Operațiile evaluării digitale în învățământul special

Evaluarea este un proces ciclic ce vizează măsurarea progresului elevilor în raport cu obiectivele de învățare. Inițial, se stabilesc obiectivele, urmate de selectarea metodelor și instrumentelor adecvate pentru colectarea datelor. Aceste date sunt analizate și interpretate pentru a formula judecăți de valoare privind nivelul de performanță. Rezultatele sunt comunicate părților interesate, iar informațiile obținute stau la baza luării deciziilor pedagogice și administrative, într-un demers continuu de optimizare a procesului de învățare.
Evaluarea digitală în învățământul special face referire la utilizarea tehnologiilor digitale și a resurselor electronice în cadrul procesului complex de colectare, analiză și interpretare a datelor relevante privind progresul academic, dezvoltarea socio-emoțională și comportamentală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) (Blackwell et al., 2014). Această modalitate de evaluare extinde și diversifică metodele tradiționale, oferind oportunități inovatoare pentru a obține o înțelegere mai profundă și nuanțată a nevoilor individuale ale fiecărui elev.

Articol integral →

Art terapia – punte de legătură între copilul cu CES și lumea în care trăiește

Art terapia este o formă de terapie creativă care utilizează procesul artistic pentru a ajuta o persoană să își exprime și să își exploreze emoțiile, gândurile și experiențele personale. Această formă de terapie se bazează pe ideea că procesul artistic poate fi folosit ca o modalitate de a ajuta o persoană să-și exploreze și să-și exprime nevoile interioare, într-un mod nonverbal și creativ.
Art terapia în școală poate fi o metodă eficientă de a ajuta elevii să-și dezvolte abilități de comunicare și exprimare emoțională prin intermediul artei. Aceasta poate fi folosită ca parte a unui program de consiliere școlară sau poate fi integrată în orele de artă sau în activitățile extracurriculare.

Articol integral →

M3TM: cazul elevului cu simptomatologie specifică schizofrenic-paranoidă care putea vicia cariera unui dascăl de liceu

A scrie despre un caz tulburător din cabinetul de psihologie pe care l-am gestionat ca psiholog clinician, în contextul în care sunt și cadru didactic, este mai mult decât tulburător. Tulburătoare este nu numai experiența în sine ca psiholog clinician ci și conștientizarea, de către mine ca specialist psiholog și profesor, a luptei dintre „Cain și Abel”, dintre bine și rău, credință și malefic în sufletul unui adolescent de liceu. Da, am gestionat un astfel de caz în cadrul programului național „Din grijă pentru copii”.
Păstrând confidențialitatea datelor și dreptul la discreție al beneficiarului, al elevului însuși, pe scurt voi relata cadrul situațional: un elev din clasa a X-a care urma cursurile unui liceu din municipiul Timișoara, profil filologie, sistemul de alternative educaționale, cu abilitate și prin manipulare a creat contextul în care a simulat că profesorul de limba și literatura română încearcă a avea o aventură amoroasă cu el. Pentru a construi și a atrage atenția cadrului didactic, elevul a devenit excesiv de atent și implicat în activitățile școlare și extrașcolare organizate/ susținute de cadrul didactic, de o politețe remarcabilă și un comportament exemplar. Apoi a reclamat, victimizându-se, că respectivul cadru didactic insinuează dorința de a avea o relație amoroasă cu elevul, minor la data incidentului.

Articol integral →

Adaptarea materialelor didactice la necesitățile elevilor nevăzători și cu deficiențe vizuale

Elevii nevăzători și cu deficiențe de vedere primesc informații prin intermediul a patru simțuri pe care le au la dispoziție: olfactive, gustative, tactile și auditive. Ultimele două (tactile si auditive) sunt cele mai importante, cele mai flexibile și adaptabile într-un mediu de învățare.
Planșele tactile, hărți tactile, grafice, ajută la îmbogățirea cunoștințelor elevilor nevăzători despre lume. Prin intermediul lor, aceștia au acces la numeroase informații pe care altfel nu le poate experimenta sau înțelege pe deplin. De aceea, este necesar ca materialele didactice să fie selectate și adaptate pentru elevii nevăzători.

Articol integral →

Pledoarie pentru schimbare… Abordarea educației incluzive

Pentru a defini adecvat conceptul de incluziune în educaţie, trebuie să pornim de la un adevăr pe care pedagogia l-a subliniat de la începuturile ei: şcoala este instituţia principală prin care se organizează şi derulează procesul educativ.
Educaţia, în sensul larg al acţiunilor formative întreprinse în dezvoltarea umană are în centrul ei activitatea realizată în şcoală. Cu toții suntem de acord că școala este una pentru toţi membrii unei comunităţi; cu alte cuvinte, nu putem vorbi despre o şcoală abstractă, ideală. Ne referim la acea şcoală care trăieşte şi se dezvoltă în şi prin cultura unei comunităţi, ca şi prin politicile unei societăţi anumite. În cadrul acestei școli, preocuparea sa fundamentală trebuie să fie integrarea şcolară şi socială a membrilor comunităţii în care se derulează procesul de învăţământ.
Începând cu anul 1990, a fost lansată o mare provocare: educaţia pentru toţi ca o nevoie vitală de orientare a sistemelor de învăţământ şi de regândire a strategiilor educaţionale.
Cum şi în ce condiţii are loc această schimbare, respectiv care sunt limitele şi întinderea educaţiei pentru toţi?

