cărții și mediul digital familiar adolescenților.
Articol integral →
|
Tudor Daniel Pavelea
|
Articolul explorează utilizarea tehnologiei digitale în primii ani de viață, subliniind atât beneficiile educative și de comunicare, cât și riscurile asociate, precum probleme de atenție, tulburări de somn și izolare socială. Se accentuează necesitatea unui echilibru între experiențele digitale și cele reale, cu implicarea activă a părinților și cadrelor didactice în ghidarea copiilor.
Articol integral →
|
Monica-Petruța Arotăriței
|
Elevii din secolul XXI trebuie să stăpânească un nou set de abilități; trebuie să fie responsabili din punct de vedere digital și să respecte licențele pentru drepturi de autor prin utilizarea adecvată a surselor online. Alfabetizarea digitală nu se referă doar la obiecte din aria curriculară precum Informatică sau TIC, ea presupune abilitatea a putea folosi toate informațiile posibile disponibile, despre a fi în siguranță în timpul navigării în mediul online, verificarea fiabilității informațiilor de pe internet. Elevii sunt participanți activi în societatea digitală socială, culturală și politică, prin urmare trebuie educați pentru a deveni cetățeni digitali responsabili. Alfabetizarea digitală nu presupune doar înțelegerea, împărtășirea, comunicarea prin utilizarea tehnologiei și a mijloacelor media, ci stimulează învățarea independentă și arată că elevii trebuie să își asume responsabilitatea pentru propriile activități.
Articol integral →
|
Valentina Mănescu
|
Programul Erasmus+ oferă un cadru valoros de dezvoltare pentru elevii cu nevoi educaționale speciale, contribuind semnificativ la formarea competențelor acestora într-un context educațional internațional și profund incluziv. Principalul obiectiv al acestor mobilități este de a asigura accesul echitabil la educație, experiențe interculturale și formare profesională pentru elevii care, din cauza dizabilităților sau altor dificultăți, întâmpină bariere în participarea la programe educaționale convenționale. În acest context, Erasmus+ vizează promovarea incluziunii sociale, reducerea inegalităților educaționale și îmbunătățirea perspectivelor de integrare profesională pentru acești elevi.
Articol integral →
|
Diana Bara
|
Perioada preșcolară debutează cu grupa mică, unde începutul de an îi găsește atât pe copil și pe părinte, cât și pe cadrul didactic în postura de a se adapta noii etape ce se deschide în fața lor. Grupa mică este la început greu de gestionat, mai ales dacă cei mici veniți la grupă nu au provin dintr-o grupă antepreșcolară, dacă aceștia nu au avut contacte prea multe și variate cu altcineva în afara membrilor apropiați din familie, sau, așa cum se întâmplă în comunitatea unde lucrez eu, copiii trăiesc cu o teamă, o traumă constantă de abandon, ei fiind lăsați, periodic, în grija rudelor.
Articol integral →
|
Raluca Otilia Năsui
|
Istoria este, pentru mulți elevi, o poveste îndepărtată. Nume, date, bătălii, regi și hărți care par desprinse dintr-o lume străină. Dar pentru profesorul pasionat, provocarea cea mai frumoasă este tocmai aceea de a transforma această „lume de ieri” într-o experiență vie, care să stârnească emoție, curiozitate și dorința de a înțelege prezentul.
În ultimii ani, am descoperit că predarea istoriei poate deveni o adevărată aventură intelectuală și emoțională atunci când elevii sunt invitați nu doar să memoreze, ci să trăiască trecutul.
Articol integral →
|
Alina Ignătescu
|
Educația modernă se confruntă cu provocări complexe: pierderea interesului elevilor pentru valorile autentice, superficializarea relației școală–familie–comunitate și diminuarea respectului pentru identitatea culturală locală. Aceste fenomene, amplificate de digitalizare și urbanizare accelerată, pun sub semnul întrebării capacitatea școlii de a funcționa ca spațiu de coeziune comunitară și de formare identitară. În acest context, proiectul educațional „Veșnicia s-a născut la sat… la Merei”, aflat la a X-a ediție, reprezintă un exemplu de bună practică în formarea unei culturi educaționale centrate pe tradiție, apartenență și responsabilitate civică. Prin strategii pedagogice inovatoare – educație experiențială, parteneriate comunitare, interdisciplinaritate și integrare a tehnologiei digitale – proiectul demonstrează că valorile tradiționale pot constitui un fundament solid pentru o educație incluzivă și relevantă. Prezentul studiu de caz analizează soluțiile implementate, impactul asupra comunității educaționale și perspectivele de transfer ale acestui model în contexte similare din mediul rural românesc.
Articol integral →
|
Petrina Cati Panaitiu
|
Cunoașterea particularităților de dezvoltare ale copilului nu este un scop în sine; educatorul cunoaște copilul atunci când îl educă și educă mai bine cunoscându-l. Educația și activitatea de studiere a copilului reprezintă un proces continuu, necesitățile curente ale activităților derulate în grădiniță impun cerința de a cunoaște personalitatea copilului cât mai bine, pentru a găsi mijloacele și strategiile cele mai eficiente. Cunoașterea echipamentului bio-psihic al copilului, permite modelarea acestuia în conformitate cu scopurile propuse, stimulând-i potențialul și dezvoltarea în ritm propriu. În orice acțiune formativă, punctul de plecare îl constituie cunoașterea copilului; principiul educației centrate pe copil care stă la baza curriculumului nu-și poate dovedi eficiența decât pe baza acestei cunoașteri. Cunoașterea psihopedagogică este procesul organizat și continuu în care, printr-o „acțiune de generalizare și sinteză a unui ansamblu de informații acumulate prin metode și contexte variate, educatorul evidențiază parametrii organizării psihice individuale a celor pe care îi educă” (Glava, A., Glava, C., (2002). Introducere în pedagogia preșcolară. Dacia, Cluj-Napoca, pag. 28).
Articol integral →
|
Viorica Stănescu
|
În contextul transformărilor profunde pe care le traversează educația contemporană, rolul profesorului nu mai poate fi redus la cel de transmițător de cunoștințe. Abundența informațională, accesul liber la resurse digitale și orientarea spre competențe au impus o regândire a paradigmei tradiționale de predare. În acest nou cadru, profesorul devine facilitator al învățării, un mediator între elev sau student și cunoaștere, un catalizator al dezvoltării intelectuale și personale. Educația se află într-un proces continuu de transformare, determinat de evoluțiile tehnologice, de globalizare și de nevoia de adaptare la o societate bazată pe cunoaștere. În acest context, rolul profesorului se redefinește profund. Dacă, în paradigma tradițională, acesta era perceput ca un transmițător de informație, în prezent el devine un facilitator al învățării, adică un ghid care sprijină formarea competențelor, dezvoltarea gândirii critice și autonomia intelectuală a elevilor.
Articol integral →
|
|
|