Articol integral →

Diferențele dintre copii și educația cerințelor speciale

Toți cei implicați în sistemul de învățământ trebuie să conștientizeze că cerințele educative speciale nu sunt greu de înțeles. Trebuie doar să accepte că fiecare copil are nevoie de educație, că prin educație se dezvoltă și poate deveni membru integrat al societății lui, dar și că această educație oferită trebuie să fie potrivită fiecăruia, pentru a-și atinge țintele.
Un lucru important de la care trebuie pornit este acceptarea faptului că fiecare este diferit. Fiecare om are particularitățile sale, nu suntem identici, lucru valabil și în cazul elevilor noștri. Nu există doi oameni identici, nu există doi copii identici. Atunci, cum să-i tratăm pe toți la fel?

Articol integral →

Activitățile extrașcolare, un pas spre o școală incluzivă

Tot mai multe persoane se întreabă astăzi ce înseamnă termenul CES (cerințele educaționale speciale) și cine sunt persoanele care se încadrează în această categorie. Cerințele educaționale speciale sunt acele cerințe care derivă din nevoile speciale ale unor persoane, generate de existența unor disfuncții la nivel intelectual, fizic, senzorial, psiho-afectiv, socio-economic, cultural etc.  Astfel se încadrează în categoria CES: copiii cu dificultăţi motorii, sindrom Down, dificultăţi de vorbire, tulburări de comportament, autism, deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD), dar şi cei care trec printr-o perioadă mai grea (de abandon familial, abuzuri, tulburări psiho-emoționale care fac dificilă formarea normală a personalității copilului).

Articol integral →

Integrarea copiilor din spectrul autist în învățământul preșcolar

Sintagma „cerinţe educative speciale” face referire la copiii cu deficienţe sau tulburări de învăţare, copiii din medii sociale şi defavorizate, copiii delincvenţi, copiii din grupuri etnice, copiii supradotaţi. Conceptul CES desemnează necesităţile educaţionale complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/sau caracteristicile unei deficienţe, precum şi o intervenţie specifică prin reabilitare corespunzătoare (Traian Vrăşmaş, 2001, p.27). Spectrul autismului se referă la severitatea simptomelor. Americanii au împărțit spectrul autismului în 3 nivele, în funcție de sprijinul social școlar, terapeutic de care au nevoie acești copii. La capătul înalt al spectrului, se află Sindromul Asperger, unde suportul necesar este minim și nu ne prea dăm seama că acei copii au o problemă deoarece copiii vorbesc normal, au un vocabular dezvoltat, funcționalitate mentală normală. La capătul opus se află copii cu simptomatologie severă, unde au nevoie de sprijin permanent, sindromul Karnner.

Articol integral →

Tipologia și clasificarea dificultăților de învățare

Definirea conceptului de dificultăți de învățare este o provocare considerabilă datorită naturii complexe și variate a fenomenului. Diversele definiții propuse de-a lungul anilor reflectă avansurile continue în cercetările asupra acestui subiect. Majoritatea definițiilor sunt descriptive și se concentrează pe evaluarea performanțelor de învățare în raport cu așteptările normale pentru vârsta și nivelul intelectual al persoanei. Înțelegerea aprofundată a dificultăților de învățare este esențială pentru dezvoltarea de strategii educaționale adecvate și eficiente.

Articol integral →

Cauze ale tulburărilor de învățare în ADHD

Cu toate că în limba română termenul ADHD cunoaște mai multe sinonime, acesta le înglobează pe toate, fiind un termen folosit în mod generic referitor la acele particularități specifice deficitului de atenție sau hiperactivității la copii. A existat tendința de a categorisi un copil mai neastâmpărat sau foarte energic ca suferind de ADHD. Acum se știe că numai un diagnostic de specialitate poate fi considerat corect, iar acest diagnostic nu este o limită pentru dezvoltarea acelui copil, dezvoltare cât mai apropiată de normal poate fi. Deși există tratamente medicamentoase, precum și intervenții ale părinților și specialiștilor, copiii care dezvoltă această tulburare psihopatologică prezintă dificultăți în învățare, rezultatele lor școlare și succesul școlar fiind afectate. Cauzele sunt aceleași pentru toți copiii afectați: deficitul de atenție, starea de neliniște, impulsivitatea, nerăbdarea. Acești copii au nevoie de mult ajutor pentru depășirea acestor probleme și acest ajutor trebuie să vină în principal din partea părinților și a cadrelor didactice.

Articol integral →